Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Obținerea de informații ori înscrisuri de la instituțiile de credit în cursul urmăririi penale


10.08.2017 | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE), Gabriel MARIN
Secţiuni: Banking, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust
Andra-Roxana Trandafir

Andra-Roxana Trandafir

Gabriel Marin

Gabriel Marin

I. Istoricul reglementării obținerii de date privind situația financiară ori tranzacțiile financiare ale unei persoane.
1. Codul de procedură penală anterior modificărilor aduse de O.U.G. nr. 18/2016
2. Dispozițiile legale în vigoare
A. Privire comparativă asupra dispozițiilor relevante înainte și după modificările aduse Codului de procedură penală de O.U.G. prin 18/2016
B. Prevederile legale relevante din O.U.G. nr. 99/2006

II. Probleme practice privind obținerea de date și informații de la instituțiile de credit
1. Obținerea documentelor care au stat la baza deschiderii contului bancar
2. Obținerea de informații privind existența și continutul contului bancar
3. Obținerea extrasului de cont
A. Datele conținute în extrasul de cont. Ingerința în drepul la viață privată
B. Regula: necesitatea obținerii unui mandat pentru solicitarea extrasului de cont
a. Sediul materiei
b. Condițiile necesare pentru încuviințarea procedeului probatoriu prevăzut la art. 1461C.pr.pen. Căi de atac
c. Obligația furnizării mandatului către instituția de credit
d. Conținutul mandatului
e. Obținerea extraselor de cont de la ANAF
f. Obținerea extraselor de cont de la alte persoane
C. Excepția: posibilitatea solicitării extrasului de cont prin ordonanță
D. Persoanele ale căror extrase de cont pot fi solicitate
4. Obținerea documentelor care au stat la baza retragerilor de sume de bani din cont ori a tranzacțiilor efectuate
5. Obținerea datelor privind existența unui împuternicit pe cont
6. Obținerea datelor privind existența unei ipoteci pe sumele de bani aflate în cont
7. Obținerea de informații privind tranzacțiile financiare ce urmează a fi efectuate
8. Obținerea documentelor care au stat la baza acordării/derulării unui credit
8. Solicitarea datelor personale ale utilizatorului unui card bancar
9. Solicitarea datelor reținute de bancomate
10. Obținerea înregistrărilor video efectuate în preajma bancomatelor

III. Concluzii. Sinteză cu privire la actul prin care pot fi solicitate diferite categorii de informații

* * *

În prezent, există numeroase infracțiuni pentru cercetarea cărora organele de urmărire penală recurg la solicitarea mai multor informații ori documente de la instituțiile de credit. Fie că este vorba de spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, delapidare, deturnare de fonduri, obținere ilegală de fonduri europene, infracțiuni de corupție ori de serviciu, infracțiuni de fals ori chiar infracțiuni de violență, instituțiile de credit primesc frecvent solicitări privind transmiterea de date ori documente pe care le dețin cu privire la clienții lor.

Cu titlu de exemplu, o instituție de credit poate furniza informații ori înscrisuri cu privire la: existența unui cont, documentele care au stat la baza deschiderii conturilor, împuterniciții pe cont, soldul unui cont, informații cu privire la tranzacții (extras de cont), documente care au stat la baza efectuării unei tranzacții, informații cu privire la închiderea conturilor, imagini video cuprinse de o cameră aflat în interiorul/exteriorul unei unități bancare etc.

Una din cele mai importante probleme care se ridică în această privință se referă la condițiile pe care trebuie să îndeplinească actul prin care se solicită asemenea înscrisuri sau informații unei instituții de credit. Implicațiile validității unui asemenea act sunt numeroase; ele vizează nu doar clientul instituției de credit, față de care, de regulă, se desfășoară cercetări penale într-o astfel de situație, dar chiar și instituția de credit, a cărei răspundere poate fi angajată, după caz, de client, de organele de urmărire penală ori de instanțele judecătorești[2]. Din acest motiv, apreciem utilă o prezentare mai vastă privind problema condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească respectivul act.

Deși o astfel de problemă părea a fi lămurită odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016, în practică lucrurile sunt încă controversate. Prin urmare, nu putem analiza aceste aspecte fără a prezenta un istoric detaliat al dispozițiilor legale aplicabile (I). Ulterior, vom arăta care sunt problemele practice cu care se confruntă instituțiile de credit în activitatea lor, precum și o serie de soluții care pot fi avute în vedere și care presupun, toate, o bună colaborare cu organele de urmărire penală și cu instanțele de judecată (II).

I. Istoricul reglementării obținerii de date privind situația financiară ori tranzacțiile financiare ale unei persoane

În primul rând, trebuie menționat că dispozițiile normative cu privire la obținerea datelor privind situația financiară ori tranzacțiile financiare au suferit diverse modificări până a ajunge la o formă mai clară. Pentru a evidenția definițiile actuale și problemele care apar în prezent în această materie, este necesară prezentarea prevederilor legale incidente înainte de modificarea Codului de procedură penală prin O.U.G. nr. 18/2016 (1), precum și, desigur, a celor ulterioare (2).

1. Codul de procedură penală anterior modificărilor aduse de O.U.G. nr. 18/2016

Art. 153 din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 255/2013, a reglementat pentru prima dată metoda specială de cercetare a obținerii de date privind situația financiară a unei persoane[3].

Metoda de cercetare părea a fi definită prin art. 138 alin. (9) C. pr. pen., potrivit cu care:

„Prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.” (subl. ns.).

Codul prevedea chiar că această metodă de cercetare era și una de supraveghere tehnică, aspect care, în mod vădit, era impropriu și conducea, în realitate, la necesítatea obținerii unui mandat de supraveghere, așa cum vom arăta în cele ce urmează.

Art. 153 alin. (1) C. pr. pen., în forma în care a intrat în vigoare, prevedea, la rândul său, următoarele:

„Procurorul poate solicita, cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, unei instituţii de credit sau oricărei alte instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor şi a altor situaţii financiare ale unei persoane în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.” (subl. ns.)

În realitate, era evidentă necorelarea art. 138 alin. (9) C. pr. pen., care vorbea de tranzacții financiare sau alte operațiuni efectuate sau care urmează a fi efectuate (metodă de supraveghere tehnică) cu art. 153. C. pr. pen., care se referea la obținerea de date privind situația financiară și date privind existența și conținutul conturilor și a altor situații financiare (care putea fi considerată, cel mult, o metodă specială de cercetare). Practic, Codul definea o noțiune, dar detalia modalitatea de aplicare a alteia. Urmează să arătăm, în secțiunea următoare, diferența dintre cele două categorii.

În același timp, trebuie menționat că art. 153 C. pr. pen. impunea regula obţinerii încuviinţării prealabile a judecătorului de drepturi şi libertăţi în cazul obţinerii de date privind situaţia financiară a unei persoane. În schimb, pentru datele privind tranzacțiile financiare, care făceau parte din metodele de supraveghere tehnică, era necesară obținerea unui mandat de supraveghere tehnică[4]. Dincolo de faptul că a obține mandat de supraveghere pentru tranzacții deja efectuate este cel puțin bizar (câtă vreme supravegherea presupune desfășurarea unor activități în timp real), în practică apăreau numeroase probleme cu privire la o asemenea procedură, mai cu seamă privind durata pentru care se dispunea.

Oricum ar fi, un lucru era clar: intervenția judecătorului era necesară indiferent că era vorba de date privind tranzacțiile financiare ori de date privind situația financiară. O asemenea abordare a fost criticată atât în practică, cât și în doctrină[5].

Astfel, potrivit unei note de studiu a Ministerului Public din aprilie 2014[6], obținerea datelor cu privire la tranzacțiile financiare ale unei persoane  prev. de art. 138 alin. (1) lit. e) este una din metodele de supraveghere tehnică și se realizează în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Obținerea de date privind situația financiară a unei persoane este o instituție diferită, reglementată de art. 153 și presupune încuviințarea de către JDL. Intenția inițiatorului legislativ a fost aceea ca această ultimă măsură să fie dispusă de procuror deoarece presupune o imixtiune de mai mici proporții” (subl. ns.). Cu alte cuvinte, „în temeiul acestui din urmă text de lege, se comunicau doar existența și conținutul conturilor, iar nu și operațiunile financiare, însă prin aprobarea unui amendament de către Camera Deputatilor s-a ajuns la această formă”.

Potrivit unei propuneri de modificare a art. 153, formulată de DNA la 31.01.2014[7], se impunea modificarea art. 153 alin. (1) C. pr. pen. în sensul înlăturării condiţiei autorizării obţinerii de date privind situaţia financiară a unei persoane de judecător. Motivarea aceste propuneri era următoarea: „solicitarea datelor financiare reprezintă o intruziune minimă în viaţa privată a unei persoane, care nu justifică autorizarea a priori de către judecător. Asigurarea accesului prompt al organelor de urmărire penală la aceste informaţii este esenţială pentru a garanta recuperarea pagubelor produse prin infracţiuni, având în vedere că eficienţa măsurilor de indisponibilizare a bunurilor este determinată de identificarea în timp real a bunurilor deţinute de persoanele investigate. De altfel, aceste informaţii sunt gestionate de către organele fiscale, iar funcţionarii din cadrul acestor instituţii au acces neîngrădit la datele privind situaţia financiară ale unei persoane. Reglementarea unei proceduri de acces cu formalităţi suplimentare pentru procurori în comparaţie cu funcţionarii publici nu este justificată, în condiţiile în care independenţa magistraţilor reprezintă o garanţie suficientă pentru drepturile persoanelor vizate”.

În același sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a declarat în anul 2014[8] că „informaţiile referitoare la existenţa conturilor bancare reprezintă o intruziune minimă în viaţa privată a unei persoane, care nu justifică autorizarea de către judecător. Aceste date nu conţin rulajul conturilor bancare, ci numai date cu privire la existenţa lor (…) Astfel de informaţii sunt esenţiale pentru a garanta recuperarea pagubelor, iar eficienţa măsurilor asigurătorii este determinată de identificarea în timp real a bunurilor deţinute de persoanele investigate, astfel încât este necesar să fie asigurat accesul prompt al organelor de urmărire penală la asemenea date.

În acest context, tot în anul 2014, Consiliul Superior al Magistraturii a realizat o serie de propuneri de modificare[9] a prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, ce conțin mai multe argumente interesante. Pe scurt, documentul relatează faptul că: „includerea obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare în categoria măsurilor de supraveghere tehnică a ridicat probleme în practică, în condiţiile în care măsura are un caracter diferit de celelalte tehnici de supraveghere. Supravegherea tehnică este concepută ca o monitorizare în timp real a unor activităţi viitoare, iar procedura de autorizare reflectă acest caracter. Datele privind tranzacţiile financiare privesc fie informaţii referitoare la evenimente trecute, fie o monitorizare în timp real, astfel încât procedura de autorizare a supravegherii tehnice, durata de valabilitate a mandatului şi prelungirea acestuia nu sunt aplicabile în aceeaşi formă, ceea ce impune o reglementare separată”. Și în această concepție, procedura de la 153 C. pr. pen. era diferită (întrucât privește situații financiare și nu tranzacții financiare) și nu ar trebui să fie implicat judecătorul.

Totodată, din motivarea acestei propuneri se desprinde ce înseamnă „situație financiară”: „pe de o parte, propunerea vizează eliminarea încuviinţării prealabile a judecătorului de drepturi şi libertăţi, pentru care textul în vigoare nici nu reglementează vreo procedură. Posibilitatea procurorului de a solicita, fără încuviinţarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, date precum cele referitoare la existenţa şi soldul unui cont, este firească în condiţiile în care astfel de date pot fi solicitate, fără vreo încuviinţare a judecătorului, şi de Agenţia Naţională de Administrarea Fiscală”. Acest aspect reieșea din dispozițiile art. 54 alin. (4) din O.G. 92/2002 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în vigoare la acel moment[10]. Pe de altă parte, propunerea viza eliminarea din textul legii a noţiunii de alte situaţii financiare, „noţiune imprecisă, a cărei sferă de aplicabilitate nu poate fi determinată cu exactitate, putând viza orice informaţii privind veniturile sau bunurile unei persoane. În practică, au apărut discuţii dacă autorizarea este necesară atunci când se solicită informaţii privind declaraţiile fiscale ale unei persoane, menţiunile din cartea funciară sau automobilele deţinute de o persoană, împrejurări care creează o stare de incertitudine inacceptabilă în materia probelor.”

În același sens, la momentul discuțiilor privind adoptarea O.U.G. nr. 18/2016, Ministerul Justiției a precizat că „procedeul probator (la care se referă art. 153 C. pr. pen. – n.n.) nu are o natură intruzivă, cum sunt cele care reclamă garanția reprezentată de autorizarea dată de un judecător de drepturi și libertăți; obținerea de date privind situația financiară nu se realizează continuu. Simpla informare în sensul că o persoană are sau nu cont într-un unitate bancară diferă de supravegherea mișcării conturilor, reglementată procedural de art. 1461 CPP, „Obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane”[11].

2. Dispozițiile legale în vigoare

Cu toate că, de regulă, dispozițiile legale nu se citează pe larg în articole științifice ori sunt menționate, cel mult, în note de subsol, pentru a evidenția modificările aduse prin O.U.G. nr. 18/2016 în această materie și pentru a înțelege cum funcționează fiecare din cele două proceduri reglementate în prezent, apreciem necesară prezentarea textelor de lege atât în forma anterioară, cât și ulterioară acestei ordonanțe de urgență. Întrucât, cu privire la obiectul prezentului studiu, sediul materiei este reprezentat atât de art. 138, 140, 146¹, 153, 169-170, 171 alin. (5) și 306 alin. (6) din Codul de procedură penală (A), cât și de art. 111-115 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului (B), vom prezenta în cele ce urmează toate aceste dispoziții legale.

A. Privire comparativă asupra dispozițiilor relevante înainte și după modificările aduse Codului de procedură penală de O.U.G. prin 18/2016

C.pr.pen. înainte de OUG nr. 18/2016 C.pr.pen. în vigoare
Cap. IV
Metode speciale de supraveghere sau cercetare

Art. 138 – Dispoziţii generale
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:
(…)
e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;(9) Prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.

(13) Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a) – e).

Cap. IV
Metode speciale de supraveghere sau cercetare

Art. 138 – Dispoziţii generale
(1) Constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare următoarele:
(…)
e) obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane;(9) Prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.

(13) Prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a) – d).

Art. 1461 – Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane
(1) Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate se poate dispune de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, cu privire la tranzacţiile financiare ale făptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricărei persoane care este bănuită că realizează asemenea operaţiuni cu făptuitorul, suspectul sau inculpatul, dacă:
a) există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni;
b) măsura este necesară şi proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, date fiind particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor sau a probelor ce urmează a fi obţinute ori gravitatea infracţiunii;
c) probele nu ar putea fi obţinute în alt mod sau obţinerea lor ar presupune dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a unor bunuri de valoare.
(2) Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ce urmează a fi efectuate poate fi dispusă pe o durată de cel mult 30 de zile de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Dispoziţiile art. 140 alin. (2) – (9) se aplică în mod corespunzător.
(4) Mandatul prin care este autorizată obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ce urmează a fi efectuate poate fi prelungit în condiţiile art. 144, durata totală a măsurii neputând depăşi, în aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană, 6 luni.
(5) În cazurile în care există urgenţă, iar obţinerea mandatului în condiţiile alin. (1) sau (2) ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa victimei sau a altor persoane şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) sau, după caz, alin. (2), procurorul poate dispune obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare efectuate sau care urmează a fi efectuate. Dispoziţiile art. 141 se aplică în mod corespunzător.
(6) Este interzisă obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare dintre avocat şi suspect, inculpat sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepţia situaţiilor în care există date că avocatul săvârşeşte sau pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2).
(7) Instituţiile de credit sau entităţile financiare care efectuează tranzacţiile financiare sunt obligate să predea înscrisurile sau informaţiile la care se face referire în mandatul dispus de judecător sau în autorizaţia emisă de procuror.
(8) După efectuarea activităţilor autorizate, procurorul îl informează, în cel mult 10 zile, în scris, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura ce a fost luată în privinţa sa. După momentul informării, persoana ale cărei tranzacţii financiare au fost vizate de această măsură are dreptul de a lua cunoştinţă de activităţile efectuate.
(9) Dispoziţiile art. 145 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător.

Art. 153 – Obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane
(1) Procurorul poate solicita, cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, unei instituţii de credit sau oricărei alte instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor şi a altor situaţii financiare ale unei persoane în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): instituţia care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), menţionarea obligaţiei instituţiei de a comunica imediat, în condiţii de confidenţialitate, datele solicitate.
(3) Instituţia prevăzută la alin. (1) este obligată să pună de îndată la dispoziţie datele solicitate.

Secţiunea a 3-a
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Art. 169 – Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

Art. 170 – Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice
(1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă.
(2) De asemenea, în condiţiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune ca:
a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonaţi, utilizatori şi la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conţinutul comunicaţiilor şi decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(21) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, au posibilitatea să asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(22) Orice persoană autorizată care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea să semneze datele transmise utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor transmise.
(23) Orice persoană autorizată care primeşte date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite şi să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.
(24) Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru integritatea şi securitatea acestor date.
(25) Aplicarea prevederilor alin. (21) – (24) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Abrogat prin L. nr. 255/2013
(4) Ordonanţa organului de urmărire penală sau încheierea instanţei trebuie să cuprindă: numele şi semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei ce este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum şi data şi locul unde trebuie să fie predate.
(5) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
(6) Dacă obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.

Art. 153 – Obţinerea de date privind situaţia financiară a unei persoane
(1) Procurorul poate solicita unei instituţii de credit sau oricărei altei instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe.
 
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune din oficiu sau la cererea organului de cercetare penală, prin ordonanţă care trebuie să cuprindă, în afara menţiunilor prevăzute la art. 286 alin. (2): instituţia care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1), menţionarea obligaţiei instituţiei de a comunica imediat, în condiţii de confidenţialitate, datele solicitate.
(3) Instituţia prevăzută la alin. (1) este obligată să pună de îndată la dispoziţie datele solicitate.

Secţiunea a 3-a
Ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Art. 169 – Ridicarea de obiecte şi înscrisuri
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal.

Art. 170 – Predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice
(1) În cazul în care există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni şi sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte şi să le predea, sub luare de dovadă.
(2) De asemenea, în condiţiile alin. (1), organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune ca:
a) orice persoană fizică sau juridică de pe teritoriul României să comunice anumite date informatice aflate în posesia sau sub controlul său, care sunt stocate într-un sistem informatic ori pe un suport de stocare a datelor informatice;
b) orice furnizor de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului să comunice anumite date referitoare la abonaţi, utilizatori şi la serviciile prestate, aflate în posesia sau sub controlul său, altele decât conţinutul comunicaţiilor şi decât cele prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. j).
(21) Persoanele fizice sau juridice, inclusiv furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, au posibilitatea să asigure semnarea datelor solicitate în baza alin. (2), utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(22) Orice persoană autorizată care transmite date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea să semneze datele transmise utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor transmise.
(23) Orice persoană autorizată care primeşte date solicitate în baza alin. (2) are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite şi să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.
(24) Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru integritatea şi securitatea acestor date.
(25) Aplicarea prevederilor alin. (21) – (24) se face cu respectarea procedurilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
(3) Abrogat prin L. nr. 255/2013
(4) – (6) Abrogate prin O.U.G. nr. 18/2016

Art. 171 – Ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri
(1) Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală.
(2) Împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.
Art. 171 – Ridicarea silită de obiecte şi înscrisuri
(1) Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, sau instanţa de judecată, prin încheiere, dispune ridicarea silită. În cursul judecăţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire, prin organul de cercetare penală.
(2) Împotriva măsurii dispuse potrivit alin. (1) sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se poate face plângere de către orice persoană interesată. Dispoziţiile art. 250 se aplică în mod corespunzător.
(3) Ordonanţa organului de urmărire penală sau încheierea instanţei trebuie să cuprindă: numele şi semnătura persoanei care a dispus predarea, numele persoanei care este obligată să predea obiectul, înscrisul ori datele informatice, descrierea obiectului, înscrisului sau a datelor informatice ce trebuie predate, precum şi data şi locul unde trebuie să fie predate.
(4) Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază că şi o copie a unui înscris sau a datelor informatice poate servi ca mijloc de probă, reţine numai copia.
(5) Dacă obiectul, înscrisul sau datele informatice au caracter secret ori confidenţial, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului ori a confidenţialităţii.
 
Art. 306
(6) Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale.
 
Art. 306
(6) Secretul bancar şi cel profesional, cu excepţia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale.

Practic, așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 18/2016[12], obținerea de date privind situația financiară nu mai este condiționată de obținerea autorizării date de un judecător, întrucât „nici nu este o procedură intruzivă de natura acelora care reclamă garanția reprezentată de autorizarea dată de un judecător de drepturi și libertăți – există o diferență între obținerea de date privind situația financiară (de exemplu, dacă persoana are cont la o anumită bancă) și procedura intruzivă de verificare a tranzacțiilor (constând, de exemplu, în informații care să permită stabilirea provenienței sumelor de bani dintr-un anume cont –cine și cu ce titlu a plătit sume de bani în respectivul cont). Pentru această din urmă situație, este prevăzută aprobarea judecătorului” (subl. ns.), iar întrucât mandatul de supraveghere tehnică nu era o procedură adecvată în această materie, a fost introdus art. 1461, care reglementează procedura obținerii de date privind tranzacțiile financiare ale unei persoane. Cu toate că nu se mai vorbește de un mandat de supraveghere tehnică, textul de lege prevede tot necesitatea unui mandat, obținut în condiții similare cu autorizarea supravegherii tehnice[13]. În același timp, delimitarea clară a noțiunii de tranzacții financiare de cea de situații financiare ridică serioase semne de întrebare cu privire la oportunitatea plasării art. 153 în capitolul privind metodele speciale de supraveghere sau cercetare[14].

Acest (poate prea) larg istoric, precum și considerațiile din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 18/2016 își vor dovedi relevanța atunci când vom analiza problemele practice în materie.

În final, subliniem că dispozițiile art. 267 C. pr. pen., care permit procurorului ori instanței să aibă acces direct la bazele electronice de date deținute de organele administrației de stat (deci, inclusiv la bazele de date ale ANAF, care primește zilnic informări de la bănci cu privire la existența conturilor persoanelor fizice și juridice[15]) vizează doar ipoteza în care accesul este necesar „în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor”. Textul nu are așadar în vedere ipoteza în care asemenea date ar fi necesare în vederea administrării probelor[16].

B. Prevederile legale relevante din O.U.G. nr. 99/2006

În ceea ce privește prevederile relevante din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, ne referim în principal la art. 111 din acest act normativ[17], dar mai ales la art. 113, potrivit cu care:

„(1) Obligaţia de păstrare a secretului profesional în domeniul bancar nu poate fi opusă unei autorităţi competente în exercitarea atribuţiilor sale de supraveghere la nivel individual sau, după caz, consolidat ori subconsolidat.

    (2) Informaţii de natura secretului bancar pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii:

(…)

  b) în cazurile în care instituţia de credit justifică un interes legitim;

  c) la solicitarea scrisă a altor autorităţi sau instituţii ori din oficiu, dacă prin lege specială aceste autorităţi sau instituţii sunt îndrituite, în scopul îndeplinirii atribuţiilor lor specifice, să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către instituţiile de credit în acest scop;

(…)

 e) la solicitarea instanţei, în scopul soluţionării diferitelor cauze deduse judecăţii;

(….)

    (3) În cererea scrisă adresată instituţiei de credit, conform alin. (2) lit. c), trebuie să se precizeze temeiul legal al solicitării de informaţii, identitatea clientului la care se referă informaţiile confidenţiale care se solicită, categoria informaţiilor solicitate şi scopul pentru care se solicită acestea. (…) (subl. ns.).

De asemenea, potrivit art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006 :

Instituţiile de credit sunt obligate să furnizeze procurorului sau instanţei de judecată, la solicitarea acestora, informaţii de natura secretului bancar, dispoziţiile privind metodele speciale de supraveghere sau cercetare din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.” (subl. ns.).

Subliniem că acest din urmă text de lege a fost modificat de Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală, excluzându-se, în mod expres, posibilitatea organelor de cercetare penală de a solicita în mod direct, chiar cu autorizarea procurorului, date de natura secretului bancar. Aceasta înseamnă că, prin voința expresă a legiuitorului, în toate situațiile în care legea prevede că anumite date ori înscrisuri pot fi obținute de procuror, solicitarea trebuie emisă de acesta, prin ordonanță, doar aducerea la îndeplinire a respectivei solicitări putând fi, eventual, delegată organului de cercetare penală.

În fine, obligațiile persoanelor abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secretului bancar sunt prevăzute la art. 116 din O.U.G. nr. 99/2006[18].

Deși nu sunt prevăzute în O.U.G. nr. 99/2006, menționăm în acest context și prevederile art. 30 lit. d) din Legea nr. 677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit cu care datele cu caracter personal pot fi transmise atunci când un transferul este necesar „pentru buna desfăşurare a procesului penal (…) cu condiţia ca datele să fie prelucrate în legătură cu acest scop şi nu mai mult timp decât este necesar”[19].

II. Probleme practice privind obținerea de date și informații de la instituțiile de credit

Așa cum anticipam în introducerea la acest studiu, o instituție de credit poate primi solicitarea de a comunica date privind documentele care au stat la baza deschiderii conturilor bancare ale unei persoane (1), existența unui cont și soldul acestuia (2), extrasul de cont, adică date privind tranzacțiile deja efectuate (3), obținerea documentelor care au stat la baza retragerilor de sume de bani din cont ori a tranzacțiilor efectuate (4), împuterniciții pe cont (5), obținerea datelor privind existența unei ipoteci pe sumele de bani aflate în cont (6), informații cu privire la tranzacțiile care urmează a fi efectuate (7), obținerea documentelor care au stat la baza acordării ori derulării unui credit (8), solicitarea datelor personale ale utilizatorului unui card bancar (9), solicitarea datelor reținute de bancomate (10). În fine, deși problematica este doar tangențial legată de cea a prezentului articol, se cuvine a analiza și situațiia solicitării imaginilor video surprinse de o cameră aflat în interiorul/exteriorul unei unități bancare (11).

În toate situațiile, subliniem că instituția de credit poate furniza astfel de informații chiar fără să existe o solicitare ori fără ca solicitarea să respecte condițiile prevăzute de lege, dacă justifică un interes legitim (de exemplu, infracțiunea a fost comisă împotriva sa, dacă se apără astfel într-o procedură judiciară etc.), în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 99/2006. În cele ce urmează, vom analiza însă doar acele situații în care informațiile sunt solicitate în cursul urmăririi penale și care privesc dosare în care instituția de credit nu este implicată în vreun fel, concentrându-ne, așa cum am arătat încă din introducerea la prezentul studiu, asupra condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească actul prin care se solicită respectivele informații.

1. Obținerea documentelor care au stat la baza deschiderii contului bancar

La deschiderea unui cont bancar, o persoană fizică sau juridică depune o serie de documente, ce sunt reținute de bancă în copie. Aceste documente pot fi: copie a actului de identitate, actul constitutiv al societății, hotărârea/rezoluția Oficiului Registrului Comerțului privind constituirea societății, certificatul de înregistrare la Registrul Comerțului, actele de identitate ale persoanelor cu drept de reprezentare etc. Totodată, la dosarul clientului se pot afla și alte documente, precum cererea de deschidere de cont, specimenul de semnătură etc.

Din punctul nostru de vedere, toate cele de mai sus reprezintă informații de natura secretului profesional bancar, așa cum este definit de art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006.

În practică, există numeroase situații când asemenea informații se solicită de către organele poliției judiciare. De pildă, printr-o ordonanță a unui organ de poliție[20] emisă în cadrul unui proces penal în care se făceau cercetări privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, instituției de credit i-a fost solicitată predarea, în condițiile art. 170 alin. (1) și 180 alin. (1) și (2) C. pr. pen., a cererii pentru deschiderea contului bancar aparținând unei persoane juridice și a specimenului de semnătură depus la acel moment. Subliniem că aceste documente conțin date personale (nume, prenume, adresă, serie și număr buletin, semnătură etc.).

Având în vedere cele expuse mai sus, apreciem că aceste informații pot fi obținute în cursul urmării penale doar la solicitarea procurorului, în conformitate cu art. 114 din O.U.G. nr.  99/2006, art. 170 și 306 alin. (6) C.pr.pen., deci doar dacă a fost începută urmărirea penală și doar dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză. Cu alte cuvinte, dispozițiile art. 170 C. pr. pen. reprezintă o normă generală privind ridicarea de obiecte și înscrisuri, însă, în materia informațiilor ori înscrisurilor ce reprezintă secret bancar, ele trebuie coroborate cu dispozițiile art. 306 alin. (6) C. pr. pen. și cu cele ale art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006, care, așa cum am arătat, au exclus posibilitatea ca ele să fie solicitate direct de organul de cercetare penală[21].

Întrucât solicitarea se face de către procuror, respectivele înscrisuri vor fi solicitate prin ordonanță, în conformitate cu prevederile art. 286 C. pr. pen. Desigur, nimic nu îl împiedică pe procuror ca, după ce a emis ordonanța, să delege organele poliției pentru obținerea efectivă a informațiilor, condiția fiind ca instituția de credit să primească ordonanța, în care să fie menționat în mod expres și cui i-a fost delegată respectiva atribuție (numele, prenumele și calitatea organului de poliție care va prelua aceste sarcini). În caz contrar, instituția de credit va refuza transmiterea informațiilor solicitate.

2. Obținerea de informații privind existența și conținutul contului bancar

Datele privind existența și conținutul (soldul) unui cont (bancar, având în vedere referirea la instituțiile de credit) pot fi furnizate în cursul urmării penale de către instituțiile de credit la solicitarea procurorului, în conformitate cu art. 153 C. pr.pen. Așa cum arătam, textul de lege, modificat de O.U.G. nr. 18/2016, nota de fundamentare a acestui act normativ, introducerea art. 1461 în Codul de procedură penală, precum și toate discuțiile purtate în spațiul public pe marginea acestui subiect vin să clarifice distincția între „date privind situația financiară” și „date privind tranzacțiile financiare”.

Astfel, sintagma de „date privind situația financiară” face referire la fondurile pe care o persoană le deține la un anumit moment, instituția de credit fiind obligată să transmită informații doar cu privire la existența conturilor („clientul X are cont deschis la Banca…/nu are conturi deschise”, inclusiv momentul când acestea au fost deschise/închise), numărul de cont/conturi pe care persoana respectivă le deține (IBAN-ul acestuia/acestora) și indicarea soldului[22], la momentul transmiterii informației[23], pentru fiecare dintre acestea. Asemenea informații sunt de regulă solicitate în legătură cu instituirea măsurilor asigurătorii (deși pentru legalitatea înființării unei astfel de măsuri nu este necesară indicarea numărului de cont). Totodată, subliniem că organele de urmărire penală nu pot, folosind procedura prevăzută la art. 153 C. pr. pen., să solicite date privind tranzacțiile financiare (extras de cont), obținerea acestora fiind supuse procedurii prevăzute de art. 1461 C. pr. pen., care va fi analizată în cele ce urmează.

Solicitarea realizată potrivit art. 153 C. pr. pen. trebuie efectuată așadar de procuror prin ordonanță, care, pe lângă mențiunile cuprinse la art. 286 C. pr. pen., trebuie să se refere și la instituţia care este în posesia ori care are sub control datele, numele suspectului sau inculpatului, motivarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 153 alin. (1) C. pr. pen. și menţionarea obligaţiei instituţiei de a comunica imediat, în condiţii de confidenţialitate, datele solicitate. Prin coroborarea textelor din Codul de procedură penală cu cele ale O.U.G. nr. 99/2006, legiuitorul recunoaște așadar că o astfel de solicitare are un anumit grad de intruziune în viața privată, care necesită atât implicarea procurorului, cât și emiterea unei ordonanțe care cuprinde, în mod obligatoriu, anumite mențiuni. Nerespectarea acestor cerințe poate atrage, după caz, sancțiunea nulității absolute a probei astfel obținute (dacă datele au fost obținute de organul de poliție) sau cea a nulității relative (dacă procurorul a solicitat datele respective printr-o adresă, care nu cuprinde toate mențiunule prevăzute de textele de lege incidente).

În fine, menționăm că informațiile care pot fi furnizate la solicitarea procurorului, în baza art. 153 C. pr. pen., sunt aceleași cu cele prevăzute de art. 61 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, acestea din urmă având posibilitatea de a fi obținute la solicitarea organelor fiscale ale ANAF, iar organele de urmărire penală ori instanța putând avea acces la ele, așa cum am arătat, în temeiul art. 267 C. pr. pen., doar în vederea realizării procedurii de citare, a comunicării actelor de procedură sau a aducerii cu mandat la desfăşurarea procedurilor. În mod evident, acest acces nu poate viza altceva decât datele de identificare ale unui titular de cont și adresa acestuia.

3. Obținerea extrasului de cont

Așa cum rezultă din prezentarea evoluției legislației în această materie, probabil că situațiile cele mai delicate au apărut în legătură cu solicitările privind obținerea extrasului de cont. Pentru a vedea care sunt soluțiile oferite în prezent de Codul de procedură penală, trebuie să vedem, într-o primă etapă, care este natura datelor conținute în extrasul de cont, astfel încât să demonstrăm că accesul la aceste date reprezintă o ingerință în dreptul la viață privată (A). Ulterior, vom arăta că regula în materie este necesitatea obținerii unui mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți (B). În situații excepționale, datele pot fi solicitate de procuror, prin ordonanță (C). În fine, probleme importante apar cu privire la persoanele ale căror extrase de cont pot fi solicitate (D).

A. Datele conținute în extrasul de cont. Ingerința în drepul la viață privată

În practică, sunt întâlnite situații în care se solicită extrasul de cont al clientului unei instituții de credit prin adresă emisă de organele poliției judiciare ori de procuror, prin ordonanță, în temeiul art. 170 C. pr. pen. Exemplificăm în acest sens cu o ordonanță prin care erau solicitate „datele privind rulajele conturilor pentru perioada 2006-prezent, cu precizarea următoarelor câmpuri: număr cont, valută, data tranzacției, numărul și tipul documentului, tip tranzacție, suma, ordonator, beneficiar (cu identificarea numelui acestuia și a contului bancar către care s-a ordonat viramentul), detalii debit/credit, în format electronic[24]. Apreciem că o astfel de practică nu este corectă, așa cum vom arăta în cele ce urmează.

Spre deosebire de datele menționate mai sus la pct. II.2, extrasul de cont cuprinde mai mult decât informații cu privire la existența și soldul unui cont la un anumit moment. Astfel, prin intermediul unui extras de cont, emis pe o anumită perioadă, pot fi obținute informații cu privire la soldul contului unei persoane în diferite momente, plățile și încasările pe respectivul cont, împuterniciții pe acel cont, dar și descrierea operațiunilor de creditare și debitare a contului (deci, inclusiv creditele primite ori împrumuturile acordate altor persoane). Cu alte cuvinte, un extras de cont furnizează informații cu privire la „tranzacțiile financiare ale unei persoane” (deja efectuate)[25], fiind evidentă aplicabilitatea art. 146¹ C. pr. pen.[26]

Pentru a face o analogie, dacă procurorul dorește să afle unde locuiește o persoană care este urmărită penal (pentru a o cita, pentru a dispune față de această o măsură preventivă sau asigurătorie etc.), o poate face direct, prin solicitarea acestor informații de la diverse instituții sau prin accesul direct la bazele de date (în conformitate cu dispozițiile art. 267 C. pr. pen.), întrucât astfel de informații reprezintă o intruziune minimă în viața privată. Dacă însă se dorește a se vedea ce obiecte deține suspectul sau inculpatul în locuință, în condițiile art. 157 C. pr. pen., este necesară emiterea unui mandat de percheziție de către judecătorul de drepturi și libertăți, viața privată fiind, într-o astfel de situație, afectată în mod fundamental. Aceeași este situația și în cazul obținerii extrasului de cont, procedeul fiind asemănat în doctrină cu conservarea sau reținerea datelor informatice[27]. Doar pentru că nu mai suntem în logica infracțiunilor clasice, în care afectarea vieții private presupunea doar diferitele tipuri de percheziții, nu înseamnă că legiuitorul nu trebuie să ofere o protecție similară în cazul celorlalte categorii de ingerințe, care vizează în prezent convorbirile telefonice, tranzacțiile financiare, corespondența e-mail etc.

Împrejurarea că accesul la informațiile și documentele bancare ale unei persoane reprezintă o ingerință în dreptul la viață privată consacrat de art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului a fost reținută de Curtea europeană în mai multe cauze, fie că era vorba de persoane fizice sau juridice și indiferent după cum aceste date erau legate de activitatea profesională sau nu[28]. În acest sens, Curtea nu a pregetat să constate existența încălcării art. 8, ingerința nefiind necesară într-o societate democratică având în vedere „condițiile permisive necesare pentru a inspecta un cont bancar, scopul larg al cererii privind o astfel de informație, dezvăluirea ulterioare a acestor date și stocarea continuă a datelor cu caracter personal, precum și insuficiența mijloacelor procedurale de protecție a persoanelor vizate”[29].

Menționăm totodată că, fără a fi prevăzută de un text de lege, în solicitările transmise instituțiilor de credit se mai folosește și sintagma de „rulaj al conturilor”. Pentru organele penale, această sintagmă pare a fi similară cu extrasul de cont, întrucât tinde la obținerea tuturor tranzacțiilor dintr-o anumită perioadă. Din punct de vedere al practicii bancare, așa cum arătam, extrasul de cont oferă o imagine completă asupra tranzacțiilor desfășurate de client (nume/denumire titular, CUI/CNP, număr de identificare a titularului în sistemul informatic al băncii, număr de cont, sold, detalii privind fiecare tranzacție – sumă, dată, persoana cu care s-a desfășurat tranzacția, ce reprezintă respectivele sume, existența unor popriri/sume blocate etc., limită credit/overdraft, suma creditului neutilizată). Rulajul conturilor, însă, se referă strict la sumele intrate și ieșite din cont, cu menționarea persoanei cu care se desfășoară tranzacția. Oricum ar fi, întrucât este vorba de date privind tranzacțiile efectuate, și solicitarea privind rulajul conturilor trebuie făcută tot potrivit procedurii prevăzute de art. 1461 C. pr. pen., mai ales că, așa cum rezultă din solicitările citate anterior, atunci când doresc date privind rulajele conturilor, organele penale au în vedere, în realitate, datele conținute în mod uzual în extrasul de cont. Există opinii potrivit cu care dacă, din înscrisurile comunicate instituției de credit rezultă că, într-adevăr, nu se dorește decât obținerea rulajelor, instituția de credit ar trebui să se limiteze strict la acestea, iar nu la comunicarea întregului extras de cont; în practica bancară însă, o astfel de abordare ar fi greu de implementat, întrucât operațiunea extragerii „rulajelor” este una manuală, imposibil de realizat în timp util pentru fiecare dintre miile de solicitări primite de orice instituție de credit.

B. Regula: necesitatea obținerii unui mandat pentru solicitarea extrasului de cont

Întrucât una din cele mai importante probleme se referă la necesitatea obținerii mandatului pentru solicitarea extrasului de cont, urmează să tratăm această problemă pe larg, arătând, în cele ce urmează, sediul materiei (a), condițiile necesare pentru încuviințarea procedeului probatoriu și eventualele căi de atac (b), necesitatea ca procurorul să transmită mandatul instituției de credit (c), aspecte legate de conținutul mandatului (d), precum și situația în care procurorul dorește să obțină date privind tranzacțiile financiare efectuate direct de la ANAF (e) sau de la alte persoane (f).

a. Sediul materiei

Așa cum arătam, având în vedere datele care rezultă dintr-un extras de cont, s-a considerat de către legiuitor că obținerea informațiilor care se regăsesc într-un astfel de document reprezintă o intruziune serioasă în viața privată a unei persoane și, prin urmare, acestea pot fi puse la dispoziția organelor de urmărire penală doar pe baza unei încheieri a judecătorului de drepturi și libertăți, în temeiul căreia se emite mandatul. Subliniem că sediul materiei în această privință este reprezentat de dispozițiile art. 146¹ alin. (1), (3), (5)-(9) C. pr. pen. (iar nu și celelalte alineate ale textului de lege și în niciun caz de dispozițiile art. 153 C. pr. pen., așa cum în mod greșit rețineau chiar unele instanțe anterior modificării aduse prin O.U.G. nr. 18/2016[30] și rețin încă unele organe de urmărire penală). În situația în care extrasul de cont a fost solicitat de procuror, fără a fi parcurs procedura prevăzută de art. 1461 C. pr. pen., proba va fi exclusă întrucât a fost obținută în mod nelegal.

Menționăm totodată că, deși noțiunea de mandat pentru tranzacțiile trecute nu pare cea mai potrivită, soluția rezultă cu certitudine din alin. (5) al art. 146¹ C. pr. pen., care vorbește de „obținerea mandatului în condițiile alin. (1)”, precum și de alin. (7) al aceluiași articol, care prevede obligația instituției de credit de a preda înscrisurile sau informațiile „la care se face referire în mandatul dispus de judecător”.

b. Condițiile necesare pentru încuviințarea procedeului probatoriu prevăzut la art. 1461C. pr. pen. Căi de atac

Această măsură (care nu mai presupune un mandat de supraveghere tehnică) se dispune așadar de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheiere, care trebuie să țină cont de îndeplinirea următoarelor condiții, respectiv: începerea urmăririi penale, existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni, necesitatea și proporționalitatea măsurii cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale și probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare (principiul subsidiarității). Față de importanța informațiilor ce urmează a fi comunicate și de gradul ridicat de intruziune în viața privată, aprecierea asupra acestor condiții trebuie făcută de judecător în urma unei analize atente, ca și cum ar fi vorba de emiterea unui mandat pentru efectuarea unei percheziții sau pentru interceptarea comunicațiilor, standardele de protecție fiind aceleași. Totodată, îndeplinirea acestor condiții trebuie să rezulte chiar din încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, în temeiul căreia se emite mandatul.

Având în vedere faptul că instituția de credit nu primește, de regulă, încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, nu va putea fi refuzată transmiterea datelor pe motiv că nu pot fi verificate toate condițiile prevăzute de art. 1461 C. pr. pen. sus-menționate, o astfel de verificare fiind, în cursul urmăririi penale, atribuția exclusivă a judecătorului de drepturi și libertăți.

Întrucât aceste aspecte țin exclusiv de legalitatea administrării probelor în procesul penal, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, eventualele deficiențe privind analiza condițiilor de încuviințare a procedeului probator prevăzut de art. 1461 C. pr. pen. pot fi invocate doar de inculpat, în cadrul acestui proces penal, în procedura camerei preliminare.

Suspectul ori persoana ale cărei tranzacții sunt vizate prin solicitare nu ar avea, potrivit art. 140 alin. (7) C. pr. pen., la care trimite în mod expres art. 146¹ alin. (3) C. pr. pen., o cale de atac prin care să conteste aceste aspecte, deși procurorul realizează informarea în condițiile art. 146¹ alin. (8) C. pr. pen. Cu toate acestea, față de considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017, apreciem că și aceste persoane beneficiază în prezent o cale de atac privind legalitatea administrării unei astfel de probe. Astfel, deși în dispozitiv se referă la art. 145 C. pr. pen., Curtea a reținut că „reglementarea expresă a modalității de contestare a legalității măsurii supravegherii tehnice determină excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate în dosarul penal sau au calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanță de judecată care să poată analiza acest aspect”, iar „dispozițiile constituționale și convenționale amintite, precum și jurisprudența instanței de contencios constituțional și a celei europene impun o obligație pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislației interne, a unui „recurs efectiv” care să permită înlăturarea eventualei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale”, motiv pentru care Curtea a apreciat că „absența unui asemenea recurs în dreptul intern constituie o încălcare a acestei obligații, deci a dispozițiilor constituționale ale art. 21 și a celor convenționale ale art. 13”, prin urmare, soluția legislativă „care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională.”[31] Pe cale de consecință, până la modificarea Codului de procedură penală pentru a fi pus în acord cu această decizie, suspectul sau persoana vizată poate formula o contestație în temeiul prevederilor constituționale și convenționale sus-menționate, privind accesul la justiție, urmând ca după (eventuala) expirare a celor 45 de zile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, efectele dispozițiilor legale neconstituționale să și înceteze de drept.

c. Obligația furnizării mandatului către instituția de credit

Așa cum rezultă din dispozițiile legale citate anterior, pe baza încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, acesta va emite un mandat privind tranzacțiile finaciare a căror obținere a fost încuviințată.

Subliniem în acest context că, pentru ca instituția de credit să poată verifica îndeplinirea condițiilor necesare pentru furnizarea datelor solicitate (mai ales perioada pentru care s-a autorizat măsura), este nevoie ca procurorul să îi transmită și mandatul. Chiar dacă textele de lege aplicabile în această materie nu prevăd în mod expres o astfel de obligație, ca în cazul percheziției domiciliare [art. 159 alin. (5) C. pr. pen.], față de gradul de intruziune în viața privată, de consecințele pe care aceasta le produce și de obligațiile unei instituții de credit față de clienții săi, considerăm că lipsa mandatului nu poate fi suplinită de simpla mențiune a organului de urmărire penală privind existența sa. Atragem atenția asupra acestui aspect, întrucât, în practică, există situații în care procurorul transmite doar o adresă prin care solicită extrasul de cont „în vederea administrării probatoriului, în baza încheierii din data de…pronunțată de Tribunalul…”[32] Într-o astfel de situație, instituția de credit nu poate ști, de exemplu, care a fost, în realitate, perioada pentru care a fost autorizată obținerea extrasului de cont.

Având în vedere că, atunci când procurorul îi trimite instituției de credit mandatul,  nu face decât să pună în executare măsura dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, apreciem că nu trebuie emisă o ordonanță pentru solicitarea datelor, dispozițiile art. 286 C. pr. pen. nefiind aplicabile (tot așa cum, după emiterea mandatului de percheziție de către judecător, procurorul nu trebuie să emită și o ordonanță pentru punerea în executare a acestuia).

d. Conținutul mandatului

În concret, actul prin care se dispune măsura trebuie să prevadă expres că se dispune obținerea extrasului de cont pentru o anumită perioadă (ex. „2009-2014”). În doctrină s-a arătat că, „trebuie să se indice atât perioada de timp care este vizată prin măsură cât și intervalul în care metoda de specială de cercetare urmează a fi aplicată. Explicația constă în aceea că se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 140 alin. (2)-(8) NCPP, iar art. 140 alin. (5) lit. e) NCPP arată că încheierea de autorizare trebuie să cuprindă ”perioada și scopul pentru care s-a autorizat măsura”. O autorizare sine die încalcă în mod nejustificat dreptul la viață privată.” [33]. Apreciem că, în materia tranzacțiilor deja efectuate, „perioada pentru care s-a autorizat măsura” poate fi ușor înțeleasă ca fiind cea pentru care se solicită extrasul de cont. Altfel spus, dacă judecătorul dispune obținerea unui extras de cont pentru o anumită perioadă, credem că nu este obligat să prevadă și perioada în care procurorul poate solicita datele de la instituția de credit (ex. 30 de zile). Desigur, pentru verificarea respectării condițiilor prevăzute la  art. 1461 C. pr. pen. și la momentul solicitării efective a datelor de la instituția de credit, o asemenea mențiune este binevenită.

Totodată, mandatul trebuie să cuprindă cât mai exact mențiunile privind înscrisurile sau informațiile solicitate. De pildă, ca urmare a unui mandat prin care se autoriza obținerea „datelor privind tranzacțiile financiare efectuate” (subl. ns.) de o societate pe durata a 3 ani, instituția de credit a primit o adresă de la organul de poliție prin care îi erau solicitate: „documentația care a stat la baza deschiderii contului bancar și cea depusă ulterior, precum și identitatea persoanelor împuternicite să efectueze operațiuni pe conturile bancare, rulajul contului bancar, precum și documentele care au stat la baza efectuării operațiunilor pe contul respectiv (ordine de plată, facturi, borderouri de achiziții, contracte de împrumut, depozite, fonduri de investiții”), contractele de servicii „internet banking” aferente acestor conturi bancare, istoricul operațiunilor internet banking (cu indicarea exactă a datei de conectare, a IP-ului de la care s-a făcut conectarea, a operațiunii efectuate etc.) derulate pe aceste conturi, datele de identificare (serie, număr) ale dispozitivelor (token, digipass) care i-au fost predate titularului contului”.

Se constată, în primul rând, că mandatul emis nu se referea în niciun caz la toate categoriile de informații solicitate de organul de poliție și nu se referea de fel la înscrisurile care au stat la baza tranzacțiilor efectuate. Altfel spus, noțiunea de „date privind tranzacțiile financiare efectuate” se referă strict la extrasul de cont/rulajul conturilor, iar nu și la înscrisurile care au stat la baza unor astfel de operațiuni (la care, de regulă, mandatul face referire în mod expres ).

În al doilea rând, o serie din informațiile ori înscrisurile solicitate mai sus necesitau emiterea unui nou mandat (ex documentele care au stat la baza efectuării operațiunilor pe cont, istoricul operațiunilor internet banking), în timp ce altele necesitau în mod obligatoriu emiterea unei ordonanțe de către procuror, în condițiile art. 170 si 306 alin. (6) C. pr. pen., coroborate cu art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006 (ex. documentația care a stat la baza deschiderii contului, contractele de servicii „internet banking”). De altfel, solicitarea nu era însoțită de niciun înscris din care să rezulte că procurorul ar fi delegat organului de poliție aducerea la îndeplinire a mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți[34]. Or, așa cum am arătat, ca urmare a modificării art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006 prin Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală, organul de cercetare penală nu mai poate solicita direct informații ori înscrisuri de natura secretului bancar.

Lipsa de claritate a dispozițiilor legale și necunoașterea exactă a particularităților practicii bancare poate conduce și la reversul medaliei: există încă, în 2017, mandate („de supraveghere tehnică”, deși nu mai este cazul în materia tranzacțiilor deja efectuate) prin care se solicită „identificarea tuturor conturilor deschise la instituția bancară, cine este deținătorul conturilor, când au fost deschise și în baza căror documente, comunicarea specimenului de semnătură pentru titular și eventualele persoane împuternicite, dacă au fost eliberate carduri aferente conturilor bancare, dacă s-a contractat serviciul de internet banking pentru conturile identificate și de către cine(date ce pot fi obținute potrivit art. 153 sau art. 170 și 306 alin. (6) C. pr. pen.). Desigur, solicitarea acestor date direct de către judecător nu va atrage nelegalitatea probelor astfel obținute, dar aglomerează în mod inutil instanțele judecătorești cu solicitări care sunt, în realitate, de competența procurorului.

Tot în legătură cu conținutul mandatului, în doctrină s-a arătat că, pentru obținerea unui extras de cont, este necesar ca mandatul să conțină și identificarea respectivului cont (IBAN-ul), în caz contrar, măsura fiind lipsită de obiect[35]. Un argument ar fi acela că, potrivit art. 140 alin. (5) lit. g) C. pr. pen. la care trimite art. 1461 alin. (3) C. pr. pen., mandatul trebuie să cuprindă numărul de cont. În practică, există totuși situații în care mandatul nu menționează IBAN-ul, iar solicitarea este totuși legală, câtă vreme din cuprinsul actului prin care se dispună măsura rezultă suficiente date pentru identificarea contului (ex. extrasul de cont al tuturor conturilor de depozit aparținând suspectului X, deschise la banca Y). Cu alte cuvinte, pentru a putea solicita un extras de cont, procurorul nu trebuie să parcurgă procedura prevăzută la art. 153 C. pr. pen. De altfel, o lectură atentă a art. 140 alin. (5) lit. g) C. pr. pen. arată că mandatul trebuie să menționeze orice „date cunoscute pentru identificarea căii de comunicare sau a numărului de cont (subl. ns.), deci nu neaparat IBAN-ul.

e. Obținerea extraselor de cont de la ANAF

Așa cum arătam, potrivit art. 61 alin. (1) C. pr. fisc., „instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.”

Doctrina a arătat că o asemenea situație este paradoxală, întrucât funcționarii ANAF au practic acces neîngrădit la extrasele de cont ale unei persoane, fără a parcurge vreo procedură judiciară, spre deosebire de procuror, care are nevoie de un mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Totodată, se ridică probleme în cazul în care dosarul cu constatările funcționarilor ANAF, care cuprinde și extrase de cont, este înaintat procurorului, în urma întocmirii procesului-verbal prevăzut la art. 132 C. pr. fisc., situație în care asemenea extrase de cont nu ar putea fi folosite ca mijloc de probă[36] (dar ar putea oferi „indicii” despre înscrisurile care ar trebui solicitate anumitor instituții de credit). În acest sens, s-a arătat că procedeul probator al obţinerii datelor privind tranzacţiile financiare, prevăzut de art. 1461 C. pr. pen., trebuie utilizat şi în ipoteza în care se urmăreşte obţinerea de la ANAF a datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane[37]. Aceasta întrucât, cu toate că dispozițiile Codului de procedură penală nu fac referire decât la obținerea unor astfel de informații ori înscrisuri de la instituțiile de credit, nu trebui să se ajungă la eludarea dispozițiilor legale de către organele de urmărire penală, prin obținerea acelorași date pe o cale mai facilă, care să nu presupună verificarea condițiilor prevăzute de lege de către un judecător. Problema care se pune este deci una de loialitate a administrării probelor, iar nu de legalitate, ceea ce înseamnă că prevederile art. 1461 C. pr. pen. ar trebui așadar interpretate în spiritul, iar nu (doar) în litera legii.

În acest context, ar fi necesară o corelare a dispozițiilor legale aplicabile în materie fiscală și procesual penală, astfel încât orice intruziune în viața privată de o astfel de amploare să fie supusă controlului unui judecător (așa cum se întâmplă, de exemplu, în dreptul concurenței, atunci când inspectorii nu pot pătrunde în sediul unei persoane juridice decât ca urmare a autorizării judiciare[38]).

f. Obținerea extraselor de cont de la alte persoane

Cu toate că problema obținerii extraselor de cont de la alte persoane decât instituțiile de credit este doar tangențial legată de problematica prezentului material, apreciem că sunt necesare câteva precizări.

Astfel, dacă organul de urmărire penală îi solicită, de exemplu, persoanei vătămate, un extras al unui cont deținut de aceasta (în care sunt cuprinse tranzacții efectuate cu suspectul sau inculpatul), pe care aceasta l-a obținut deja, în format material sau electronic, de la instituția de credit, apreciem că solicitarea poate fi făcută în conformitate cu dispozițiile art. 170 alin. (1) sau (2) C. pr. pen. Într-o astfel de situație, nu vor fi aplicabile dispozițiile art. 1461 C. pr. pen., întrucât acestea se referă strict la solicitările adresate instituțiilor de credit.

Dacă însă organul de urmărire penală dorește obținerea, de la aceeași persoană, a unor extrase de cont care nu au fost încă obținute de aceasta, apreciem că dispozițiile art. 170 C. pr. pen. nu sunt aplicabile, acestea referindu-se doar la înscrisuri existente, care pot fi „predate”. În realitate, pe o astfel de cale, s-ar ajunge la eludarea procedurii prevăzute de art. 1461 C. pr. pen., având în vedere definiția de la art. 138 alin. (9) C. pr. pen. („cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit”). În cazul în care destinatarul a procedat totuși la obținerea și depunerea unor asemenea înscrisuri, ca urmare a solicitării organului de urmărire penală, respectiva probă va putea fi exclusă, întrucât a fost nelegal obținută. Desigur, nu va fi exclusă o astfel de probă dacă ea îi profită persoanei vătămate (sau altei părți în procesul penal ori unui subiect procesual), care a depus-o în acest scop.

Cu atât mai mult, dacă procurorul urmărește să obțină extrase de cont de la alte persoane fizice sau juridice străine de procesul penal (care au desfășurat tranzacții cu suspectul sau inculpatul), nu va putea folosi procedura prevăzută de art. 170 C. pr. pen., ci trebuie să se adreseze judecătorului pentru obținerea unui mandat, în baza căruia să solicite respectivele extrase de la insituțiile de credit.

C. Excepția: posibilitatea solicitării extrasului de cont prin ordonanță

Cu titlu excepțional, alin. (5) al art. 146¹ C. pr. pen. prevede situația în care, deși sunt solicitate informații cu privire la tranzacțiile financiare ale unei persoane, instituția de credit este obligată să dezvăluie extrasul de cont fără existența unui mandat din partea judecătorului de drepturi și libertăți, ci doar în prezența unei ordonanțe emise de către procuror[39].

În practică, situațiile în care sunt solicitate date potrivit art. 146¹ alin. (5) C. pr. pen. sunt extrem de rare; în astfel de situații, vor fi aplicabile, mutatis mutandis, aspectele menționate mai sus cu privire la mandatul emis de judecătorul de drepturi și libertăți.

În plus față de aceste aspecte, având în vedere trimiterea la dispozițiile art. 141 C. pr. pen.[40], procurorul va putea dispune o astfel de măsură numai în cazuri urgente, când obținerea mandatului ar conduce la o întârziere substanțială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranța victimei sau a altor persoane[41]. Durata măsurii este de maximum 48 de ore, iar în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii are obligația de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi, care poate confirma sau infirma măsura. Dacă măsura este confirmată, procurorul nu are obligația de a-i mai transmite instituției de credit încheierea judecătorului de drepturi și libertăți dacă deja datele au fost transmise. În cazul în care măsura este infirmată, iar datele fuseseră deja comunicate, procurorul le va distruge, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (6) C. pr. pen. Dacă instituția de credit nu transmisese încă datele respective, procurorul o va informa despre soluția pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți, obligațiile instituției de credit decurgând din ordonanța infirmată încetând de la acel moment. Evident, odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi să dispună obținerea datelor privind tranzacțiile financiare.

În fine, apreciem că în situația în care instituției de credit i se solicită comunicarea extrasului de cont direct de către procuror, ordonanța prin care se solicită informațiile trebuie să prevadă în mod expres existența urgenței, mențiunile prevăzute la art. 140 alin. (5) C. pr. pen. și referirea la art. 146¹ alin. (5) C. pr. pen. În caz contrar, instituția de credit va putea refuza transmiterea respectivelor date, până la oferirea de lămuriri din partea procurorului.

D. Persoanele ale căror extrase de cont pot fi solicitate

Așa cum rezultă din art. 1461 alin. (1) C. pr. pen., obținerea datelor privind tranzacțiile efectuate este posibilă numai cu privire la conturile făptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricărei persoane care este bănuită că realizează asemenea operațiuni cu făptuitorul. Pentru ca instituția de credit să poată verifica respectarea acestei condiții, actul prin care se autorizează măsura ar trebui să menționeze expres că persoana ale cărei date sunt solicitate are o astfel de calitate. Din acest motiv, mandatul sau ordonanța nu ar trebui să menționeze că se solicită „extrasul de cont aparținând lui X” fără să precizeze care este legătura acestuia cu dosarul în care a fost autorizată măsura.

În conformitate cu dispozițiile art. 1461 alin. (6) C. pr. pen, aplicabil și în cazul tranzacțiilor deja efectuate, nici instanța și nici procurorul nu pot solicita date privind tranzacțiile financiare dintre avocat și suspect, inculpat sau orice altă persoană pe care acesta o apără, cu excepția situațiilor în care există date că avocatul săvârșește sau pregătește săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. pr. pen[42]. Desigur, în practică, o astfel de verificare este greu de făcut.

Subliniem, în primul rând, că textele din Codul de procedură penală instituie o obligație în sarcina judecătorului de drepturi și libertăți și a procurorului, iar nu în sarcina instituției de credit. Practic, în cazul puțin probabil în care instituția de credit observă că în conturile clientului există tranzacții cu o societate de avocați (deși, de regulă, extrasul de cont se generează automat și poate cuprinde mii de tranzacții care nu pot fi verificate manual), într-o primă fază nu poate ști dacă într-adevăr acele plăți sunt efectuate ca urmare a încheierii unui contract de asistență juridică (ori poate reprezintă, în realitate, plata unei chirii).

Dacă totuși acest aspect este cunoscut, s-ar putea susține că instituția de credit nu ar trebui să transmită extrasul de cont, întrebând procurorul dacă, în temeiul art. 1461 alin. (6) C. pr. pen coroborat cu art. 139 alin. (2) C. pr. pen., există un motiv pentru ca asemenea date să poată fi solicitate, fie ca extrasul de cont să fie transmis omițând aceste date, cu informarea procurorului (aspect greu de realizat în practică, atâta vreme cât extrasul de cont se generează automat). Un astfel de dialog ar fi totuși greu de realizat, față de urgența solicitărilor în procesul penal, mai ales în cazul art. 1461 alin. (5) C. pr. pen. și având în vedere că textul de lege se referă la imposibilitatea obținerii unor astfel de date, iar nu a transmiterii lor. Astfel, dacă instituția de credit a transmis întreg extrasul de cont, procurorul va trebui să nu folosească în niciun fel informațiile privind tranzacțiile efectuate cu avocatul (acele date nu pot fi folosite ca mijloc de probă în nicio cauză penală), respectivele înscrisuri urmând a fi distruse, de îndată, de procuror[43]. Nu se poate, deci, atrage răspunderea instituției de credit pentru transmiterea unor extrase de cont integrale, care pot cuprinde și tranzacții efectuate cu avocatul.

În același timp, dacă într-adevăr se dorește inclusiv furnizarea datelor privind tranzacțiile efectuate cu avocatul, mandatul ori ordonanța trebuie să menționeze expres acest lucru și motivele pentru care se dispune o astfel de măsură.

4. Obținerea documentelor care au stat la baza retragerilor de sume de bani din cont ori a tranzacțiilor efectuate

O altă problemă legată de tranzacțiile financiare este legată de obținerea documentelor care au stat la baza retragerilor de sume de bani din cont ori a tranzacțiilor efectuate. Considerăm că o astfel de analiză este necesar să pornească de la definiția noțiunii de „obținerea datelor privind tranzacțiile financiare”, așa cum rezultă din art. 138 alin. (9) C. pr. pen., potrivit cu care „prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane”. (subl. ns.)

Așadar, există două ipoteze distincte care conduc la noțiunea de „obținerea datelor privind tranzacțiile financiare”: operațiunile prin care se asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor financiare (în concret, date cu privire la plătitor, suma plătită, instituția din care a fost efectuată plata, valuta plății etc. – situație analizată anterior la pct. II. 3) și obținerea de la instituția de credit a înscrisurilor ori informațiilor aflate în posesia acesteia referitoare la respectivele tranzacții sau operațiuni.

În opinia noastră, prin „înscrisuri sau informații aflate în posesia instituției de credit referitoare la tranzacțiile sau operațiunile unei persoane” putem înțelege: un contract de vânzare care a stat la baza unei tranzacții, o factură fiscală, borderouri de achiziție materiale, mandatul prin care o persoană a fost autorizată să efectueze o anumită plată, certificatul de moștenitor al persoanei care a retras sume de bani din contul persoanei decedate[44], un stat de plată a salariilor, un formular completat la ghișeul unei bănci pentru retragerea/depunerea de numerar ori formularul primit pentru schimbul valutar etc. Așa cum vom vedea la pct. 8 de mai jos, inclusiv contractul de credit este un înscris care atestă conținutul operațiunilor unei persoane.

Observând aceste exemple, nu putem decât să concluzionăm că obținerea unor astfel de informații reprezintă o intruziune serioasă în viața privată a unei persoane, fiind astfel necesar ca măsura să fie dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, în condițiile art. 146¹ din C. pr. pen., prin emiterea unui mandat.

La nivel teoretic, ne întrebăm totuși dacă, pentru situațiile în care organele de cercetare penală cunosc cu exactitate tranzacția ori operațiunea cu privire la care se solicită înscrisuri (ex. se solicită „înscrisurile care au stat la baza retragerii de numerar în sumă de X lei, din data de …, de la ghișeul situat în…” sau, mai simplu, „formularul completat de Y în ziua de… la ghișeul … pentru retragerea sumei de…”), ar mai fi necesar mandatul emis de judecătorul de drepturi și libertăți, mai ales în situația în care solicitarea are ca scop, de exemplu, dovedirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Deși putem afirma că în acest caz, practic, s-ar proceda doar la predarea efectivă a înscrisurilor și deci ar fi aplicabile dispozițiile art. 170 C. pr. pen. cu respectarea art. 306 alin. (6) C. pr. pen, fără să existe o dezvăluire de informații, iar rațiunea necesității existenței mandatului nu pare a se afla în legătură cu o astfel de ipoteză, textul de lege nu distinge între diferitele situații, astfel încât, apreciem că, de lege lata, orice înscris care a stat la baza efectuării unei tranzacții/operațiuni poate fi obținut doar cu respectarea art. 146¹ din C. pr. pen.  Practic, ingerința în viața privată este la fel de mare ca în cazul în care astfel de înscrisuri ar fi ridicate de la domiciliul suspectului sau inculpatului, astfel încât se justifică necesitatea intervenției unui judecător.

5. Obținerea datelor privind existența unui împuternicit pe cont

Persoana imputernicită pe un cont bancar reprezintă persoana fizică, majoră, desemnată de către titular să efectueze operațiuni în numele acestuia. Clauza de împuternicire este valabilă numai pe timpul vieții titularului. Prin semnarea formularului de împuternicire a unei persoane pe cont, acesta poate accesa toate conturile și sumele disponibile și poate efectua diferite operațiuni prin cont.

Datele cu privire la existența unui împuternicit pe cont care poate dispune de sumele de bani din cont reprezintă, la rândul lor, informații cu caracter de secret profesional bancar, astfel cum este definit de O.U.G. nr. 99/2006, ceea ce înseamnă că, în cursul urmăririi penale, pot fi solicitate doar de procuror.

Ca regulă, datele de identificare ale împuternicitului de cont nu se subsumează noțiunii de „date privind existența și conținutul conturilor” prevăzute de art. 153 C. pr. pen., aceasta referindu-se, așa cum am arătat, strict la comunicarea informațiilor referitoare la existența/inexistența unui cont deschis de o persoană la o instituție de credit, la IBAN și la soldul acestuia.[45] Totuși, trebuie făcută o distincție după cum contul cu privire la care se solicită informații aparține suspectului sau inculpatului ori, dimpotrivă, aparține altei persoane. Astfel, dacă organele de urmărire penală doresc să știe dacă pe contul X aparținând suspectului/inculpatului există împuterniciți,  apreciem că instituțiile de credit pot comunica aceste informații doar la solicitarea procurorului, după începerea urmăririi penale, conform art. 306 alin. (6) C. pr. pen. și art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006, nefiind într-adevăr vorba de date privind „situația financiară a unei persoane”, care să implice aflarea informațiilor privind existența sau conținutul conturilor. În cazul în care organele de urmărire penală vor să afle informații despre eventualele conturi cu privire la care suspectul sau inculpatul este împuternicit, s-ar putea considera că informațiile tind la aflarea situației financiare a unei persoane, în sensul că se referă la existența conturilor pentru care respectiva persoană are nu calitatea de titular, ci de împuternicit. Într-o asemenea situație, temeiul ar urma să fie cel prevăzut de art. 153 C. pr. pen. Distincția este totuși mai mult teoretică, întrucât în ambele situații datele pot fi solicitate doar de procuror prin ordonanță.

Desigur, dacă prin solicitarea privind împuternicitul pe cont se tinde în realitate a se cunoaște conținutul tranzacțiilor financiare efectuate de acesta, vor deveni aplicabile prevederile art. 1461 C. pr. pen.

6. Obținerea datelor privind existența unei ipoteci pe sumele de bani aflate în cont

În general, obținerea informațiilor cu privire la existența unei anumite ipoteci mobiliare pe conturile bancare poate fi efectuată de orice persoană, fără a justifica un interes, prin consultarea online a Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM).

Cu toate acestea, există situații în care, fie existența unei ipoteci mobiliare pe conturi nu este făcută opozabilă terților prin înscrierea la AEGRM, fie organele de cercetare penală solicită astfel de informații de la instituțiile de credit, chiar dacă acestea sunt dispoibile și online. Existența sau inexistența unei ipoteci mobiliare pe conturi nu poate fi definită ca fiind o dată „privind existența și conținutul conturilor” prevăzută de art. 153 C. pr. pen. Aceste informații reprezintă, la rândul lor, secret profesional bancar și, în conformitate cu art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006 și art. 306 alin. (6) C. pr. pen., pot fi furnizate doar la solicitarea procurorului dispusă prin ordonanță, după începerea urmăririi penale.

Desigur, aceste date pot fi furnizate chiar fără respectarea acestor formalități, dacă instituția de credit justifică un interes legitim în transmiterea informațiilor, în conformitate cu dispozițiile art. 113 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 99/2006 (ex. ipoteca este instituită în favoarea sa și deci a demarat/poate demara procedura executării silite).

7. Obținerea de informații privind tranzacțiile financiare ce urmează a fi efectuate

Am analizat anterior, la pct. 2 al prezentei secțiuni, situația în care sunt solicitate date privind tranzacțiile financiare efectuate de o anumită persoană (extrasul de cont), observând că legiuitorul a instituit o procedură specială, care presupune intervenția judecătorului de drepturi și libertăți, potrivit art. 1461 (1) C. pr. pen.

După cum rezultă din art. 139 alin. (9) C. pr. pen., metoda obținerii de date privind tranzacțiile financiare ale unei persoane include și obținerea datelor privind tranzacțiile ce urmează a fi efectuate. Această situație este în amănunt reglementată de art. 146¹ alin. (2)-(9) C. pr. pen., care se completează cu dispozițiile alin. (1) ale aceluiași text de lege, în sensul că măsura se poate dispune doar cu privire la tranzacțiile financiare ale făptuitorului, suspectului, inculpatului sau ale oricărei persoane care este bănuită că realizează asemenea operaţiuni cu făptuitorul, suspectul sau inculpatul și numai dacă sunt respectate celelalte condiții prevăzute la alin. (1)[46].

Întrucât într-o astfel de situație, suntem în prezența unei supravegheri în timp real, (în mod corect, de data aceasta) legiuitorul a prevăzut necesitatea obținerii unui mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea.

Mandatul este valabil doar pentru o perioadă maximă de 30 de zile și poate fi prelungit pentru o durată maximă de 6 luni, potrivit art. 1461 (4) C. pr. pen. Scoaterea procedeului obținerii de informații privind tranzacțiile financiare ce urmează a fi efectuate din categoria măsurilor de supraveghere tehnică conduce la inaplicabilitatea prevederilor art. 144 alin. (3) C. pr. pen. Aceasta înseamnă că, pentru aceeași persoană și aceeași faptă, pot fi folosite măsurile prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen. pentru o durată maximă de 6 luni (cu excepția supravegherea video, audio sau prin fotografiere în spații private, care poate fi dispusă pentru o durată de maxim 120 de zile), împreună cu obținerea de date privind tranzacțiile financiare ce urmează a fi efectuate, pentru o durată maximă de 6 luni.

Așa cum arătam și la pct. 2 al prezentei secțiuni, pentru a putea verifica respectarea condițiilor cerute de lege pentru furnizarea datelor privind tranzacțiile financiare, mai ales durata pentru care se dispune măsura, instituția de credit trebuie să primească mandatul emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Menționăm că procurorul este ținut de durata pentru care se emite mandatul, astfel încât acesta nu poate, în temeiul unui mandat valabil pentru luna aprilie, să solicite în luna septembrie instituției de credit să îi transmită extrasul de cont la care face referire mandatul. După cum s-a arătat în doctrină, „înaintarea unei solicitări după expirarea perioadei de valabilitate a mandatului (…) este nelegală și atrage nulitatea probei astfel obținute”[47].

Menționăm că și cu privire la tranzacțiile care urmează a fi efectuate, sunt aplicabile dispozițiile art. 1461 alin. (6) referitoare la operațiunile dintre client și avocat, cu mențiunile de la pct. 2 de mai sus.

8. Obținerea documentelor care au stat la baza acordării/derulării unui credit

O altă problemă interesantă este legată de obținerea documentelor depuse de clientul instituției de credit pentru obținerea unui împrumut (indiferent de forma acestuia: credit imobiliar, de investiții, facilitate de credit, linie de credit etc.). La nivel de principiu, considerăm că aceste informații pot fi puse la dispoziția procurorului, în conformitate cu art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006, a art. 306 alin. (6) și 170 C. pr. pen.

În practică, au existat situații în care organele de poliție au solicitat, în baza art. 170 alin. (1) C. pr. pen., predarea documentelor care au fost utilizate pentru obținerea unui credit, cum ar fi cererea de credit, adeverința de salariu, copia contractului individual de muncă sau copia actului de identitate. Astfel de informații, așa cum am arătat și mai sus, în măsura în care nu reprezintă chiar date cu privire la tranzacțiile financiare, pot fi furnizate doar la solicitarea procurorului. În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Sectorului 1 București, învestită să soluționeze cererea de anulare a unei amenzi aplicate ca urmare a refuzului instituției de credit de a furniza informații la solicitarea organului de cercetare penală:„judecătorul de drepturi și libertăți constată că dispozițiile cuprinse în art. 170 C. pr. pen. reglementează, cu caracter general, procedura de ridicare de obiecte și înscrisuri, conferind egală măsură, atât procurorului, cât și organelor de cercetare penală. (…)Din cuprinsul ordonanței rezultă că datele solicitate de organul de cercetare penală instituției de credit sunt dintre cele prevăzute la art. 111 alin. (1) și (2) din OUG 99/2006, respectiv cererea de creditare și înscrisurile justificative depuse în susținerea acesteia. Judecătorului de drepturi și libertăți constată că instituției de credit îi revine obligația de a furniza informații de natura secretului bancar doar la solicitarea procurorului sau a instanței de judecată”.[48]

Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți a apreciat că orice informație prevăzută de art. 111 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 99/2006, deci cele cu caracter de secret profesional bancar, poate fi furnizată doar la solicitarea procurorului sau a instanței de judecată.

Subliniem însă că, în cazul expus mai sus, în discuție erau doar cererea de credit, contractul individual de muncă și adeverința de venit, înscrisuri care, din punctul nostru de vedere, nu reprezintă înscrisuri care atestă datele privind tranzacțiile financiare/operațiunile unei persoane. Dacă însă printre documentele „care au stat la baza acordării unui credit” se dorește, de exemplu, obținerea chiar a contractului de credit în baza căruia Banca a acordat o sumă de bani cu titlu de împrumut unui client, cu toate că, probabil, nu acesta a fost sensul avut în vedere inițial de legiuitor, apreciem că acest înscris reprezintă un document care „asigură cunoașterea conținutului operațiunilor financiare” (în concret, a unei operațiuni de creditare) și va putea fi furnizat doar cu respectarea art. 146¹ din C. pr. pen. (ori, desigur, chiar în absența acestei proceduri dacă instituția de credit justifică un interes legitim, în condițiile art. 113 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 99/2006 – de pildă, dacă ar fi vorba de o înșelăciune săvârșită în paguba ei). Tot astfel, dacă se solicită „obținerea dosarului integral de credit, care conține toate documentele necesare contractării și derulării creditului”, trebuie văzut dacă nu ar fi vorba și de înscrisuri referitoare la tranzacțiile financiare (ex. facturi pe baza cărora s-au făcut tragerile din credit în cazul unui credit de investiții), care ar putea fi furnizate doar ca urmare a mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, în conformitate cu dispozițiile art. 146¹ C. pr. pen.[49], dispozițiile art. 138 alin. (9) referindu-se la orice „înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia (a instituției de credit – n.n.) referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane”.

În concluzie, pentru solicitările (destul de dese) prin care organele de urmărire penală solicită „toate documentele depuse de clientul X pentru obținerea/derularea creditului”, trebuie făcută o distincție între datele care privesc tranzacțiile financiare ale persoanei și simplele înscrisuri depuse care nu oferă niciun fel de informație cu privire la tranzacții, întrucât doar acestea din urmă dispensează procurorul de procedura prevăzută de art. 1461 C. pr. pen.

9. Solicitarea datelor personale ale utilizatorului unui card bancar

În general, în cazul fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (art. 249-251 C. pen.) ori al falsificării de titluri de credit sau instrumente de plată (art. 311 alin. (2) C. pen.), pentru identificarea făptuitorului, organele de cercetare penală solicită informații cu privire la utilizatorul unui card bancar. De pildă, printr-o ordonanță a unui organ de poliție, au fost cerute „datele de identificare ale utilizatorului cardului bancar cu numărul….”, în temeiul art. 170 C. pr. pen.

În opinia noastră, toate informațiile referitoare la utilizatorul unui card sunt încadrate de dispozițiile art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006 și au caracter de secret profesional bancar, urmând a fi furnizate doar la solicitarea procurorului, în conformitate cu dispozițăiile art. 306 alin. (6) C. pr. pen.

10. Solicitarea datelor reținute de bancomate

Tot în cazul fraudelor comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, pentru identificarea făptuitorului, există situații în care organele de cercetare penală solicită informații cu privire la operațiunile efectuate la bancomat. Cu titlu de exemplu, printr-o ordonanță a unui organ de poliție, a fost solicitat un „extras privind datele reținute cu operațiunile efectuate la bancomatul ATM amplasat la Sucursala (…) în data de 10.03.2016, orele 17.00”, temeiul juridic invocat fiind art. 170 C. pr. pen..

De altfel, în majoritatea situațiilor, organele de cercetare penală consideră că aceste informații pot fi furnizate în baza art. 170 C. pr. pen., reprezentând așadar doar o predare de înscrisuri.

Extrasul unui bancomat amplasat la o sucursală sau agenție bancară evidențiază date cu privire la persoana care are calitatea de titular al cardului, cu privire la suma de bani depusă sau retrasă sau, în unele cazuri, date mai complexe cu privire la o factura achitată prin bancomat, la transferul unei sume de bani prin western union etc.

Plecând de la definiția datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, așa cum este prevăzută de art. 138 alin. (9) din C. pr. pen., în opinia noastră, extrasul unui bancomat conține informații care „asigură cunoașterea conținutului tranzacțiilor sau operațiunile unei persoane” și, prin urmare, ar putea fi furnizate doar ca urmare a mandatului emis de judecătorul de drepturi și libertăți, în conformitate cu dispozițiile art. 146¹ alin. (1) C. pr. pen. ori, excepțional, prin ordonanța emisă de procuror, în conformitate cu art. 146¹ alin. (5) C. pr. pen.

Astfel, deși în practică astfel de informații sunt solicitate de organele de poliție, extrasul unui bancomat conține informații care consituie o intruziune serioasă în viața privată a unei persoane și, prin urmare, este necesară intervenția judecătorului de drepturi și libertăți.

11. Obținerea înregistrărilor video efectuate în preajma bancomatelor

Strâns legat de solicitările expuse la punctele 9 și 10 de mai sus, înregistrările video din preajma bancomatelor sunt utilizate din ce în ce mai des ca mijloace de probă pentru identificarea făptuitorilor unor furturi din bancomate, dar și a unor fapte care nu au legătură cu activitatea bancară: furtul de la o persoană care se afla în fața unui bancomat sau chiar o infracțiune de violență comisă asupra unei persoane.

Așa cum am menționat și mai sus, în general organele de cercetare penală solicită „predarea” de către instutiția de credit a datelor reținute de un bancomat amplasat la o anumită sucursală și, totodată, imaginile video înregistrate de acel bancomat. Bineînțeles că aceste informații sunt în legătură directă cu dosarul penal și pot fi utilizate ca mijloc de probă în vederea identificării făptuitorului, însă pot fi aceste informații „predate” doar în baza unei solicitări a unui organ de poliție?

Cu titlu de exemplu, menționăm o ordonanță a unui organ de poliție prin care a fost solicitată predarea „în copie, pe suport optic, a imaginilor cuprinse de camerele de supraveghere montate la bancomatul de la Agenția (…)”. Printr-o altă ordonanță a unui organ de poliție, s-a solicitat „punerea la dispoziție, în format electronic, a înregistrărilor video cu imaginile surprinse de sistemul de supraveghere exterior a Sucursalei (…), din ziua de (…), între orele 10.00-10.30”.

În majoritatea cazurilor, imaginile video cuprind informații cu privire la clienți ai instituției de credit (care retrag sau depun o sumă de bani, asemenea informații find aproape de natura celor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane, definite la art. 138 alin. (9) C. pr. pen.). În acest sens, trebuie observat că dispozițiile art. 111 alin. (1) din O.U.G. nr. 99/2006 definesc secretul bancar independent de modalitatea și scopul utilizării acestor informații cu caracter special. Pe de altă parte, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, prin „client al unei instituţii de credit”, se înțelege „orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 18 şi la art. 20, instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit”, deci inclusiv o persoană care a retras vreodată bani de la un bancomat, fără a avea cont deschis la respectiva instituție de credit. Prin urmare, orice fel de furnizare a unei astfel de informații va trebui realizată cu respectarea dispozițiilor referitoare la dezvăluirea secretului profesional bancar, ceea ce înseamnă că nu poate fi efectuată decât ca urmare a unei ordonanțe emise de procuror în conformitate cu dispozițiile art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 306 alin. (6) C. pr. pen și art. 170 C. pr. pen.

Așa cum arătam mai sus, uneori informațiile sunt solicitate strict pentru a ajuta la identificarea în concret a unei persoane, despre care nu se știe dacă este sau nu client al instituției respective, dar care nu a comis o faptă în legătură cu serviciile oferite de bancă, ci, de exemplu, un furt sau o lovire surprinsă de respectivele camere de supraveghere. Apreciem că noțiunea de „client” definită de art. 111 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006 nu trebuie extinsă dincolo de sensul avut în vedere de legiuitor, care a înțeles să protejeze prin secretul bancar acele informații legate de tranzacțiile și operațiunile efectuate de o persoană cu o instituție de credit, iar nu orice date care ar ajunge la dispoziția ei, nelegate de această activitate. În acest sens, unele organe de urmărire penală apreciază că, în măsura în care imaginile video vor fi utilizate pentru cercetarea unui eveniment independent de activitatea bancară (de exemplu, o faptă de loviri și alte violențe săvârșită în fața unui bancomat al unei instituții de credit) și, prin urmare, nu vor afecta secretul bancar, acestea vor putea fi furnizate doar în urma unei solicitări a organului de poliție.

III. Concluzii. Sinteză cu privire la actul prin care pot fi solicitate diferite categorii de informații

Din analiza de mai sus, observăm în primul rând că organul de cercetare penală (organul de poliție) a fost exclus din rândul organelor de urmărire penală care au abilitatea de a solicita instituțiilor de credit informații de natura secretului bancar. Acest lucru rezultă cu certitudine din aceea că, anterior datei de 1 februarie 2014 (dată la care art. 114 din O.U.G. nr. 99/2006 a fost modificat prin Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală), organul de cercetare penală avea posibilitatea de a solicita instituțiilor de credit informații de natura secretului bancar, însă cu autorizarea procurorului. În prezent, această abilitare nu mai este recunoscută decât procurorului, în faza urmăririi penale.

În al doilea rând, se observă că, în toate situațiile în care se solicită informații ce constituie secret bancar de către procuror, acesta trebuie să dispună prin ordonanță, nefiind prevăzută nicio excepție de la această regulă.

În al treilea rând, în unele situații, pentru obținerea datelor ce reprezintă secret bancar, nu este suficientă ordonanța procurorului, ci este nevoie de obținerea unui mandat emis de judecătorul de drepturi și libertăți, emis pe baza unei încheieri pronunțate de judecătorul de drpturi și libertăți, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1461 C. pr. pen. Analiza informațiilor și a documentelor care pot fi obținute în conformitate cu acest text de lege, precum și distincția între noțiunile de situație financiară, tranzacție financiară, operațiune trebuie făcută cu atenție pentru fiecare dintre datele solicitate.

În fine, ca o observație generală, se constată că legiuitorul a ales să acorde o importanță deosebită situației în care i se solicită date ori înscrisuri unei instituții de credit. Responsabilitățile și atribuțiile acesteia nu sunt similare cu cele ale oricărei entități care deține informații sau documente ce ar putea fi folosite într-un proces penal. Obținerea oricăror date sau înscrisuri de la instituțiile de credit trebuie dispusă așadar în condițiile prevăzute de lege, care trebuie analizate cu atenție atât de către procuror, cât și de judecătorul de drepturi și libertăți, potrivit competențelor ce le revin fiecăruia.

Subliniem că, deși aceste lucruri păreau a fi lămurite odată cu adoptarea O.U.G. nr. 18/2016, există încă, așa cum am văzut din înscrisurile citate în prezentul studiu, numeroase probleme privind interpretarea dispozițiilor legale. Din acest motiv și pentru a trage o concluzie cu privire la problema ce face obiectul prezentei secțiuni, considerăm utilă o prezentare sintetică, sub formă de tabel, a concluziilor noastre referitoare la actul prin care i se pot solicita diferite acte și informații unei instituții de credit, precum și la temeiul de drept al unor astfel de solicitări efectuate în cursul urmării penale.

Nr. Obiectul solicitării Cine dispune măsura Actul prin care se dispune măsura Temeiul de drept
1. Date privind documentele care au stat la baza deschiderii conturilor bancare ale unei persoane Procuror Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 170, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.
2. Date privind existența unui cont și soldul acestuia Procuror Ordonanță Art. 153 C.pr.pen.
3. Date privind extrasul de cont (tranzacțiile deja efectuate) Judecătorul de drepturi și libertăți Încheiere (pe baza căreia se emite mandatul) Art. 1461 alin. (1) C.pr.pen.
Procuror (excepțional) Ordonanță Art. 1461 alin. (5) C.pr.pen.
4. Documentele care au stat la baza retragerilor de sume de bani din cont ori a tranzacțiilor/ operațiunilor efectuate (inclusiv un contract de credit) Judecătorul de drepturi și libertăți Încheiere (pe baza căreia se emite mandatul) Art. 1461 alin. (1) C.pr.pen.
Procuror (excepțional) Ordonanță Art. 1461 alin. (5) C.pr.pen.
5. Împuterniciții pe cont Procuror Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.

sau art. 153 C.pr.pen. (a se vedea pct. II.5. pentru detalii)

6. Date privind existența unei ipoteci pe sumele de bani aflate în cont Procuror Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.
7. Informații cu privire la tranzacțiile care urmează a fi efectuate Judecătorul de drepturi și libertăți Încheiere (pe baza căreia se emite mandatul) Art. 1461 alin. (2) și urm. C.pr.pen.
Procuror (excepțional) Ordonanță Art. 1461 alin. (5) C.pr.pen.
8. Documente care au stat la baza acordării/derulării unui credit Procuror (de regulă) Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 170, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.
9. Datele personale ale utilizatorului unui card bancar Procuror Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.
10. Datele reținute de bancomate Judecătorul de drepturi și libertăți Încheiere (pe baza căreia se emite mandatul) Art. 1461 alin. (1) C.pr.pen.
Procuror (excepțional) Ordonanță Art. 1461 alin. (5) C.pr.pen.
11. Imaginile video surprinse de o cameră aflat în interiorul/ exteriorul unei unități bancare Procuror Ordonanță Art. 114 O.U.G. nr. 99/2006, art. 170, art. 306 alin. (6) C.pr.pen.
Organul de poliție (pentru date ce nu constituie secret bancar) Ordonanță Art. 170 C.pr.pen.

[1] Pentru comentariile transmise pe marginea acestui material, autorii doresc să mulțumească doamnei proc. drd. Irina Kuglay, doamnei proc. Alexandra Șinc, doamnei cons. jur. Emilia Preșa, domnului jud. dr. Mihai Udroiu, domnului proc. Rareș Ciaușu și domnului dir. adj. Antonius Cristel. Observațiile acestora, extrem de pertinente, au fost preluate doar în parte, răspunderea pentru ideile finale aici prezentate aparținând în întregime autorilor.
De asemenea, autorii precizează că prezentul material exprimă doar opiniile lor personale, neputând fi considerate în niciun fel ca aparținând vreuneia dintre instituțiile în cadrul cărora își desfășoară activitatea.
[2] De regulă, instituțiilor de credit li se pune în vedere să transmită datele ori înscrisurile sub sancțiunea reținerii infracțiunii de obstrucționarea justiției (art. 271 alin. (1) lit. b) C. pen.) sau a amenzii judiciare aplicate organelor de conducere ori chiar instituției. Într-o astfel de situație, Curtea europeană se întreabă dacă într-adevăr instituțiile de credit comunică datele în mod voluntar ori sunt, în realitate, constrânse să o facă („…the Court observes that the requests for information included information notifying the bank that a refusal to submit the requested information could result in the issue of a coercive summons for formal questioning. Consequently, the Court is doubtful whether the bank acted entirely voluntarily” – a se vedea CEDO, cauza Sommer c. Germania, decizia din 27 aprilie 2017, par. 59).
[3] Posibilitatea supravegherii conturilor bancare fusese prevăzută, până la adoptarea Legii nr. 255/2013, de art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, de art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, de art, 16 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privin DNA, de art. 15 alin. (1) lit. A) din legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și de art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a DIICOT. Toate aceste articole au fost abrogate de Legea nr. 255/2013. Pentru o analiză mai largă asupra acestei probleme, a se vedea G.C. Militaru, Considerații asupra mandatului de supraveghere tehnică privind obținerea datelor referitoare la tranzacțiile financiare ale unei persoane și analiza comparativă cu instituția obținerii de date privind situația financiară a unei persoane, în Dreptul nr. 9/2016, p.117 și urm.
[4] Chiar dacă datele privind tranzacțiile financiare erau obținute în procedura prevăzută de art. 153 C. pr. pen, s-a arătat că sancțiunea nu era aceea a excluderii probei, având în vedere că potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen., aceasta este aplicabilă doar dacă s-a produs o vătămare procesuală. Or, existenţa unei cenzuri efective din partea judecătorului ar exclude, în principiu, cauzarea unei vătămări. A se vedea M. Bulancea în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015, p. 429-430.
[5] Existau, însă, și autori care apreciau că gradul de intruziune în viața privată în cazul obținerii datelor privind existența și conținutul conturilor unor persoane era totuși suficient de ridicat încât să justifice autorizarea prealabilă dată de judecător. A se vedea, de exemplu, R.A. Popa, Aspecte teoretice și practice referitoare la metodele speciale de supraveghere sau cercetare prevăzute în Codul de procedură penală, în Dreptul nr. 6/2015, p. 177 ; Gh. Mateuț, Observații critice privind noua reglementare a supravegherii tehnice într-o privire comparativă, în Caiete de Drept Penal nr. 3/2015, p.12-13, ambele citate în G. C. Militaru, loc. cit., p. 119.
[6] A se vedea Sinteza problemelor privind interpretarea unor dispoziții ale noilor coduri în materie penală semnalate de procurori în perioada 15 ianuarie – 15 martie 2014, la adresa de email noile_coduri@mpublic.ro și a soluțiilor date acestora, nr. 745/C/2014, disponibilă la adresa aceasta: www.mpublic.ro.
[7] Disponibilă la adresa aceasta.
[8] A se vedea aici.
[9] Accesibile, la acel moment, pe site-ul CSM.
[10] „Instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organelor fiscale ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să comunice toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură, precum şi dacă debitorul are sau nu închiriate casete de valori. (…)”
[11] Comunicat de presă din 25.06.2016 disponibil la adresa aceasta.
[12] Disponibilă la adresa aceasta.
[13] A se vedea, pentru detalierea procedurii obținerii datelor privind tranzacțiile financiare, M. Bulancea, R. Slăvoiu, Comentariul art. 1461 C. pr. pen. în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole. Ediția a II-a, Ed. C.H. Beck, București, 2017, p. 713 și urm.
[14] În doctrină s-a arătat că textul se îndepărtează atât de la fiolosofia întregului capitol, cât și de la metodele de autorizare prevăzute de acesta. A se vedea C.M. Chirița, în N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Codul de procedură comentat, Ediția a 2-a, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 329.
[15] Potrivit art. 61 C. pr. fisc:
„(2) Instituţiile de credit sunt obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele informaţii:
a) lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, precum şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea;
b) lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi încetarea contractului de închiriere.
  (3) Organul fiscal central la cererea justificată a organului fiscal local sau a altei autorităţi publice centrale şi locale transmite informaţiile primite potrivit alin. (2) lit. a) referitoare la conturile bancare, în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege. Solicitarea şi transmiterea de informaţii se fac prin intermediul sistemului informatic pus la dispoziţie de către A.N.A.F. Pe bază de protocol, încheiat între organul fiscal central şi organul fiscal local sau altă autoritate publică, se poate asigura accesul direct în baza de date a organului fiscal central.” (subl. ns.)
Alin. (1) al aceluiași articol prevede că :
Instituţiile de credit au obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.”
Urmează să analizăm acest din urmă text de lege în secțiunea referitoare la procedura obținerii extrasului de cont.
Menționăm totodată că aceleași informații sunt menționate în Secțiunea I pct. 1 și Secțiunea a II-a pct. 1 și 4 din Procedura de furnizare de informaţii conform art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.770/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 983 din 30 decembrie 2015.
[16] Pentru analiza situației în care datele se solicită de Direcția Generală Antifraudă Fiscală, înființată prin O.U.G. nr. 74/2013 ori sunt depuse într-un proces penal de ONPCSB, a se vedea G.C. Militaru, loc. cit., p. 129 și urm.
[17] Art. 111 din O.U.G. nr. 99/2006 – (1) Instituţia de credit este obligată să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată, precum şi asupra oricărui fapt, dată sau informaţie, aflate la dispoziţia sa, care privesc persoana, proprietatea, activitatea, afacerea, relaţiile personale sau de afaceri ale clienţilor ori informaţii referitoare la conturile clienţilor – solduri, rulaje, operaţiuni derulate -, la serviciile prestate sau la contractele încheiate cu clienţii.
(2) În înţelesul prezentului capitol se consideră client al unei instituţii de credit, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 18 şi la art. 20, instituţia de credit a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat şi orice persoană care beneficiază de serviciile unei instituţii de credit, inclusiv persoanele care au beneficiat în trecut de serviciile unei instituţii de credit.
[18] Art. 116 din O.U.G. nr. 99/2006 – ”Persoanele abilitate să solicite şi/sau să primească informaţii de natura secretului bancar, potrivit prezentului capitol, sunt obligate să păstreze confidenţialitatea acestora şi le pot utiliza numai în scopul pentru care le-au solicitat sau le-au fost furnizate, potrivit legii.”
[19] Cu privire la datele transmise în temeiul Codului de procedură penală, subliniem că instituția de credit nu are obligația (și nici măcar dreptul) de a informa persoana ale cărei date sunt transferate, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 677/2001, întrucât dezvăluirea este prevăzută în acest caz de lege, așa cum prevede alin. (4) al aceluiași articol. În orice caz, într-o astfel de situație, informarea va fi făcută de procuror, în condițiile art. 1461 alin. (8) C. pr. pen.
[20] Având în vedere că o parte din cauzele în care au fost formulate solicitările de mai sus sunt nesoluționate încă, nu vom face publice datele privind identificarea dosarelor respective. Prezentul material va cuprinde referiri care conțin date de identificare doar atunci când este vorba de hotărâri judecătorești definitive.
[21] A se vedea, în acest sens, Judecătoria Sectorului 1, Încheierea din 14.06/2017 pronunțată într-un dosar având ca obiect plângere împotriva amenzii aplicate de organul de cercetare penală unei instituții de credit care a refuzat s-i transmită înscrisuri și informații ce constituiau secret bancar, citată mai jos la pct. II. 8.
[22] În același sens, a se vedea G. C. Militaru, loc. cit., p. 121.
[23] Cu toate că rațiunea textului pare a fi mai degrabă legată de luarea măsurilor asigurătorii, apreciem că, în temeiul art. 153 C. pr. pen., pot fi solicitate și date privind conținutul conturilor la un alt moment decât acela al solicitării (ex. „soldul contului la data de 1.01.2015”), câtă vreme, pe o astfel de cale sau prin solicitări repetate, nu s-ar ajunge de fapt la eludarea dispozițiilor art. 1461 C.pr.pen. În sens contrar se pronunță o parte a doctrinei –  a se vedea, de exemplu, M. Bulancea, R. Slăvoiu, Comentariul art. 153 C. pr. pen., în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 762 („…prin măsura prevăzută la art. 153 C. pr. pen., organul judiciar va avea acces (…) la soldul contului din ziua solicitării”).
[24] Extras dintr-o ordonanță emisă de Parchet.
[25] Reamintim că noțiunea este definită la art. 138 alin. (9) C. pr. pen., potrivit cu care:
„Prin obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane se înţelege operaţiunile prin care se asigură cunoaşterea conţinutului tranzacţiilor financiare şi al altor operaţiuni efectuate sau care urmează să fie efectuate prin intermediul unei instituţii de credit ori al altei entităţi financiare, precum şi obţinerea de la o instituţie de credit sau de la altă entitate financiară de înscrisuri ori informaţii aflate în posesia acesteia referitoare la tranzacţiile sau operaţiunile unei persoane.” (subl. ns.).
Apreciem că noțiunile de „tranzacții” și „operațiuni” nu sunt cele mai potrivite în acest context, fiind necesară o eventuală corelare cu noțiunile folosite de art. 18 și urm. din O.U.G. nr. 99/2016. Codul penal folosește, la rândul său, noțiunea de „operațiuni financiare” (art. 250-251).
[26] Aceeași este situația și în cazul în care se dorește obținerea de informații privind tranzacțiile de tip Western Union. În acest sens, la Întâlnirea procurorilor șefi secție urmărire penală și judiciară de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și parchetelor de pe lângă curțile de apel din 26-27 mai 2016 (minuta fiind disponibilă la adresa aceasta), s-a reținut că „sub imperiul Codului de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, sunt aplicabile dispozițiile art. 1461”.
[27] A se vedea M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Sinteze și grille, ediția a IV-a, Ed. CH Beck, 2017, p. 470  
[28] A se vedea, de exemplu, cauzele M .N. și alții c. San Marino (nr. 28005/12, par. 51-55, decizia din 7 iulie 2015), Brito Ferrinho Bexiga Villa-Nova c. Portugalia (nr. 69436/10, par. 44, decizia din 1 decembrie 2015), Michaud c. Franța (nr. 12323/11, par. 90‑92, decizia din 6 decembrie 2012) etc.
[29] A se vedea cauza Sommer c. Germania, cit. supra, par. 62.
[30] „(…) pentru situația concretă din cauză, anume pentru obținerea extraselor de cont cu situația financiară anterioară a unei persoane, legiuitorul a prevăzut procedura separată de la art. 153 Cod procedură penală, pentru care este nevoie doar de o încuviințare prealabilă a judecătorului de drepturi și libertăți. De altfel, nici nu ar fi verosimilă solicitarea unei autorizații tehnice, act care este prevăzut cu termen de valabilitate și cu posibilitate de prelungire, în condițiile în care, obținerea la dosar a unui extras de cont sau a altor date privind situația financiară trecută se realizează printr-o acțiune unică, fără a fi nevoie de vreo prelungire, repetabilitate sau supraveghere în timp real.” (a se vedea Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 150/2015, disponibilă aici). În mod evident, soluția este greșită, având în vedere că și anterior modificării Codului de procedură penală prin O.U.G. nr. 18/2016, pentru obținerea extrasului de cont era necesar mandatul emis de judecătorul de drepturi și libertăți. Totodată, așa cum am văzut, datele prevăzute la art. 153 C. pr. pen. se obțin în prezent fără a fi necesară încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți.
[31] A se vedea par. 66-69 din decizia nr. 244/6.04.2016 (M.Of. nr. 529/6.07.2017). În sensul că existența unei căi de atac se află în strânsă legătură cu informarea persoanei vizate de măsură, a se vedea și CEDO, cauza Sommer c. Germania, cit. supra, par. 62 („the effectiveness of a subsequent judicial review is inextricably linked to the question of subsequent notification about the surveillance measures”).
[32] Extras dintr-o solicitare a unui parchet.
[33] A se vedea M. Bulancea, R. Slăvoiu, Comentariul art. 1461 C. pr. pen., cit. supra, p.  716.
[34] A se vedea supra, pct. II.1., par. final al prezentului material.
[35] A se vedea G. C. Militaru, loc. cit., p. 125.
[36] Idem, p. 130. Într-o altă opinie, datele deținute de ANAF ar putea fi obținute în mod direct și folosite doar atunci când sunt necesare în vederea instituirii măsurilor asigurătorii, având în vedere prevederile art. 6 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, potrivit cu care inspectorii antifraudă au dreptul „să dispună, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală – în prezent Legea nr. 207/2015, n.n.), luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă, să îşi înstrăineze ori să îşi risipească patrimoniul, iar dacă în desfăşurarea activităţii specifice constată împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, să sesizeze organele de urmărire penală”. Se constată, o dată în plus, lipsa de corelare a dispozițiilor legale aplicabile, care conferă puteri diferite inspectorilor fiscali și procurorului. Pentru mai multe informații privind atribuțiile inspectorilor antifraudă și legătura cu procesele penale, a se vedea A.M. Șinc, Probleme controversate privind evaziunea fiscală, din perspectiva dreptului penal şi procesual penal, Revista română de dreptul afacerilor nr. 6/2016.
[37] A se vedea M. Udroiu, op. cit., p. 470.
[38] A se vedea art. 40 din Legea concurenței nr. 21/1996.
[39] Pentru constituționalitatea unei astfel de soluții în materia supravegherii tehnice, a se vedea Curtea constituțională, decizia nr. 556/12.07.2016 (M.Of, Partea I nr. 624/12.08.2016).
[40] În mod normal, referirea la art. 141 C. pr. pen. ar fi trebuit să vizeze doar tranzacțiile ce urmează a fi effectuate.
[41] De exemplu, în cazul unei infracțiuni de trafic de persoane, când procurorul trebuie să vadă urgent unde au fost virate anumite sume de bani pentru a găsi victimele.
[42] Infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, infracțiuni de trafic de droguri, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, infracțiuni de corupţie şi infracțiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunil împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
[43] Pentru constatarea încălcării art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului în cazul obținerii în condiții foarte permisive a tranzacțiilor efectuate de un avocat, inclusiv cu o persoană urmărită penal, a se vedea CEDO, cauza Sommer c. Germania, cit. supra. Cauza ridică aspecte importante legate de secretul profesional al avocatului, mai ales când acesta activează în domeniul dreptului penal.
[44] De exemplu, printr-o solicitare a organelor de poliție, au fost cerute „datele de identificare ale persoanei care a ridicat pensia de urmaș veteran de război” în numele titularului de cont, decedat înainte de momentul virării pensiei și „modalitatea de extragere a acestei sume”. Într-o astfel de situație, este evident că solicitarea conducea la aflare informațiilor referitoare la conținutul tranzacției respective (cine a realizat-o, care era suma retrasă, data retragerii etc.), dar și a înscrisurilor care au stat la baza retragerii (ex. certificat de moștenitor).
[45] În sensul că obținerea informațiilor privind împuternicitul pe cont trebuie făcută în procedura prevăzută de art. 153 C.pr.pen., a se vedea M. Bulancea R. Slăvoiu, Comentariul art. 153 C. pr. pen., cit. supra, p. 762.
[46] În acest sens sunt atât teza finală a alin. (2), cât și formularea art. 1461 alin. (1) lit. a), care vorbește despre existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.
[47] A se vedea G.C. Militaru, loc. cit., p. 122.
[48] A se vedea Judecătoria Sectorului 1, Încheierea din 14.06/2017, cit. supra..
[49] În situația menționată, înscrisurile fuseseră solicitate de procuror printr-o adresă, fără indicarea vreunui temei legal.


Lector univ. dr. Andra-Roxana Trandafir
Prodecan – Facultatea de Drept, Universitatea din București

Consilier juridic Gabriel Marin
Șef Serviciu Litigii – BRD Groupe Société Générale

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro