BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
Print Friendly, PDF & Email

Academia Română. Precizări ref. Legea privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România

11.08.2017 | Irina RÎMARU
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Joi, 10 august 2017, Academia Română a transmis un punct de vedere cu privire la Legea privind organizarea și finanțarea activității de vaccinare a populației în România, potrivit unui comunicat.

Text integral:

Oportunitatea legii vaccinării este indiscutabilă, iar adoptarea ei cu celeritate reprezintă o obligație morală a Guvernului și Parlamentului pentru asigurarea interesului superior al copilului, pentru asigurarea sănătății publice și individuale.

Academia Romană felicită Guvernul pentru inițiativa curajoasă de a promova o Lege a Vaccinării care să stipuleze în mod clar obligația instituțiilor și personalului medical de a contribui la asigurarea permanentă a unei acoperiri vaccinale de peste 95% cu vaccinurile din Calendarul Național de Imunizări (CNI). De asemenea, creșterea gradului de conștientizare a populației și a tuturor actorilor implicați în administrarea vaccinurilor este un element important stipulat în Dispozițiile generale ale Legii. Totuși, observăm că între acțiunile educative menite să determine participarea informată la vaccinare (singurele sancționate de Lege) și administrarea efectivă a vaccinurilor rămâne o zonă gri care ar trebui estompată. Altfel spus, administrarea vaccinurilor din CNI este obligatorie iar sustragerea de la vaccinare sau excepțiile de la vaccinare trebuie drastic limitate. Contextul actual caracterizat de o situație epidemiologică specială ar trebui folosit pentru promovarea fără rezerve a obligației cetățenești, respectiv profesionale, de a ajunge la performanțele pe care vaccinurile moderne le pot realiza, anume, eradicarea unor boli transmisibile precum rujeola, poliomielita, sindromul rubeolos congenital, difteria, tetanosul etc. Aceste realizări au fost obținute de țări cu posibilități economice și cu tradiții medicale inferioare României.

Parcurgând textul Legii avem de făcut mai multe observații punctuale:
art. 10 – definirea termenilor și noțiunilor folosite în lege trebuie completată cu elemente epidemiologice indispensabile precum: epidemie, pandemie, eradicare etc.;
art. 11 – adaugarea acronimelor și a numelui complet pentru WHO, CDC, ECDC, precum și a unui articol separat în care să se precizeze colaborarea cu aceste instituții;
art. 12 – serviciul medical de vaccinare trebuie să includă și anchetele serologice;
art. 14 – categoriile de vaccinări încep cu vaccinările opționale și omit vaccinările obligatorii;
art. 17 – administrarea vaccinurilor poate fi relizată și de echipe voluntare constituite la nivelul Universităților de Medicină și Farmacie din studenții anilor terminali care ar suplimenta personalul efectiv implicat în vaccinare și ar avea un efect educativ important;
art. 21 – prezentarea copilului la vaccinare trebuie asigurată la vârsta potrivită și, ulterior, pentru rapeluri, la intervalele preconizate de datele științifice obiective. O aplicație on line care să amintească părinților/aparținătorilor datele de prezentare la revaccinări ar fi oportună. Implicarea unor parteneri cu posibilități largi de acoperire trebuie avută în vedere (rețele de telefonie, rețele comerciale etc.);
art. 22 – precizarea sursei veniturilor alocate Programului, excluzând în mod obligatoriu sponsorizarea;
art. 38 – GATV are prea multe atribuții neierarhizate privind volumul de muncă, privind importanța și rezultatele scontate. Fără precizarea unor persoane responsabile efectele vor fi precare;
art. 39 – pentru Comisiile Județene, facem aceeași observație ca la art. 38;
art. 42 – se omit detalii privind RENV, care este un instrument determinant pentru implementarea legii;
art. 47 – INSP să organizeze un departament dedicat exclusiv PNI și pregătirii resurselor umane;
art. 48 – studiile de seroprevalență trebuie explicate într-o secțiune specială. Ele sunt costisitoare, reclamă resurse umane calificate și trebuie executate periodic, obligatoriu și nu circumstnțial;
art. 55 – medicii de familie au obligația primordială de a vaccina. Paradoxal, aceasta se omite iar legea rămâne fără personalul de execuție. În general, legea pledează prea mult pentru consiliere obligatorie și prea puțin pentru vaccinare;
art. 58 – lipsesc detalii privind centrele de vaccinare fixe și mobile;
art. 59 – obligațiile întregului personal medico-sanitar încep prin furnizarea de informații corecte, nu prin discutarea informațiilor eronate și adesea oneroase, care ar trebui sancționate;
art. 64 – acțiunile preconizate în caz de epidemii sunt tratate superficial și nu se face referință la colaborări obligatorii (nu opționale) cu ministere precum: MEI, MApN, MAI, autorități locale;
art. 71 – este iluzorie și contraproductivă ideea că ar exista personal angajat care să monitorizeze nerespectarea obligațiilor prevăzute de Lege pentru a aplica sancțiuni din ce în ce mai severe;
art. 75 – data preconizată pentru ca lege să intre în vigoare este prea târzie.

În încheiere ne manifestăm nemulțumirea pentru că o parte din propunerile Academiei Române făcute cu ocazia dezbaterii proiectului nu au fost cuprinse în Lege. Pentru rememorare reluăm din textul materialului trimis anterior:
1. preocuparea permanentă pentru extinderea spectrului bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare (Bpv);
2. explicarea progreselor în vaccinologie – nivelul de siguranță și eficiență excepțional al vaccinurilor actuale;
3. explicarea modului de alcătuire a calendarului vaccinărilor (Cv);
4. combaterea factorilor care compromit acoperirea vaccinală (Av);
5. modalități de optimizare a acceptării vaccinării;
6. modalități de gestionare a reacțiilor adverse (RA) asociate vaccinarii;
7. colaborarea cu instituțiile externe abilitate: WHO, CDC, ECDC etc. Este de asemenea regretabil că în preambulul Legii nu se amintește nimic despre precursorii vaccinării în România, oamenii cărora le datorăm prestigiul medicinei românești și europene: Cantacuzino (a existat o Lege Cantacuzino), Victor Babeș, Mihai Ciucă, Ionescu-Mihăiești, Nicolae Cajal etc. – toți membrii ai Academiei Române.

Redactat: prof. Costin Cernescu, membru corespondent al Academiei Romane
Aprobat: acad. Victor Voicu, Președintele Secției de științe medicale, Secretar General al Academiei Române

Irina Rîmaru


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Newsletter
Publicitate
Corporate
Membership