Studenţi la drept. Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
 
Print Friendly, PDF & Email

Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ministerul Educației Naționale verifică aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs. UPDATE: Concluziile
16.08.2017 | Irina RÎMARU


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Miercuri, 16 august 2017: Ministerul Educației Naționale a dat publicității concluziile verificărilor efectuate în legătură cu aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, potrivit unui comunicat.

Textul integral:

După analiza punctului de vedere și a documentelor comunicate de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, reies următoarele aspecte:

Prin Hotărârea Senatului nr. 6 din data de 27.03.2014, a fost adoptată Metodologia proprie de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare pe perioadă determinată în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Conform articolului 8 al acestui document, pentru postul de asistent universitar erau aplicabile următoarele condiții : „(a) deținerea titlului de doctor în domeniul postului sau statutul de student doctorand ; (b) îndeplinirea standardelor Universității, pe domenii (…)”

În data de 30.03.2017, prin Hotărârea Senatului nr. 6, articolul 8 din Metodologia proprie de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare pe perioadă determinată în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi se modifică în sensul în care pentru postul de asistent universitar se aplică următoarele condiții: „(a) deținerea titlului de doctor în domeniul specific postului sau în domenii conexe în cazul posturilor interdisciplinare, dacă contribuțiile științifice sunt în concordanță cu descrierea postului și domeniul științific pentru care candidează sau statutul de student doctorand ; (b) îndeplinirea standardelor Universității, pe domenii (…)”

Postul de Asistent universitar, poziţia 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele (perioadă determinată), scos la concurs de Facultatea de Drept, nu este unul interdisciplinar, acesta încadrându-se, conform Nomenclatorului domeniilor și specializărilor/programelor de studii universitare pentru anul 2016-2017, în domeniul unic de studii universitare de doctorat/master: Drept.

Candidatul pentru acest post s-a înscris în cadrul perioadei de înscriere prevăzute de calendarul universității. Îndeplinirea condițiilor de legalitate privind înscrierea a fost certificată prin emiterea avizului de legalitate, comunicat în termen.

În acest context, în baza principiilor statuate de lege cu privire la autonomia şi responsabilitatea universităţilor, Ministerul Educației Naționale apreciază următoarele:

Candidatul înscris pentru ocuparea postului de Asistent universitar, poziţia 71, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea, anul universitar 2016-2017, a îndeplinit atât cerințele generale, cât și cele specifice;

Candidatului i se aplică condiția de deținere a titlului de doctor în domeniul specific postului, prevăzută de articolul 8 din metodologie, postul nefiind unul interdisciplinar. Candidatul deține titlul de doctor în domeniul de doctorat „Drept”;

Candidatul s-a înscris la concurs în interiorul calendarului de înscriere și îndeplinea condițiile de înscriere pentru ambele variante ale articolului 8 din metodologie (atât cea din 2014, cât și cea din 2017).

Prin urmare, Ministerul Educației Naționale consideră că acest concurs a fost organizat și s-a desfășurat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.”

***

Vineri, 11 august 2017: Ministerul Educației Naționale a informat faptul că a luat act de informațiile apărute recent în spațiul public și va verifica modul în care a fost organizat și desfășurat concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar (perioadă determinată), poziţia 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele, scos la concurs de Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017, potrivit unui comunicat al MENCS.

Irina Rîmaru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate