Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Răspuns la criticile cu privire la interpretarea Legii nr. 241/2005
22.08.2017 | Daniel UDRESCU

Daniel Silviu Udrescu

Daniel Udrescu

În discuţiile cu privire la articolul publicat aici, ce au fost mai mult private, am primit critici în sensul că nu am menţionat că legea a fost modificată cu OUG 54/2010, la art. 2 lit. g), respectiv din:

g) organe competente – organe care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii

în

g) organe competente – organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare.

Este foarte grav că ori de câte ori se primeşte o viziune nouă şi revoluţionară de la Guvern, că este necesară considerarea faptului că elemente pe care le sesizează, vizează interesul general public, le şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, iar în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, le modifică urgent fără să considere toate implicaţiile, iar apoi Parlamentul se chinuie să găsească o cale legală de aprobare şi ne aflăm în faţa unui caz, care nici astăzi la 7 ani, nu are o lege de aprobare. Problema cea mai mare este că tocmai această perioadă este una de abuzuri cu caracter de genocid economic, în care societăţile comerciale au fost abuzate de Ministerul Public, fiind victime ale unei legislaţii incorect aplicate (opinie strict personală).

Observaţii:

Legea 241/2005 are caracter organic, deci nu poate fi modificată prin Ordonanţe de Urgenţă, fără să respecte art. 115 alin. (5) din Constituţie, adică să fie modificată LEGEA ORGANICĂ cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1);

Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).

Chiar şi acest alineat din Constituţie este neclar. Întâi vorbeşte de intrarea în vigoare, apoi de adoptare, care se poate obţine foarte uşor cu majoritatea simplă a celor prezenţi la un moment dat, prin nepronunţare sau netrecerea pe lista de discuţii, fără să ia în calcul opinia celor care ar reprezenta majoritatea de la art. 76 alin. (1), a membrilor fiecărei Camere, astfel se încalcă prevederile obligativităţii majorităţii de la art. 76 alin. (1). Artificii de procedură!!!

Avem un proiect de lege de adoptare a OUG 54/2010, care trenează în Parlament din 2010.

Prin modificarea Legii 241/2005 se extinde definiţia organului competent cu introducerea organelor de cercetare penală a poliţiei judiciare. Consider că o astfel de completare nu îşi avea necesitatea, pentru că aşa cum am menţionat în articolul precedent, competenţa de stabilire a creanţelor fiscale este dată de Codul de procedură fiscală şi aparţine exclusiv ANAF. OUG 54/2010 modifică definiţia organului competent nu cu privire la răspunderea fiscală, deci nu permite Ministerului Public să aibă competenţă unde nu are – stabilirea creanţelor fiscale, ci permite poliţiei judiciare să participe cu criteriile pentru care are competenţă, altele decât cele de stabilire al creanţelor fiscale. Constituţia este foarte clară cu privire la respectarea competenţelor fiecărei AUTORITĂŢI PUBLICE. Legea 554/2004 este şi ea foarte clară cu privire la modul în care se judecă competenţa între autorităţi.

La acest moment consider că Legea 241/2005 trebuie abrogată şi prevederile acestei legi trebuie corectate, corelate şi introduse în Codul de procedură fiscală (a se vedea aici), în sensul stabilirii clare a răspunderii ANAF pentru stabilirea evaziunii fiscale, cu formarea unei Comisii speciale, în sensul art 228 din Codul de procedură fiscală francez, prin care se analizează de ANAF dacă este necesar trimiterea către Ministerul Public, spre cercetare penală pentru infracţiuni de evaziune fiscală. Până la trimiterea către Ministerul Public, ar trebui stabilit şi un prag de costuri,minim de recuperare, pentru care se iniţiază trimiterea către Ministerul Public, prin care se analizează şi celelalte opţiuni, respectiv Decizia de măsuri, posibilitatea corectării Declaraţiilor depuse anterior dar şi plata presupusei evaziuni, prin negociere directă, stabilită de lege, precum este cea din fiscul german. Interesul STATULUI este să colecteze creanţa fiscală, nu să creeze o armă de pedepsire cu implicarea Ministerului Public pe post de transformare în represiune naţională.

România nu are acest mecanism de Comisie fiscală specială între inspector şi procuror, respectiv Comisia pe art. 228 CPF Francez, având însă alte tipuri de proceduri. Alte state, Italia, Marea Britanie au astfel de prevederi. Pentru comparabilitate, mi se pare foarte clar Codul fiscal, secțiunea 26 din Codul Statelor Unite ale Americii, ce prevede în Sec. 7201:

Încercarea de evaziune sau neplată a impozitul

Orice persoană care în mod intenționat încearcă să comită o evaziune sau să nu plătească orice taxă impusă prin acest titlu sau plata acesteia, trebuie să fie, în afară de alte sancțiuni prevăzute de lege, vinovată de o infracțiune și, după condamnarea acesteia, să fie amendată cu cel mult 100.000 $ (500.000 $ în cazul unei corporații), sau închis nu mai mult de 5 ani, sau ambele, împreună cu costurile de urmărire penală.

În Marea Britanie în „contextul penal, HMRC acționează în conformitate cu politica sa penală. Ea poate lua măsuri civile prin utilizarea procedurilor sale de investigare civilă a fraudelor printr-o facilitate de informare contractuală (CDF) sau prin Codul de Practică 9 (COP9). În cadrul unui CDF, contribuabilii pot fi de acord să facă cunoscute neregulile în afacerile lor fiscale la HMRC și să furnizeze plata impozitelor restante. În schimb, HMRC va conveni să nu continue urmărirea penală, cu condiția ca contribuabilul să adere la acord. Cu toate acestea, în anumite circumstanțe, va fi inițiată o procedură penală împotriva contribuabilului, iar chestiunea va continua prin intermediul instanțelor penale.

Acțiunile de investigare penală ale lui HMRC din Anglia și Țara Galilor sunt codificate în Legea privind poliția și evidența penală din 1984. În plus, competențele de urmărire penală sunt codificate în Legea privind criminalitatea organizată gravă din 2005 și Legea privind infracțiunile din 2002, folosite de oficialii HMRC care sunt autorizați să facă acest lucru. Pentru cititorul avid există un site, care permite o analiză mai detaliată.

Aşa cum a fost efectuată urmărirea penală în cazuri de notorietate, acolo unde s-a dispus o sentință penală, fără o inspecţie fiscală, există un grad ridicat de eroare judiciară. Drept pentru care Inspecţia Judiciară ar trebui să se sesizeze pentru dosarele care nu corespund procedurii legale şi astfel de persoane care nu au calificarea necesară să fie identificate şi/sau suspendate din sistem (a se vedea aici). Instanțele de drept penal ar fi trebuit să anuleze trimiteri în judecată care sunt realizate fără implicarea anterioară obligatorie a ANAF, pentru determinarea creanţelor fiscale. Caracterul estimativ al procesului verbal și diferențele dintre proces-verbal și decizii de impunere nu sunt încă înţelese pentru că sunt elemente foarte tehnice prezentate unor persoane care nu au cunoştinţe adânci în fiscalitate.

Estimez 15.000 de erori procedurale în această perioadă 2005-2017, ce vor aştepta auditul Inspecţiei Judiciare, prima dată la DNA. Vom vedea rezultatele foarte curând.

Avem judecători puternici care pot să înceapă anularea trimiterilor în judecată, care sunt realizate fără implicarea anterioară obligatorie a ANAF, unde nu sunt inspecţii fiscale sau decizii de impunere, urmate de decizii de măsuri, sau sesizări ANAF. Articolul anterior tocmai asta spunea, că Legea 241/2005 nu este respectată de Ministerul Public şi instanţele nu fac nimic sa preîntâmpine derapajele. Competenţa pentru evaziune fiscală este a inspectorului fiscal ca să o constate.

Daniel Udrescu


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.