Tribunalul Cluj a formulat o trimitere preliminară: C-478/17 (PPU), IQ. UPDATE: Hotărârea
19.12.2018 | Daniel-Mihail ȘANDRU

19 decembrie 2018: Hotărârea Curții de Justiție din data de 4 octombrie 2018:
Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000, trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil într‑o situație precum cea în discuție în cauza principală, în care cele două instanțe sesizate sunt competente pe fond, în temeiul articolelor 12 și, respectiv, 8 din acest regulament.
***
24 august 2017: Tribunalul Cluj, prin încheierea din 12 iulie 2017, a formulat o nouă trimitere preliminară la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Potrivit portalului instantelor de judecată, textul este următorul:
„În temeiul disp. art. 267 din TFUE dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei decizii preliminarii privind interpretarea articolului 15 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, mai exact, dacă sintagma instanţele judecătoreşti dintr-un stat membru competente pentru a soluţiona cauza pe fond utilizată în alineatul (1) se referă atât la instanţele care soluţionează cauza în primă instanţă, cât şi la cele care soluţionează căile de atac. Interesează dacă poate avea loc o trimitere a cauzei în temeiul art. 15 din Regulamentul nr. 2201/2003 către o instanţă mai bine plasată, în cazul în care instanţa competentă căreia i se solicită trimiterea cauzei unei instanţe mai bine plasate este o instanţă de apel, în timp ce instanţa mai bine plasată este o instanţă care judecă în primul grad de jurisdicţie. În cazul unui răspuns afirmativ, care ar trebui să fie în opinia Curţii soarta hotărârii pronunţată în primă instanţă de instanţa competentă care procedează la trimiterea cauzei instanţei mai bine plasate. Se va solicita Curţii utilizarea procedurii de urgenţă.”
Lista tuturor trimiterilor preliminare formulate de către instanţele din România se află pe platforma IADUER.ro, proiect susţinut de JURIDICE.ro.
:: sursa: IADUER – un proiect CSDE, ARDAE şi FJR
Prof. univ. dr. Mihai Șandru