Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Flux informații, Noutăți legislative, Opinii, SELECTED, Sistemul judiciar
42 comentarii

Pe înțelesul tuturor: Propunerile MJ de modificare a Legilor Justiției

23 august 2017 | Cristi DANILEȚ
Cristi Danileț

Cristi Danileț

Azi ministrul Justiției a făcut propuneri de modificare a Legilor Justiției (Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004). Proiectul este de azi în dezbatere publică, după care se va finaliza proiectul, va fi aprobat de Guvern și se va trimite în Parlament. După ce trece de cele două camere și, eventual, de Curtea Constituțională, va deveni lege dar nu văd să se întâmple acest lucru mai repede de doi ani.

Iată mai jos principalele propuneri și opinia mea cu privire la ele.

1. Se mărește vechimea necesară pentru a promova și aceasta trebuie să fie numai în funcția de magistrat, fără a se lua în considerare vechimea anterioară în alte funcții juridice. Propunerea este excelentă: vom avea magistrați mai bine pregătiți la instanțele superioare. Nu știu dacă aceasta va privi, așa cum e corect, și asimilații din ministere: sunt funcționari la CSM, MJ, INM care au salarii de magistrați și intră în treapta superioară de salarizare numai prin simpla trecere a timpului;

2. Se elimină plata pentru magistrații care au un grad superior. Azi poți lucra la Judecătorie și să ai grad de Curte de Apel, pentru că ai trecut de două concursuri de promovare pe loc; ca urmare, muncești la Judecătorie, dar ești plătit ca și cum ai fi la Curte. Consider că este firesc să nu fii plătit pentru munca pe care nu o desfășori, chiar dacă ai gradul profesional superior. Mai mult, avem un judecător din România care lucrează la o curte de apel dar primește salariu de ICCJ, pentru că o perioadă de timp a activat acolo și apoi, printr-o decizie discutabilă a fostului CSM, a fost transferat.

3. Mandatul de șef va fi de patru ani. Acum mandatul șefilor de instanțe și din parchete este de trei ani, cu posibilitatea unei singure prelungiri cu un nou mandat. Înțeleg că este o corelație cu legi din alte domenii. Cu siguranță nu vor fi prelungite mandatele în curs, care continuă până la epuizarea celor trei ani, chiar dacă între timp intră în vigoare noua lege. Dar nu îmi e clar dacă actualii șefi care au fost două mandate mai pot candida  ulterior pentru un al treilea mandat potrivit noii lege și astfel se ne trezim cu magistrați șefi timp de 6 ani pe vechea lege și încă 8 ani pe noua lege;

4. Un judecător va putea trece procuror la Parchet de pe lângă Judecătorie, iar un procuror poate trece judecător doar la nivel de Judecătorie. E foarte bine: acum e posibil ca un judecător de Curte de Apel să se transfere ca procuror la același nivel sau la nivele inferioare de instanță. Mai mult, este posibil ca procurori de la PICCJ să fie numiți judecători la ICCJ, fără a fi o zi judecător.

Arbitraj comercial

JURIDICE by Night

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

5. Secțiile CSM vor decide separat asupra șefilor din Justiție. Pentru șefia ICCJ va face propunerea secția de judecători (nu Plenul CSM ca până acum) și numirea o face Președintele statului. Pentru sefia MP, DNA și DIICOT rămâne ca propunerea să vină de la ministrul justiției (ceea ce după mine nu va duce la eliminarea acuzelor de politizare, ca și până acum), dar numirea o face secția de procurori (nu o va mai face Președintele statului). Încă nu văd nimic cu privire la trecerea poliției judiciare în subordinea Ministerului Public;

6. În caz de condamnare pentru vătămare corporală din culpă (de regulă, urmare a unui accident de circulație) a unui magistrat.  În prezent, datorită unor modificări din 2012, CSM decide dacă poate sau nu să rămână în funcție magistratul condamnat pentru un accident de circulație cu victime, căci dacă un astfel de eveniment nu are legătură cu funcția judiciară, nu ai de ce să îl dai afară pe un magistrat. Se vrea eliminarea acestei reglementări, deci magistratul va părăsi sistemul doar pentru că a fost condamnat. Interesant, poți să fii parlamentar dacă ești condamnat pentru corupție ca parlamentar sau ca ministru…

7. Procurorul șef va putea infirma un act al procurorului din subordine nu numai pe chestiuni de legalitate, ci și pe fond. Nu mă pricep foarte bine, dar cred că dacă dăm puteri atât de mari procurorilor șefi nu mai putem vorbi de independența decizională a procurorilor, stabilită în lege pentru prima dată în România în 2005;

8. Locuința de serviciu a magistraților. Azi, locuința de serviciu dată unui magistrat rămâne a acestuia și după pensionare, iar după deces rămâne moștenitorilor. În mod corect, se va elimina acest drept: cât timp nu mai ești magistrat, nu mai ai de ce păstra locuința de serviciu;

9. Reîncadrarea după pensionare: În prezent se poate ca un magistrat tocmai pensionat să se reîncadreze la aceeași institutție, cu aprobarea CSM. Practic, magistratul va cumula pensia cu salariu. Se va elimina această prevedere, pentru îmbogățire de unii magistrați, cu sprijinul unui CSM (inclusiv din care am făcut eu parte) mult prea orb la astfel de „inginerii”.

10. La Parchetul General se va constitui o direcție specială pentru infracțiunile comise de magistrați. În felul acesta DNA pierde din competență faptele de corupție comise de magistrați. Dar o astfel de structură, numită „Birou de Anchete Speciale” a existat și pe vremuri  – procurorul Panait, sinucis în 2002, a făcut parte din ea;

11. Cu privire la răspunderea materială a magistraților nu sunt modificări radicale. În prezent, Statul despăgubește victima unei erori judiciare, iar apoi POATE să se îndrepte împotriva magistratului vinovat cu rea-credință sau gravă neglijență. Pe viitor se dorește ca acest regres al Statului să fie OBLIGATORIU, ceea ce este firesc. Însă acest sistem nu va fi funcționar cât timp nu este descrisă exact procedura de stabilire a relei credințe sau gravei neglijențe a magistraților: de exemplu, mă îndoiesc că într-un proces civil (pentru despăgubire) un judecător de civil poate stabili dacă un judecător de penal a greșit cu intenție;

12. Membrii CSM vor fi suspendați din magistratură. Nu îmi e clar ce s-a urmărit cu această propunere, căci nici acum cei 9 judecători și cei 5 procurori aleși membri în CSM nu exercită funcția de magistrat la instanța sau parchetul de unde au plecat. Dacă sunt suspendați din magistratură, înseamnă că nu le curge vechimea ca magistrat? Nu știu. După cum nu știu dacă vor fi afectate și mandatele în curs;

13. Inspecția Judiciară trece la Ministerul Justiției. Mi se pare cea mai dură propunere din acest set. Inspecția Judiciară era la MJ până în 2005, apoi a fost la CSM până în 2012, după care a devenit independentă. Acum se revine la sistemul dinainte de reforma din 2004-2005. Personal, nu aș vrea să fiu magistrat anchetat de Inspecția Ministrului, am prins vremuri când decapitările se făceau prin intermediul Inspecției MJ. Aș vrea să văd însă propunerile în scris și a stabilit exact legătura MJ-IJ;

14. La INM candidatul să aibă minimum 30 de ani și cel puțin 5 ani experiență în funcții juridice. Este cea mai radicală propunere, care va schimba cu totul fața sistemului juridic de acum în 10-20 de ani. Nimeni nu a avut curajul să facă până acum o astfel de propunere. În principiu sunt de acord cu ea, dar cred că ar trebui introdusă progresiv: pot spune cu mâna pe inimă că în următorii 10 ani nu vom avea de unde recruta asemenea magistrați sau ei vor avea o pregătire mult inferioară proaspeților absolvenți din aceste zile. De asemenea, în paralel, cred că cineva ar trebui să facă o verificare cu privire la calitatea educației din Facultățile de Drept, care sunt prea multe pentru România și scot prea mulți absolvenți cu diplome fără acoperire în pregătirea lor.

Judecător dr. Cristi Danileţ

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Au fost scrise până acum 42 de comentarii cu privire la articolul “Pe înțelesul tuturor: Propunerile MJ de modificare a Legilor Justiției”. Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare. Pe de altă parte, vă rugăm ca, înainte de a publica un comentariu, să citiţi cu atenţie politica de confidenţialitate JURIDICE.ro. În plus, vă rugăm să citiţi şi politica de confidenţialitate Akismet, plugin folosit de noi pentru a reduce comentariile spam.



  1. Constantin STANCU spune:

    Aveți dreptate cu Facultățile de Drept, dar cine predă acolo? Nu tot judecători și procurori? Atunci, cine este de vină?!
    Inspecția Judiciară ar trebui să aibă un consiliul de conducere numit de parlament, președinte, guvern, CCR, asociațiile magistraților! La minister este mai complicat… Sigur, numărul persoanelor urmează să fie stabilit conform cu propunerile curente din parlament!
    Da, procurorul șef trebuie să cenzureze subordonatul, altfel va răspunde conform legii! În fond, procurorul este altceva decât magistratul… Șeful de la procuratură nu este numai manager, este și specialist în domeniu.
    Experiența în funcția de magistrat este importantă și trebuie să fie regula, cu orice risc. Nu contează, se vor înscrie cei cu funcții juridice la concurs… Până la urmă, magistratul pune punct conflictului din cadrul relațiilor sociale, stabilește reguli privind relațiile sociale conform cu legea în vigoare!
    Un judecător în civil poate analiza gafele unuia din penal, pe latura civilă, de ce nu? Gafele magistratului sunt stabilite de legislația în vigoare, de o instanță competentă, acestea au generat prejudiciu…
    În rest, să avem o viață liniștită și statul să plătească judecătorii și să nu aibă multe dosare care să-i sufoce.

  2. Amelia FARMATHY spune:

    O analiză cât de poate de pertinentă.

    La INM… începând cu 30 de ani?
    Hai să vedem câţi vor trece de limita notei 7, la acelaşi grad de dificultate a subiectelor ca până acum.
    Intrarea la INM impune timp de studiu, timp pe care un absolvent de drept, angajat de cinci ani, nu prea îl mai are.
    Dar au existat şi excepţii în anii anteriori, când au fost admişi candidaţi de 30 de ani şi peste, aşa că să vedem unde se va ajunge cu propunerea asta.

    Aș vrea să subliniez că cei care cred/speră(în stupida credinţă că simpla trecere a anilor te face, hocus-pocus mai deştept şi mai înţelept, în realitate incapacitatea de a raţiona logic, atunci când există, coexistând paşnic cu vârsta şi producând efecte la orice nivel de etate) că absolvenţii de INM, doar pentru că vor fi mai „bătrâni”, vor deveni mai „soft”, se înşală.
    Cei care au acum 30 de ani sau chiar 35 de ani sunt tot prea mici încât să fi ajuns să guste din înţepenirea sistemului comunist şi să se fi contaminat de mentalităţile acestuia.
    Nu părul grizonat sau, dimpotrivă, tinereţea îţi asigură soluţia corectă, ci verticalitatea şi, în egală măsură, pregătirea teoretică excelentă.
    Apoi, numai din practică, dar practica de jude sau procuror, vine şi experienţa practică.
    Cei cinci (de ce nu 8 sau 10) ani de experienţă sunt 0 barat, dacă nu vorbim despre avocatură pledantă, consilieri juridici ai unor firme mari sau ai unor instituţii ale statului care, prin natura atribuţiilor, vin săptămânal în instanţă, e doar o modalitate de a împinge vârsta cât mai sus şi, interesant de văzut, dacă nu cumva aşa se va deschide portiţa accederii în magistratură prin alte mijloace, motivat de „lipsa” reuşiţilor la INM.
    Şi dacă o să îmi daţi exemple din alte state vest europene, eu o să vă spun că acestea nu au cunoscut comunismul.
    Aproape fără excepţie, văd în poziţiile – mă refer la cele de bună-credinţă – celor care au prins comunismul ca adolescenţi (eu l-am prins ca preadolescent, dar îmi amintesc multe despre acea perioadă, drept dovadă că, de timpuriu, îşi făcea simtiţă influenţa) sau ca oameni deja maturi diferenţe de mentalitate care, acum, se încearcă a fi speculate.
    Iar dacă o să-mi vorbiţi despre erori judiciare (asta însemnând ceva constatat deja de CEDO, care să nu ţină de aplicarea unei legislaţii deficitare sau prost gândite ori în urma unor căi extraordinare de atac, iar nu despre… opinii ), o să vă spun că acestea, în imensa lor majoritate, nu sunt rezultatul activităţii „tinerilor” de acum (în categoria asta intră cei până în jurul vârstei de 45, căci, cam toţi aceştia, în jurul vârstei de 40 de ani, au intrat, la a doua jumătate a anilor 1990, respectiv începutul anilor 2000, pe la 23-25 de ani în magistratură şi s-au descurcat şi fără grija domnului ministru pentru creşterea vârstei) astora fără „minte”, „impertinenţi” sau cum or mai fi ei numiţi, ci a „maturilor”, cei mai mulţi aflaţi acum deja în pensie, unii petrecuţi la cele veşnice, iar alţii, mult mai puţini, cum altfel, promovaţi în/de sistem.

    Sintetic şi bun articolul.
    Nu te plictiseşti citindu-l.

    • Aceşti tineri care au intrat în magistratură la 23-25 de ani sunt cauza principală a situaţiei dificile a justiţiei din prezent. Nu poţi fi judecător competent la 23 de ani. Punct. Mi-e greu să îi iau în serios pe cei care susţin numirea judecătorilor la 23-25 de ani.

  3. Ovidiu TOTH spune:

    Sub rezerva faptului ca nu a aparut inca textul propunerii actului normativ de modificare a legilor justitiei, remarc ca nu va ingrijoreaza ca nu se mai vorbeste la raspunderea magistratilor de exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta ci de eroare judiciara cauzatoare de prejudicii. Daca asta nu vi se pare o modificare radicala…

  4. Razvan Nicolae MICUL spune:

    Guvernul are competenta sa propuna un asemenea proiect legislativ, la fel cum Parlamentul poate sa il aprobe sau respinga, iar presedintele sa il trimita instantei de contencios constitutional sau sa il retrimita in Parlament. Asta inseamna democratie constitutionala. Pot pune varsta de admitere la INM si la 40 de ani, de ce nu? Este dreptul legiuitorului! Ceea ce se petrece este excelent, este o forma de educatie hard pentru cei care nu merg sa voteze, avand acum posibilitatea sa inteleaga ca, in democratie, cheia este reprezentarea … reprezentarea celor care voteaza si isi trimit reprezentantul in Parlament. Un alt segment care se bucura de educatie hard, este puterea judecatoreasca, aflata acum, paradoxal, in postura de a intelege ca autoritatea nu ii este data de cardasia fatisa cu administratia sau politicul, ci de cetateni. In privinta procurorilor, eu unul nu vad utilitatea Ministerului Public in sistemul nostru, cu atat mai mult cu cat in 80% din cazuri procurorii deleaga atributiile politistilor judiciari. In aceste conditii, instructia penala poata fi realizata direct de politie, sub coordonarea judecatorului de drepturi si libertati, procurorul reprezentand doar un palier administrativ inutil. Nu vad de ce contribuabilul trebuie sa finanteze un dublu palier in instructia penala, cand politia face oricum grosul muncii.

    • Ce ați descris dvs e democrație. Nu democrație constituțională.
      Democrația constituțională e doar după ce se verifică – printr-un control de constituționalitate – dacă limita de vârstă este sau nu o limită constituțională.
      Va fi interesant de văzut care ar fi rezultatul unei astfel de verificări.
      Dacă vorbiți de democrație constituțională trebuie să aduceți în discuție și faptul că voința unei majorități poate fi limitată (pozitiv sau negativ) de Constituție (i.e. drepturi fundamentale). Ca atare, până nu discutați și acest aspect, nu puteți invoca democrația constituțională ci doar noțiunea de democrație.

      • Constantin STANCU spune:

        Limitarea vârstei unui candidat la poziția de senator este constituțională? Limitarea vârstei de pensionare a unor militari sau funcționari publici la 50 de ani (65 pentru restul muritorilor) este constituțională? Limitarea vârstei de obținere a permisului de conducere auto la 18 ani este constituțională? În fond părintele iubitor își poate da acordul ca fiul să obțină permisul la 16-17 ani, pentru că oricum i-a încredințat volanul în fapt!? Etc. Funcția de magistrat este una specială, are legi speciale și derogă de la normalul curent, normalul mundan, ca să zic așa!

        • Bună ziua domnule Stancu,

          Nu vă înțeleg întrebările.

          Mi se pare că prin aceste întrebări faceți analogii care riscă să fie eronate. Adică nu înțeleg de ce plecați de la premisa – când adresați astfel de întrebări – că situațiile descrise în întrebările dumneavoastră ar fi situații asemănătoare cu cea prezentă. Dacă nu ar fi, nu ar avea niciun rost să aflăm răspunsul la întrebările pe care le adresați dvs pentru că răspunsul ar fi irelevant pentru această situație cu limita de vârstă examen INM.

          Și apoi nu înțeleg de ce îmi adresați mie întrebările.

          Eu arătam că dacă vorbim de democrație constituțională nu putem doar invoca faptul că așa a dorit o majoritate, și atunci este în regulă. Trebuie mers dincolo de acest argument (care înseamnă doar democrație) și analizat dacă dorința majorității este una constituționaă sau ba. Și aici intervine jurisprudența CCR/CEDO/CJUE referitoare și la proporționalitate.

          În alte cuvinte, simpla invocare a dorinței majorității politice pentru a înlătura orice critică adusă unei măsuri, nu înseamnă că asta ar impune o democrație constituțională.

        • Amelia FARMATHY spune:

          1. Nu există nicio „limitare” a vârstei la care militarii să iasă la pensie, în sensul că aceştia pot continua şi după 50 de ani, dacă vor şi, mai ales, dacă mai pot, numai că justificarea pentru stabilirea unui eventual prag minim are legătură cu posibilitatea acestora de a mai face, la standarde înalte, milităreală.
          Dacă dvs. sau oricare altcineva, pe la vreo 60 de ani, încă va mai funcţiona cât de cât normal d.pd.v. fiziologic, ceea nu pot decât să sper un militar de carieră la 60 e inapt să se descurce în situaţiile pentru care se antrenează în mod normal, de aceea i se oferă posibilitatea pensionării mai „devreme”, pentru că pe cei care merg la birou nu îi trimite nimeni în poligon…
          Ei se pot pensiona tocmai pentru a face loc celor care pot, adică acelora „fără minte” de pe la 23-25 de ani.
          Similară este raţiunea posibilităţii pensionarii mai devreme şi pentru pompieri, poliţişti (ia să vă văd la un sprint, după vreun şut, la 55-60 de ani, dar… cu rezultate, şi după aceea mai discutăm despre cât de identice sunt situaţiile), grăniceri, jandarmi, pentru cei care poartă o haină militară în sens larg.

          2. Stabilirea unei limite pentru obţinerea permisului (la noi 18, la alţii 15 sau 16) are legătură cu dezvoltarea funcţiilor cognitive ale adolescentului, dezvoltare care nu e considerată completă până la acel moment.
          Totuşi, nu mă îndoiesc că aţi fi surprins să vedeţi că, bine antrenat, şi un puşti de 9-10 ani poate performa la volanul unei maşini, şi asta doar pentru că, în loc de performanţă, căutaţi „experienţa de viaţă” care e, cel mult, un soi de concept sociologic, eu nevăzând, în niciun anunţ de recrutare profesională a adulţilor, vreun angajator care să ceară candidaţilor experienţă de viaţă, ci profesională.
          Cred că magistraţii ar ajunge singura categorie profesională căreia i se stabileşte un prag de intrare în profesie situat pe undeva pe la jumătatea unei vieţi normale (după 60-65 de ani, nimic nu mai e „garantat” din punct de vedere biologic).

          Însă, revenind la copii „teribili”, fiind vorba despre excepţii, se admite necesitatea ca aceştia să aştepte până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru obţinerea permisului.
          Cât despre tatăl care ar vrea să îşi vadă puştiul la volan pe la 6-7 anişori, aş paria că, întrebat fiind, v-ar vorbi, şi el, despre experienţa lui de viaţă, v-ar zice „lasă domle că ştiu eu mai bine ca matale, că doar e copii mei”, tocmai pentru că, înainte de toate, chestia cu experienţa de viaţă e un clişeu, iar clişeele, facile fiind, sunt la îndemână oricui.
          În schimb, nu cred că un tânăr la 25 de ani e mai puţin dotat cognitiv decât unul de 30.

          3. Senatorilor nu li se limitează vârsta (în sensul că, dacă se „ţin” bine, pe năsălie îi scot direct din Senat), ci li se stabileşte un prag minim, pentru că, fiind vorba despre faptul că vor face legi (apropo, nu am auzit să se vorbească despre tragerea lor la răspundere materială când scot o lege plină de contradicţii, în schimb dacă noi o aplicăm „greşit”, trebuie să ne luăm asupra noastră şi greşeala lor, după varianta domului Toader, şi acesta o fi tot un „normal mundan”, ca să vă citez), adică vor reglementa relaţii sociale la nivelul cel mai general, afectând potenţial o ţară întreagă, trebuie să dea dovadă de acea „experienţă de viaţă”.
          În plus, ei nu au un control judiciar, cum este cazul judecătorilor tineri ale căror hotărâri se duc în căile de atac, Curtea Constituţională neputând repara(din diferite motive, spre exemplu, o lege poate fi prost gândită, fără să fie neconstituţională) orice eventuală boacănă.
          Însă a fi senator nu e o profesie_cum e cea de magistrat, de profesor, de medic (mâine-poimâine parcă îi văd şi pe aceştia cu stagii obligatorii pe la dat cu mopul, înroşit fundul păpuşilor de antrenament cu injecţii, aşa” de probă”, să facă, domnule, experienţă… de viaţă) -, ci o funcţie electivă, prin urmare mă tem că ajungem să comparăm mere cu… pene.

          Dacă aş avea putere de decizie, eu aş scoate pragul minim de vârstă, e o gândire a celor care, făcând Constituţia la începutul anilor 1990 şi cosmetizând-o, pe ici, pe colo, la începutul anilor 2000, făceau din trecerea timpului o calitate, nu o ireversibilitate, aşa cum de altfel este, şi, în plus, am suspiciuni că le şi era cam teamă de tinereii de atunci, prea „revoluţionari”, prea „agitaţi” etc.

          Un b-u rămâne un b-u, un limitat rămâne un limitat, indiferent dacă are 20,30 sau din ce în ce mai mult.

          Iar trecerea timpului nu face altceva decât să îl transforme din ridicol în… insuportabil, tocmai pentru că, invariabil, va începe şi termina orice monolog cu „experienţa sa de viaţă”.

          Magistratura e o profesie în care intri cu avânt/aplomb, te străduieşti, pentru o vreme, să îţi menţii echilibrul şi aluneci, apoi, gradual, spre ieşire.

          Iar la ieşire ţi se oferă diploma de „nesimţit”, căci îndeplineşti condiţiile pentru o pensie mult mai mare decât media.
          Atâta tot.

          • Trist că magistratura nu este nimic altceva decât un salariu şi o pensie. În SUA să fii numit judecător este o mare onoare conferită unor profesionişti foarte buni, respectaţi în societate, în special la instanţele de stat superioare sau federale. E un semn de mare respect şi prestigiu.
            La noi sunt judecător înseamnă să fii supus la teste de inteligenţă la 23 de ani, admiteri cu examene draconice cu probleme şi speţe ridicole… este o întrecere de autişti superinteligenţi care clachează imediat ce îi arunci în lumea reală.

      • Toate democraţiile în prezent sunt constituţionale. Dna Babel face o distincţie fără nicio diferenţă, un exemplu de scriere ca aflare în treabă.

      • Razvan Nicolae MICUL spune:

        Dacă doriți să abordăm problema cu rigoare științifică, atunci trebuie să de aplecăm asupra art. 1 alin. 2 din Constituție „Forma de guvernământ a statului român este republica”. Constituția noastră reglementează exercitarea suveranității de către popor prin aleși. În esență, nu votezi, nu ești reprezentat, nu prea contezi. Dreptul la protest nu trebuie confundat cu mecanismele constituționale de legiferare. Cei care protestează trebuie să înțeleagă că, în actuala orânduire a României, votul este mai puternic decât protestul. Să își orienteze energia inclusiv spre educarea altora să voteze.

  5. Maria BORNEA spune:

    În prezent nu este posibil ca admiterea în magistratură să se facă doar după 30 de ani. Este foarte bine ca, după absolvirea institutului, să fie încadrați ca magistrați, dar pînă la vîrsta de 30 de ani să li se repartizeze cauze care nu au o mare complexitate, sau nu impun totuși experiență de viață, ca de ex. să nu solutioneze cauze cu minori, cauze civile sau penale grele. Sunt multe alte cauze pe care le pot solutiona, pentru că într-adevăr, cei care au absolvit institutul au o bună pregătire. Nu ar fi bine să întrerupă timp de cinci-șase ani.

    • Amelia FARMATHY spune:

      În privința cauzelor cu minori (încredințări și alte asemenea), s-ar putea pune problema relevanței experienței de viață(cauzele nefiind grele, ci mai degrabă profund emoționale, eu una chiar nici nu cred că stârnesc prea tare interesul celor mai tineri).
      Însă nu o să înțeleg niciodată de ce, Doamne iartă-mă, aș fi judecat mai bine o ieșire din indiviziune, o anulare de contract, vreo plângere contravențională (apropo, astea chiar pot fi f. grele, pt. că țin, de multe ori, de chestii foarte tehnice și, totuși, cred că, în prezent, le judecă stagiarii) la 30 de ani decât am făcut-o la 27-28 de ani.
      Ce îmi spunea experiența de viață util, în plus?
      Cote, loturi, împărțiri de pahare, farfurii, audieri de martori ca să afli dacă a fost bine îngrijită bătrânica ce și-a găsit, între timp, alți potențiali cocontractanți, vrând să se elibereze de cei actuali etc., acestea sunt chestiuni tehnice specifice nivelului jurisdicțional al unei judecătorii (cu excepția celor din București și alte orașe mari), uneori, în funcție de înverșunarea părților, aceste tehnicalități cu un grad de dificultate cel mult mediu devin chiar stupide (am auzit de la colegi despre părți – foști soți_ care nu se înțelegeau pe partajarea borcanelor de murături și nu e nicio glumă). Nu ai nevoie să sărbătorești 30 de ani ca să le judeci.
      Nu cred că aș judeca mai bine astfel de cauze, astăzi, doar pentru că mă apropii mai degrabă de orizontul pensiei (aceea nesimțită, desigur) sau că aș fi impresionat cu cine știe de soluții doar pentru că aș fi avut 30, iar nu 29, 28 sau 26.
      Iar, în penal, la nivel de competență de judecătorie, ce e așa de greu încât să ai nevoie de ”experiență” de viață?
      Nu înțeleg ei, oare, relevanța probelor sau e o problemă, de fapt, că aplică foarte riguros procedura (pe care o cunosc la perfecțiune mulți dintre ei) și sunt exigenți în sancționarea infracțiunii?
      Dacă ai nevoie de 30 de primăveri să judeci un furt, cam de câți oare ar avea nevoie un tânăr absolvent care va preda copiilor de grădiniță sau micilor școlari, dacă pentru potențialii infractori ai nevoie musai de 30 de ani bifați?
      Asta, ca să dau un singur exemplu, căci, dacă am continua, cred că mai găsim o multitudine de profesii în care ar subzista ”riscul” tinereții under 30.

      Sper să nu supăr pe nimeni, deși știu că nu va fi așa, dar cele mai mari inepții în materie juridică, pe la începutul anilor 2000, nu le auzeam de la avocații tineri, ci de la cei cu ”experiență”.
      Între timp, raportul, hm, s-a echilibrat substanțial, și nu în favoarea celor tineri, din păcate, însă eu nu i-aș ține, din această cauză, pe la ușa Judecătoriilor, pe tinerii avocați doar pentru că nu au cei cinci ani de… experiență, din simplul motiv că experiența nu se realizează făcând altceva (spre exemplu, notariatul e altceva decât activitatea de judecată, la fel și activitatea de executor judecătoresc), 5 sau 10 ani, ci făcând exact ceea ce se va face tânărul de-a lungul carierei profesionale spre care se tinde.
      E o iluzie, ca să fiu blândă în exprimare, să credem că, dacă vine în sistem un consilier cu cinci ani experiență în vreo firmă mică, obligat să se angajeze acolo pentru că nu îl lasă domnul Toader să încerce mai devreme la INM, e mai bun, mai dispus pentru un efort intelectual de anvergură, presiune etc, decât era cu cinci-șase ani în urmă.
      Lăsați ”copii” să vină la noi, ca să parafrazez vorbe divine, cei mai buni, mai dispuși de efort, atunci când sunt încă tineri, experiența vine doar muncind în instanță/parchete, nu făcând altceva.
      Păcat că nu pare a înțelege asta (deși nu cred că acesta e adevărul) domnul Toader care… a ple-cat să vi-zi-te-ze Ju-de-că-to-rii în tim-pul va-can-ței ju-de-că-to-rești, perfect timing, ce să zic.
      La Urziceni, parcă spuneați la un post de radio, că ați ajuns ca să vedeți ”procedura”, pe linia aceasta geografico-juridică vă recomand călduros Podu Turcului, Vișeu, Dorohoi, nu de alta, dar să nu discriminați provinciile istorice și să și călătoriți cât mai departe de București unde vă dorește înfățișat toată lumea.
      Poftiți, domnule ministru, în București, la Cluj, la Craiova, prin octombrie-noiembrie, să vedeți atunci ședințe și proceduri, de la aceștia ”tineri” pe care vreți să îi opriți din încercare(încercarea de a intra la INM) pentru că are nevoie ”patria” de consilieri juridic și notari.
      Mă faceți să râd, zău așa, geme piața muncii, pardon patria, de juriști, domnule ministru, nu e nevoie de mai mulți, ci de mai puțini.

      Și un răspuns pentru doamna Babel(care formula această întrebare în comentariile altui articol): dacă nu greșesc, cei mai mulți dintre cei care candidează la INM trec examenul din prima sau din a doua, maxim a treia încercare.
      Așa era cel puțin când am intrat și eu la INM.
      E posibil să se fi mai schimbat, între timp, statisticile, eu bănuiesc că o cauză ar
      putea fi și mult discutatul interviu ”motivațional” de la finalul concursului pe care l-aș elimina, dar bănuiesc că a rămas bine merci la locul său.
      E simplu de ce: când înveți pentru acest concurs extrem, extrem de greu, la început ai ”chef” de efort, pe parcurs, entuziasmul se mai stinge, apar saturația, probleme de viață, alte opțiuni.
      Iar, în acest context, cel mai probabil, vârsta medie la intrarea în INM este undeva între 25-26-27 de ani,foarte rar sub 25, doar pentru cei care au avut ”ghinionul” să termine liceul la 18 ani și 1/2, să intre imediat la facultate, să nu rămână repetenți și să fie atât de bine pregătiți încât să ia din prima încercare cel mai greu (eu îl numesc draconic) concurs în materie juridică: admiterea la INM.
      Pe aceștia, domnul ministru îi pune să aștepte… experiența de viață și să răspundă chemării la șomaj a ”patriei”.

      • Doamna judecător,

        Eu mă tot gândii și cred că aș fi procedat altfel (e vineri și beau cafeaua când scriu aceste rânduri).

        Aș fi lăsat să se dea examenul de la orice vârstă, iar dacă doream cinci ani de experiență apriorică, îi încadram automat pe cei care au luat examenul într-un doctorat, anterior să facă cei 2 ani obligatorii de INM. Aș fi făcut așa: 25 dintre admiși – doctorat în dreptul Uniunii (diferite subiecte le-aș oferi). Alți 25 dintre admiși: doctorat în dreptul CEDO (diferite subiecte le-aș repartiza). Alti 25 dintre admiși: doctorat în drept internațional public general (jus cogens etc). Alți 25 dintre admiși: doctorat în dreptul mediului/drept civil clasic/protecția consumatorilor/drept administrativ european comparat etc.

        (bine că nu sunt legiuitor)

        • Menționez că din ce cunosc eu la Academia Română doctoratul era de 5 ani.
          Oricum, s-ar putea argumenta că și cei 2 ani de la INM sunt tot experiență, întrucât am înțeles că lucrează direct pe dosare etc etc

        • Pentru cei care consideră că doctoratul nu ar fi experiență de viață juridică doresc să atrag atenția că un doctorat în drept pe bune înseamnă să citești mii și mii de hotărâri judecătorești.

          Și înseamnă să privești critic acele hotărâri judecătorești și să analizezi impactul lor asupra societății – adică practic impact.

          • În România, în dreptul naţional, poţi să arunci hotărârile judecătoreşti la coşul de gunoi. Nu au nicio forţă precedenţială.
            La noi se reinventează dreptul cu fiecare nouă sentinţă.
            E o loterie jalnică.

            • Articolul 6 CEDO zice altceva. Iar conform lui art. 20 din Constituție, CEDO e cu aplicare directă în România. Ca atare, eu nu consider că le poți arunca la gunoi pentru că nu ar avea nicio forță de precedent.

              • Vedeţi că nu citiţi? Am scris „drept naţional” exact ca să evit discuţia despre CEDO, care este drept supranaţional.
                Uite d-aia n-are ursu’ coadă!

              • Stimate domn,

                Art. 6 CEDO impune sa existe armonie la nivel de decizii nationale care interpreteaza dreptul national.

                Am citit. Dvs probabil ati crezut ca n-am citit,

                Cele bune,

              • Și cum art. 6 e cu aplicare directa, art. 6 devine parte din dreptul national via art. 20 din Constitutie (art. 20 care e parte iar din dreptul national).

                pam, pam.

            • Mda, niciun „pam pam!” Legile supranaţionale nu devin parte din legile naţionale. Vorbeşti în clişee. Legile supranaţionale, cum ar fi CEDO sau actele legislative emise de UE, directive, etc (plus jurisprudenţa) devin OBLIGATORII pe teritoriul României
              Legile naţionale sunt legi emise de Parlamentul României. Legile supranaţionale sunt acte normative emise de UE sau organisme internaţionale.
              Încurci clasificarea normelor juridice.
              Deci repet, legile supranaţionale nu devine legi naţionale. CEDO sau directivele UE nu sunt legi naţionale şi nu vor fi niciodată legi naţionale.
              România PREIA legile supranaţionale în legislaţia naţională (le transpune, ca să vorbim pompos) sau altfel spus, pune în acord (armonizează) legislaţia naţională cu legislaţia supranaţională.
              Deci niciun pam pam!

      • Razvan Nicolae MICUL spune:

        Primum non nocere. Acesta ar trebui sa fie mottoul oricărei reforme în justiție. Revenind însă la comentariul doamnei judecător, mai degrabă dvs. realizați vorbire despre gusturi personale decât despre competența legiuitorului de a fixa o anumită vârstă pentru admiterea la INM. Desigur, și eu am alte gusturi decât pesedeul, dar, în Parlament, pesedeul are 50%+1, ceea ce înseamnă că are dreptul constituțional să legifereze preferințele sale și ale electoratului său. Nu ne convine? În 2020 putem merge la vot și alege pe altcineva, care să adopte o vârstă de admitere la INM apropiată de preferințele noastre. Așa funcționeză democrația, în rest ne putem răcorii scriind pe forumuri sau zbierând prin piețe, probabil te ajută și la eliberarea de stres.

  6. Amelia FARMATHY spune:

    N-am gusturi, am rațiune (introducerea vârstei minime, enorme, de 30 de ani nu urmărește – în opinia mea – decât ”domolirea” exigenței, mai ales în materie penală, cu eventuale consecințe în viitor și pe ”verticala sistemului, fiind, nu mă îndoiesc, o abordare conjuncturală și temporară, aici vă dau perfectă dreptate), iar, dacă e vorba de a mă răcori (al doilea ”i” a venit, în comentariul precedent, probabil, pe fondul ”fierbințelii” scrierii comentariului și a contactului prea lung cu tastatura, nu mă îndoiesc), o bere, un cidru sau o răcoritoare, din aceea ”grav” dăunătoare sănătății, mie una îmi sunt suficiente.
    Stresul nu pare a fi a celor care… zbiară, ci a celor care îi fac să ridice tonul, căci numai pe fondul stresului(nu m-aș aventura să îl numesc deja semnul frustrării trecerii timpului, căci tuturor ”ne trece timpul”, la un moment dat, e în legea firii) se ajunge la concluzia eronată că un tânăr de 24-25 de ani nu poate judeca o plângere contravențională, un partaj sau vreun furt, toate foarte tehnice și,în plus, supuse controlului instanței superioare.
    În nicio profesie serioasă nu se cere ”experiență de viață” și nu se stabilește o astfel de aberantă vârstă de accedere, atât de ridicată, mai ales în contextul în care tinerii blamați că ”nu pot”, înainte de a ajunge juzi și procurori, trec prin filtrul unui concurs pe care nu mulți l-ar lua_ indiferent de vârsta și de părerea pe care și-o fac, de-a lungul timpului, despre ei înșisi – și încheie un ciclu de doi ani de pregătire teoretică, dar mai ales practică, extrem de solicitantă.
    Nu îi trimite nimeni ”de pe stradă” în instanță.
    Iar un astfel de concurs și cei doi ani de INM depășesc, ca valoare și rezultat, cei cinci ani(sau mai mulți) de eventuală lâncezeală în cine știe ce sinecură cu pretenții juridice.
    Cât despre avocații capabili, de succes, cei mai mulți dintre ei(sunt, desigur, și excepții, acelea care intră la INM:)))) sau care promovează concursul direct pe post), după cinci ani de practică efectivă, devin prea buni ca să mai lase profesia liberală din mână și să devină slujbași în mâna statului(care le plătește lefurile ”nesimțite”), mereu nevoiți să reacționeze la aberații și tot timpul ”acuzați” că nu judecă ”bine”, deși procentul de condamnări la CEDO pe baza erorilor generate de raționamentul judecătorului e spre nul(avem, într-adevăr, condamnări pe lipsa condițiilor din penitenciare, pe aplicarea unor proceduri prevăzute în Coduri, ceea ce nu reprezintă răspunderea judelui, ”amenințat”, tocmai prin legea internă, cu răspunderea disciplinară dacă nu respectă dispozițiile procedurale_ inclusiv pe acelea prost gândite_ deciziile CC și ale Înaltei în materie de RIL și HP), dar propaganda tinde spre 100%.

    Ideea aceasta că trecerea timpului te face mai deștept, mai capabil să rezolvi probleme tehnice(în absența oricărei activități practice derulate anterior, chiar în profesia respectivă, iar nu în altele ”înrudite”), mereu dându-se obositorul exemplu al litigiilor de dreptul familiei (ce reprezintă doar o categorie din numeroasele tipuri de acțiuni de pe rolul Judecătoriilor și pe care nu au decât să le dea, prin lege, în competența ”specială” a celor cu ”experiență de viață”, să vedem atunci dacă partea nemulțumită de soluție va ”zbiera” – ca să vă citez – mai puțin când va vedea soluția, doar pentru că a fost dată de un matur de ”32-35-40”,iar nu de un ”țânc” de 25-27 de ani) este o formă fără fond, o ”zicere” și cam atât.
    Când cauți competență, te uiți la ce poate face/realiza omul, nu la ce spune că a realizat sau, mai rău, la vârsta din buletin.

    Am intrat în deceniul al patrulea de viață, dar nu înseamnă că asta, în sine, mă face mai deșteaptă, mai bine pregătită decât un coleg de 25-27 de ani întrucât, orice dezbatere purtată între oameni inteligenți, se desfășoară raportat la argumente, nu pe bază de prejudecăți legate de vârstă(ceva de genul ”eu știu mai bine, că am mai multă experiență de viață”, cu varianta ”pe vremea mea, cei mai tineri ascultau pe cei mai bătrâni”, atunci când cel cu avantajul vârstei vrea să încheie abrupt o conversație din care simte că celălalt are dreptate, dar nu ar recunoaște-o în ruptul capului, pardon, al vârstei).
    Trecerea timpului nu e o valoare socială, e o consecință ireversibilă a ciclului biologic, iar nu o diplomă de excelență în vreun domeniu.
    A trata cu desconsiderare un coleg, sub cuvânt că am deja ”vechime”(ce rău sună) este o lipsă de respect și o dovadă de prostie.
    Din aceea ”matură”.
    Limitarea – în sens larg – a tinereții sau promovarea clișeelor de tipul ”ei nu pot” conduce la limitarea evoluției și a progresului, căci de la cei mai tineri vin toate acestea sau de la maturii care au început, și ei, tot de tineri, de pe vremea când, teoretic, ”nu ar fi putut”.
    Elogiul gerontocrației mi-e străin, a fi bătrân nu e o valoare, e ceva inevitabil, iar a fi înțelept, ”cu experiență” din aceea reală, nu presupune, în chip obligatoriu, a fi ”în vârstă”, ci presupune a fi, în primul rând, inteligent și mă tem (de fapt, mă bucur) că inteligența nu ține seama de decade.

    • Frumos comentariu doamna judecător.
      Eu zic că ar trebui să se introducă și cerința că nu poți fi judecător dacă nu ai fost apriori căsătorit, cu doi copilași. Tot ca să fim siguri că sunt judecători competenți când vine vorba de litigii de dreptul familiei.

    • Razvan Nicolae MICUL spune:

      Împrejurarea că ați sesizat o eroare gramaticală, disciplină la care de altfel nu excelez (din nefericire), vă oferă vreun fel de satisfacție?

      • Amelia FARMATHY spune:

        Deloc.
        Dar îmi dă prilejul să observ că şi dvs., ca şi mine, dacă, într-adevăr, nu este vorba decât despre o simplă eroare, suntem supuşi greşelii, deşi, în măsura în care intuiesc corect, nu mai suntem în poziţia de a ne numi tineri – frumoşi, după mine, furioşi, după dvs. -, ceea ce nu ne ajută să nu comitem greşeli în privinţa cărora, iată, experienţa (fie cea profesională, fie cea de viaţă) nu ne ajută defel.
        Cât priveşte, în general punând problema, scrierea/exprimarea corectă (excluzând, desigur,erorile cauzate de tehnoredactare şi de „scăparea” corectării lor la recitirea textului tehnoredactat), din punct de vedere gramatical, în limba maternă nu reprezintă n o „disciplină”, cum o numiţi, ci o cerinţă de bază, necesar a fi îndeplinită de către orice intelectual – tânăr, matur sau mai în vârstă -, indiferent dacă este absolvent de studii în materia îndeobşte definită ca „reală” sau dacă „aparţine” ramurii umaniste.
        Gramatica limbii române se studiază până în clasa a VIII-a, reprezentând trunchiul comun al pregătirii.
        Ulterior, o mai studiază în liceu – deşi sunt de părere că această „limitare” ar trebui eliminată, pentru că, serios vorbind, gramatica e grea, unele reguli pot fi înţelese şi corect aplicate doar dacă sunt explicate unui elev un pic mai mare (scrierea corectă a unui verb cu terminaţia în „i” nenumărându-se, totuşi, printre acestea) – doar o parte dintre cei care urmează profilul uman.

        Pe scurt, în ceea ce mă priveşte, gramatica nu e o disciplină, e, pentru un intelectual, o carte de vizită.

        P.S. La mine, pe (sub) birou, alături de Coduri şi alte o mie de obiecte, stă un Dicţionar Ortografic al Limbii Române, tocmai pentru că nu consider că, acumulând ani, devin mai „bună”, ci mai susceptibilă să uit ce am învăţat cândva, să mă grăbesc (presându-mă şi alte probleme) şi, nu în ultimul rând, să greşesc bazându-mă pe „experienţă”, ceea ce m-ar putea face să evit să mai deschid cartea/sursa de informare.

        • Razvan Nicolae MICUL spune:

          Iată, un subiect demn de o discuție extinsă. Din perspectiva juristului, sunt în deplin acord cu dvs. Brain setul nostru este unul care necesită mereu ordine, disciplină, rigoare, calități de altfel indispensabile liniștii mentale a juristului. Însă, conform atlasului lingvistic al Institutului „Sextil Pușcariu”, limba română are 11 graiuri. Instituirea unui sistem unitar de scriere (comunicare administrativă), care să asigure schimbul de informații între cetățean și administrație și, deopotrivă, între locuitorii provinciilor istorice, reprezintă o politică publică (utilă de altfel) a statului centralizat. Similar, în Germania, forma scrisă a limbii este unică la nivel național (existând și acolo o multitudine de dialecte). În altă ordine de idei, nu împărtășesc opinia dumneavoastră conform căreia un intelectual, pentru a fi validat ca atare, trebuie să dea dovadă de o cunoaștere exemplară a gramaticii limbii române. În sens normativ, intelectualul este „persoana care, prin preocupări sau profesie, folosește creator intelectul; persoană a cărei principală sursă de existență o formează munca intelectuală”. Intelectual este, din punctul meu de vedere, și un artist al cântecului folcloric sau un olar. Simplu fapt că acest tip de intelectual nu va avea aplecarea unui jurist spre calitatea exprimării în româna administrativă, nu diminuează în vreun fel calitatea sa de intelectual. Desigur, fiecare suntem produsul microclimatului în care am crescut și în care activăm la maturitate. Inevitabil acest microclimat ne conturează un anume brain set (ne programează creierul). Cred că o persoană inteligentă, dacă are noroc, vede colivia și caută să înțeleagă și alte perspective asupra lumii în care există. Trebuie menționat că există tooluri avansate de corectură inclusiv în limba română (Firefox are add-on, Google docs, Microsoft word șamd) și, odată cu avansul inteligenței artificiale, calculatorul se va exprima (în scris, unde nu există emoții) mult mai corect și coerent în limba română, decât orice persoană.

          • Amelia FARMATHY spune:

            După mine, confundați specialistul cu intelectualul.
            Ambii foarte utili, dar diferiți ca preocupări.
            Când va vorbi calculatorul în locul dvs. vom fi amuțit, probabil, cu toții.
            Sper să nu apuc acele vremuri.
            Cunosc existența programelor pe care le amintiți, dar această realitate nu scuză – la nivel general punând problema – superficialitatea însușirii cunoștințelor de nivel primar și gimnazial.

            • Eu am avut parte de un profesor de gramatica nu foarte bun. În generală. Din cauza faptului că nu a știut să-mi explice pe înțelesul meu regula cu i, am suferit mulți ani sub acest aspect, și-mi dădea numai note mici când mă prindea că nu știu câți i să pun. 🙁

              Apoi, am mers la profil real în liceu, deși știam că vreau să fac Dreptul, și asta pentru că nu suportam să fac caracterizări ale personajelor din literatură (mi se pare o eroare logică să fii învățat să pui oamenii și caracterele în niște definiții pentru că mi se pare că încurajează stereotipul și prejudecata). Și acolo, la mate-info, aveam 8 ore de matematică pe săptămână, 8 de informatică pe săptămână, 6 de fizică și doar 3 de limba și literatura română. Gramatică făceam doar o oră pe săptămână.

              Când am dat la facultate, în provincie, s-a intrat pe dosar. Deci nici vorbă iar de dat examen la gramatică astfel încât să fie nevoie să fac meditații în particular pentru a suplini lipsa orelor din liceu.

              Apoi, am început să citesc mult în franceză și engleză și iar mi-a afectat f f f f f f f f f tare gramatica limbii române pentru că în francez se articulează complet invers decât în română.

              Am dorit să mi-o îmbunătățesc, am cumpărat cărți de gramatica și nu prea am priceput nimic pentru că mi s-a părut că nu sunt structurate logic și că singura ta șansă este să memorezi regula gramaticală, nu să o înțelegi. Și chiar urăsc să memorez.

              Ca atare, doamna judecător, profitând de subiect, vă rog ajutați-mă!, recomandați-mi o carte bună de gramatică a limbii române (chiar am nevoie, nu sunt ironică). Sau chiar două, pentru că prefer să pot compara.

            • Din nou, MODERAT lingvistică când se atrage atenţia asupra diferenţei dintre intelectual şi specialist, diferenţa dintre meserie şi profesie. MODERAT, de regulă în lumea juriştilor, din orice domeniu, care nu vor să se spună că ei nu au meseria de avocat/ judecător/ procuror, că nu e şic să spui „meserie” ci „profesie”. MODERAT.
              Din nou, MODERAT.
              Observ că despre definiţii juridice nu discutăm, ci discutăm de gramatică, lexic şi analize literare pe text. Aici e „JURIDICE.ro”, nu MODERAT.

      • Nici eu nu am prea mare respect faţă de autoproclamaţii poliţişti ai gramaticii. Cine nu are argumente de substanţă, factuale, vine cu ortografie, lexic… aroganţe din astea inferioare. Gramatica se corectează simplu. Argumentul nu poţi să-l corectezi deoarece nu există.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Dacă ortografia, lexicul sunt ”aroganțe”, într-adevăr nu ai ce ”corecta” – ca ”polițist al gramaticii” -, pentru că, într-adevăr, ”ceva” nu există.
          Argumente au fost_bune sau mai puțin bune, în discuția în care amestecați ”aroganțele” acestea ”inferioare”, numai că nu ați dorit să le vedeți din (I)rațiuni de antipatii personale sau din cauza faptului că, suferind, pe ici pe colo, de pe urma acelorași probleme (deși, sincer, nu am observat asta în comentariile dvs., sunt scrise bine din punctul de vedere al respectării regulilor elementare de scriere în limba română, dar cu vădită antipatie față de persoanele cărora le răspundeți, iar nu ideilor expuse de respectivele persoane, de parcă ați încerca să dați măcar o palmă peste ceafa comentatorului luat în vizor), încercați să le minimalizați semnificația.
          Adică aceeași aroganță, dar translatată către ”polițiștii gramaticii”.
          Nu vă obosiți să răspundeți, știu anticipat – iată, aici, ”experiența de viață”, mai degrabă de citire a comentariilor, își spune cuvântul -, că veți încerca să aveți ultimul cuvânt, pardon, ultima ”aroganță”…, factuală au ba.

        • Razvan Nicolae MICUL spune:

          Asta cu politisti ai gramaticii e de tinut minte.

  7. Eu sunt curioasă dacă ar fi incident dreptul Uniunii secundar (una bucată directivă citită în lumina cartei dfue), și ce ar zice CJUE dacă ar fi întrebată cu privire la această condiție de minim 30 de ani.

    Face cineva o analiză raportându-se la jurisprudența CJUE deja incidentă?

    (eu nu prea am timp, de aceea m-aș bucura să citesc scris de altcineva)

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories