Perimarea executării silite în reglementarea noului și vechiului Cod de procedură civilă. Modalități de invocare și efecte. Practică și doctrină relevantă – Partea a II-a
24 august 2017 | Alexandru-Valentin RĂVDAN
Valentin-Viorel Rădoi
Am analizat în prima parte a articolului perimarea executării silite din perspectiva vechiului Cod de procedură civilă, urmând ca în prezenta să urmărim efectele perimării executării din perspectiva noului Cod de procedură civilă.
II. Perimarea executării silite conform noului Cod de procedură civilă
Deși NCPC a suferit mai multe modificări pe partea de executare silită de la intrarea în vigoare a acestuia, instituţia perimării executării silite a fost ferită de legiuitor de la modificări de esență.
Astfel, art. 697 alin. (1) NCPC reglementează perimarea executării silite menționându-se că „în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept”.
Considerăm că noua reglementare a clarificat articolul interpretabil din VCPC când un creditor, urmărea acte de executare din dosarul de executare cu diligență, putea totuși să fie afectat de perimarea executării silite ca urmare a pasivităţii executorului prin neefectuarea de acte de executare din 6 în 6 luni.
Astfel, cerința esențială conform NCPC pentru a putea opera perimarea, este ca un creditor urmăritor să nu îndeplinească un act sau demers necesar executării silite solicitat de către executorul judecătoresc în scris.
II.A. Persoanele care pot cere suspendarea executării. Termenul de la care începe să curgă perimarea
Pentru a nu mai fi neclarităţi cu privire la care ar fi persoanele îndreptăţite să solicite suspendarea executării silite şi de când începe să curgă termenul de perimare, legiuitorul a menţionat la art. 697 alin. (2) NCPC că „în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.”
Iată că se reglementează expres noțiunea de suspendare la cererea creditorului urmăritor, fiind consacrat acest drept acordat creditorului și în cuprinsul art. 701 alin. (2) NCPC.
În opinia noastră, este un articol binevenit care face indiscutabilă existența unei instituții necesare și consacră un drept care există, în opinia noastră, și pe vechea reglementare.
Ne raliem opiniei exprimate în doctrină[1] conform căreia cererea de suspendare trebuie să fie una expresă, neechivocă, neputând accepta faptul că suspendarea poate fi una implicită care poate fi interpretată din anumite acțiuni ale creditorului.
Practic, prima teză a articolului stabilește un termen de 6 luni la dispoziția creditorului urmăritor, de la data la care ar înceta suspendarea executării silite dispuse de către instanța de judecată.
Ar putea fi aplicabil acestei ipoteze hotărârii pronunțate de către instanța de executare, fiind dispusă anterior și suspendarea executării silite (deși hotărârea de admitere a contestației și anularea actelor de executare este o premisă suficientă pentru ca executorul să nu mai poată face acte de executare silită) dar creditorul câștigă în apel și este respinsă contestația în mod definitiv.
De la data rămânerii definitive a deciziei pronunțate în apel începe să curgă termenul de 6 luni aflat la dispoziția creditorului pentru a solicita continuarea executării silite.
Teza a doua a articolului apără debitorul de la potențiale abuzuri sau omisiuni care ar fi posibile din partea creditorului urmăritor prin formularea unei cereri de suspendare pe termen nedefinit, punând în sarcina creditorului obligația de a relua executarea în maxim 6 luni de la data la care s-a dispus suspendarea la cererea acestuia.
II.B. Modalități de întrerupere a cursului perimării
În primul rând, față de prevederile VCPC, este de remarcat că înființarea popririi este lipsită de importanță pentru analiza incidenței perimării pe NCPC acest aspect fiind o primă schimbare esențială.
Singura modalitate prin care creditorul poate evita incidența perimării este aceea de a răspunde în termen de 6 luni de la data la care executorul i-a solicitat în scris să facă actul sau demersul necesar executării silite.
Am putea discuta despre o plajă largă de acte sau demersuri necesare executării silite, dar dintre cele evidente putem să apreciem că se pot încadra: neplata taxei pentru notarea somației la cartea funciară sau pentru interogarea la altă instituție care percepe taxe, neindicarea creanței actualizate pe care o are creditorul ca urmare a unei distribuiri efectuate în dosar sau ca urmare a unei alte plăți, neplata taxei judiciare pentru încuviințarea executării silite, etc.
Din punctul nostru de vedere, contrar unei alte opinii[2] exprimate în doctrină, perimarea executării silite poate avea loc și înainte de încuviințarea executării silite. Ar trebui să avem în vedere faptul că cererea de executare silită are un caracter întreruptiv al cursului prescripției executării silite astfel încât, depunerea unei cereri de executare fără a se anexa ulterior, taxa de timbru solicitată de către executor, atrage incidența perimării executării silite.
Cu toate acestea, în practică am identificat o decizie[3] în care s-a reținut o situație atipică, constatându-se perimată executarea silită, interpretându-se diferit textul legal:
Instanţa de fond a reţinut că „din interpretarea textului legal rezultă că termenul de perimare începe să curgă de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers, necesare executării silite. Astfel fiind, perimarea nu intervine prin simplul fapt al interpunerii unei perioade de 6 luni între două acte de executare succesive, fiind necesar ca executorul să-l fi înştiinţat în scris pe creditor despre obligaţia de îndeplinire a unui act sau a unui demers. Din analiza dosarului execuţional depus în copie certificată la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că nu există un astfel de înscris emis de biroul executorului judecătoresc B. P. prin care să-i pună în vedere creditoarei obligaţia de îndeplinire a unui act sau a unui demers în vederea continuării executării silite, prin urmare, în lipsa acestuia, termenul de perimare nu a început să curgă.
Instanța de apel, interpretând textele legale aplicabile perimării, a considerat că prin sentinţa apelată s-a reţinut că nu s-a probat existenţa unei solicitări a executorului judecătoresc, prin care să-i pună în vedere creditoarei obligaţia de îndeplinire a unui act sau a unui demers în vederea continuării executării silite, fără însă a se avea în vedere sentinţa civilă nr. 4382/24.09.2015 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX. Or, prin această sentinţă a fost admisă (în parte) plângerea prezentei apelante împotriva refuzului executorului judecătoresc, formulată în contradictoriu cu executorul dar şi cu creditoarea G____( fostă D_____) C______ S_____, cel dintâi fiind obligat să continue executarea în dosarul de executare nr. 15/2013 în vederea recuperării pe cale amiabilă a creanţei datorate de către debitoarea L____ D_____. Prin urmare, textul legal incident cu privire la perimarea executării silite trebuie aplicat în raport cu situaţia concretă rezultată din probele administrate în fiecare proces în parte, în cauză de faţă acestea dovedind că a existat un refuz de executare al executorului judecătoresc – care, aşadar, nu a făcut nicio solicitare creditoarei – astfel încât tribunalul apreciază că sentinţa civilă nr. 4382/24.09.2015 are valoarea juridică a unei asemenea solicitări, impunând continuarea executării.”
Tribunalul București a apreciat într-o speță[4] că „în ce priveşte excepţia perimării executării silite, apelanta invocă în mod trunchiat dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, concluzionând eronat că pentru a efectua orice acte de urmărire executorul judecătoresc trebuie să fie învestit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respectiv. În realitate, dispoziţiile art. 52 alin. (1) din legea nr. 188/2000 arată că „Executarea silită şi celelalte acte care sunt de competenţa executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel”. Or, „celelalte acte” se referă la atribuţiile executorului judecătoresc, arătate la art. 7 din lege, altele decât cele privind punerea în executare a titlurilor executorii. Pe de altă parte, potrivit art. 697 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru a opera perimarea executării silite, ar fi trebuit ca urmăritorul-creditor să nu îndeplinească, într-un termen de 6 luni, un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc, ceea ce nu e cazul în speţă, nefiind necesară cererea creditoarei pentru ca executorul judecătoresc să emită adresa de înfiinţare a popririi câtă vreme încheierea nr. 711/2013 a Judecătoriei Ineu a dispus încuviinţarea executării silite în toate formele permise de lege. În ce priveşte excepţia perimării executării silite, apelanta invocă în mod trunchiat dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, concluzionând eronat că pentru a efectua orice acte de urmărire executorul judecătoresc trebuie să fie investit cu o cerere prin care creditorul să-i solicite îndeplinirea actului respectiv. În realitate, dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 arată că „Executarea silită şi celelalte acte care sunt de competenţa executorului judecătoresc se îndeplinesc la cerere, dacă legea nu dispune altfel”. Or, „celelalte acte” se referă la atribuţiile executorului judecătoresc, arătate la art. 7 din lege, altele decât cele privind punerea în executare a titlurilor executorii. Pe de altă parte, potrivit art. 697 alin. (1) Cod procedură civilă, pentru a opera perimarea executării silite, ar fi trebuit ca creditorul urmăritor să nu îndeplinească, într-un termen de 6 luni, un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat în scris de către executorul judecătoresc, ceea ce nu e cazul în speţă, nefiind necesară cererea creditoarei pentru ca executorul judecătoresc să emită adresa de înfiinţare a popririi câtă vreme încheierea nr. 711/2013 a Judecătoriei Ineu a dispus încuviinţarea executării silite în toate formele permise de lege.”
II.C Modalitățile de invocare sau calea pe care trebuie să fie invocată perimarea executării silite
Acest subiect putem spune că este unul controversat în practică, soluțiile fiind din cele mai variate.
Art. 698 alin. (1) din Noul cod de procedură civilă stipulează că perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor.
În doctrină[5] s-a apreciat că „Executorul judecătoresc nu poate constata el însuşi perimarea, ci trebuie să sesizeze în acest sens instanţa de executare. Instanţa trebuie să aplice din oficiu perimarea, când este sesizată în cursul executării cu o cerere din partea debitorului. Acesta din urmă poate invoca oricând o perimare pe cale de excepţie sau să ceară direct, pe baza constatării judecătoreşti a perimării, desfiinţarea actelor de executare îndeplinite”.
Prin urmare, din punctul nostru de vedere, deși efectele admiterii sunt mult reduse față de vechea reglementare, constatarea perimării ar putea să ridice aceleași probleme de fond care au fost menționate în analiza reglementării pe vechiul Cod de procedură civilă.
S-ar putea ajunge, dacă s-ar considera că executorul poate cere instanței oricând constatarea perimării, la situația absurdă în care, după peste 2-3 ani de la data intervenirii perimării și a efectuării mai multor acte de executare silită, pe fondul unor potențiale neînțelegeri cu creditorul, să învestească instanța cu o astfel de cerere. Același principiu ar putea fi aplicat și pentru debitor.
Opinia noastră este că perimarea poate fi invocată tot pe calea contestației la executare, odată cu primirea primului act de executare intervenirii perimării sau, separat, oricând, dacă nu i s-au comunicat alte acte de executare după ce a intervenit perimarea executării silite.
Se impune a se avea în vedere reglementarea legiuitorului în sensul că executorul sau părțile pot cere constatarea perimării. Conform art. 645 Cod procedură civilă, părți în dosarul de executare silită sunt creditorul și debitorul, executorul fiind un participant. (Ca notă distinctă, aici se impune a se discuta și clarifica în practică, dacă un garant ipotecar, executat silit în același dosar cu debitorul principal are sau nu calitatea de debitor și poate avea calitate procesuală activă, în sensul cerut de legiuitor).
O altă schimbare majoră față de vechiul Cod de procedură civilă ar fi dată de imposibilitatea instanței de a invoca din oficiu perimarea executării silite chiar dacă este o dispoziție de ordine publică raportat la calitatea celor care pot cere constatarea perimării executării silite.
S-a apreciat în doctrină[6] că executorul nu poate constata intervenită perimarea executării silite, dar poate refuza continuarea sau reluarea executării silite după trecerea termenului de perimare, chiar în lipsa constatării de către instanță.
S-a subliniat[7] că invocarea perimării de către contestator, ca și motiv de nulitate, nu poate avea loc decât în termenul de formulare a contestației la executare la primele acte comunicate acestuia, îndeplinite după intervenirea perimării.
Tribunalul Vaslui[8] a menținut hotărârea pronunțată de instanța de executare, reţinându-se că „potrivit art. 696 alin. (1) Cod procedură civilă, în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept. Art. 697 alin. (1) Cod procedură civilă, perimarea se constată de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, prin încheiere dată cu citarea în termen scurt a părţilor. Faţă de aceste dispoziţii legale a rezultat că perimarea poate fi invocată în tot cursul desfăşurării executării silite, astfel încât instanţa a respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare privind constatarea perimării executării silite, invocată de intimata ___________________ prin întâmpinare.”
II.D. Efectele constatării perimării executării silite
Efectul pe care îl are o acțiune admisă conform noului Cod de procedură civilă este una mai puțin energică decât pe vechiul Cod de procedură.
Art. 698 NCPC stabilește că instanța de executare este cea care se pronunță pe perimare, fiind învestită de către executor sau partea interesată iar admiterea acesteia atrage desființarea actelor de executare, cu excepția celor care au dus la realizarea în parte a creanței cuprinse în titlul executoriu și a accesoriilor.
Practic, legiuitorul modern a înțeles că pe vechiul Cod de procedură civilă ca urmare a constatării unei perimări, se desființa executarea silită și puteam ajunge la situații (unele teoretic absurde) în care să se solicite întoarcerea executării silite pentru unele sume executate sau desființarea actului de adjudecare fără ca măcar adjudecatarul să aibă vreo culpă sau dreptul să se apere.
Iată că în noua reglementare, s-a menționat expres că perimarea se constată de instanța de executare, capătând în mod indubitabil și un caracter de sine stătător față de contestația la executare, menținându-ne nuanțările cu privire la dreptul absolut de a invoca oricând și pe orice cale perimarea executării silite.
O părere interesantă a fost exprimată în doctrină[9] conform căreia instanța trebuie să menționeze expres actele pe care le menține și suma recuperată (ori partea din obligație executată) pentru ca o reluare ulterioară a executării silite să nu conducă la o dublă executare, chiar și în parte.
Bineînțeles că suntem de acord cu această opinie dar, în practica judiciară, nu am observat să se facă aceste mențiuni de către instanțele de executare pe care noi le considerăm foarte utile.
Concluzii
În opinia noastră, perimarea executării silite a suferit modificări substanțiale în noua reglementare, fiind în mod evident mai puțin energică ca și efecte, favorabilă creditorului urmăritor și net defavorabilă debitorului executat silit.
Considerăm că s-au clarificat mare parte din problemele date de vechea reglementare, nefiind chestiuni discutabile cu excepția uneia: rămâne de tranșat în practică dacă cererea în constatare perimare este sau nu afectată de termenul aferent contestației la executare, în ipoteza în care se efectuează acte de executare ulterior intervenirii perimării executării silite.
[1] M. Dinu, R, Stanciu, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, 2015, pag.
[2] R. Stanciu, M. Dinu, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, 2017, pagina 242.
[3] Decizia nr. 90A pronunțată de Tribunalul Botoșani.
[4] Decizia civilă nr. 148.
[5] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, p. 1017.
[6] R. Stanciu, M. Dinu, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed Hamangiu, 2017, pagina 242.
[7] R. Stanciu, M. Dinu, Executarea silită în Noul cod de procedură civilă, Ed Hamangiu, 2017, pagina 242.
[8] Decizia nr. 1058/A/2016.
[9] R. Stanciu, M. Dinu, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, 2017, pagina 242.
Avocat Valentin-Viorel Rădoi
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
