Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Modificările propuse asupra legilor justiției constituie, în principiu, un pas înapoi
29.08.2017 | Mihai-Ștefan GHICA

Secţiuni: Content, Opinii, Selected, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust
Mihai-Ștefan Ghica

Mihai-Ștefan Ghica

Dincolo de observaţiile vizând lipsa publicităţii proiectului de modificare a legilor justiţiei în forma sa de la acest moment, în cele mai mici detalii (în acest sens ar trebuie reţinute prevederile art. 6 din Legea nr. 52 din 2003 privind transparența decizională în administraţia publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 70 din 3 februarie 2003), pentru a fi supus unor consultări şi dezbateri publice reale corespunzătoare importanţei domeniului de reglementare, ideile de principiu trasate prin prezentarea de pe site-ul Ministerului Justiţiei propun modificări fundamentale ale sistemului judiciar, care impun o abordare din toate perspectivele, inclusiv din interiorul profesiilor vizate.

Aşadar, prin acest articol intenţionez să expun doar o perspectivă din interiorul sistemului judiciar despre ceea ce se urmăreşte a fi justiţia.

1. Se propune majorarea vechimii pentru promovare la instanţele sau parchetele superioare pe funcţii de execuţie coroborată cu impunerea unor noi reguli legate de vârsta şi experienţa profesională necesară pentru accederea în magistratură. Aceste două aspecte trebuie avute în vedere atât în mod separat, cât şi din perspectiva efectelor pe care le produc împreună. Astfel, se observă că nimeni nu ar mai putea ajunge judecător/procuror stagiar înainte de împlinirea vârstei de 32 de ani, iar judecător/procuror definitiv înainte de împlinirea vârstei de cca. 34 de ani. De asemenea, vârsta minimă pentru promovare la tribunal/tribunal specializat, respectiv parchetul corespunzător ar fi de 39 de ani, iar pentru curtea de apel şi parchetul de pe lângă curtea de apel de minim 42 de ani. Totodată, vârsta minimă pentru accederea la structurile DNA/DIICOT ar fi de minim 40 de ani, iar pentru funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de 47 de ani.

Pentru a putea participa la concursul de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vârsta minimă ar urma să fie de 50 de ani. Trebuie ţinut seama că un candidat ar putea ajunge procuror/judecător la parchetul/instanţa din vârful ierarhiei sistemului judiciar la vârstele arătate anterior doar dacă ar reuşi să avanseze în treptele anterioare imediat după ce a împlinit vârsta minimă.

Impactul asupra resurselor umane din sistem ar fi în opinia mea dramatic, în condiţiile în care, pe fondul numeroaselor modificări legislative din toate domeniile vieţii sociale, parchetele şi instanţele judecătoreşti (cu excepţia parchetelor şi instanţelor militare) au un volum de muncă care nu respectă nicio normă de lucru decentă. Acest aspect se repercutează şi în prezent în mod direct asupra calităţii actului de justiţie. Ce se va întâmpla, aşadar, dacă intră în vigoare aceste idei de principiu? Un blocaj, fie el şi temporar, va avea reverberaţii negative în întreg sistemul judiciar şi aşa suprasolicitat.

Se poate observa că nu se intenţionează modificarea substanţială a statutului financiar şi juridic al auditorului de justiţie, iar în aceste condiţii cum vor putea fi motivaţi cei mai buni dintre juriştii de 30 de ani, cu o experienţă profesională de minim 5 ani, care şi-au format o clientelă şi au beneficii financiare constante, să renunţe la profesia pe care o exercită, să se mute în capitala ţării pentru a intra în magistratură, ca timp de doi ani să se bucure de o bursă al cărei nivel este de sub 2.500 lei, iar apoi să urmeze anii de stagiatură în localităţile unde sunt locuri libere. La acestea se adaugă şi numărul mare de examene pe care trebuie să le treacă (admitere INM, examenele din timpul anilor de curs, absolvirea INM, examenul de capacitate). Este lesne de observat care va fi impactul doar dacă analizăm problema accederii în magistratură.

Cred că ar fi o soluţie bună ca una dintre condiţiile de admitere în magistratură, exclusiv prin INM, să fie o anumită experienţă profesională minimă (de cca. 5 ani), însă o asemenea măsură trebuie însoţită de alte prevederi legislative care să conducă la atragerea celor mai buni jurişti la examenele de admitere (durata mai scurtă a cursurilor la Institutul Naţional al Magistraturii, cuantumul bursei cuvenite auditorului de justiţie supus aceloraşi incompatibilităţi şi interdicţii ca şi magistratul să fie substanţial majorat, auditorul să beneficieze de aceleaşi drepturi ca un magistrat stagiar, durata stagiaturii să fie redusă). Pe de altă parte, problema vârstei de minim 30 de ani apare ca o formă fără fond, experienţa profesională dobândită într-o altă profesie juridică implicând prin sine însăşi o anumită experienţă de viaţă, dar şi o anumită vârstă (apropiată celei de 30 de ani).

În actuala reglementare care permite tinerilor jurişti imediat după facultate să participe la examenul de admitere în magistratură şi, implicit, în măsura promovării acestuia, să devină judecători/procurori stagiari după absolvirea Institutului Naţional al Magistraturii la vârsta de cca. 25 de ani, iar judecători/procurori definitivi la cca. 26-27 de ani (trebuie subliniat că aceste situaţii sunt în prezent excepţionale), judecătoriile au fost gândite ca instanţe de formare profesională, cu totul excepţional hotărârile lor neputând fi atacate prin căi de atac la instanţele superioare. Problema era dată, în opinia mea, de vechimea redusă în funcţie după care se putea participa la un examen de promovare pe funcţii de execuţie la tribunal sau curtea de apel (5 ani, respectiv 6 ani, incluzând perioada în care erau urmate cursurile Institutului Naţional al Magistraturii).

Aşadar, propunerea ministrului justiţiei (prin care se introduce condiţia a cel puțin 5 ani de activitate efectivă, desfăşurată în una dintre profesiile juridice reglementate de lege, respectiv vârsta de minim 30 de ani, pentru a participa la examenul de admitere la INM, însoţită de introducerea unor condiţii serioase de vechime ca judecător/procuror pentru a putea participa la examenul de promovare pe funcţii de execuţie la nivel de tribunal, curte de apel şi parchetele corespunzătoare) apare ca fiind una extremă, fără fundament în realităţile sistemului judiciar actual.

2. O altă propunere care merită toată atenţia este cea potrivit căreia procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al DNA, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi ai DNA, precum şi procurorul şef al DIICOT şi adjuncţii acestora sunt numiţi de secția pentru procurori, la propunerea ministrului justiţiei, aspect care este însoţit de o altă măsură constând în aceea că soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice [în opinia iniţiatorului actuala reglementare prevede posibilitatea de infirmare doar pentru motive de nelegalitate, aspect cu care nu pot fi de acord, sens în care sunt relevante prevederile art. 304 alin. (2), art. 318 alin. (10), art. 328, art. 335 alin. (1) din C.p.p.]. Totodată, se reţine că proiectul prevede şi faptul că, pe baza unei proceduri transparente, ministrul justiției formulează cel puțin două propuneri, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de procuror.

Ar urma să fie trasat, practic, rolul fundamental al ministrului justiţiei, numit şi susţinut politic, în procedura de numire a procurorilor din principalele funcţii ale Ministerului Public şi, implicit, strict juridic se creează pârghiile unui control în întreg sistemul, întrucât procurorii generali şi procurorii şefi menţionaţi, numiţi doar la propunerea ministrului, exercită controlul ierarhic asupra activităţii procurorilor din subordine (în special din perspectiva legalităţii şi temeiniciei soluţiilor date de aceştia). Astfel, spre deosebire de legislaţia actuală viziunea Ministerului Justiţiei nu aduce nicio garanţie suplimentară pentru asigurarea principiului legalităţii, imparţialităţii activităţii desfăşurate de procuror [art. 132 alin. (1) din Constituţia României]. Autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procuror (acelaşi text constituţional) nu trebuie transformată într-o poziţionare de tip ierarhică.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori nu ar putea numi în funcţiile enunţate alţi procurori decât cei propuşi de ministrul justiţiei, ceea ce limitează mult capacitatea sistemului de a se autodetermina, importantă fiind etapa de propunere.

Faptul că în alte state europene sau din afara Europei cu democraţii vechi ministrul ar avea un rol asemănător nu poate reprezenta un argument suficient, în condiţiile în care nu se ţine cont de tradiţiile juvenilei noastre democraţii, de istoria recentă, de faptul că prin reformele din anul 2004, exact acest aspect s-a urmărit, diminuarea rolului politic în numirile din justiţie.

În opinia mea, soluţia cea mai potrivită ar fi ca propunerile pentru funcţiile menţionate să se facă de către C.S.M. – Secţia pentru procurori, în baza unor proceduri de selecţie transparente, implicând inclusiv un concurs bazat pe cunoştinţele acumulate în domeniu. Numirea s-ar putea face ca şi în procedura actuală de către preşedintele României.

3. Se reorganizează Inspecția Judiciară, ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiției, cu sediul în municipiul Bucureşti. Este greu de înţeles de ce este mai bine ca Inspecţia Judiciară să fie reorganizată ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Justiţiei decât să fie complet independentă atât de Minister cât şi de Consiliul Superior al Magistraturii. De ce ar funcţiona mai bine inspecţia în subordinea ministrului justiţiei, care poate fi şi titular al acţiunii disciplinare îndreptate împotriva judecătorului/procurorului, potrivit reglementărilor în vigoare?

De altfel, în cadrul Inspecţiei Judiciare îşi desfăşoară activitatea inspectori judecători şi procurori, iar ministrul justiţiei, exponent al puterii executive, nu ar trebui să poată gestiona problema răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, mai ales că puterea judecătorească este una dintre cele trei puteri ale statului, a căror separaţie constituie un principiu de rang constituţional.

Independenţa judecătorului este un drept al fiecărui cetăţean al României şi implică existenţa unui mecanism juridic care să nu permită nicio interferenţă din zona celorlalte două puteri ale statului.

În alte democraţii de tradiţie inspecţia judiciară este organizată în cadrul Ministerului Justiţiei, însă trebuie comparat şi modul cum este organizat acest minister în acele state la care se face referire, cum este numit ministrul justiţiei, la raporturile instituite între inspecţie şi minister. Nu degeaba rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) recomandă României excluderea oricărei implicări a factorilor politici în domeniul justiţiei. Garantarea prin mijloace juridice a independenţei inspectorilor judiciari reprezintă o garanţie a independenţei judecătorilor şi procurorilor.

În opinia mea, dacă s-ar dori să se consolideze independenţa Inspecţiei Judiciare în raport cu CSM sau cu orice altă autoritate/instituţie publică, pe lângă separarea juridico-administrativă, ar trebui întărită capacitatea decizională a acesteia, pregătirea profesională a inspectorilor prin instituirea unor obligaţii precise, reducerea duratei mandatelor acestora, a numărului de mandate succesive (fiind esenţial ca inspectori judiciari să înţeleagă în detaliu modalitatea în care se exercită profesiile de judecător/procuror).

4. Separarea competenţelor celor două secţii din cadrul CSM în procedurile de numire în funcţiile de conducere cele mai importante de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi structurile de parchet din vârful ierarhiei, dar şi în privinţa carierei judecătorilor şi procurorilor reprezintă o expresie a independenţei justiţiei, şi a judecătorului în special, astfel că măsura este una salutară.

5. Eliminarea posibilităţii reîncadrării în funcţia de judecător, procuror ori magistrat-asistent, fără concurs şi cu avizul CSM, la instanţele sau, după caz, la parchetele de pe lângă acestea în cadrul cărora au funcţionat până la data pensionării, reprezintă o abordare firească, echitabilă în primul rând pentru sistemul judiciar.

6. Modificarea duratei mandatelor de conducere de la 3 la 4 ani, pentru toate funcțiile apare, mai degrabă, ca o nevoie de simplificare a procedurii de selecţie decât ca o măsură inovatoare, cu beneficii reale pentru sistem.

7. Judecătorii și procurorii pot participa la concurs, în vederea dobândirii gradului profesional superior, însă, în toate cazurile, drepturile salariale vor fi plătite în funcție de postul pe care îşi desfăşoară activitatea efectivă.

La o analiză comparativă cu alte domenii (de exemplu: sănătate, învăţământ), se observă că acest examen este frecvent întâlnit şi în alte profesii şi, de fiecare dată, cei care îl promovează îşi majorează indemnizaţiile lunare ca o consecinţă firească a noii trepte profesionale, chiar dacă nu îşi schimbă locul de muncă. Rolul acestui examen ţine de pregătirea profesională, iar majorarea salarială de motivarea participanţilor.

Ca experienţă personală, am obţinut gradul de judecător de tribunal şi am încercat în repetate rânduri (prin cereri de transfer) să ocup un loc în cadrul instanţei superioare la care pot funcţiona, însă din motive care nu au ţinut de voinţa mea, ci de numărul redus de locuri vacante şi de anumite criterii, de altfel, transparente ale sistemului, transferul nu a avut loc. În pofida faptului că mă găsesc într-o situaţie vizată de modificarea propusă, ceea ce ar putea crea aparenţa de subiectivism, am încercat să găsesc justificările raţionale, obiective, care ar putea conduce la o asemenea măsură, însă mărturisesc că  nu le-am descoperit.

Examenul de promovare este un prilej de aprofundare a cunoştinţelor juridice şi a practicii relevante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curţii Constituţionale, Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Pregătirea profesională reprezintă una dintre garanţiile de bază ale unei magistraturi independente, imparţiale, responsabile, eficiente, respectiv a unui act de justiţie echitabil şi profesionist.

Nu găsesc niciun motiv obiectiv pentru care un judecător/procuror care îndeplineşte condiţiile de vechime şi este declarat admis la un asemenea examen (concurenţa fiind una foarte serioasă de la 3 pe loc la peste 30 pe un loc) să nu beneficieze de diferenţa de remuneraţie aferentă gradului profesional dobândit, mai ales că pregătirea teoretică şi practică pe care o implică trecerea unui acestui concurs se constituie într-un plus de valoare adus muncii prestate.

Totodată, în sistemul judiciar există şi personal asimilat judecătorilor şi procurorilor pe care această restrângere financiară nu îi vizează în mod direct, urmând să se creeze o discriminare şi în interiorul sistemului.

8. Eliminarea posibilităţii menținerii în funcție a magistraților în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunţată pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, este în opinia mea, total lipsită de vreo justificare. Trebuie avut în vedere că este vorba de o infracţiune din culpă, iar menţinerea în profesie nu se realizează automat, ci este supusă unui organism independent, colegial şi responsabil. Pe de altă parte, prin comparaţie cu celelalte două puteri, în parlament şi guvern o persoană poate fi aleasă/numită/menţinută în funcţie chiar şi pentru săvârşirea unor infracţiuni intenţionate, uneori grave.

Nu este greu de imaginat o situaţie în care un magistrat eminent poate ajunge într-o situaţie culpabilă, dar nu gravă, şi să fie eliminat din sistem din cauze unei reguli discreţionare. Ar fi o pierdere, în primul rând, pentru justiţie.

9. Referitor la problema înfiinţării în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei direcții specializate având competența exclusivă de efectuare a urmării penale pentru faptele săvârșite de către judecători şi procurori, indiferent de natura și gravitatea acestora, apreciez că este o soluţie căreia nu îi corespunde o nevoie socială imperioasă. În prezent, magistraţii bănuiţi de comiterea unor infracţiuni de corupţie sunt urmăriţi penal de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Pe lângă faptul că înfiinţarea unei noi direcţii ar implica anumite cheltuieli, la o analiză a numărului de cauze în care magistraţii sunt urmăriţi penal s-ar putea ajunge uşor la concluzia că o asemenea direcţie nu şi-ar putea justifica activitatea. Astfel, apreciez că ar trebui analizat atent dacă o asemenea direcţie este necesară şi justificată.

De altfel, aveam deja experienţa parchetelor şi instanţelor militare care nu-şi justifică menţinerea lor în raport cu numărul redus de cauze instrumentate. În prezent, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii există serioase demersuri privind desfiinţarea sau reorganizarea acestora.

10. Având în vedere competenţa funcţională şi materială a judecătoriei în materie civilă şi penală, apreciez că pot fi şi alte categorii de cauze care pot completa competenţele judecătorului stagiar. Totodată, introducerea obligativităţii judecătorului stagiar de a asista şi la şedinţe de judecată cu alte tipuri de cauze decât cele care intră în competenţa sa, prin rotaţie, la complete ale instanţei constituite din judecători definitivi stabilite de președintele instanței, reprezintă o măsură care permite judecătorului stagiar o mai bună înţelegere a activităţii pe care urmează să o desfăşoare.

11. Faptul că judecătorii şi procurorii ar urma să fie supuşi unei evaluări periodice (privind calitatea activităţii, eficienţa, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă, respectiv, după caz, modul de îndeplinire a atribuţiilor manageriale) nu reprezintă nicio noutate, existând reglementări clare din această perspectivă. Regulamentul edictat de Consiliul Superior al Magistraturii a introdus, relativ recent, serioase modificări care ţin de performanţa judecătorului/procurorului, anumite criterii urmând să fie apreciate în funcţie de date obiective, multe ţinând de statistici (cum ar fi operativitatea, redactarea în termen a lucrărilor).

12. Propunerea prin care se menţine posibilitatea ca un procuror să treacă pe funcţia de judecător, iar un judecător să treacă pe funcţia de procuror, însă numai la nivel de judecătorie sau parchet de pe lângă judecătorie, este o măsură care întăreşte statutul celor două profesii. Fără a face aprecieri ce ţin de constituţionalitatea unei asemenea abordări, o apreciez ca o necesitate, fiind importantă inclusiv pentru consolidarea separaţiei funcţiilor specifice exercitate de procuror şi judecător.

13. În legislaţia actuală există deja o prevedere expresă (art. 19 alin. (1) din Legea nr. 304/2004), potrivit căreia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează doi vicepreşedinţi.

14. Introducerea unor teste psihologice ca şi condiţie de admitere în INM şi de exercitare a funcţiei de judecător/procuror stagiar constituie, în opinia mea, o măsură necesară pentru buna funcţionare a sistemului judiciar. Este, însă important ca procedura de testare să fie într-o măsură rezonabilă transparentă, astfel încât să se cunoască principial care este scopul acestor teste.

Totuşi, această condiţie este prevăzută şi de legislaţia în vigoare ca şi condiţie de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii – art. 14 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

15. În privinţa răspunderii patrimoniale a judecătorilor şi procurorilor pentru erorile judiciare, modificările propuse ar urma să atragă următoarele consecinţe: magistratul să răspundă solidar cu statul pentru orice fel de eroare judiciară cauzatoare de prejudicii, inclusiv pentru cea mai simplă culpă (încălcându-se art. 52 alin. (3) teza finală din Constituţie), termenul de prescripţie a dreptului la acţiune va fi de trei ani, iar după ce prejudiciul a fost acoperit de stat (în ipoteza în care statul a fost obligat prin hotărârea definitivă), acesta se va îndrepta obligatoriu cu acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

Aşa cum s-a semnalat deja prin observaţiile Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România soluţia legislativă propusă de Ministerul Justiţiei nu este în conformitate cu legea fundamentală, astfel cum a fost interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 633 din 24 noiembrie 2005, potrivit căreia condiţionarea recunoaşterii dreptului la despăgubire exclusiv de săvârşirea erorii judiciare are drept consecinţă uşurarea sarcinii probaţiunii, faţă de ipoteza în care, alături de eroarea judiciară, ar trebui dovedită şi reaua-credinţă sau grava neglijenţă a magistratului, exigenţe constituţionale pentru angajarea răspunderii acestuia din urmă.

Răspunderea solidară a statului cu magistratul pentru orice fel de eroare judiciară constituie o încălcarea a independenţei judecătorului, instituind presiuni suplimentare asupra actului de justiţie, oricine putând să se îndrepte direct împotriva magistratului cu o acţiune în despăgubiri.

Normele juridice nu pot fi evaluate în baza unor calcule matematice, iar eroarea este specific umană. Practic, prin aceste norme propuse s-ar legitima principiul exercitării oricărui fel de presiuni asupra magistratului. Pe de altă parte, atât a timp cât volumul de muncă atribuit fiecărui judecător şi procuror nu este normat corespunzător (depăşind în anumite situaţii un nivel alarmant), riscul de a greşi este foarte ridicat, ceea ce face ca presiunea răspunderii patrimoniale să fie mult mai stringentă.

Însăşi Curtea Constituţională a arătat prin considerentele deciziei enunţate anterior că raţiunea actualei reglementări constă în asigurarea protecţiei magistratului, care are dreptul, potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, de a i se asigura măsuri speciale de protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor sau a oricăror fapte care l-ar pune în pericol.

Potrivit Constituţiei României şi legislaţiei în vigoare statul răspunde patrimonial pentru erorile judiciare, nu doar pentru cele comise cu intenţie sau gravă neglijenţă de către magistraţi. Nu există nicio justificare pentru a transforma judecătorul şi procurorul în pârâtul tuturor acţiunilor în justiţie introduse de justiţiabili nemulţumiţi de soluţia pronunţată, mai ales că existenţa erorii judiciare ar urma să se constate în chiar respectivul proces.

16. În privinţa reglementării propuse ca membrii CSM să nu poată exercita activitatea de judecător sau procuror, consider că este un regres, întrucât apreciez că prin acordarea posibilităţii de a-şi continua activitatea în cadrul parchetelor şi instanţelor, membrii Consiliului pot fi mai aproape de problemele reale ale sistemului judiciar, evident în măsura în care optează pentru a-şi continua activitatea.

Aşadar, cu toate că principalele modificări propuse la legile justiţiei aduc în discuţie probleme ale sistemului judiciar şi includ anumite măsuri necesare pentru buna funcţionare a justiţiei, constituie în ansamblu un pas înapoi, cu impact nepermis asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor, respectiv negativ în privinţa politicii de resurse umane.

Judecător Mihai-Ştefan Ghica

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti