Precizări ref. amânarea ședinței Plenului CSM din lipsă de cvorum
30 august 2017 | JURIDICE.roMiercuri, 30 august 2017, unii dintre magistrații Consiliului Superior al Magistraturii au transmis o serie de precizări cu privire la amânarea ședinței Plenului CSM din lipsa de cvorum potrivit unui comunicat, al cărui text îl redăm integral:
„COMUNICAT
PRIVIND AMÂNAREA ŞEDINŢEI PLENULUI CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII
DIN 30 AUGUST 2017
Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a putut întruni azi în şedinţa Plenului, deşi avea pe ordinea de zi un număr de 24 de puncte de importanţă deosebită pentru sistemul judiciar, datorită refuzului unui număr de cinci membri de a participa la şedinţă.
Doamnele judecător au condiţionat prezenţa lor la şedinţa Plenului de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct, ce viza discutarea Raportului final privind auditul extern al managementului Inspecţiei Judiciare pe anul 2016.
Subliniem ca raportul de audit trebuia întocmit, la cererea exclusivă a Inspecţiei Judiciare, potrivit art. 68 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, până la sfârşitul lunii martie 2017. În fapt, acesta a fost întocmit doar ca urmare a solicitării Consiliului, în baza contractului încheiat între Inspecţia Judiciară şi auditorul indepedent, din data de 10 aprilie 2017 şi a fost depus la registratura Consiliului incă din data de 5 iulie 2017.
În data de 29.08.2017, membri Consiliului au fost convocaţi la şedinţa Comisiei nr. 1, având pe ordinea de zi şi Raportul în cauză. La această şedinţă, a fost invitată şi conducerea Inspecţiei Judiciare, care nu s-a prezentat, trimiţând o cerere de amânare, pe motiv că este în imposibilitatea de a pune la dispoziţia Consiliului un raport complet privind stadiul implementărilor recomandărilor auditorilor, ca urmare a faptului că directorul Direcţiei economice şi administrativ şi coordonatorul compartimentului IT se află în concediu de odihnă, iar lipsa acestora nu poate fi suplinită pentru furnizarea informaţiilor respective, informaţii care nu au fost solicitate, Raportul de audit vizând perioada de referinţă 1.01.2016 – 21.12.2016.
Comisia a decis, cu majoritate, că cererea de amânare nu este fondată, urmând ca inspectorii şefi să fie invitaţi în şedinţa Plenului, transmisă online, la care să aibă acces toţi judecătorii şi procurorii, precum şi societatea, pentru a prezenta raportul şi a răspunde, dacă este cazul, întrebărilor membrilor Consiliului pe marginea acestuia. Cinci colege judecător şi-au exprimat poziţia în cadrul comisiei în sensul că, dacă nu se aprobă cererea de amânare, se vor ridica şi vor părăsi şedinţa Plenului, indiferent de prezenţa sau absenţa inspectorilor şefi invitaţi.
Astăzi, înaintea şedinţei de Plen, unde nici de această dată inspectorii şefi nu au dat curs invitaţiei, aceleaşi colege judecător au condiţionat prezenţa lor la şedinţă, pe toate cele 24 de puncte, de scoaterea de pe ordinea de zi a ultimului punct şi retrimiterea la Comisia 1, deşi aveau posibilitatea de a participa măcar la celelalte puncte de pe ordinea de zi din respect pentru colegii judecători şi procurori vizaţi.
Acest refuz este cu atât mai grav cu cât obligaţia de participare este una anume prevăzută de lege, iar colegele judecătoare nu s-au prezentat în sedinţă Plenului, transmisă online şi urmărită de colegii judecători şi procurori care ne-au ales, pentru a expune public şi transparent în faţa acestora motivele deciziei lor şi a acorda posibilitatea celorlalţi colegi din Consiliu, prezenţi, să-şi expună, la rândul lor, argumentele.
Refuzul de participare la orice şedinţă pentru a determina amânarea acesteia pentru lipsă de cvorum până când se va lua o decizie în sensul dorit de o minoritate reprezintă o presiune de neacceptat în oricare instituţie oficială de tip colegial, constituind un precedent deosebit de periculos pentru buna funcţionare a acesteia.
Judecător Andrea Annamaria Chiş
Judecător Mihai Bogdan Mateescu
Judecător Mihai Andrei Balan
Procuror Codruţ Olaru
Procuror Cristian Mihai Ban
Procuror Florin Deac
Procuror Nicolae Andrei Solomon
Procuror Tatiana Toader”