Secţiuni » Arii de practică » Business » Corporate
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti

Insolvența în Romania, la minimul ultimilor 10 ani
31.08.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Corporate, Insolvență
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 30 august 2017, deși numărul insolvențelor din prima jumătate a anului 2017 este la minimul ultimilor zece ani, pierderile generate creditorilor se află la cel mai ridicat nivel din aceeași perioadă de referință, potrivit unui studiu realizat de Coface România.

Astfel, potrivit sursei citate: „Deși numărul insolvențelor din primul semestru al anului 2017 este similar cu cel al anului trecut și anume 4.442 de proceduri noi, companiile cu cifra de afaceri de peste 1 milion euro care au intrat în insolvență în intervalul analizat au crescut cu aproape 20%, ajungând la 180 de firme. Numărul insolvențelor din prima jumătate a anului curent este la minimul ultimilor zece ani, însă pierderile generate creditorilor se află la cel mai ridicat nivel din perioada analizată. Paradoxul, și anume un minim al insolvențelor corelat cu un maxim al pierderilor cauzate mediului de afaceri, este explicat prin profilul firmelor.

Aceste companii au un nivel scăzut al activelor imobilizate și un grad de îndatorare foarte ridicat, ceea ce poate predispune creditorii la pierderi semnificative. Gradul de îndatorare a companiilor care ulterior au intrat în insolvență a crescut constant, de la 72% în 2008, la aproximativ 97%, în 2016. Această dinamică a fost determinată de acumularea de pierderi care au erodat nivelul capitalurilor proprii, aportul scăzut de capitalizare din partea acționariatului și necesitatea de suplimentare a datoriilor pentru a gestiona presiunile asupra lichidității.”

Eugen Anicescu, country manager, Coface România: „Nivelul veniturilor firmelor a crescut puternic în ultimii 3-4 ani dinaintea intrării în insolvență, ca urmare a investițiilor semnificative. Cifra de afaceri medie din anul 2016 a fost de 4,57 milioane lei, cu 26% peste anul anterior și de aproape două ori peste cea din 2008. Cu toate acestea, companiile nu au folosit toate resursele pentru a se eficientiza, acumulând pierderi din ce în ce mai mari. Această dinamică a fost înregistrată ca urmare a evoluției gradului de îndatorare, care a generat o povară financiară tot mai importanta.

Iancu Guda, services director, Coface România: „În concluzie, numerarul consolidat în întregul mediu de afaceri înregistrează într-adevăr o creștere, însă surplusul este concentrat în rândul firmelor mari. Comasarea numerarului în rândul firmelor mari este generată de accentuarea fenomenului polarizării din perspectiva veniturilor și profiturilor companiilor active în Romania.

Mai exact, 6 din 10 companii active în România înregistrează profituri, din care 75% sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii. Pe de altă parte, 4 din 10 companii active înregistrează pierderi, în timp ce doar 42% sunt sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti