Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Germania. Noi reguli pentru combaterea turismului avantajos al UE
31.08.2017 | Irina RÎMARU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Miercuri, 23 august 2017, Curtea Socială Federală din Germania a estimat că persoanele care caută un loc de muncă, provenind dintr-o țară membră a Uniunii Europene, și care trăiesc în Germania, nu pot fi excluse definitiv din sistemul de ajutor social, opunându-se astfel unei legi recente, potrivit bbc.com.

Decizia pronunțată confirmă o primă hotărâre datând din decembrie 2015, potrivit căreia orice cetățean al UE, chiar și fără un loc de muncă, care trăiește mai mult de șase luni în Germania, are dreptul la asistență socială. Potrivit constituției, țara trebuie să asigure tuturor, inclusiv străinilor, un minim vital dacă un cetățean străin trăiește de mai mult timp în țară.

Această decizie a suscitat îngrijorări în comunitățile care finanțează ajutoarele sociale în Germania, precum și teama că această situație va atrage cetățenii UE din țări cu un nivel mai scăzut de trai, cum ar fi România și Bulgaria.

Irina Rîmaru

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate