Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Citeşte mai mult în legătură cu CCR, Drept constituțional, Flux informații, Procedură civilă, Studii

Revizuirea hotărârii după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză. Constituționalitate

4 septembrie 2017 | Bogdan GUBICI
Bogdan Gubici

Bogdan Gubici

În Monitorul Oficial al României nr. 523 din data de 05 iulie 2017 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 163 din 16 martie 2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sabo Ana într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă care au următorul cuprins: (1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [. . .] 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi. De asemenea, se invocă și dispozițiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. (…)

Curtea va examina conformitatea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă cu Legea fundamentală din perspectiva învederată de autorii excepției, referitoare la excluderea implicită de la posibilitatea de a promova calea de atac a revizuirii a persoanelor care au fost părți în procese în care nu a fost invocată excepția de neconstituționalitate a unui text a cărui contrarietate cu prevederi ale Constituției a fost constatată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se dorește.(…)

Cu privire la aceste prevederi, care au instituit noul motiv de revizuire, Curtea Constituțională a apreciat că nu contravin dispozițiilor art. 16 din Constituție, pentru că persoanele care au invocat excepția de neconstituționalitate și cele care nu au întreprins acest demers procesual se află în situații juridice diferite, Curtea remarcând diferența obiectivă dintre părțile unui proces care înțeleg să își valorifice dreptul constituțional și legal de a contesta constituționalitatea prevederilor legale care le sunt aplicabile și cele care nu manifestă o astfel de diligență.

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Jurisprudenta

Constituționalitatea textului de lege criticat din perspectiva vizată de autorii prezentei excepții este susținută și de raționamentul pe care Curtea l-a dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 prin care a constatat, în materie procesual penală, că este neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în textul legal analizat [art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală] care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Curtea a reținut că legiuitorul s-a îndepărtat de soluția legislativă cuprinsă în Codul de procedură penală din 1968, modificat prin Legea nr. 177/2010, care viza doar procesele în care fusese invocată excepția de neconstituționalitate admisă după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate. Astfel, în noua redactare, legiuitorul a făcut aplicabilă procedura revizuirii în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate tuturor cauzelor definitiv judecate, asimilând efectul deciziei de admitere a Curții Constituționale din materie penală cu cele ale unei legi penale mai favorabile. Or, Curtea a reținut (prin decizia antereferită, paragraful 33) că o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate admisă în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică. În acest fel, Curtea a dat eficiență prevederilor constituționale care garantează dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

În plus, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, pot forma obiect al revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive care au fost pronunțate în cauze în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curții de admitere și a fost, în consecință, respinsă ca devenită inadmisibilă.

În schimb, cauzele soluționate definitiv și în care nu a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate nu pot face obiectul revizuirii, operând principiul autorității lucrului judecat. (…)

Rațiunea pentru care legiuitorul a optat pentru această soluție este justificată de necesitatea respectării autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în procese desfășurate în conformitate cu regulile de procedură specifice, în cursul judecării cărora părțile au avut posibilitatea legală de a beneficia de toate mijloacele de apărare pe care legea le pune la dispoziție. Depinde de conduita procesuală a fiecărei părți să invoce sau nu unele sau altele dintre mijloacele procesuale pe care legea le reglementează și care sunt apte și adecvate spre a fi utilizate în funcție de situația procesuală și de parcursul procesual al cauzei. Așadar, neinvocarea excepției de neconstituționalitate, deși era susceptibilă de a fi ridicată, conduce la imposibilitatea de a solicita revizuirea ca urmare a admiterii acesteia într-o altă cauză, fără ca astfel să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil, așa cum pretinde autoarea excepției.

Astfel, Curtea decide: – Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.

Bogdan Gubici

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories