Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Ucraina. Noua lege a educației restricționează învățământul în limbile minorităților. Reacția MAE. UPDATE: Legea a fost promulgată. Reacția Parlamentului României. Reacția MAE. Discuție telefonică Valentin Popa – Peter Szijjarto
06.07.2018 | Irina RÎMARU

Secţiuni: Content, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Vineri, 6 iulie 2018: Valentin Popa, ministrul Educației Naționale, a avut o discuție telefonică cu Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, potrivit unui comunicat.

Valentin Popa a fost informat de șeful diplomației ungare cu privire la rezultatul celei mai recente întâlniri între reprezentanții Ungariei și Ucrainei pe marginea aplicării art. 7 al Legii educației din Ucraina.

Ministrul Valentin Popa a evidențiat așteptările părții române ca autoritățile de la Kiev să aibă un dialog constant, concret și de substanță cu minoritatea română în procesul de implementare a dispozițiilor art. 7 și a oricăror altor măsuri legislative de natură a le afecta dreptul la identitate etnică, lingvistică, culturală și religioasă.

***

Marți, 26 septembrie 2017, Ministerul Afacerilor Externe a dat publicității poziția MAE referitoare la promulgarea Legii Educației în Ucraina, potrivit unui comunicat, al cărui text îl redăm integral:

„Ministerul Afacerilor Externe regretă că, în pofida tuturor demersurilor autorităţilor române pe lângă partea ucraineană, care au semnalat că Legea educației în forma actuală diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparținând minorității românești, președintele Ucrainei a promulgat, la 25 septembrie, actul normativ.

În context, reamintim angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare a faptului că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noile norme.

MAE va continua demersurile, inclusiv pe lângă organizațiile internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina.

MAE solicită ferm autorităţilor ucrainene să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura dreptul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române de a învăţa în limba lor maternă.”

***

Marți, 26 septembrie 2017, Parlamentul României își exprimă profundul regret că Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a promulgat legea educației, potrivit unui comunicat, al cărui text il redăm integral:

Parlamentul României își exprimă profundul regret că președintele Ucrainei a promulgat Legea educației la 25 septembrie a.c., în pofida tuturor demersurilor efectuate pentru a semnala părții ucrainene neajunsurile acestui act normativ, în sensul diminuării semnificative a drepturilor persoanelor aparținând minorității românești.

Reamintim, în acest context, angajamentul Ucrainei, transmis constant părții române în cadrul tuturor contactelor oficiale, de respectare a normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și de asigurare că nivelul şi calitatea învățământului în limba română nu vor fi afectate de noul cadru normativ.

Avem în vedere continuarea demersurilor prin mijloacele diplomației parlamentare, în plan bilateral urmând ca o delegație formată din deputați și senatori ai Parlamentul României să efectueze, în cel mai scurt timp posibil, o vizită la Kiev pentru a iniția un dialog politic cu autoritățile ucrainene competente, în scopul soluționării conform standardelor europene a situației create de promulgarea Legii educației în raport cu învățământul în limba maternă a minorităților naționale. Vom acționa cu stăruință și în cadrul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniu (Secretariatul General al Consiliului Europei și Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale și Comisia de la Veneția), pentru a semnala impactul negativ al acestor modificări legislative în domeniul educației din Ucraina, în vederea determinării unor schimbări de abordare ale autorităților ucrainene.

Reiterăm solicitarea fermă ca partea ucraineană să recunoască și să respecte, potrivit normelor și standardelor internaționale, dreptul persoanelor aparținând minorității românești de a învăța în limba sa maternă.”

***

Luni, 25 septembrie 2017, Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, a promulgat legea care întărește învățământul în limba ucraineană în școli, reformă criticată de autoritățile din România, Republica Moldova, Rusia și Ungaria, potrivit abcnews.go.com.

***

Joi, 14 septembrie 2017, Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, alături de omologii săi din Bulgaria, Grecia și Ungaria, au transmis către Pavlo Klimkin, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Thorbjørn Jagland, Secretarul General al Consiliului Europei, și Lamberto Zannier, Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, o scrisoare comună prin care au exprimat îngrijorarea și profundul regret față de adoptarea recentă de către Rada Supremă a proiectului de Lege a Învățământului din Ucraina, la 5 septembrie 2017, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

În cadrul scrisorii se susține necesitatea de a folosi toate instrumentele aflate la dispoziţia Consiliului Europei și la nivelul OSCE pentru a asigura că noile dispoziții restrictive introduse de Legea Învățământului din Ucraina nu vor afecta protecția adecvată a drepturilor fundamentale ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

Totodată, Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Conciliului Europei a hotărât demararea procedurii de înscriere pe ordinea de zi a celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a APCE, care va avea loc la Strasbourg, în perioada 9-13 octombrie 2017, a unui punct privind organizarea unei dezbateri de urgență pe acest subiect, care va include și propunerea adoptării unei rezoluții a Adunării Parlamentare potrivit unui comunicat al Senatului.

***

Joi, 7 septembrie 2017: Ministerul Afacerilor Externe s-a declarat îngrijorat cu privire la noua Lege a Educației, potrivit unui comunicat, al cărui text il redăm integral:

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu îngrijorare de forma adoptată la 5 septembrie 2017 de către Rada Supremă a Ucrainei a noii Legi a Învățământului, în special a articolului 7 al acesteia, care vizează învățământul în limbile minorităților naționale.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, potrivit prevederilor Convenției – cadru pentru protecția minorităților naționale, statele se angajează să recunoască dreptul oricărei persoane aparținând unei minorități naționale de a învăța în limba sa maternă. Necesitatea conformității cu normele internaționale în materie a fost semnalată permanent de partea română în dialogul cu partea ucraineană pe tema promovării și protejării drepturilor persoanelor aparținând minorității naționale române din Ucraina.

În acest sens, tema învățământului în limba maternă pentru etnicii români din Ucraina se va afla prioritar pe agenda secretarului de stat Victor Micula, care se va deplasa la Kiev săptămâna viitoare tocmai pentru a discuta despre minoritatea română din Ucraina.

Ne exprimăm așteptarea ca drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina sa fie prezervate și subliniem preocuparea constantă a autorităților române față de această problematică„.

***

Marți, 5 septembrie 2017: Parlamentul de la Kiev a adoptat o nouă Lege a Educației care, practic, desființează sistemul de învățământ în limba maternă, potrivit bucpress.eu.

Potrivit art. 7 al noii legi adoptate, sistemul de educație din Ucraina se desfășoară doar în limba de stat, așa încât noua lege a educației restricționează puternic învățământul în limbile minorităților, inclusiv cea românească.

Legea prevede introducerea treptată a noului sistem al educației, și prin aceasta, înlocuirea materiilor care se predau în limba română cu discipline care vor fi predate în limba ucraineană.

Irina Rîmaru

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti