Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

CJUE. C-247/16, Schottelius v. Seifert. Noțiunea «contract de vânzare»
07.09.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: CJUE, Content, Drept civil, Dreptul Uniunii Europene, Jurisprudență
JURIDICE - In Law We Trust

Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Directiva 1999/44/CE – Vânzare de bunuri de consum și garanțiile conexe –Inaplicabilitatea acestei directive – Necompetența Curții

Soțul doamnei Schottelius a solicitat domnului Seifert, antreprenor, să renoveze piscina situată în grădina cuplului. Recepția lucrărilor a avut loc în cursul anului 2011, cu plata contravalorii acestora.

Din dosarul de care dispune Curtea reiese că, pe de o parte, terenul pe care a fost construită această piscină aparține doamnei Schottelius, astfel încât aceasta ar fi proprietara piscinei, și că, pe de altă parte, printr‑un contract din 3 și 4 noiembrie 2011, soțul său i‑a cedat drepturile de garanție al căror titular era în raport cu antreprenorul. În schimb, din acest dosar nu reiese că domnul Seifert vânduse, inițial, piscina menționată domnului și doamnei Schottelius.

Încă de la finalizarea lucrărilor de renovare a aceleiași piscine, au apărut diverse vicii, care nu au putut fi detectate decât cu ocazia utilizării acestei lucrări. Aceste vicii afectau, în special, sistemul de curățare și pompa. Doamna Schottelius și soțul său i‑au solicitat domnului Seifert să remedieze aceste vicii. Întrucât acesta din urmă nu a dat curs respectivei solicitări, doamna Schottelius a inițiat o procedură autonomă de asigurare a dovezilor având ca obiect viciile menționate.

Potrivit înscrisurilor din dosar de care dispune Curtea, un expert a constatat, în cadrul acestei proceduri, existența unor vicii grave și nerespectarea de către antreprenor a normelor de construcție obișnuite. Mai mult, reparațiile lucrării au fost efectuate în final de soțul doamnei Schottelius, cu ajutorul unui prieten. În acest scop, persoana interesată a trebuit să achiziționeze materialul necesar.

Ulterior, reclamanta a introdus împotriva domnului Seifert o acțiune pentru plata cheltuielilor aferente acestor lucrări de reparații.

Landgericht Hannover (Tribunalul Regional din Hanovra, Germania) consideră că această acțiune nu ar trebui, în principiu, să fie admisă, dat fiind că toate normele naționale eventual aplicabile în speță impun stabilirea în mod expres de către consumator a unui termen suplimentar pentru ca antreprenorul să remedieze viciile bunului, cu excepția cazului în care stabilirea unui astfel de termen este superfluă, aspect a cărui constatare nu ar fi permisă de faptele și de elementele invocate în cadrul litigiului principal. Or, acest termen ar fi fost stabilit în timp util nu de doamna Schottelius, titulara drepturilor de garanție, ci doar de soțul său, printr‑o scrisoare redactată de un avocat la 16 noiembrie 2011. În plus, punerea în întârziere efectuată de soțul persoanei interesate, în calitate de terț, în măsura în care își cedase către aceasta din urmă drepturile de garanție, nu ar fi valabilă având în vedere dreptul german. Potrivit doamnei Schottelius, domnul Seifert ar fi dispus, în orice caz, de un termen suficient pentru a remedia viciile în discuție.

În schimb, potrivit instanței de trimitere, respingerea acțiunii cu care este sesizată nu s‑ar impune în cazul în care, în conformitate cu articolul 3 alineatul (5) a doua liniuță din Directiva 1999/44 coroborat, printre altele, cu considerentele (7) și (10) ale acesteia, și contrar prevederilor dreptului german, ar reieși din principiul conformității prestației cu contractul că stabilirea de către consumator a unui termen pentru eliminarea viciilor bunului nu constituie o condiție pentru a putea invoca drepturi de garanție secundare întemeiate pe aceste vicii.

În acest context, Landgericht Hannover (Tribunalul Regional din Hanovra) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 3 alineatul [5] a doua liniuță din Directiva [1999/44] face trimitere la un principiu de drept european în materia protecției consumatorilor, în temeiul căruia, în cazul ansamblului contractelor privind bunuri de consum încheiate între neconsumatori și consumatori, este suficient, în vederea invocării drepturilor secundare de garanție, ca persoana care nu are calitatea de consumator, ținută de obligația de garanție, să nu remedieze într‑un termen rezonabil viciul care afectează bunul, fără a fi necesar să se stabilească în mod expres un termen pentru remedierea viciului, și în temeiul căruia dispozițiile din dreptul național în materie trebuie, de asemenea, să fie interpretate în acest sens, de exemplu, în cazul unui contract de antrepriză privind bunuri de consum, și trebuie să facă, așadar, eventual, obiectul unei aplicări restrictive?”

În hotărârea sa, Curtea declară că este necompetentă să răspundă la întrebarea adresată cu titlu preliminar de Landgericht Hannover (Tribunal Regional din Hanovra, Germania) prin decizia din 22 aprilie 2016.

:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti