Arina Dragodan: Legiuitorul probabil din eroare nu a prevăzut și identitatea de venituri
14 septembrie 2017 | Andreea LUPU
Consilier juridic dr. Arina Dragodan s-a referit, în cadrul dezbaterii Interferența executare silită – executare fiscală, ediția 145, organizată de Societatea de Științe Juridice, la interpretarea art. 220 din Codul de procedură fiscală.
Arina Dragodan: „Cred că la alin. (15) legiuitorul probabil din eroare nu a prevăzut și identitatea de venituri, pentru că altfel la alin. (13) e vorba de interferența între titlurile executorii privind creanțele fiscale și titlurile executorii ce se execută în condițiile prevăzute de alte dispoziții legale și alte dispoziții legale cuprind și Codul de procedură civilă care reglementează executarea silită civilă de drept comun și atunci dacă la (15) legiuitorul ar fi înțeles că se referă numai la identitatea de bunuri ale debitorului înseamnă că ar exista o contradicție și s-ar contrazice alin. (13) cu (15) și atunci probabil că din eroare a fost preluat numai asupra identității de bunuri și nu și asupra acelorași venituri cum este prevăzut la alin. (13).”
Nota autor Arina Dragodan
Urmare unor semnale primite din partea unor cititori, generate de neînțelegerea acestui pasaj extras din dezbaterea interactivă care a avut loc între vorbitori, fac următoarele precizări:
În cadrul dezbaterii s-a pus în discuției conexarea executării silite fiscale la cea instrumentată de către executorul judecătoresc, în sensul interpretării dispozițiilor alin.13, 14 și 15 ale art. 220 din Codul de procedură fiscală, semnalându-se astfel de către specialiștii participanți la dezbatere o contradicție între dispozițiile alin.13 față de dispozițiile alin.14 și 15, în sensul că, dispozițiile alin 13 configurează procedurile de executare silită din perspectiva identităţii de venituri şi bunuri urmărite iar, dispozițiile alin 14 şi 15 edictează doar pentru situaţia urmăririi bunurilor.
În acest sens, redau intocmai textul de lege:
(13) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt aplicabile prevederile art. 41-43.
(14) Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:
a) dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b) dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale.
(15) Dacă asupra aceloraşi bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2) – (4) din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
În acest context, s-a ridicat întrebarea: pot fi aplicate dispozițiile alin 14 şi 15 ale art.220 din Codul de procedură fiscală lato sensu şi atunci cand se urmăresc creanţe ipotecate, prin poprire instrumentată de către executorul judecătoresc?
Față de criticile aduse contradicției între dispozițiile alin.13 față de dispozițiile alin.14 și 15 ale art.220 Cod procedură fiscală de către specialiștii participanți, mi-am exprimat și eu punctul de vedere în cadrul dezbaterii, în calitate de consilier juridic, doctor în stiințe administrative(teza in drept fiscal), și nu în numele sau ca reprezentant al persoanei juridice angajatoare, dreptul la opinie fiindu-mi garantat prin lege.
Încercând să înțeleg care a fost voința legiuitorului, am apreciat că aceasta a fost cea exprimată inițial la alin.13, respectiv, acesta a dorit reglementarea ipotezei identității de venituri ori bunuri ale debitorului asupra cărora fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale. În această situație s-a dispus că executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării s-a reglementat că sunt aplicabile prevederile art. 41-43 din Cod.
La alin. (14) legiuitorul a reglementat două exceptii de la prevederile alin. (13), in sensul că aceste dispozitii nu se aplică în două situaţii:
a) dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b) dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale.
Din interpretarea alin.14 înțelegem că, deși alin.13, care constituie cadrul general, reglementează ipoteza identității de bunuri sau venituri ale debitorului, excepția de la alin.14 se referă numai la identitatea de bunuri.
De asemenea, observam că excepția se referă și la executarea silită pornită de către executorul judecătoresc, ceea ce mă îndreptățește să trag concluzia că și la alin.13 legiuitorul a inclus în categoria titlurilor executorii ce se execută în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale Codul de procedură civilă, care reglementează executarea silită civilă, de drept comun, realizată de către executorul judecătoresc.
În ceea ce privește alin. (15), acesta reglementează numai ipoteza identității de bunuri ale debitorului asupra cărora au fost pornite executări silite de către un executor judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, caz în care, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite.
Ca urmare, am tras concluzia că, dacă voința legiuitorului ar fi fost ca la alin.14 și 15 să reglementeze doar identitatea de bunuri ale debitorului, ar exista o neconcordanță cu dispozițiile generale ale alin. (13) unde voința legiuitorului a fost de a reglementa atât identitatea de venituri, cât și identitatea de bunuri ale debitorului.
În consecință, am apreciat că, probabil, din eroare[1](greșeală, neatenție), la redactarea alin.14 și 15 a fost reglementat numai cazul identității de bunuri și nu și cel al identității de venituri, așa cum a fost exprimată voința legiuitorului la alin. (13). Aceasta se poate remedia la o viitoare modificare și completare a Codului de procedură fiscală.
În ceea ce mă privește, apreciez că această dezbatere ar trebui să fie un punct de reflecție pentru legiuitor și pentru specialiștii teoreticieni și practicieni, opiniile și criticile specialiștilor în drept fiind constructive.
Dezbaterile rămân deschise, oricine poate aduce un comentariu sau o critică la opinia mea personală.
[1] Eroare=încălcare inconștientă sau involuntară a unui principiu, a unei norme, a unui adevăr; greșeală; rătăcire;
Eroare= greșeală, incorectitudine, inexactitate, Sursa: https://dexonline.ro/definitie/eroare
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
