
Marți, 12 septembrie 2017, Avocatul Poporului a anunțat că s-a autosesizat și efectuează o anchetă la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu după ce în mass-media au apărut informații conform cărora minorii sunt tratați în condiții improprii, potrivit unui comunicat al AP, semnat de Matei Vîrstosu, purtător de cuvânt.
Potrivit celor prezentate în mass-media, copiilor nu li se dă suficientă hrană, sunt ținuți uzi și murdari, fiind schimbați doar înainte de vizita medicilor și sunt jigniți de către infirmiere, în reportajele prezentate precizându-se că la nivelul unității medicale a fost demarată o anchetă pentru a verifica veridicitatea și corectitudinea acestor aspecte.
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill