
Marți, 12 septembrie 2017, Avocatul Poporului a anunțat că s-a autosesizat în legătură cu prezența în stradă, în vecinătatea unor pubele, a unor documente medicale aparținând unui dispensar din Piatra Neamț, informație prezentată într-un ziar local, sub titlul ”Arhiva cu dosarele pacienților unui dispensar din Piatra Neamț a fost aruncată pe stradă”, potrivit unui comunicat al AP, semnat de Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 26 din Constituția României privind viața intimă, familială și privată, precum și a art. 21 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului.
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET JURIDICE utilizează SmartBill