Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

CCR pendinte: citarea părților în cazul cererii de reexaminare a amenzii sau despăgubirii (art. 191 alin. (3) CPC)


14.09.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU
Secţiuni: CCR, Drept civil, Drept constitutional
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 11.09.2017 s-a constituit un nou dosar (2422D/2017) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 191 alin. (3) din Codul de procedură civilă (cauza Predica Gheorghe, Predica Aristița-Elena).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Judecătoria Târgoviște, care a acceptat în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale, respingând sesizarea ce avea ca obiect dispozițiile art. 191 alin. (4) din Codul de procedură civilă ca inadmisibilă. De asemenea, la același termen, instanța a hotărât să respingă cererea de reexaminare a amenzii judiciare.

Nici pe portalul instanţei de trimitere, şi nici pe portalul Curţii Constituţionale nu se precizează în raport de ce dispoziţii din Constituţie se va realiza controlul de constituţionalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. 191 (extras)
(3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Student, Facultatea de Drept, Universitatea „Ovidius” Constanţa

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro