Mihai Hotca: Iată că ar fi o explicație aceea că foarte multe infracțiuni care se comit…
19 septembrie 2017 | Andreea LUPU
Av. prof. univ. dr. Mihai Hotca, Managing Partner HOTCA & ASOCIAȚII, s-a referit, în cadrul dezbaterii Impactul infracțiunilor din Legea 31/1990 asupra mediului afacerilor, ediția 146, organizată de Societatea de Științe Juridice, la unul dintre motivele pentru care sunt mai puține cauze în care obiectul judecății îl constituie infracțiunile din Legea 31/1990.
Mihai Hotca: „Să știți că faptul că sunt mai puține cauze în care obiectul judecății îl constituie infracțiunile din Legea 31, ar fi poate pe primul loc ca explicație, să zicem așa, împrejurarea că nu sunt sesizate, nu că n-ar exista. Fiind vorba de un subiect pasiv care gravitează în jurul societății, societatea însăși, acționari, asociați și uneori creditorii care știu mai puține însă, cine trebuie să facă sesizarea? Evident că societatea, or dacă cel care comite infracțiunea este din conducerea societății, este prea puțin probabil să se facă acest lucru. Mergând mai departe, asociații nu vor cunoaște decât unele dintre fapte, pentru că cei din conducere dacă sunt în postura de a fi subiecți activi ai acestor infracțiuni vor avea grijă să ascundă, să nu releve date și împrejurări despre comiterea acestor fapte și în fine dacă participă și asociații sau acționarii, atunci vor avea toți grijă să nu fie cunoscute de către terți și iată că ar fi o explicație aceea că foarte foarte multe infracțiuni care se comit în realitate nu ajung să fie cunoscute de către organele judiciare.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro