Manipularea bazei impozabile de către Autorități
16 septembrie 2017 | Daniel UDRESCU
Daniel Udrescu
(Când solicitaţi anularea actului administrativ fiscal solicitaţi şi anularea bazei de impunere? Dacă nu, citiţi mai jos art. 268 alin. (3) CPF)
Pentru tranzacţiile imobiliare avocatul şi expertul contabil de multe ori conlucrează pentru asistarea contribuabilului în controlul fiscal. Particularităţile bazei de impozitare în domeniul tranzacţiilor imobiliare pleacă de la obligativitatea declarării unei construcţii noi în 30 de zile pentru determinarea bazei de impozitare a bunului pentru impozitul pe clădiri. Problemele majore pe care avocatul le întâmpină este o legislaţie neclară ce defineşte corect masa impozabilă, existând o categorie de patrimoniu personal definit conform art. 111 CF, pentru care nu s-a constituit patrimoniul de afectaţiune conform art. 31 alin. (3) din Codul civil, ce se efectuează ca opţiune, nu ca obligaţie. De la acest aspect, CJUE a statuat cel mai important aspect. Art. 77 indice 1 actual 111 CF califică tranzacţiile ca fiind efectuate DIN PATRIMONIUL PERSONAL. CJUE, în 06.07.2017, s-a pronuntat în C-392/16 în sensul în care întrebarea CAB este inadmisibilă. Nu acest lucru este relevant pentru că întrebarea a fost incorect formulată. Relevant este principiul de la punctul 34, al patrimoniului personal, pe care l-am enunţat în repetate rănduri. Patrimoniul personal nu poate fi reîncadrat ca activitate economică, dacă nu există prevedere expresă. CF românesc nu are o astfel de prevedere expresă.
Redau punctul 34:
Astfel, nu ar fi cert că domnul Marcu poate fi calificat drept „persoană impozabilă” în sensul articolului 9 din Directiva 2006/112, în calitatea sa de vânzător de terenuri și de apartamente care fac parte din patrimoniul său personal. Or, dacă o astfel de calificare nu ar trebui reținută în ceea ce îl privește pe domnul Marcu, ar fi necesar, potrivit Comisiei, să se anuleze decizia de impunere în discuție în litigiul principal fără a trebui adresată întrebarea transmisă Curții.
În domeniul fiscal se folosesc mai multe noţiuni specifice, printre care şi cele de „bază de impunere”, „bază impozabilă”, „materie impozabilă”, „obiect impozabil”. Codul fiscal la definiţii în art. 7 alin. (44) defineşte valoarea fiscală. De asemenea sunt definite la alin. (45) valoarea fiscală pentru contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară. Art. 266 din Titlul VII TVA, la alin. (1) punctul 5 din Codul fiscal prevede:
Baza de impozitare reprezintă contravaloarea unei livrări de bunuri sau prestări de servicii impozabile, a unui import impozabil sau a unei achiziții intracomunitare impozabile, stabilită conform cap. VII al prezentului titlu;
În baza art. 37 Cod de procedură fiscală administrarea creanțelor fiscale datorate bugetului local, respectiv impozitul pe clădiri, care se face venit la bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local. În baza art. 486 alin. (2) contribuabilul are o prevedere expresă dată de lege, cu privire la stabilirea bazei de impozitare a clădirii, care este ignorată de ANAF:
În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
Creanţa fiscală se stabileşte în baza art. 93. Sfera și actele de stabilire a creanțelor fiscale ce reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare și a creanțelor fiscale.
Legislaţie neclară ce defineşte corect masa impozabilă este manipulată de ANAF deoarece declaraţia fiscală întocmită la DITL este asimilată cu o decizie de impunere şi produce efectele juridice, şi cum nu a fost anulată în controlul ANAF, este un act administrativ legal pe care ANAF avea OBLIGAŢIA să-l respecte, mai ales că în fiecare an DITL emite decizii de impunere cu privire la impozitul pe clădiri stabilit pe baza bazei de impunere declarate. În controlul fiscal pentru TVA însă ANAF stabileşte o altă bază de impunere, de data aceasta pentru TVA, ce nu poate fi legală, pentru că afectează veniturile DITL. Drept pentru care, avocatul trebuie să adreseze în contestaţie şi cererea de chemare în judecată şi stabilirea de către instanţă la ce bază de impunere se raportează. Curtea de Apel Bucureşti a reţinut varianta DITL ca fiind „o valoare verificată de către autorităţile competente în domeniu (având în vedere dispoziţiile legale referitoare la obligaţia de plată a impozitului la valoarea reală a lucrărilor…).” (A se vedea Atacarea următoarei redute – cum să fie aplicată deductibilitatea TVA, publicat pe JURIDICE.ro).
Poate cel mai important aspect pe care vreau să-l iterez este cel al recunoaşterii costului construcţiei şi determinarea acestuia printr-o metodă alternativă, Decizia de impunere DITL. CAB prin Decizia Buga reconfirmă ceea ce din 2009 a fost o practică nelegală a ANAF. Mii de situaţii în care ANAF nu a dat drept de deducere, pot fi rejudecate în baza acestei evidenţe acceptată de instanţe în 2016. În cadrul şedinţei publice din 11 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, a motivat sentinţa civilă 2400 din Dosarul aflat în rejudecare, 1328/2/2011, acesta fiind cel de-al doilea dosar, după cauza Volintiru, în care instanţa spune clar că „Prin urmare, câtă vreme s-a stabilit că reclamanta este persoană impozabilă în scop de TVA, aceasta poate beneficia de deducerea TVA aferentă lucrărilor de construcţie executate, în caz contrar depăşindu-se ceea ce era necesar pentru atingerea obiectivului corectei colectări a TVA.”
ART. 97 Forma și conținutul deciziei de impunere arată foarte clar că:
Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și tipul creanței fiscale, baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.
O problemă majoră este cea care are de rezolvat COMPETENŢA dintre cele două tipuri de autoritate care stabileşte creanţe fiscale autoritatea locală şi cea centrală. Pentru o analiză corectă trebuie avut în vedere ART. 99 Deciziile referitoare la bazele de impozitare. Acest articol nu include criterii după tipul de creanţă fiscală, ci numai criterii legate de numărul de persoane şi de locul sursei venitului impozabil.
În această privinţă a competenţei este clar că două autorităţi diferite cu tipuri diferite de venituri la bugetul public vor avea un conflict de competenţă, pentru că în Codul fiscal şi în Codul de procedură fiscală nu se menţionează competenţa în aceste cazuri.
Pentru o contestare corectă Codul de procedură fiscală la art. 268 alin. (3) arată că:
Baza de impozitare și creanța fiscală stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
În cazul de faţă, prin declaraţie la DITL s-au înregistrat fiscal clădirile construite, DITL emiţând DECLARAŢIE FISCALĂ, ce este act administrativ fiscal, ce nu a fost anulat. ANAF nesocoteşte o decizie de impunere ce nu a fost anulată, încalcă LEGEA şi nu calculează TVA deductibil la valoarea declarată. În baza art. 47 CPF – Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale, ANAF avea obligaţia să parcurgă calea legală în control.
Actul administrativ fiscal legal este Decizia de impunere a DITL, pe lângă declaraţiile fiscale ale contribuabilului, ce nu au fost desfiinţate. ANAF nu a comunicat acte de procedură fiscală de desfiinţare a deciziilor de impunere anterioare, ale Serviciilor de impozite locale pentru perioada din RIF, nici pentru Decizie de impunere, conform art. 44 CPF, rezultând că până la data raportului acestea nu pot fi opozabile. Serviciul de impozite locale a constatat creanţe fiscale compuse din impozit pe teren/clădiri, care pot fi anulate NUMAI ÎN CONDIŢIILE PREZENTULUI COD DE PROCEDURĂ FISCALĂ.
Menţionez că în Codul de procedură fiscală, Art. 6 Exercitarea dreptului de apreciere, ANAF are instrumentele de apreciere, „în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin, relevanţa stărilor de fapt fiscale şi să adopte soluţia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.”
Prevederile art. 7 alin. (2) din Codul de procedură fiscală impun fiscului anumite reguli de neutralitate care, în principiu, au scopul de a proteja contribuabilul. Ele au existat, dar nu au fost puse în aplicare de ANAF în control. Aştept ca instanţele să ia în serios dreptul pe care ROMÂNUL îl are faţă de fisc, conform art. 16 alin. (2) din Constituţie – Nimeni nu este mai presus de lege. Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată, organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz.
În cazul clădirilor deţinute de persoanele juridice, „obiectul impozabil” este „clădirea”, iar „baza impozabilă” o constituie „valoarea clădirii”. Impozitul pe clădirile deţinute de persoanele juridice se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii declarată de 3 autorităţi diferite DITL, ISC şi Primărie prin experţi.
Aceste elemente sunt extrem de importante în cererea de chemare în judecată atunci când ANAF stabileşte creanţe fiscale prin decizie de impunere, pentru TVA, pe baza unei baze de impozitare proprii, ignorând baza de impunere stabilită de Departamentul de impozite şi taxe locale al Primăriei. A doua decizie de impunere încalcă legea şi prin cererea de chemare în judecată avocatul trebuie să ceară desfiinţarea ei şi menţinerea primei decizii de impunere a DITL, care stabileşte baza de impozitare, la care să aplice TVA deductibil. În această situaţie există o problemă majoră şi contestarea deciziei de impunere trebuie să adreseze şi contestarea bazei de impunere.
Conflictul de competenţă cu privire la baza de impozitare trebuie rezolvat conform art. 41 alin. (5) în situația în care există conflict de competență între organul fiscal central și o instituție publică ce administrează creanțe fiscale, conflictul de competență se soluționează de către Comisia fiscală centrală.
Drept pentru care, dacă ANAF nu răspunde solicitării de rezolvare a conflictului de competenţă, inspecţia fiscală este incompletă, pentru că ne aflăm în situaţia unui conflict de competenţă nerezolvat de organul de control, ce trebuia efectuat în inspecţie, sau în contestaţie, sau de către instanţă. Drept pentru care echipa de control ar fi trebuit să solicite şi să menţioneze în Raportul de inspecţie fiscală dovada anulării Deciziei de impunere a Autorităţii locale unde s-a plătit impozit pe clădiri în baza unei baze de impunere (ce nu a fost anulată), pentru fiecare din imobilele vândute. Prin stabilirea retroactivă a unei alte baze de impunere ANAF alterează baza de impunere a DITL, cu consecinţa modificării veniturilor la bugetul local.
Încrengăturile Codurilor permit Autorităţilor să manipuleze situaţia de fapt fiscală. Instanţele trebuie să protejeze interesele contribuabilului şi să permită ca excepţiile de la lege să fie adresate corect în judecarea pe fond.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
