CJUE. C‑103/16, Guisado. Securitatea și sănătatea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează. Concluziile Avocatului General
14 septembrie 2017 | JURIDICE.ro
Politica socială – Directiva 92/85/CEE – Securitatea și sănătatea lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează – Articolul 10 punctele 1 și 3 – Interzicerea concedierii – Cazuri speciale care nu au legătură cu starea lucrătoarelor gravide – Articolul 10 punctul 2 – Notificare de concediere – Directiva 98/59/CE – Apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective – Articolul 1 alineatul (1) litera (a) – Concediere din motive fără legătură cu persoana lucrătorului
La 18 aprilie 2006, doamna Porras Guisado a fost angajată de Bankia S. A. (denumită în continuare „Bankia”). La 9 ianuarie 2013, Bankia a inițiat o perioadă de consultări cu reprezentanții lucrătorilor, în vederea efectuării unei concedieri colective. La 8 februarie 2013, comisia de negociere a ajuns la un acord (denumit în continuare „acordul încheiat de comisia de negociere”) care a stabilit criteriile care trebuiau să fie aplicate la selectarea lucrătorilor care trebuie să fie concediați și a celor care trebuie să rămână angajați la Bankia. Două categorii de lucrători au beneficiat de prioritate. Acestea au fost persoanele căsătorite sau partenerii de viață și angajații cu handicap de peste 33 %.
La 13 noiembrie 2013, Bankia a trimis doamnei Porras Guisado o notificare (denumită în continuare „notificarea de concediere”) privind încetarea contractului său de muncă în temeiul acordului încheiat de comisia de negociere. În notificarea de concediere se arată următoarele:
„[…] În cazul concret al provinciei Barcelona, în care prestați servicii, odată cu finalizarea procedurii de aderare la programul de compensații pentru încetarea contractului de muncă și cu excluderea persoanelor vizate de mobilitatea geografică și de schimbarea locului de muncă, este necesară o ajustare suplimentară a schemei de personal, impunându‑se încetarea unor contracte de muncă prin desemnarea directă de către întreprindere, conform prevederilor punctului II‑B din [acordul încheiat de comisia de negociere] […]
În acest sens, în urma procedurii de evaluare efectuate în cadrul entității, care a fost negociată pe perioada consultărilor și care reprezintă un element relevant pentru adoptarea [acordului încheiat de comisia de negociere] […], rezultatul dumneavoastră este de 6 puncte și se încadrează printre evaluările cu cel mai mic punctaj din provincia Barcelona, unde prestați servicii.
Prin urmare, aplicând criteriile de apreciere menționate și pentru motivele prezentate, vă informăm că s‑a decis încetarea contractului dumneavoastră de muncă cu efect de la 10 decembrie 2013.”(22)
În aceeași zi, suma de 11 782,05 euro a fost transferată în contul bancar al doamnei Porras Guisado cu titlu de indemnizație. În temeiul acordului încheiat de comisia de negociere, concedierea sa a produs efecte de la 10 decembrie 2013.
Doamna Porras Guisado era gravidă la momentul la care a fost concediată.
Ea a solicitat deschiderea unei proceduri de conciliere la 9 ianuarie 2014. Procedura menționată a avut loc, fără succes, la 1 aprilie 2014. Între timp, la 3 februarie 2014, doamna Porras Guisado a introdus o acțiune prin care a contestat concedierea sa în fața Juzgado Social No 1 de Mataró (Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Mataró), care a decis în favoarea Bankia la 25 februarie 2015.
Doamna Porras Guisado a atacat hotărârea respectivă la instanța de trimitere, care solicită pronunțarea unei decizii preliminare cu privire la următoarele întrebări:
„1) Articolul 10 punctul 1 din [Directiva privind maternitatea] trebuie interpretat în sensul că situația «cazurilor speciale care nu au legătură cu starea lor, admise de legislațiile și/sau practicile naționale», ca excepție de la interdicția concedierii [lucrătoarelor gravide], reprezintă o situație care nu este similară cu «unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului» la care face referire articolul 1 alineatul (1) litera (a) din [Directiva privind concedierile colective], ci este mai restrânsă?
2) În cazul concedierii colective, pentru a examina existența cazurilor speciale, care justifică concedierea [lucrătoarelor gravide], conform articolului 10 punctul 1 din [Directiva privind maternitatea], este necesar ca lucrătoarea afectată să nu poată fi reîncadrată pe alt post sau este suficient să se facă dovada unor cauze economice, tehnice sau de producție care afectează locul său de muncă?
3) Este conformă cu articolul 10 punctul 1 din [Directiva privind maternitatea], care interzice concedierea [lucrătoarelor gravide], o legislație precum cea spaniolă, care transpune interdicția respectivă stabilind o garanție în temeiul căreia, în cazul în care nu se face dovada cauzelor care justifică concedierea, se constată nulitatea acesteia (protecție reparatorie), fără să prevadă o interdicție a concedierii (protecție preventivă)?
4) O legislație precum cea spaniolă, care nu prevede în favoarea lucrătoarelor [gravide], o prioritate la menținerea locului de muncă în cadrul întreprinderii în cazul concedierii colective, este conformă cu articolul 10 punctul 1 din [Directiva privind maternitatea]?
5) O legislație națională care consideră că este suficientă o notificare de concediere precum cea din prezenta cauză, care nu face nicio referire la existența unei situații speciale, în plus față de cele pe care se întemeiază concedierea colectivă, care afectează [lucrătoarea gravidă] prin decizia de încetare colectivă, este conformă cu articolul 10 punctul 2 din [Directiva privind maternitatea]?”
Au depus observații scrise Bankia, guvernul spaniol și Comisia Europeană. În cadrul ședinței din 26 ianuarie 2017 aceste părți au prezentat observații orale.
În concluziile sale, Avocatul General propune Curții să răspundă la întrebările adresate de Tribunal Superior de Justicia de Cataluña (Curtea Superioară de Justiție din Catalonia, Spania) după cum urmează:
– „Condițiile în care articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează permite concedierea unei lucrătoare gravide nu corespund exact expresiei «unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana lucrătorului» de la articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la concedierile colective. O anumită situație care cauzează o concediere colectivă po ate să fie considerată, atunci când împrejurările permit aceasta, un «caz special» în sensul celei dintâi dispoziții. Revine instanței naționale sarcina să verifice existența unor asemenea împrejurări.
– Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 trebuie interpretat în sensul că, atunci când o lucrătoare gravidă poate fi reîncadrată în mod rezonabil pe alt post corespunzător în contextul unei concedieri colective, derogarea de la interdicția concedierii cuprinsă în dispoziția respectivă nu se aplică. Revine instanței naționale să verifice dacă aceasta este situația.
– Articolul 10 din Directiva 92/85 impune statelor membre să asigure lucrătoarelor gravide atât protecție împotriva concedierii în sine (pentru a respecta obligațiile care le revin în temeiul articolului 10 punctul 1), cât și protecție împotriva consecințelor unei concedieri interzise de articolul 10 punctul 1 care a avut totuși loc (pentru a respecta obligațiile lor prevăzute la articolul 10 punctul 3).
– Articolul 10 punctul 1 din Directiva 92/85 nu impune statelor membre să prevadă în mod expres că lucrătoarele gravide trebuie să beneficieze de prioritate la menținerea în cadrul întreprinderii în cazul unei concedieri colective. Statele membre rămân libere să adopte o asemenea dispoziție în vederea acordării unei protecții suplimentare sau în interesul securității juridice dacă doresc aceasta.
– Pentru a respecta cerințele de la articolul 10 punctul 2 din Directiva privind maternitatea, o notificare de concediere trebuie să fie făcută în scris și să prezinte motive bine întemeiate privind cazurile speciale care nu au legătură cu sarcina și care permit concedierea. Revine instanței naționale sarcina să verifice dacă aceasta este situația.”
:: Concluziile
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
