CJUE. C‑18/16, K. Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională
14 septembrie 2017 | JURIDICE.ro
„Trimitere preliminară – Standarde pentru primirea solicitanților de protecție internațională – Directiva 2013/32/UE – Articolul 9 – Dreptul de a rămâne într‑un stat membru în timpul examinării cererii – Directiva 2013/33/UE – Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) – Plasare în detenție – Verificarea identității sau a cetățeniei – Stabilirea elementelor pe care se bazează cererea de protecție internațională – Validitate – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 6 și 52 – Restrângere – Proporționalitate”
Reclamantul din litigiul principal, resortisant al unei țări terțe, a sosit la aeroportul Schiphol din Amsterdam (Țările de Jos) la 30 noiembrie 2015, cu un zbor de la Viena (Austria). Intenția sa era să zboare în aceeași zi la Edinburgh (Regatul Unit).
La controlul documentelor efectuat înaintea îmbarcării pentru zborul cu destinația Edinburgh, acesta a fost suspectat de utilizarea unui pașaport fals și, ca urmare a acestui fapt, a fost arestat preventiv.
La 15 decembrie 2015, instanța penală a declarat inadmisibile acțiunile Ministerului Public împotriva reclamantului din litigiul principal. Printr‑un ordin de „repunere în libertate imediată” din 16 decembrie 2015, s‑a dispus repunerea sa în libertate.
La 17 decembrie 2015, reclamantul din litigiul principal a formulat o cerere de azil. Printr‑o decizie din aceeași zi, acesta a fost plasat în detenție, în conformitate cu articolul 59b alineatul 1 literele a) și b) din Legea privind străinii, care transpune articolul 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din Directiva 2013/33. Decizia respectivă a fost motivată de necesitatea recurgerii la o asemenea măsură pentru a stabili identitatea sau cetățenia acestui reclamant, precum și pentru a stabili elementele necesare în vederea aprecierii cererii sale, în prezența unui risc de sustragere din partea acestuia.
La 17 decembrie 2015, reclamantul din litigiul principal a formulat o acțiune împotriva deciziei prin care s‑a pronunțat plasarea sa în detenție și a solicitat acordarea unei indemnizații.
La momentul ședinței care a avut loc în fața instanței de trimitere, la 28 decembrie 2015, K. fusese ascultat o dată cu privire la cererea sa de azil, însă nu se luase încă o decizie cu privire la aceasta. Astfel, la data pronunțării deciziei de trimitere, nu fusese adoptată împotriva sa nicio decizie de returnare.
În cadrul cauzei principale, K. susține că articolul 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din Directiva 2013/33 este contrar articolului 5 din CEDO și, prin urmare, articolului 6 din cartă.
Instanța de trimitere subliniază similitudinea dintre cauza principală și cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 15 februarie 2016, N. (C‑601/15 PPU, EU:C:2016:84), care avea ca obiect validitatea articolului 8 alineatul (3) primul paragraf litera (e) din directiva menționată.
Însușindu‑și, mutatis mutandis, considerațiile formulate de Raad van State (Consiliul de Stat, Țările de Jos) în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea respectivă, instanța de trimitere ridică, în cauza principală, problema validității articolului 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din aceeași directivă în raport cu articolul 6 din cartă.
Astfel cum a procedat Raad van State (Consiliul de Stat), rechtbank Den Haag zittingsplaats Haarlem (Tribunalul din Haga, cu sediul în Haarlem, Țările de Jos) expune, pe de o parte, că, potrivit Explicațiilor cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17), drepturile prevăzute la articolul 6 corespund celor garantate la articolul 5 din CEDO și au, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, același înțeles și același domeniu de aplicare. Din aceasta ar rezulta că restrângerile la care pot fi supuse în mod legal nu le pot depăși pe cele permise de articolul 5 din CEDO.
Instanța de trimitere invocă, pe de altă parte, punctul 29 din Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 septembrie 2015, Nabil și alții împotriva Ungariei (CE:ECHR:2015:0922JUD006211612), potrivit căruia o privare de libertate întemeiată pe a doua teză a articolului 5 paragraful 1 litera f din CEDO este justificată numai atât timp cât se află în curs o procedură de expulzare sau de extrădare. În cazul în care aceasta nu este realizată cu diligența necesară, detenția încetează să fie justificată în raport cu articolul 5 alineatul 1 litera f din CEDO. Or, în cauza principală nu ar fi în curs de desfășurare în prezent nicio procedură de expulzare sau de extrădare.
În aceste condiții, rechtbank Den Haag zittingsplaats Haarlem (Tribunalul din Haga, cu sediul în Haarlem) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din Directiva 2013/33 este conform cu articolul 6 din cartă:
1) într‑o situație în care un resortisant al unei țări terțe este plasat în detenție în temeiul articolului 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din această directivă și are dreptul, în temeiul articolului 9 din Directiva 2013/32, de a rămâne într‑un stat membru până la adoptarea unei decizii în primă instanță cu privire la cererea sa de azil și
2) ținând seama de Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale, potrivit cărora restrângerile la care pot fi supuse drepturile prevăzute la articolul 6 nu le pot depăși pe cele permise chiar de articolul 5 paragraful 1 litera f din CEDO și de interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei din urmă dispoziții, în special în Hotărârea Nabil și alții împotriva Ungariei din 22 septembrie 2015 (CE:ECHR:2015:0922JUD006211612), potrivit căreia plasarea în detenție a unui solicitant de azil este contrară dispoziției citate anterior a CEDO în cazul în care această măsură nu a fost impusă în scopul îndepărtării?”
La 1 februarie 2016, instanța de trimitere a informat Curtea că, printr‑o hotărâre din 25 ianuarie 2016, a declarat întemeiată acțiunea formulată de reclamantul din litigiul principal împotriva măsurii plasării în detenție în vigoare la acel moment și a dispus încetarea acestei măsuri începând de la data respectivă.
În hotărârea sa, Curtea (Camera a patra) declară: Examinarea articolului 8 alineatul (3) primul paragraf literele (a) și (b) din Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională nu a relevat niciun element de natură să afecteze validitatea acestei dispoziții în raport cu articolul 6 și cu articolul 52 alineatele (1) și (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
:: Hotărârea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
