Referendumul căsătoriei sau despre încălcarea obligației prin tergiversare

19 septembrie 2017 | Ana-Corina SĂCRIERU

Ana-Corina Săcrieru

Asistăm de câteva zile la un balans al inițiativei civice privind constituționalizarea definiției căsătoriei, inițiativă avizată de către Curtea Constituțională și însușită sub semnătură de milioane de români.

Balansul este între partide, între interese politice, între dispoziții legale unele în vigoare, altele modificate și, în fine, contestate. Balansul este între adevăr și părți trunchiate de adevăr ori dezinformări. Balansul se resimte cel mai mult între clasa politică și poporul român.

Pentru ca niciun balans să nu producă rupturi greu de reparat, este nevoie să înțelegem ceea ce se întâmplă și, mai apoi, să încadrăm juridic realitatea înțeleasă.

Consecințele a ceea ce vom înțelege se vor număra și trăi, desigur, și în plan politic, însă ceea ce face obiectul analizei de față este exclusiv încercarea de a înțelege încălcarea unei obligații legale.

Potrivit art. 2 alin. (1) litera a) din Legea 3/2000 în vigoare, referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la revizuirea Constituţiei.

Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași Lege, iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege.

Mai mult, organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din aceeași Lege.

Acesta este cadrul în vigoare potrivit cu care este obligatorie organizarea referendumului cerut de milioane de români.

Cu toate acestea, logica juridică este fracturată de următorul parcurs politic:

La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, asistăm la declarații politice aproape concomitente și unanime de susținere a „familiei tradiționale” și, implicit a demersului ce are drept consecință nu doar firească, ci și obligatorie organizarea referendumului pentru care cadrul juridic aplicabil este Legea 3/2000.

Imediat urmează adoptarea de către Parlament – nu a legii de revizuire a Constituției astfel cum ne-am fi așteptat, tocmai pentru a se putea organiza referendumul – ci a unui proiect de modificare a acestei Legii 3/2000 și contestarea legii modificatoare la Curtea Constituțională.

Subliniem, toate acestea se derulează în prezența unei legi în vigoare de organizare a referendumului, Legea 3/2000 în care este subliniat – ne întrebăm pentru cine oare? – caracterul obligatoriu al organizării referendumului.

Acest cadru legal perfect poate determina și chiar obligă punerea pe ordinea de zi a Senatului a legii de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituția României pentru care au semnat milioane de români.

Și totuși… nimic nu se întâmplă. Din perspectivă juridică, obligația legală de organizare a referendumului nu este respectată. Din perspectivă politică, voința a milioane de români este desconsiderată.

Nu constituie obiect de preocupare pentru analiza juridică de față în terenul cărui actor politic se află punerea pe ordinea de zi a Senatului legea de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituție. Societatea civilă va identifica și cauza și actorul. Rămâne însă încălcarea obligației legale.

Avocat Ana-Corina Săcrieru

Evenimente programate