Studii, opinii, interviuri ⁞⁞ RNSJ ⁞⁞ ESSENTIALS
 
 
Opinii
Baroul Bucureşti - Societatea de Ştiinţe Juridice
Documentare juridică pentru avocaţi
9 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Referendumul căsătoriei sau despre încălcarea obligației prin tergiversare

19 septembrie 2017 | Ana-Corina SĂCRIERU
Ana-Corina Săcrieru

Ana-Corina Săcrieru

Asistăm de câteva zile la un balans al inițiativei civice privind constituționalizarea definiției căsătoriei, inițiativă avizată de către Curtea Constituțională și însușită sub semnătură de milioane de români.

Balansul este între partide, între interese politice, între dispoziții legale unele în vigoare, altele modificate și, în fine, contestate. Balansul este între adevăr și părți trunchiate de adevăr ori dezinformări. Balansul se resimte cel mai mult între clasa politică și poporul român.

Pentru ca niciun balans să nu producă rupturi greu de reparat, este nevoie să înțelegem ceea ce se întâmplă și, mai apoi, să încadrăm juridic realitatea înțeleasă.

Consecințele a ceea ce vom înțelege se vor număra și trăi, desigur, și în plan politic, însă ceea ce face obiectul analizei de față este exclusiv încercarea de a înțelege încălcarea unei obligații legale.

Potrivit art. 2 alin. (1) litera a) din Legea 3/2000 în vigoare, referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la revizuirea Constituţiei.

Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași Lege, iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege.

Mai mult, organizarea şi desfăşurarea referendumului cu privire la revizuirea Constituţiei, precum şi rezultatul acestuia sunt obligatorii, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din aceeași Lege.

Acesta este cadrul în vigoare potrivit cu care este obligatorie organizarea referendumului cerut de milioane de români.

Cu toate acestea, logica juridică este fracturată de următorul parcurs politic:

La sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, asistăm la declarații politice aproape concomitente și unanime de susținere a „familiei tradiționale” și, implicit a demersului ce are drept consecință nu doar firească, ci și obligatorie organizarea referendumului pentru care cadrul juridic aplicabil este Legea 3/2000.

Imediat urmează adoptarea de către Parlament – nu a legii de revizuire a Constituției astfel cum ne-am fi așteptat, tocmai pentru a se putea organiza referendumul – ci a unui proiect de modificare a acestei Legii 3/2000 și contestarea legii modificatoare la Curtea Constituțională.

Subliniem, toate acestea se derulează în prezența unei legi în vigoare de organizare a referendumului, Legea 3/2000 în care este subliniat – ne întrebăm pentru cine oare? – caracterul obligatoriu al organizării referendumului.

Acest cadru legal perfect poate determina și chiar obligă punerea pe ordinea de zi a Senatului a legii de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituția României pentru care au semnat milioane de români.

Și totuși… nimic nu se întâmplă. Din perspectivă juridică, obligația legală de organizare a referendumului nu este respectată. Din perspectivă politică, voința a milioane de români este desconsiderată.

Nu constituie obiect de preocupare pentru analiza juridică de față în terenul cărui actor politic se află punerea pe ordinea de zi a Senatului legea de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituție. Societatea civilă va identifica și cauza și actorul. Rămâne însă încălcarea obligației legale.

Avocat Ana-Corina Săcrieru


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Referendumul căsătoriei sau despre încălcarea obligației prin tergiversare”

  1. Vorbeam cu oameni bătrâni despre comunism şi îi întrebam „De ce nu l-aţi dat jos pe Ceauşescu?” Vorbeam cu miliţieni bătrâni care lucraseră în sistemul comunist şi îmi spuneau cum băteau infractorii până recunoşteau şi ce n-au făcut. Apoi vorbeam cu persoane despre evreii omorâţi în vremea regelui, ’41 şi întrebam „Ce au făcut evreii ăia de i-aţi omorât ca pe animale?”
    Răspunsul TUTURORA era: „Erau alte vremuri! Aşa erau vremurile atunci!” Ba legionarii, ba comuniştii…
    Exact acelaşi sentiment îl am citind cum un avocat militează pentru introducerea unor precepte religioase în Constituţie şi care declară că 3 milioane de români vor ca o minoritate sexuală să fie eliminaţi din viaţa socială şi lipsiţi de drepturi.
    Ce urmează? Evreii, ţiganii, maghiarii? Pe cine vreţi să mai omorâţi de data asta?
    3 milioane de români plini de ură şi ignoranţă nu reprezintă România.
    Ce-o să ziceţi peste 50 de ani? Aşa erau vremurile?
    Nu vremurile sunt de vină. Promotorii răului sunt de vină. Răul se întoarce în România, habotnicia, prostia, ura şi sărăcia.

    • Mi-ar face placere sa aveti o istorie corecta si cand vorbiti de 1941 sa nu uitati crimele evreilor impotriva romanilor

      https://danielvla.wordpress.com/2013/11/28/crimele-evreilor-comise-impotriva-romanilor-in-1940/

      sau sa nu uitam ce s-a intamplat dupa 1948 si cine a masacrat intelectualitatea romaneasca in lagare.

      In nici un caz nu vad un punct de vedere in ce scrieti. Casatoria este intre un barbat si o femeie. Restul sunt intruchipari intr-o minte bolnava. Ignorant nu sunt si nici ura nu am.

      • Amelia FARMATHY spune:

        Mie mi-ar plăcea… să oferiți link-uri spre lucrări științifice ale unor profesori universitari de istorie sau ale unor istorici cu studii serioase în domeniu care să ateste documentat, iar nu prin stupidități înșirate pe unde se poate, despre ”crimele” evreilor comise împotriva românilor.
        Mărturisesc că e prima dată când aud o astfel de enormitate.
        Iar, după 1948, comuniștii au omorât intelectualitatea, iar comuniști nu au fost doar de origine evreiască, ceea ce oricum nu are relevanță, căci utopia comunismului a creat rezultatele odioase și reale pe care le amintiți, iar comuniștii nu aveau religie sau apartenență etnică.
        Sau, cum se spune, nu aveau Dumnezeu, în sens de umanitate.
        În rest, revenind la subiect, ca cetățean cu drept de vot, consider că cineva poate ajunge să fie considerat ”superior” altuia doar prin ceea ce face bun pentru cei din jurul său, iar nu prin preferințele sale de natură sexuală sau de viață privată.
        De aceea, nu înțeleg de ce trebuie să interzic posibilitatea întemeierii unei familii și celor care au același sex.
        Doar nu îmi intră mie în dormitor și, dată fiind preferința lor pentru o anumită intimitate, nici nu văd cum i-aș putea ”câștiga” tradiționalului pat conjugal, ceea ce înseamnă că, oricum, nu vor procrea… tradițional.
        Asta pragmatic vorbind, căci mi se pare rușinos, caraghios și insultător (pentru o inteligență care înțelege că și cei care au opțiuni diferite, poate chiar stânjenitoare propriei mele pudicități, au aceleași drepturi ca și mine) să decid prin referendum că nu au voie să intre în dormitor (căci la asta se reduce, până la urmă, toată goana tradițională după referendum care clamează rolul ”unic” al ”familie tradiționale” prin efectul procreării de copii, las la o parte discuția din perspectiva dogmei bisericești – o mare tâmpenie, în opinia mea, numai un idiot, în sec. XXI, se căsătorește doar pentru a procrea, ca să nu zic mai puțin elegant) cu un certificat de căsătorie, pentru că nu sunt… ”combinați” în chip tradițional.
        Căsătoria și familia reprezintă o chestiune de iubire, nu de diferență de sex.
        Căsătoria se încheie între cei care se iubesc, restul e doar dogmă, formă fără fond.
        Cine sunt eu să îi spun/impun altuia ideea că iubește… netradițional?
        Și de ce e treaba mea asta?
        De fapt, prin acest referendum, ne tratăm, pentru cei care au semnat și vor vota pentru, repulsia.
        Iar repulsia nu are nicio legătură cu democrația, ci cu preferințele personale.
        Poate nu urâți, dar repulsie, cu siguranță, resimțiți, ceea ce e de înțeles (în sensul respectării opțiunilor dvs. în materie de interrelaționare, nu vă obligă nimeni să îi invitați în intimitatea propriului cămin, fără, însă, a se da și o dimensiune legală acestei opțiuni personale), dar nu e de legiferat.
        Spre deosebire de dnul. Kurtyan, eu zic să avem răbdare, chiar și o eroare de 3 milioane și ceva se poate corecta.
        Viața bate referendumul.
        La modul pașnic, desigur.

      • Eu credeam că antisemitismul ăsta abject nu are ce căuta pe JURIDICE.ro. Nu am ce discuta cu mizeriile umane care promovează sloganuri din repertoriul nazist, gen: „crimele evreilor împotriva românilor”. Pentru mine eşti deja însemnat ca legionar: nu am cuvinte să-mi manifest dispreţul maxim împotriva unui rasist ordinar.

  2. Constantin STANCU spune:

    Referendumul ar trebui organizat după legea în vigoare la data avizării inițiativei de către CCR! Altfel ne află într-o situație relativă, parlamentul face doar ce vrea împotriva voinței poporului, care, evident, se poate exprima prin referendum. Cât despre minorități… și la alegeri cei care au pierdut sunt minoritari timp de 4 ani (sau mai puțin, după caz). Europa s-a modelat după principiile creștine, care nu se pot confunda cu principiile ortodoxe, catolice, reformate, protestante etc. Și în cadrul creștinismului sunt minorități etc. Votul este singura modalitate de tranșare a disputelor în societate, ca efect al principiilor democratice. Trei milioane de cetățeni au avut inițiativa, numărul suficient pentru a organiza referendumul. Cei care vor participa la vot vor tranșa problema care, oricum, este tranșată… de Codul civil… Nici majoritarii, nici minoritarii nu sunt mai presus de lege. Cum în Constituție este prevăzută libertatea religioasă, e mai greu să avem ceva împotrivă… Așa e în tenis, pardon, statul de drept!

  3. Există 3 milioane de români care vor schimbarea formei de guvernământ în Monarhie. Ce facem? Referendum? Există alte 3 milioane de români care vor întoarcerea la forma de guvernământ gen dictatură de tip socialist cum a fost pe vremea lui Ceauşescu. Există alţi 3 milioane care vor desfiinţarea partidelor şi sunt sigur că se găsesc milioane de români care vor deportarea întregii etnii maghiare din Harghita şi Covasna şi confiscarea averilor. Există milioane de români care doresc expulzarea ţiganilor din România în totalitate şi retragerea cetăţeniei române. Mulţi au aceeaşi opinie despre evrei. Ca să nu mai discutăm de homosexualitate, a cărei interzicere şi incriminare ar avea 80% şanse de reuşită.
    Ce facem? Chiar le dăm voie tuturor extremiştilor să facă referendum?

  4. Amelia FARMATHY spune:

    Mă tem că, dacă vi s-ar răspunde, vi s-ar răspunde că… da.
    Exemplele dvs ar putea continua, și nu numai cu mostre de extremism (cum este cazul interzicerii, de regulă, a ceva, interzicere care, dacă e absolut necesară, se realizează prin lege, discutată și ultradiscutată, iar nu prin referendum, tocmai pentru că, la un moment dat, în funcție de evoluția societății sau a unei părți însemnate din ea, ce a fost interzis s-ar putea dovedi inutil sau chiar contraproductiv), ci și cu multe mostre de prostie.
    Spre exemplu, am putea gândi un referendum prin care să ”decidem” dacă vrem să plătim sau nu impozite și cam cu cât ar trebui, dacă nu împovărați, atunci doborâți, cei care, după ani de muncă și/sau de studiu real (nu de stat prin crâșmă, bar sau uitat tâmp la telenovele) câștigă mult prea bine pentru a nu stârni nemulțumire populară.
    Problema acestui referendum este că pune accent pe ceea ce ne deranjează, iar nu pe ceea ce ne-ar putea amenința sau afecta, iar biserica, să o spunem direct, se bagă unde nu are a interveni, pentru că nu e treaba ei, respectiv în ceea ce privește o căsătorie CIVILĂ_celebrul mers la sfat -, că doar nu se pune problema de a fi deranjați de un cuplu de același sex pentru oficierea unei căsătorii religioase.
    Am spus-o și mai sus, cei care sunt atrași intim de persoane de același sex nu vor procrea, așa cum clamează tradiționaliștii (ca o paranteză ironică, așa zice că sunt suficient de pline centrele de plasament de rezultatele tradiționalismului, vreo 70000 de suflete abandonate, provenite, din abuz, sărăcie, înmulțire fără nicio noimă sau responsabilitate, e drept tradițională, dar nebazată pe vreo preocupare pentru rezultatul înmulțirii care, atunci când devine prea incomod, e lăsat în grija statului), indiferent dacă li se permite sau nu căsătoria civilă, subliniez, CIVILĂ, așa că nu înțeleg care e amenințarea, rostul acestei ”prevalențe”.
    De fapt, îl înțeleg, dar nu îl pot accepta: ”nu ne place de ei”, nu îi putem alunga, nici condamna penal, dar, atunci, hai să îi limităm pe plan civil, pentru că fac sex cu cine nu trebuie.
    Asta e, de fapt, marea ”problemă”.
    Toți acești oameni, 3 milioane sau câți or fi – puțin peste 2 milioane jumătate, dacă e să acceptăm ce a reținut Curtea Constituțională în verificările sale – mor de grija altuia, neobservând – ceea ce e uimitor pentru aceia dintre ei care vădesc o inteligență reală și mă face să cred că în cazul acestora din urmă e vorba tot despre ură, repulsie etc., mascată sub vorbe ”înălțătoare” – că tradiționalii nu au nimic a ”suferi” de pe urma netradiționalilor, cei din urmă au viața lor, în timp ce primii vor continua nestingheriți să ducă viața pe care și-o doresc, așa cum și-o doresc.
    A limita evoluția personală a unui adult, inclusiv posibilitatea acestuia de a se căsători CIVIL, iar nu religios, înseamnă a-i pune o piedică doar pentru că nu ne place acel om, nu ne plac opțiunile sale, ceea ce nu are nimic de a face cu esența democrației.
    De altfel, admițând că va trece acest referendum, și se va da satisfacție celor ce mor de grija ”îndreptării”, pardon, a limitării altora, el e doar un prim pas, pentru că, mark my words, curând, își vor da seama că – ce să vezi -, deși a fost baricadată constituțional-tradițional instituția căsătoriei, tot nu ne înmulțim suficient de mulțumitor, pentru că… femeile nu fac suficienți copii sau, de-a dreptul bulversant:))))))), nu fac deloc.
    Un referendum pentru interzicerea avorturilor, eventual a pilulelor anticoncepționale e singurul răspuns ”logic” din această retorică frumos împachetată în vorbe a ”mortului de grija altuia”.
    Și să vedeți atunci toată gama de persoane, de data aceasta direct afectate de scăderea natalității,spre exemplu persoane pensionate sau în prag de pensie, mergând la urne, dar, măcar, într-o astfel de ipoteză, cei care ar vota pentru ar avea și un motiv real (chiar dacă ”tratat” eronat): ei ar știi că, la un moment dat, nu va mai avea cine să mai contribuie pentru pensia lor și, atunci, chiar ar fi… ”nasol”.
    Iar, cum a interzice ceva, e răspunsul cel mai lesnicios al oricărei probleme, nu vor avea nicio ezitare, deși, poate, la rândul lor, multe dintre ipoteticele pensionare sau viitoare pensionare au ”beneficiat”, cândva, de pe urma unei întreruperi a unei sarcini nedorite sau de pe urma ingerării de pilule anticoncepționale, conform regulii: ”interesul poartă fesul”.
    Referendumul care interzice ceva neesențial e expresia eșecului democrației.
    Într-un cerc înroșit cu vătraiul al istoriei, înlocuim rugurile Inchiziției cu stâlpul constituțional al infamiei.
    Deși sunt oameni ca noi, dar care fac sex diferit de noi, nu ne jefuiesc, nu ne dau în cap, nu ne înjură, nu ne umilesc, într-un cuvânt, nu ne fac nimic rău.
    Cât despre ”puterea exemplului negativ”, un heterosexual – adică un tradiționalist ”normal”, nu unul turbat – va rămâne la fel de heterosexual, indiferent de câte ”atracții” i-ar face ochi dulci de peste ”stâlpul infamiei”.
    În materie de sex, preferințele nu se schimbă așa de ușor.
    Iar clamarea familiei, căsătoriei doar pentru uniunea dintre bărbat și femeie, de fapt, asta ne spune subliminal, că sexul nu e ”corect”* și nu trebuie ocrotit decât dacă are loc într-un singur fel (mă rog, să zicem, de dragul tradiționalului în tradițional, într-un singur fel:))))), dincolo de împachetările semantice seducătoare, căci nimeni normal la cap nu se va căsători decât dacă e, în primul rând, atras sexual de viitorul partener, asta la căsătoriile din care, vorba tradiționaliștilor, mai poate rezulta cel puțin un urmaș, restul nici nu mai face obiect de preocupare pentru tradiționaliști.
    Într-un asemenea context în care, în spatele munților de cuvinte, stă, în realitate, controversa asupra modului în care se face SEX, fie și din pudicitate și apel real la spiritualitate, biserica ar trebui să rămână departe.
    Pe enoriașii săi, nimeni nu îi fură, amenință sau limitează.
    Ei, enoriașii, trebuie însă să înțeleagă (deși mă tem că va fi foarte greu) că nu sunt unici sau superiori pentru că fac sex într-un anumit fel sau pentru că merg la biserică, cred în Dumnezeu și fac copii în manieră ”tradițională”.
    E opțiunea lor, trebuie respectată, ocrotită, încurajată, stimulată, dar această opțiune trebuie să permită accesul egal în societate (inclusiv la statutul de individ căsătorit CIVIL) a celor ce au o altă opțiune.
    Altminteri, opțiunea primilor devine instrumentul mai mult sau mai puțin subtil de opresiune asupra ultimilor.

  5. Doamna judecator, din ce am observat eu, am impresia ca ingrijorarea este ca din momentul in care se vor putea casatori civil, atunci va exista si dreptul de a adopta si creste copilasi. Ceea ce iar este un subiect intens dezbatut.

  6. Amelia FARMATHY spune:

    Nu există un astfel de drept nici pentru cuplurile heterosexuale, aș zice – vorba Înaltei când vrea să nu facă vorbire despre un drept (deși, uneori ar fi, poate, cazul), dar trebuie, totuși, să găsească ceva juridic de statuat – doar o vocație de posibili părinți adoptatori.
    În alți termeni, nu e pe formula faci cerere și ți se dă copilul.
    Nici vorba despre așa ceva.
    Dimpotrivă, procedura a fost deosebit de anevoioasă, nu știu cum mai e în prezent.
    Într-adevăr, e o discuție ce amintiți dvs., însă, pragmatic vorbind, oare cum o fi mai bine, pornind de la realitatea cuplurilor heterosexuale care își abandonează copiii, de îndată ce nu mai constituie o sursă de venit (cei 2 milioane)?
    Să rămână instituționalizați, fără nicio legătură părintească sau de tip parental real, sau să li se dea șansa de a fi crescuți de un cuplu care e de același sex_ iarăși aceeași problemă a sexului, remarc eu_ în condițiile în care, Doamne iartă-mă, dar nici cuplurile heterosexuale nu se apucă de chestiuni intime de față sau prin preajma copiilor conștienți de ce se întâmplă în jurul lor, astfel că nu prea înțeleg ce ar fi imoral în asta, că sunt doi bărbați sau două femei care se ocupă, precum un părinte obișnuit(teme, mers la școală, vacanțe etc), de respectivii copii?
    Cu siguranță, nu e o viziune cu care să fim obișnuiți, dar, la momentul actual, este doar o întrebare, nu un răspuns, iar chestiunile sunt diferite și ar trebui privite ca atare.
    Acum, în discuție, e exclusiv căsătoria civilă.
    Despre adopție… într-un alt deceniu, probabil.

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.