Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Legalitatea și valoarea probatorie a rapoartelor de constatare întocmite de către inspectorii ANAF
20.09.2017 | Mihai-Adrian DINU

Sediul materiei:
– art. 172 alin. (9), (10) și (12) C. proc. pen.;
– OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF.

Potrivit dispozițiilor art. 172 alin. (9) C. proc. pen., „Când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.”

Totodată, potrivit OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, în cadrul parchetelor au fost detașați specialiști antifraudă, care, prin activitatea lor, să sprijine activitățile de urmărire penală, în sensul întocmirii de rapoarte de constatare în cauzele privind infracțiuni economice. Potrivit actului normativ amintit, respectiv potrivit art. 3 alin. (4) lit. a), constatările tehnico-științifice întocmite de către inspectorii antifraudă constituie mijloace de probă în condițiile legii. Astfel, raportul de constatare ce face obiectul prezentei lucrări are o legitimare probatorie, pentru că legea specială legată de funcționarea și existența acestor specialiști, care funcționează în cadrul parchetelor, le acordă această valoare.

Aspectul ce a determinat adoptarea unor soluții de excludere a rapoartelor de constatare întocmite de către inspectorii ANAF este reprezentat de neîndeplinirea uneia dintre condiții impuse de textul de lege sus-menționat, respectiv existența urgenței lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei ori a pericolului de dispariție a unor mijloace de probă sau schimbări ale unor situații de fapt.

Consider că, în ceea ce privește caracterul urgent al lămuririi unor împrejurări, rămâne la aprecierea organului de urmărire penală să stabilească acest aspect, raportat la  particularitățile cauzei.

Astfel, în ipoteza avocatului suspectului ori inculpatului care a formulat cerere de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, în temeiul art. 91 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care tocmai din cauza urgenței efectuării constatării încunoștiințarea nu poate fi făcută în timp util, aceasta urmează să fie făcută de îndată ce devine posibil, avocatul având la îndemână remediul prevăzut la art. 172 alin. (12) C. proc. pen., nefiind astfel întemeiată susținerea potrivit căreia în acest mod se aduce atingere dreptului la apărare.

De asemenea, un alt argument adus în susținerea variantei de excludere a rapoartelor de constatare cu ocazia verificării efectuate de către judecătorul de cameră preliminară îl reprezintă încălcarea principiului contradictorialității. Astfel, s-a pus problema nulității acestor documente folosite ca mijloace de probă. Textul de lege referitor la situațiile în care se dispune efectuarea unei constatări nu cere a se respecta principiul de la expertiză, legat de contradictorialitate.

Dimpotrivă, se arată în cuprinsul art. 172 alin. (9) C. proc. pen. că, în cazuri de urgență, se poate dispune efectuarea unei constatări. Lipsa contradictorialității apare astfel ca fiind justiticată tocmai de acest caracter de urgență.

Dreptul la o procedură contradictorie implică, în esență, posibilitatea pentru părțile unui proces penal, civil sau disciplinar de a lua cunoștință de toate piesele și observațiile prezentate judecătorului, chiar și cele ce ar proveni de la un magistrat independent, de natură să-i influențeze decizia și de a le discuta. Acest principiu reprezintă una din principalele garanții ale unei proceduri judiciare. (ex. Kamasinski c. Austriei, Hotărârea din 19 decembrie 1989).

În continuare, la art 172  alin. (12) C. proc. pen. se arată întocmai remediul pentru situațiile în care concluziile raportului de constatare nu sunt acceptate de către părți. Așadar, în cazul în care, una dintre părți are de formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de constatare, textul de lege instituie, la alin. (12), posibilitatea dispunerii unei expertize.

O problemă se pune în situația în care, rezultatele raportului de constatare efectuat în cauză nu se comunică suspectului sau inculpatului, fiind întocmit actul de sesizare a instanței de judecată. În acest sens, având în vedere faptul că în camera preliminară nu se administrează probe în dovedirea temeiniciei unei probe ci doar, în situații de excepție, în scopul dovedirii legalității administrării mijlocului de probă, putem identifica două ipoteze:
– situația în care inculpatul a avut cunoștință de conținutul raportului de constatare întocmit de către inspectorii ANAF, însă nu a contestat conținutul acestuia și nu a solicitat dispunerea unei expertize;
– situația în care inculpatul nu a avut cunoștință de conținutul raportului de constatare întocmit de către inspectorii ANAF, neavând astfel posibilitatea contestării concluziilor acestuia.

În prima ipoteză expusă, opinez în sensul că se poate considera că persoana interesată de contestarea concluziilor raportului de constatare a renunțat la garanția instituită la art. 172 alin. (12) C. proc. pen., nemaiputând cere, în procedura de cameră preliminară excluderea raportului de constatare, însă are, în continuare posibilitatea solicitării efectuării unei expertize, în procedura judecății.

În cea de-a doua ipoteză, consider că trebuie avută în vedere conduita procesuală a inculpatului, respectiv dacă acesta a formulat o cerere de consultare dosar, dacă avocatul acestuia a făcut cerere de a fi încunoștiințat cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar cererile i-a fost respinse, ori i-a fost restricționat accesul la dosar, caz în care consider că ne aflăm în prezența unui caz de nulitate relativă;

Conform dispozițiilor art 342 C. proc. pen., obiectul procedurii de cameră preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței instanței, a legalității sesizării instanței, precum și verificarea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. De asemenea, potrivit art. 102 alin. (2) C. proc. pen., „probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal” iar potrivit alin. (3) al aceluiași art. „nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei”.

Potrivit art. 280 alin (1) C. proc. pen., încălcarea prevederilor legale referitoare la desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, în condițiile expres prevăzute în Codul de procedură penală.

În acest sens, art. 282 C. proc. pen. reglementează regimul nulităților relative, definite la alin. (1) după cum urmează: „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.”

Având în vedere faptul că procesul penal se află într-o fază incipientă, respectiv în etapa camerei preliminare, consider că inclusiv în ipoteza dovedirii unei vătămări, aceasta poate fi remediată ulterior, prin dispunerea efectuării unei expertize de către instanța de judecată, contrabalansând astfel dreptul la apărare de care a fost privat inculpatul în etapa procesuală a urmăririi penale, sub rezerva ca raportul de constatare să fie o probă susținută de întreg ansamblul materialului probator și să nu fie determinantă în vederea emiterii actului de inculpare.

Se impune, în special, întrebarea dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune folosirii acestora. Trebuie, de asemenea, să se ia în considerare calitatea probelor, în special să se verifice dacă circumstanţele în care au fost obţinute generează îndoiala cu privire la credibilitatea sau exactitatea lor. (Gäfgen c. Germaniei, Hotărârea Marii Camere din 1 iunie 2010). Astfel cum am expus anterior, consider că dreptul intern conferă suficiente garanții, în scopul asigurării unui drept la apărare real și eficient, prin posibilitatea instituită la art. 172 alin. (12) C. proc. pen. de a contesta concluziile raportului de constatare, organul de urmărire penală având posibilitatea dispunerii unei expertize. Într-adevăr, o discuție referitoare la încălcarea deptului la apărare suscită interes în ipoteza în care o atare măsură nu ar fi dispusă de către organul de urmărire penală. În acest sens, prezintă interes și faptul că prevederile art. 172 alin. (12) din C. proc. pen. au fost modificate prin OUG 18/2016, față de prevederea anterioară care instituia obligația organului de urmărire penală de a dispune efectuarea unei expertize în situația în care concluziile raportului de constatare erau contestate.

Un alt argument adus în susținerea opiniei de excludere a rapoartelor de constatare întocmite de către inspectorii ANAF este acela că, fiind detașați, în temeiul OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, în cadrul parchetelor care, de regulă, efectuează urmărirea penală în cauză, imparțialitatea acestora poate fi pusă la îndoială. Se afirmă că această aparentă lipsă de imparțialitate ar putea aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO, în măsura în care opinia unui expert independent de poziția procesuală a oricăror părți ar putea garanta realizarea efectivă a acestui drept. Consider că prin detașarea funcționarilor ANAF în cadrul parchetelor, s-a avut în vedere, îndeosebi, delimitarea acestora de instituția de care aparțin și conturarea unui statut aparte, acela de specialiști, astfel cum este prevăzut la art 172 alin. (10) C. proc. pen., similar experților autorizați. Asupra actelor întocmite de către specialiștii ANAF subzistă prezumția de legalitate și bună-credință, părțile interesate având posibilitatea dovedirii contrariului. Apreciez că, pentru identitate de rațiune, reglementările legale prevăzute la art 174 C. proc. pen. referitoare la incompatibilitatea expertului ar trebui aplicate, în mod similar, și specialiștilor care funcționează în cadrul organelor de urmărire penală.

Față de cele arătate, conchid prin a-mi exprima poziția fermă, în sensul că soluțiile de excludere a rapoartelor de constatare întocmite de către inspectorii ANAF, în condițiile prevăzute de art. 172 alin. (9) C. proc. pen. și art. (3) și (4) din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF se pot pronunța doar după o analiză amănunțită a circumstanțelor concrete ale cauzei, nefiind suficientă susținerea potrivit căreia, dacă nu s-a dispus, ulterior încetării cauzei care a generat urgența, efectuarea unei expertize, constatarea apare ca fiind nelegală. În susținerea acestei poziții apare chiar voința legiuitorului care, în modificările aduse Codului de procedură penală prin OUG 18/2016 a renunțat chiar la obligativitatea dispunerii expertizei în cazul contestării concluziilor raportului de constatare, măsura devenind, astfel facultativă (la aprecierea organului de urmărire penală). Consider că rațiunea pentru care s-a acordat o marjă mai mare de apreciere organelor de urmărire penală o reprezintă tocmai posibilitatea remedierii ulterioare a eventualelor aspecte contestate de către părți.

Auditor de justiție Mihai-Adrian Dinu


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.