Desfășurarea misiunii de evaluare MCV. UPDATE: Noi reuniuni
20 septembrie 2017 | JURIDICE.ro
20 septembrie 2017: În cadrul misiunii MCV, în intervalul 8:30-9:30, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o nouă reuniune interinstituțională privind progresele înregistrate de România în cadrul recomandărilor 1 și 4 din MCV, potrivit unui comunicat al MJ.
Discuțiile s-au axat în special pe numirea procurorilor de rang înalt, consultările și transparența procesului legislativ.
La discuții au participat din partea Ministerului Justiției prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției și conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat, împreună cu o delegație la nivel tehnic, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Andrea Chiș, membru CSM, judecător Mihai Bogdan Mateescu, membru CSM, procuror Nicolae Andrei Solomon, membru CSM și Flavian Popa, șef serviciu, Direcția Afaceri Europene Relații Internaționale și programe, iar din partea Camerei Deputaților, Eugen Nicolicea, președintele Comisiei Juridice, de disciplină și imunități și Oana Florea, vicepreședintele Comisiei Juridice, de disciplină și imunități.
În intervalul 14:30-15:20, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o reuniune interinstituțională privind progresele înregistrate de România cu privire la recomandările 3 și 7 din MCV, potrivit unui al doilea comunicat al Ministerului Justiției.
Discuțiile s-au axat în special pe reforma și implementarea Codului penal, Codului de procedură penală, Codului civil și a Codului de procedură civilă și pe Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar aprobat, 2015-2020.
La discuții au participat, din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecător Iulia Cristina Tarcea, președinte și judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședinte, iar din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror șef adjunct Antonia Constantin, Secția Judiciară.
Totodată, în intervalul 15:30-16:15, a avut loc o reuniune interinstituțională privind progresele înregistrate de România cu privire la cea de-a cincea recomandare din MCV, potrivit unui al treilea comunicat al Ministerului Justiției.
Discuțiile s-au axat pe chestiunea executării hotărârilor judecătorești și a aplicării de către administrația publică a jurisprudenței generate de instanțele judecătorești, inclusiv un mecanism care să furnizeze statistici fiabile care să permită monitorizarea pe viitor.
La discuții au participat și reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, respectiv Claudiu Roman, șeful Serviciului Contencios, Direcția Generală Juridică și Ana Maria Alexandru, consilier juridic din cadrul aceluiași compartiment.
***
19 septembrie 2017: În cadrul celei de-a doua misiuni de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare din anul 2017, în intervalul orar 8:30-10:00, a avut loc prima întâlnire la care au participat prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, conf. univ. dr. Marieta Safta, secretar de stat, împreună cu o delegație a ministerului la nivel tehnic, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției.
Misiunea de evaluare a Comisiei Europene din cadrul MCV a fost condusă de Paraskevi Michou, Secretar General Adjunct al Comisiei Europene, în cadrul întâlnirii fiind prezentat, pe scurt, stadiul celor 12 recomandări din cadrul ultimului Raport de evaluare, care urmează a fi discutate în detaliu pe parcursul întâlnirilor din cadrul misiunii.
În intervalul 10:05-11:45, la sediul Ministerului Justiției a avut loc o reuniune interinstituțională privind progresele înregistrate de România în cadrul recomandărilor 3 și 4 din MCV, potrivit unui al doilea comunicat al MJ.
Discuțiile s-au axat în special pe proiectul de lege privind modificarea Legilor Justiției, demersurile de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală și procesul legislativ.
La discuții au participat, printre alții, și: Cristina Tarcea, președintele înaltei Curți de Casație și Justiție, Robert Cazanciuc, președintele Comisiei Juridice a Senatului României, procuror Cristian Ban, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii și Marius Bulancea, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro