Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





România la CEDO: Dreptul la vizite părintești, neexecutarea măsurilor provizorii, lipsa traducerii complete în limba română, și articolul 8 din Convenție
25.09.2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Valeria BĂLĂNEL

JURIDICE - In Law We Trust
Valeria Bălănel

Valeria Bălănel

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Secția a patra, CEDO

Cererea nr. 53631/16
Ana PUCHEA împotriva României
introdusă la 6 septembrie 2016 și comunicată la 30 august 2017

I. Situația de fapt (precum este redată de către reclamantă, rezumată de Curte și tradusă de noi)

Reclamanta Ana PUCHEA este cetățean român, născut în 1970 și care trăiește în București. Ea este reprezentată în fața Curții de către D. Pricop, avocat ce profesează în Buftea.

3. Reclamanta a fost căsătorită cu domnul R. și în august 2004 s-a născut un copil în urma uniunii acestora. În 2005, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal. R. a solicitat divorțul și exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului.

1.1. Proceduri de divorț și încredințare a copilului minor

4. La 22 februarie 2010, Tribunalul București a admis cererea de divorț a lui R și i-a încredințat exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra copilului minor. De asemenea, instanța a stabilit un calendar detaliat de vizite în favoarea reclamantei.
5. La 22 noiembrie 2010, Tribunalul București a respins apelul depus de părți. Decizia din 22 februarie 2010 a devenit definitivă la 21 aprilie 2011, când Curtea de Apel București a respins recursul formulat de reclamantă.
6. La 15 iunie 2012, R. a părăsit România împreună cu copilul și și-a stabilit reședința permanentă în Germania, țară în care locuiesc în prezent.

1.2. Al doilea set de proceduri de încredințare

7. La data de 18 martie 2011, reclamanta a adresat o cerere Judecătoriei Râmnicu Vâlcea privind exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului.
8. La 28 aprilie 2011, Judecătoria a respins cererea fără a examina fondul, pe motiv că situația părților în cauză nu s-ar fi putut modifica dat fiind perioada scurtă de timp trecută de la adoptarea deciziei din 21 aprilie 2011 (a se vedea punctul 5 de mai sus). La 14 septembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a admis recursulși a remis cauza instanței de fond pentru rejudecare.
9. La 20 noiembrie 2014, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a acordat părinților autoritatea parentală exercitată în comun și a menținut reședința permanentă a copilului împreună cu tatăl său. Reclamantei i-a fost acordată posibilitatea de a-și exercita dreptul de vizită în zilele de sâmbătă în timpul săptămânilor din cursul anului școlar din orașul natal din Germania al minorului și în timpul vacanțelor școlare din România.
10. La 3 iulie 2015, Tribunalul Vâlcea a respins recursurile depuse de părți.
11. La 10 martie 2016, hotărârea a devenit definitivă atunci când Curtea de Apel din Pitești a respins recursurile formulate de părți.

1.3. Cererile de măsuri provizorii (ordonanță președințială)

12. În cursul celui de-al doilea set de proceduri privind exercitarea exclusivă a autorității părintești asupra minorului descrise mai sus, reclamanta a depus o serie de cereri de măsuri provizorii.
13. La 5 mai 2011, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins o cerere de măsuri provizorii pentru acordarea unui nou program extins de vizite, pe motiv că instanța de divorț și custodie tocmai stabilise calendarul în urma unei examinări detaliate a situației părților.
14. La 30 septembrie 2011, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis o nouă cerere de măsuri provizorii depusă de reclamantă și a stabilit un nou program de vizite ușor extins în favoarea acesteia.
15. La 23 martie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins cererea reclamantei de a dispune pronunțarea unei măsuri provizorii privind stabilirea reședinței copilului în timpul celei de-a doua proceduri de încredințare a autorității parentale. Aceasta a hotărât ca părinții să-și exercite autoritatea parentală în comun  în perioada de așteptare a rezultatului privind procedura de stabilire a autorității parentale asupra minorului.

1.4. Încercări de a vedea copilul

16. Reclamanta a depus o cerere la biroul executorului judecătoresc în vederea executării deciziei provizorii din 30 septembrie 2011 (a se vedea paragraful 14 de mai sus). La 14 februarie 2012, R. a depus o contestație la executare împotriva măsurilor adoptate de către executor. El a susținut în principal că, după ce s-a mutat în Germania cu fiica sa, a fost imposibil să execute decizia. La 24 mai 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins contestația.
17. Se pare că toate încercările de a întâlni copilul cu ajutorul executorului judecătoresc au eșuat.
18. După fiecare încercare eșuată, reclamanta a înaintat plângeri penale împotriva lui R., acuzându-l că a refuzat executarea un ordin judecătoresc. Paisprezece cereri, depuse între 20 februarie 2011 și 21 ianuarie 2012, au fost examinate de către Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea. La 30 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a decis încetarea procedurii. S-a considerat că faptele comise de R. nu erau suficient de severe pentru a solicita urmărirea penală, sancționându-l pe R. cu o amendă administrativă de 1.000 de lei (RON).
19. La 12 mai 2010, ca urmare a cererii depuse de reclamantă, Agenția pentru Protecția Copilului din Vâlcea (Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea) a redactat o referință în care propunea organizarea reuniunilor reclamantei și a lui R împreună cu copilul la sediul Agenției pentru Protecția Copilului sub supravegherea Agenției. Acest lucru a fost considerat necesar din cauza declarațiilor contradictorii ale părinților cu privire la situația copilului.
20. La 10 ianuarie 2011, Agenția pentru Protecția Copilului a întocmit un raport în care au constatat că este necesară intervenția poliției pentru organizarea unei întâlniri între părinți și copil în casa lui R. Ei au făcut, de asemenea, o evaluare psihologică a copilului și au menționat că a acesta manifestat o atitudine de respingere față de reclamantă.
21. La 19 iulie 2012, Ministerul Justiției din România a respins cererea reclamantei prin care solicita inițierea în numele acesteia ei o procedură de returnare a copilului în temeiul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii. Ministerul Justiției i-a recomandat reclamantei să înceapă procedura de executare a deciziei din data de 20 noiembrie 2014 (a se vedea paragraful 9 de mai sus) în Germania.
22. La 12 decembrie 2016, reclamanta a informat Curtea cu privire la faptul că tocmai a început procedura în Germania, solicitând executarea deciziei din 20 noiembrie 2014.

2. Dreptul internațional relevant

23. Extrasele relevante din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești („Regulamentul Bruxelles II bis” sau „Regulamentul” ) sunt cuprinse în ES v. România și Bulgaria (cererea nr. 60281/11, § 46, 19 iulie 2016).

II. Capete de cerere

24. Reclamanta se plânge în temeiul articolului 8 al Convenției, cu privire la faptul că autoritățile naționale nu au adoptat măsurile necesare pentru a-i proteja relația cu fiica ei.

25. Potrivit articolului 6 din Convenție, reclamanta se plânge de durata celui de-al doilea set de proceduri de încredințare a minorului, care a durat între 18 martie 2011 și 10 martie 2016, pentru trei niveluri de jurisdicție.

III. Întrebări adresate părților
1. A fost încălcat dreptul reclamantei la respectarea vieții sale de familie, contrar articolului 8 al Convenției?
2. În special, în ceea ce privește principiile enunțate de Curte în Hotărârea E.S. v. România și Bulgaria (numărul 60281/11, §§ 59-60, 19 iulie 2016), procedurile de încredințare a minorului și a stabilirii dreptului de vizită au fost efective și, în special, efectuate cu prompitudine, în scopul protejării drepturilor reclamantei?

IV. Care sunt principiile enunțate de CEDO în Hotărârea E.S. v. România și Bulgaria (cererea 60281/11, §§ 59-60, 19 iulie 2016)?

Precizare MMB:  În hotărârea E.S. v. România și Bulgaria – deși apare tradusă în limba română de CSM și IER România, paragrafele 59-60 lipsesc din traducere. Ca atare, redăm versiunea oficială în engleză și regretăm că hotărârea nu a fost tradusă în întregime în limba română. Nu înțelegem de ce au fost excluse aceste paragrafe – importante tare – din traducerea în limba română disponibilă pe HUDOC:

(a) General principles

59. The Court has formulated the following general principles when examining the State’s positive obligations in the sphere of personal relations between parents and their children (see M. and M. v. Croatia, no. 10161/13, §§ 176‑181, ECHR 2015 (extracts), case-law references omitted):

“176. While the essential object of Article 8 is to protect the individual against arbitrary action by the public authorities, there may in addition be positive obligations inherent in effective “respect” for private and family life and these obligations may involve the adoption of measures in the sphere of the relations of individuals between themselves. Children and other vulnerable individuals, in particular, are entitled to effective protection.

177. As regards the right to respect for private life, these obligations may involve the adoption of measures designed to secure that right, including both the provision of a regulatory framework of adjudicatory and enforcement machinery protecting individuals’ rights, and the implementation, where appropriate, of specific measures.

178. As regards the right to respect for family life, these include an obligation for the national authorities to take measures with a view to reuniting parents with their children and to facilitate such reunions. This also applies to cases where contact and custody disputes concerning children arise between parents and/or other members of the children’s family.

179. The Court reiterates that the ineffective, and in particular delayed, conduct of custody proceedings may give rise to a breach of positive obligations under Article 8 of the Convention.

180. It further reiterates that whilst Article 8 contains no explicit procedural requirements, the decision-making process must be fair and such as to afford due respect to the interests safeguarded by Article 8. In particular, in a number of
child-care cases the Court has examined whether the parents had been sufficiently involved in the decision-making process, with a view to establishing whether their rights under Article 8 had been violated.

181. Having regard to Article 12 of the Convention on the Rights of the Child (see paragraphs 94 and 97 above, and in particular point 32 of the General comment no. 12 of the Committee on the Rights of the Child), the Court finds that the same considerations apply mutatis mutandis in any judicial or administrative proceedings affecting children’s rights under Article 8 of the present Convention. In particular, in such cases it cannot be said that the children capable of forming their own views were sufficiently involved in the decision-making process if they were not provided with the opportunity to be heard and thus express their views.”

60. The general principles on the relationship between the Convention and the Hague Convention, the scope of the Court’s examination of child international child abduction applications, the best interests of the child and on the procedural obligations of the States, are laid down in the Court’s Grand Chamber judgment in the case of X v. Latvia ([GC], no. 27853/09, §§ 93-102 and 107, ECHR 2013) and also in a number of other judgments concerning proceedings for return of children under the Hague Convention (see notably Maumousseau and Washington v. France, no. 39388/05, § 68, 6 December 2007; Ignaccolo-Zenide v. Romania, no. 31679/96, § 102, ECHR 2000‑I; Iosub Caras v. Romania, no. 7198/04, § 38, 27 July 2006; Shaw v. Hungary, no. 6457/09, § 72, 26 July 2011; Adžić v. Croatia, no. 22643/14, §§ 93-95, 12 March 2015; and R.S. v. Poland, no. 63777/09, §§ 54-62, 21 July 2015).

Valeria Bălănel (traducere)
Student, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea din Pitești

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator și selecție)

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]

JURIDICE recomandă e-Consultanta, consultantul tău personal în finanţare


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.