Secţiuni » Flux noutăţi
Flux noutăţi
Newsletters
ArticoleJurisprudenţăLegislaţieCariereEvenimenteCărţiComunicate profesioniştiAvocaturăExecutoriNotariatSistemul judiciarJURIDICE NEXT

Marian Voicu: Litigiul România-Rusia privind tezaurul românesc este unic în lume și nu poate fi soluționat


25 septembrie 2017 | Irina RIMARU

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Irina Rîmaru

Irina Rîmaru

Duminică, 24 septembrie 2017, jurnalistul Marian Voicu, în timpul lansării volumului său „Tezaurul României de la Moscova”, a afirmat că litigiul dintre România și Rusia privind tezaurul românesc este unic în lume și nu poate fi soluționat nici măcar de instanțele internaționale, potrivit agerpres.ro.

Marian Voicu: „În cazul nostru nu e vorba despre o captură de război, pentru noi este vorba despre averea care le-a fost încredințată rușilor cu bună credință și a fost acceptată pentru păstrare și restituire. Litigiul românesc este unic în toată lumea, nu mai există astfel de litigii. Pentru România este cel mai important diferend care a intrat puternic în mentalitatea românească. Chiar dacă rușii vor accepta să restituie cele 83 de tone de aur, cred că în relațiile dintre cele două state va rămâne această neîncredere.
Atunci când vorbim despre chestiunea tezaurului, rușii vorbesc despre istoria tezaurului, noi vorbim despre chestiunea aurului, ei vorbesc despre istoria aurului, noi vorbim despre creanțe, ei ne atrag atenția că nu ne-am plătit datoriile din cel de-al Doilea Război Mondial. Ne întreabă ce am căutat la Stalingrad, de ce am ocupat Basarabia și de ce am invadat Ungaria bolșevică, în 1919. Acestea sunt discuțiile care au loc în această comisie mixtă de istorici, înființată pentru a lămuri problema tezaurului, în 2004. Comisia s-a întrunit de patru ori în 13 ani, iar discuțiile în comisie sunt suprarealiste (…). Negocierile pentru Tratatul politic, încheiat cu Rusia în 2003, au durat 11 ani. Cea mai lungă perioadă de negociere a unui tratat politic. Documentul care consfințește analizarea problemei tezaurului s-a făcut printr-o declarație anexă, declarație verbală, consemnată de miniștrii de externe Ivanov și Geoană și consfințită de președinții Putin și Iliescu. Dar această comisie nu are niciun termen, nu se spune când se va încheia perioada de studiu, poate să mai dureze încă 100 de ani această discuție în comisie și nu se spune dacă rezultatele activității comisiei vor fi obligatorii pentru vreuna din cele două părți. M-am întrebat dacă această problemă a tezaurului românesc este una politică, una de drept internațional, este una istorică sau etică. Este câte puțin din fiecare (…). În ce privește dreptul internațional, multă lume se întreabă de ce nu-i dăm în judecată pe ruși pentru a ne recupera tezaurul. Răspunsul e simplu, pentru că nu există o înțelegere bilaterală sau vreun tratat internațional care să îi oblige pe ruși să se prezinte în fața unui tribunal„.

Irina Rîmaru

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică