Secţiuni » Arii de practică » Protective » Protecţia consumatorilor
Protecţia consumatorilor

Victor Negrescu: E nevoie ca într-adevăr consumatorii să fie egali pe întreg teritoriul UE
25.09.2017 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Protecția consumatorilor
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 22 septembrie 2017, în cadrul dezbaterii „Protecția consumatorului – element esențial în realizarea unei piețe interne mai aprofundată și mai echitabilă“, Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, a precizat că este necesară o legislație eficientă în materia protecției drepturilor consumatorului, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Victor Negrescu: „Ceea ce trebuie să ghideze acțiunile noastre, ca state și ca decidenți, este interesul suprem al cetățeanului european. Ideea de consumator este strâns legată de esența Uniunii Europene, Piața Internă. Nu putem avea o Piață Internă echilibrată fără să avem o legislație eficientă privind drepturile consumatorului, în toate sectoarele-cheie definite de Comisia Europeană: produsele alimentare, energia, servicii financiare, transport, digital. E nevoie ca într-adevăr consumatorii să fie egali pe întreg teritoriul Uniunii Europene, nu e normal ca un produs cumpărat într-o țară să aibă o calitate mai slabă decât produsul similar, vândut cu aceeaşi etichetă, într-un alt stat membru. După cum afirma și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, «într-o Uniune în care toți suntem egali, nu pot exista consumatori de categoria a doua». Încrederea consumatorilor în rețelele și serviciile digitale este, de asemenea, esențială pentru dezvoltarea unei economii digitale europene competitive. Tema se va regăsi și pe agenda Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.”

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti