Secţiuni » Interviuri
Interviuri
Women in Law

Ofelia Dobra: Să nu uităm că efortul susţinut aduce şi împlinire profesională


28 septembrie 2017 | Alina MATEI, Daria NICULCEA

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night
Alina Matei

Alina Matei

Daria Niculcea

Daria Niculcea

Ofelia Dobra

Ofelia Dobra

Alina Matei: Mulțumesc, stimate doamnă executor judecătoresc Ofelia Dobra pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru cititorii J. Mai întâi și întâi, cum ați deosebit Facultatea de Drept de celelalte facultăți?

Ofelia Dobra: Opţiunea de a păşi pe treptele Facultăţii de Drept a fost iniţiată de un instinct. Urmam clasic cursurile unui liceu, specialitatea mate-fizică şi am simţit că mă reprezintă să încerc identificarea soluţiilor, raportat la multitudinea de ipoteze prin aplicaţii, practice la viaţa cotidiană. La nivelul anilor 1990 mijloacele de informare erau mult mai reduse, nu intrasem niciodată într-o sală de judecată însă devoram literatură. Repet: am ales cu sufletul, fără a avea reprezentarea a ceea ce avea să urmeze, practic am ales instinctual şi am primit susţinerea familiei necondiţionat de opţiunea adolescentină efectuată.

Alina Matei: Când v-ați dat seama că profesia de executor judecătoresc posedă acele căi pentru a fi sigură că vi se potrivește, că veți avea succes, că se pot face bani?

Ofelia Dobra: La absolvirea Facultăţii de Drept cred că mă încadram în profilul clasic al absolventului: preferam ştiinţa penală pentru că mi se părea mai „tehnică” dar, în realitate, ulterior am conştientizat că îmi era teamă de vastitatea dreptului civil, comercial, etc. Totodată, credeam că îmi voi identifica împlinirea profesională, activând în sistemul public, ca magistrat. Am debutat însă ca avocat stagiar şi, graţie unei maestre extraordinare, am luat contact cu viaţa juridică în toată plenitudinea ei şi am înţeles că fiecare actor al acestei scene este la fel de important. Deşi ca avocat am practicat mai mult în aria dreptului penal, timid, începusem să descopăr şi ramura dreptului civil.

La nivelul anului 2002 am descoperit profesia de executor judecătoresc, după intrarea în vigoare a Legii 188 şi am abordat ideea accederii în această profesie mai mult ca pe o provocare, mai ales că era o profesie dominată de prezenţa masculină.

La activarea ca membru al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, am realizat că şi pentru această profesie începuse o metamorfoză, deoarece am promovat acest prim examen organizat pentru dobândirea calităţii, ulterior intrării în vigoare a Legii 188/2000, alături de alte patru colege, iar ca structură, Camera Bucureşti avea în funcţie o singură doamnă executor judecătoresc.

Când am devenit executor judecătoresc nu m-am gândit la ideea de împlinire profesională şi materială, deoarece am fost educată să mă mobilizez în sensul de a muncii, de a nu renunţa să descopăr, acestea fiind de fapt axiome pentru orice tip de viaţă profesională am alege.

Alina Matei: Simultaneitatea cu domnul executor judecătoresc Iulian Coșoreanu când a avut loc?

Ofelia Dobra: Apariţia DOBRA, COȘOREANU & ASOCIAȚII, în sensul de societate profesională s-a petrecut în anul 2011. Intersecţia noastră profesională a avut loc în anul 2003 când am deschis uşa primului birou de executor judecătoresc, iar Iulian a păşit alături ca şi consilier juridic, iar ulterior din anul 2007 ca executor judecătoresc. Practic am crescut împreună vreme de 15 ani. Nu am avut cultura tradiţiei, însă acum pot spune că am încredere în această valoare.

Alina Matei: Cum ați început activitatea de executor judecătoresc? Mai țineți minte care a fost primul client la DOBRA, COȘOREANU & ASOCIAȚII?

Ofelia Dobra: Am debutat ca executor judecătoresc în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Buftea, potrivit normelor de competenţă de la acel moment. A fost un început anevoios pentru că a trebuit să mă adaptez la rigorile profesiei de executor judecătoresc şi să şterg din mentalitatea mea, structura care mă caracterizase ca avocat, care îşi putea alege clientul şi dosarul, care putea refuza o speţă. M-am reinventat conceptual ca executor judecătoresc şi am înţeles că trebuie să fiu cea dintâi care trebuie să creadă şi să respecte forţa executorie a unui titlu, că trebuie, indiferent cât de abruptă mi s-ar părea abordarea, să identific soluţii pentru a conferi finalitate unui drept consfinţit scriptic.

Nu îmi mai amintesc detaliile de speţă ale primului dosar. O simplă cercetare a registrelor societăţii mi-ar reactiva memoria, însă prefer să nu fac acest lucru, deoarece pentru noi, fiecare speţă înseamnă rigurozitate şi înţelegere atât a problemei juridice cât şi a situaţiei faptice. De altfel, am înţeles că interacţionăm în permanenţă, atât din perspectiva creditorului, cât şi a debitorului cu oameni care trăiesc momente grele, atipice faţă de cotidian, ceea ce impune atât o abordare juridică, cât şi socială.

Alina Matei: Aveți peste 20 de colaboratori alături și un cabinet de avocatură cu care colaborați. Intenționați să mai creșteți?

Ofelia Dobra: Ca şi parametrii ai societăţii noastre am abordat profesia de executor judecătoresc fără a avea deziderate gen: la anul dorim să instrumentăm mai multe dosare, să cooperăm cu mai mulţi colaboratori, etc.

Am înţeles că împlinirile vin în urma unui efort neîntrerupt, că menţinerea aduce şi evoluţie. Credem în calitatea unei lucrări realizate şi nu în volumul de lucrări pentru că altfel am simţit că am fi ales resemnarea, abandonul profesional. Cu alte cuvinte, ne dorim o creştere sănătoasă, naturală şi nu programată de dorinţele şi instinctele imediate.

Alina Matei: Ce fel de oameni vă doriți să lucreze la DOBRA, COȘOREANU & ASOCIAȚII? Ce căutați în mod special? Organizați stagii de practică?

Ofelia Dobra: Oamenii care activează sau care au activat în cadrul societăţii noastre sunt oameni tineri care nu şi-au dorit neapărat un job. ci îşi doresc să dobândească tainele unei profesii. Personal, îmi place foarte mult o campanie publicitară manifestată în spaţiul public: „Din fericire, suntem toţi diferiţi!”

Alina Matei: Ce trezește mai multă viață în cazul dumneavoastră: chestiunile zilnice, de rutină, ale biroului, fără de care acesta nu ar exista, sau traiectoria unei executări?

Ofelia Dobra: Viaţa societăţii noastre, ca probabil a multor altor societăţi de gen, este una complexă deoarece avem deopotrivă de înfruntat rutina, care erodează şi care te poate conduce rapid către o finalitate de „delăsător cu experienţă” dar, nu am renunţat să abordăm şi chestiunile care te provoacă atât ca inedit al parcursului speţei, cât şi al soluţiei, identificată cu bună-credinţă chiar dacă este inovatoare, în sensul că nu a mai fost aplicată. De fapt, dacă realizezi un echilibru rutină-provocare, parcursul profesional se profilează ca un viitor rezonabil, fără compromisuri. Nu am renunţat la entuziasm în tandem cu bună-credinţă.

Alina Matei: Dacă ar fi să faceți o mică statistică, ce dosare predomină în cazul biroului dumneavoastră?

Ofelia Dobra: Nu ne-a preocupat să realizăm o statistică, deoarece fiecare caz a fost abordat ca şi când ar fi cel mai important. Altfel, te aplatizezi profesional. Ca regulă, dosarele pe care le instrumentăm îşi găsesc locul între coperţile unui biblioraft şi de multe ori cu mai multe volume.

Alina Matei: Executări pornite împotriva instituțiilor statului ați avut? Care a fost atitudinea conducătorilor acestor instituții?

Ofelia Dobra: Da, am instrumentat şi executări în contradictoriu cu entităţi de ordin public. Ca om, cred în puterea exemplului şi de fiecare dată când mă aflu în prezenţa unei astfel de speţe mă întreb care este exemplul pe care Statul ni-l oferă nouă ca cetăţeni, în materia respectării obligaţiilor?! Invariabil, executările derulate împotriva instituţiilor publice presupun ca titlu executoriu o hotărâre judecătorească definitivă şi minim o contestaţie la executare, pentru că face parte din fişa postului funcţionarului public însărcinat cu misiune juridică. Fireşte şi contestaţia la executare reprezintă o manifestare a liberului acces la justiţie, dar nu încetez să mă întreb care este rolul acesteia în contextul unei obligaţii consfințite judecătoreşte şi nerespectată. Din păcate, în evoluţia ultimilor ani, din experienţa profesională pot afirma că debitorul „Stat” este unul dintre debitorii a cărei voinţă este greu de înfrânt. Nu cred că aceasta este starea de normalitate pe care ne-o dorim ca societate.

Alina Matei: De incidente ați avut parte? Scandal la birou, vorbe grele sau promisiuni cu nasul lung, o roșiuță poate?

Ofelia Dobra: Sigur că am avut parte şi de incidente. În materie civilă, executarea silită reprezintă ultima frontieră a impunerii respectării unei obligaţii şi a redobândirii dreptului pierdut, așa cum în materie penală, ideea de coerciţie nu s-ar mai realiza fără impunerea respectării sancţiunilor dispuse. Teritoriul pe care activează un executor judecătoresc este cel al contradictorialităţii, unde debitorul pretinde că este incorectă obligaţia stabilită în sarcina sa, iar creditorul simte că factorul timp impus de procedură îi anihilează speranţa de redobândire a dreptului său. Stările conflictuale care uneori au implicat şi manifestări de ordin fizic le-am depăşit, abordându-le cu mult calm şi înţelegere deoarece am înţeles că cel mai important este să nu răspunzi provocării.

Alina Matei: Așa cum e orânduită acum procedura executării, ce e dificil de realizat?

Ofelia Dobra: Sunt aspecte greu de realizat generate din punctul meu de vedere în special de lipsa corelării legislative, mai ales după modificările aduse Codului civil şi Codului de procedură civilă. Vă ofer câteva exemple: impunerea întocmirii documentaţiei cadastrale şi a intabulării dreptului de proprietate pentru a fi posibilă ulterior urmărirea imobiliară, în contextul în care aceste operaţiuni necesită din perspectiva Legii 7/1996 prezentarea titlului de proprietate în original sau în copie legalizată; dezbaterea moştenirii unui debitor decedat în contextul în care instituţia moştenirii vacante, în caz de neprezentare a moştenitorilor rămâne un deziderat, şi exemplele ar putea continua.

Alina Matei: Există concurență între executori?

Ofelia Dobra: Da, ca în cadrul oricărei alte profesii există concurenţă şi între executorii judecătorești şi cred că reprezintă un semn de sănătate pentru evoluţia oricărui individ, indiferent în ce domeniu activează.

Alina Matei: Atât dumneavoastră cât și domnul executor Coșoreanu sunteți prezenți live la Dezbaterile J. Aveți superstiții înainte de a intra live?

Ofelia Dobra: Personal nu am superstiţii, însă recunosc că de fiecare dată am trac şi nu îmi este uşor. Pe Iulian nu l-am întrebat, deoarece este o chestiune ce ţine de felul de a fi al fiecăruia. Dar cred că nici lui nu îi este tocmai uşor pentru că ştiu că orice dezbatere presupune o pregătire judicioasă a temei.

Credem că reconsiderarea practicii este atributul omului decent, dispus să accepte critici.

Alina Matei: Am rugat-o pe Daria Niculcea să mi se alăture acestui interviu și să vă iscodească și ea un pic. S-a gândit așa.

Daria Niculcea: Se spune că mentorul este acel om care ne ajută să ne descoperim. Alexandru cel Mare l-a avut mentor pe Aristotel, Mozart pe Bach, Oliver Stone pe Martin Scorsese și tot așa. Dumneavoastră ați avut mentor? Și dacă da, cine a fost sau cine au fost?

Ofelia Dobra: Mentorul meu profesional şi nu numai a fost avocatul îndrumător, Nicoleta Trăistaru.

Daria Niculcea: Numele Ofelia semnifică „folos, ajutor”. Pe oameni nu îi putem ajuta decât în măsura în care ei vor să fie ajutați. Vi se cere des ajutorul său anumite sfaturi?

Ofelia Dobra: Noi spunem că nu putem oferi sfaturi, ci doar recomandări sau, şi mai exact, încercăm să ne plasăm în locul interlocutorului şi să îi explicăm cum am acţiona noi plasaţi într-o situaţie similară. Altfel nici recomandarea, nici ajutorul nu ajunge la conştiinţa celui care ţi l-a solicitat că apoi să îl filtreze personal, după depăşirea blocajului în care se afla când te-a abordat.

Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J.

Ofelia Dobra: Să nu uităm să avem răbdare cu noi înşine, pentru a avea răbdare şi cu ceilalţi, să nu uităm că efortul susţinut aduce şi împlinire profesională.

Alina Matei: Mulțumim pentru că ați stat de vorbă cu noi.

Ofelia Dobra: Personal şi în numele societăţii DOBRA, COȘOREANU & ASOCIAȚII, vă mulţumesc!

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică