PwC România şi D&B DAVID ȘI BAIAS au oferit consultanţă grupului Voici la Mode pentru achiziţia a 3 magazine deţinute de Marks&Spencer în România
28 septembrie 2017 | JURIDICE.ro
Echipa integrată de tranzacţii a D&B DAVID ȘI BAIAS şi PwC România a oferit consultanţă juridică şi fiscală grupului cipriot Voici la Mode pentru achiziția a trei magazine deținute de Marks & Spencer (M&S) în România. Ca urmare a acestei achiziţii și a încheierii unui contract de franciză, Voici la Mode a devenit noul francizat M&S în România.
Anda Rojanschi, Partener M&A, D&B DAVID ȘI BAIAS : „Întregul proces de tranzacție a fost intens şi a ridicat numeroase aspecte care trebuiau adresate într-un timp scurt, de la aspecte juridice la chestiuni de ordin practic. A fost important să înțelegem atât aspectele juridice, cât şi nevoile curente ale unui business care trebuia să fie funcțional din prima secundă de după finalizarea tranzacției.”
Echipa de consultanţă juridică D&B DAVIS ȘI BAIAS implicată în tranzacţie a fost coordonată de Anda Rojanschi (Partener M&A D&B DAVID ȘI BAIAS) şi a fost compusă din Cristina Ciucă, Senior Associate, Anca Dascălu, Associate, şi Andreea Tortov, Associate.
Echipa de consultanţă fiscală implicată în tranzacţie a fost coordonată de Raluca Popa, Director, Consultanţă Fiscală, PwC România şi Valentina Radu, Director, Consultanţă Fiscală, şi a fost compusă din Adela Ţopescu, Manager, Anca Dumitrescu, Manager, şi Iulia Suciu, Consultant.
Anul acesta, Echipa integrată de Tranzacţii a PwC România şi D&B DAVID ȘI BAIAS a fost implicată în mai multe tranzacţii de anvergură printre care preluarea Supremia de către francezii de la Solina, achiziţia SunWave Pharma de către fondul sud-african de investiţii Coast2Coast Capital, precum şi vânzarea reţelei Praktiker către britanicii de la Kingfisher.
Despre D&B DAVID ȘI BAIAS
D&B DAVID ȘI BAIAS este societatea de avocatură afiliată PwC în România și este parte din rețeaua internațională PwC Legal, care cuprinde 3000 de avocați în 90 de țări. Echipa D&B DAVID ȘI BAIAS este alcătuită din 45 de avocați (dintre care 4 parteneri) și acordă consultanță și asistență juridică societăților locale și multinaționale în domenii precum: fuziuni, achiziţii şi restructurări, societăţi comerciale şi grupuri de societăţi, proprietăţi imobiliare, concurenţă şi ajutoare de stat, servicii financiare şi pieţe de capital, relaţii de muncă şi resurse umane, proprietate intelectuală, protecţia consumatorului şi a datelor cu caracter personal, litigii fiscale şi comerciale.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reţeaua PwC ajută oamenii şi organizaţiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. PwC o reţea de firme prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 223.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro