Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Arbitraj
DezbateriCărţiProfesionişti

Secţiune dezvoltată în parteneriat cu Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Particularitățile clauzei arbitrale în arbitrajul maritim
30.09.2017 | Gabriel-Marcel MIHAI


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice
Gabriel-Marcel Mihai

Gabriel-Marcel Mihai

Un arbitraj este, de obicei, calificat drept „arbitraj maritim” atunci când într-un fel sau altul se referă la o navă. Cele mai multe litigii apar din contractele de transport maritim dar, această dimensiune conceptuală este limitată, pentru că trebuie avut în vedere şi arbitrajul intervenit în cazul contractelor de construcţii navale, de vânzare sau de reparare a unei nave; de asemenea, sunt supuse arbitrajului maritim litigiile declanşate din executarea contractelor de vânzare a petrolului, care implică o componentă maritimă.

În domeniul asigurărilor maritime, soluţionarea unui litigiu privind poliţa de asigurare P&I sau poliţa de asigurare a corpului navei este supusă arbitrajului, iar în privinţa asistenţei şi salvării pe mare, arbitrajele sunt reglementate de procedura arbitrală specifică Lloyd’s. Totodată, curtea arbitrală soluţionează prin arbitri maritimi cu experienţă în domeniu litigii privind despăgubiri rezultate în urma unor accidente sau pierderi suferite în timpul transportului pe mare cu obligarea  părţii în culpă la plata profitului nerealizat de cel păgubit.

Este unanim admis în literatura de specialitate că „piatra de temelie” sau „cheia de boltă”[1] a arbitrajului este convenţia arbitrală, respectiv „înţelegerea prin care părţile convin, în baza  autonomiei lor de voinţă, ca o anumită dispută să fie deferită spre soluţionare unor persoane particulare – arbitrii – cu consecinţa excluderii competenţei instanţelor judecătoreşti[2].

În forma sa clasică, convenţia este exprimată prin clauza compromisorie înscrisă în contract; clauza compromisorie este considerată mai „periculoasă” decât compromisul pentru că, în momentul în care este încheiată, fără a se cunoaşte natura şi importanţa unui litigiu potenţial, nu se pot evalua, consecinţele renunţării la competenţa jurisdicţiei statale.

Pentru ca o convenţie arbitrală maritimă să fie valabilă este necesar să aibă minim o formă de genul: „litigiile vor fi soluţionate prin arbitraj”.

O astfel de prevedere, într-o convenţie guvernată de legea engleză, constituie o convenţie arbitrală, omisiunile fiind completate de regulile de procedură; totuşi o astfel de formulare ar putea da naştere unor litigii privind probleme precum: raportul de cauzalitate dintre litigiu şi contractul cadru; numirea arbitrilor; competenţa organismului care desemnează arbitrii atunci când părţile nu sunt de acord; reguli de procedură arbitrală.

Multe instituţii arbitrale maritime au instituit în cuprinsul regulamentelor proprii o formulare standard a clauzei arbitrale. Deşi adoptarea unei clauze în termenii stabiliţi de instituţii ar fi de preferat, convenţia poate fi agreată de părţi în orice termeni. Cu toate acestea, o convenţie arbitrală ar trebui să stabilească[3]:

a) Numărul arbitrilor. Dacă părţile nu stabilesc în niciun fel, litigiul va fi soluţionat de un arbitru unic. Dacă părţile doresc mai mult de un arbitru, clauza ar trebui să stabilească dacă litigiul va fi soluţionat de trei arbitri sau de doi arbitri şi un supraarbitru;

b) Modalitate de numire. Convenţia arbitrală ar trebui să stabilească procedura de numire a arbitrului unic atunci când părţile nu se pun de acord. Pe lângă posibilitatea de a fi numit de Curte, ceea ce implică timp şi bani cheltuiţi, se poate agrea ca în acest caz cel care va numi arbitrul să fie Preşedintele sau Secretarul unei organizaţii de comerţ sau de arbitraj, or, în caz că aceasta nu este posibil, de către împuternicitul său în acest sens”;

c) Reguli de procedură. Pentru evitarea diverselor interpretării, regulile arbitrale aplicabile trebuie să fie stabilite chiar în clauza arbitrală; În caz contrar, procedura va fi în mare măsură la alegerea arbitrilor. Dacă se doreşte limitarea alegerii procedurii aplicabile, trebuie specificat, de exemplu:… „se vor administra numai probe cu acte” sau „nu va fi permisă reprezentarea legală”;

d) „Arbitrii să nu se supună legii”. Nu de puţine ori, clauzele arbitrale din contractele internaţionale conţin această formulare. Scopul este ca arbitrii să judece „în mod amiabil”, „în echitate”, „conform uzanţelor comerciale sau maritime”, „conform principiilor generale”. Conform acestei clauze un arbitru trebuie să îşi folosească în primul rând experienţa tehnică şi cunoştinţele comerciale şi să aplice spiritul legii, mai degrabă decât litera legii.

Multe dintre contractele maritime chartere internaţionale pe timp sau pe voiaj prevăd arbitrajul la Londra. Părţile pot conveni să soluţioneze litigiul în arbitraj la New York (următorul centru după Londra) sau în alte locuri, Paris, Tokyo, Hamburg sau Beijing.

Clauza arbitrală la Londra

Lordul Donaldson of Lymington[4] spunea că: „Navigaţia şi comerţul cu mărfuri în lume sunt domenii aparte întrucât ele nu privesc arbitrajul cu oroare. Din contră, ambele îl consideră ca pe un incident normal al vieţii comerciale, o cale civilizată de rezolvare a multor diferenţieri de opinie care sunt pe cale să apară. Ca rezultat, serviciul arbitral intern s-a dezvoltat la Londra pentru a fi în folosul navigaţiei şi comerţului cu mărfuri pe plan mondial. Spun intern deoarece o importantă caracteristică este aceea că arbitrii nu sunt consideraţi ca fiind persoane din afară. Tendinţa este de a face ca Londra, să devină unul dintre cele mai mari centre ale arbitrajului din întreaga lume, iar arbitrii să se bucure de o recunoaştere la nivel global a reputaţiei lor impecabile în desfăşurarea acestei activităţi.”

Arbitrajul londonez îşi regăseşte tradiţia încă din secolul al XV-lea când au apărut primele forme de arbitraj ad-hoc. Pe data 12.02.1960 la adunarea Bursei Baltice (Baltic Exchange) din Londra a fost înființată The London Maritime Arbitratrators Association – Asociaţia Arbitrilor Maritimi de la Londra care a devenit cel mai important centru al arbitrajului maritim din întreaga lume, iar arbitrii practicieni membri ai asociației se bucură de o recunoaştere la nivel global a reputaţiei lor impecabile în desfăşurarea acestei activităţi”.

Clauza arbitrală reglementează de obicei o procedură de numire a arbitrilor şi prevede ce se va întâmpla în caz că aceştia nu se pun de acord.

O clauză dintr-un charter-party, conform tip Baltime are următorul text: „Arbitraj – Orice litigiu rezultând din prezentul contract se va deferi arbitrajului din Londra (cum se convine în căsuţa 24), care va soluţiona în complet format dintr-un arbitru numit de armator şi altul numit de navlositor; dacă arbitrii nu se pun de acord asupra unei decizii, se va numi un supraarbitru de către ei; hotărârea arbitrilor va fi definitivă şi irevocabilă pentru părţi”[5]. Această clauză ar putea fi exprimată sumar, în contractele standard: „Place of Arbitration – London; Law: English” (Arbitraj la Londra, după procedură engleză).[6]

Unele contracte pot să nu vorbească nimic de locul arbitrajului, aşa încât reclamantul va trebui să formuleze acţiunea împotriva pârâtului în ţara unde pârâtul îşi are sediul sau centrul principal de afaceri. Cu toate acestea, părţile pot, după ce litigiul a luat naştere, să încheie o convenţie arbitrală.

Clauza arbitrală  la New York

New York a fost ales centrul arbitrajului maritim zonal în privinţa contractelor charter party şi altor contracte de navlosire începând cu New York Produce Exchange Time Charter în 1913. Multe dispute izvorâte din contractele de voiaj ale tancurilor petroliere şi de charter party sunt arbitrate la New York.

În 1963, un mic grup de persoane care activau în domeniul soluţionării litigiilor maritime din New York au observat necesitatea înfiinţării unei organizaţii care să promoveze un arbitraj de bună calitate şi care să stabilească standarde etice pentru membrii săi. Astfel a fost creată The Society of Maritime Arbitrators, Inc. (Societatea Arbitrilor Maritimi), instituţie profesională, non-profit.

În SUA există mai multe centre regionale de arbitraj maritim. Un număr de organizaţii au dezvoltat activitatea de a oferi „serviciile” arbitrajului maritim în Houston, Miami, New Orleans, Portland şi San Francisco. Câteva organizaţii au limitat membrii săi la comercianţi, în timp ce altele au permis avocaţilor specializaţi în drept maritim să fie membri. Aceste organizaţii au reguli convenţionale, bazate pe regulile de arbitraj UNCITRAL sau SMA oferind expertiză pentru litigii privind transportul maritim şi fluvial de agrement, recuperarea/salvarea mărfurilor şi afacerile.

Domeniul de aplicare al arbitrajului maritim al Societăţii Arbitrilor Maritimi de la New York se circumscrie litigiilor privind chartere-bareboat, pe timp sau pe voiaj, conosamente sau scrisori de trăsură, dispute referitoare la manipularea mărfurilor, aprovizionarea navelor cu alimente şi materii prime, coliziuni şi reparaţii, salvarea pe mare (numai în ceea ce priveşte navele mici şi navele de agrement) sau orice alte litigii privind comerţul internaţional care, în caz de soluţionare ar fi de competenţa instanţelor amiralităţii (instanţe de drept comun competente să soluţioneze litigii maritime).

Printre avantajele arbitrajului maritim new-yorkez pot fi menţionate rapiditatea soluţionării şi costul redus, iar problema în dispută poate fi izolată prin deferirea ei către arbitraj, în timp ce afacerea comercială respectivă se desfăşura în continuare în mod normal.

Modelul de clauză arbitrală al SMA, prevede: „Orice litigiu care ar putea să decurgă din acest contract charter între proprietar (owener) și navlositor (charterer) va fi deferit spre soluţionare către 3 persoane la New York, una numită de fiecare dintre părţi, iar a treia de cele două persoane astfel desemnate; decizia lor sau a oricăror două dintre ele va fi definitivă, şi pentru scopul executării oricărei hotărâri, această convenţie poate fi considerată o regulă a Curţii. Acest contract charter va fi guvernat de Federal Maritime Law of the United States (Legea Maritimă Federală a SUA). Procedurile se vor desfăşura în acord cu Regulile Societăţii Arbitrilor Maritimi. Arbitrii vor fi membri ai Societăţii Arbitrilor Maritimi din New York ”.[7]

Unele dintre contractele de navlosire au adoptat forma prevăzută de Bursa de Mărfuri de la New York: „Ar trebui ca orice litigiu apărut între Proprietari (Owners) şi Navlositori (Charterers) să fie înaintat în faţa a trei arbitrii, câte una să fie numită de fiecare cocontractant în parte şi cea de a treia de către cele două alese astfel”.

Alte contracte de navlosire au încorporate formularea Shelltime 4[8], stabilind că un litigiu apărut în contract este supus unei clauzei arbitrale care prevede că: „O prevedere agreată de părţile ce desfăşoară orice tranzacţie maritimă sau o prevedere dintr-un contract ce probează o tranzacţie comercială în sensul că orice litigiu provocat de acel contract sau tranzacţie, sau refuzul de a executa în parte sau în întregime contractul să fie soluţionată de arbitraj, precum şi o convenţie scrisă în vederea soluţionării pe calea arbitrajului a unui litigiu existent derivând dintr-un astfel de contract, tranzacţie sau refuz de executare” este considerată clauză arbitrală sau convenţie în sensul United States Arbitration Act.

Cea mai comună clauză de arbitraj la New York este clauza arbitrală cuprinsă în New York Produce Exchange Time Charter Party.

Clauza arbitrală va necesita în mod normal ca fiecare parte să-şi numească propriul arbitru (conform paragrafului II (2) din SMA Terms, capitolul destinat arbitrilor) cu condiţia provizorie de numire ulterioară fie a unui arbitru unic, fie a unui al treilea arbitru; numirea ulterioară a unui arbitru unic este necesară numai când este cerută audierea orală, sau când arbitrii originari „original arbitrators” nu sunt de acord.

Dacă clauza prevede numirea unui singur arbitru şi omite prezentarea modului de constituire a tribunalului, ori dacă părţile nu au căzut de acord asupra unei persoane care să fie desemnate, pot fi urmate două direcţii: fie părţile trebuie să cadă de acord în scris pentru modificarea clauzei în sensul „doi arbitrii şi un supraarbitru”, fie „trei arbitri” sau va fi necesar a se apela la Înalta Curte (High Court) pentru a judeca numirea unui singur arbitru.

Este esenţial ca partea care doreşte să înceapă un arbitraj să ia în considerare condiţiile clauzei arbitrale stipulate în contract înainte de numirea unui arbitru.

Atenţia trebuie acordată compunerii tribunalului (arbitru unic, doi arbitri şi un supraarbitruu, trei arbitri) şi, de asemenea, specificării calificării necesare pentru alegerea arbitrului (ex. „comerciant” sau „membru al Bursei Baltice”); aceste probleme pot fi soluţionate ulterior prin acordul scris al ambelor părţi.

Aceeaşi consideraţie trebuie acordată oricăror altor condiţii restrictive conţinute în cadrul contractului cu privire la durata procesului sau extinderea termenului de judecată (ce se poate realiza fie în baza acordului dintre părţi, fie de către instanţa de judecată) ştiut fiind că aceste modificări nu sunt uşor de obţinut.

Dacă părţile convin ca litigiul să fie soluţionat în conformitate cu Regulamentul Societăţii Arbitrilor Maritimi, acesta, va fi obligatoriu pentru părţi parte integrantă a convenţiei arbitrale. Părţile, pot conveni că hotărârea arbitrală să fie publicată de Societatea Arbitrilor Maritimi şi/sau corespondenţii săi.

Dacă clauza arbitrală nu menţionează Regulile SMA, dezbaterile vor fi conduse în acord cu procedura şi practica maritimă existentă. Inserarea Regulilor SMA în clauza arbitrală, totuși, aduce importante avantaje. Regulile permit conexarea diferendelor şi conferă flexibilitate; există posibilitatea ca prin hotărârea arbitrală să se acorde onorariile avocaţilor iar cheltuielile completului arbitral să se împartă.

Regulile permit conexarea diferendelor, impun adversarului arbitrajul fără a necesita ca o instanţă judecătorească să hotărască asupra acestui aspect, şi conferă flexibilitate; există posibilitatea ca prin hotărârea arbitrală să se acorde onorariile avocaţilor şi cheltuielile completului arbitral să se împartă.

Printre factorii determinanţi luaţi în considerare se află: locaţiile/domiciliile părţilor; locaţiile martorilor şi ale documentelor/înscrisurilor; locaţiile terenurilor sau locul în care sunt depozitate materialele; costurile reciproce ale părţilor; locul încheierii contractului; locurile instanţelor la care s-au înregistrat acţiuni în trecut, dacă acestea au existat; locaţia celui mai apropiat complet de arbitrii; orice alte argumente rezonabile care pot influenţa determinarea locului arbitrajului.

Clauza arbitrală la Paris

În cadrul The Internațional Chamber of Commerce (I.C.C.) Paris s-a înfiinţat Internațional Maritime Comitee (IMC ) un comitet permanent al arbitrajului maritim care are ca scop organizarea arbitrajului maritim şi aplicarea regulamentelor Curţii în acest domeniu.

Arbitrajul conform Regulilor de arbitraj ale ICC se referă şi la litigii maritime privind chartere, contracte de transport pe mare sau în transport multimodal, contracte de asigurări maritime, salvare şi avarie comună, contracte de construcţie şi reparare nave, contracte de vânzare a navelor şi alte contracte ce instituie un drept asupra unei nave.

Avantajele arbitrajului maritim organizat de ICC rezidă în special în flexibilitatea regulilor (părţile decid locul arbitrajului, legea aplicabilă, numărul arbitrilor şi limba desfăşurării procedurii).

Clauza standard recomandată de ICC este: „Toate litigiile ce îşi au izvorul în acest contract charter party vor fi soluţionate definitiv conform regulilor de arbitraj maritim internaţional ale ICC – IMC de către unul sau mai mulţi arbitri numiţi în conformitate cu aceste reguli”.[9]

Camera Internaţională de Comerţ Paris recomandă suplimentar formularea „…se atrage atenţia asupra faptului că potrivit legilor din anumite ţări, este necesar că părţile contractuale să accepte în mod expres clauze de arbitraj formulate precis şi de o manieră specială.”

Părţilor le este reamintit că va fi dezirabil pentru ele să stipuleze în însăşi clauza arbitrală legea care guvernează contractul, numărul arbitrilor, locul şi limba arbitrajului. Libertatea părţilor în a alege atât legea care va guverna contractul cât şi locul şi limba în care se va desfăşura arbitrajul nu este limitată de Regulile de Arbitraj ale ICC.

Regulile de Arbitraj ale ICC prevăd în art. 5 în privinţa valabilităţii convenţiei arbitrale că „…trebuie ca una dintre părţi să ridice un pretext privind existenţa sau validitatea convenţiei arbitrale faţă de care Comitetul Permanent la prima vedere a unei astfel de convenţii va decide, începerea sau nu a arbitrajului; orice decizie în privinţa competenţei arbitrului trebuie luată de arbitrul însuşi”.

În art. 6 din capitolul Efectul convenţiei arbitrale se menţionează că în ipoteza în care părţile au căzut de acord să se conformeze arbitrajului potrivit Regulilor, trebuie să se conformeze ipso facto (chiar prin aceasta) şi regulilor privind data începerii procedurilor arbitrale, afară de cazul când au fost de acord să se respecte data stabilită de Reguli prin convenţia arbitrală.

Clauza arbitrală la Tokyo

Domeniul de aplicare al arbitrajului maritim al Comisiei de arbitraj maritim de la Tokyo (TOMAC). Arbitrajul maritim de la Tokyo soluţionează litigii izvorând din: conosamente, charter-parties, contracte de vânzare cumpărare nave, construcţii de nave, finanţare, probleme de echipaj şi altele. Este necesar ca toate părţile implicate – părţi, avocaţi, jurişti, experţi şi în special arbitri – să fie familiarizaţi cu trăsăturile procedurii arbitrale generale dar trebuie să cunoască și procedurile din domeniul lor specific.

Tendinţa curţilor de arbitraj nipone este de a simplifica mai mult procedura arbitrală: soluţionarea litigiului de către experţi tehnici, soluţionarea litigiului fără avocaţi şi chiar fără administrarea altor probe decât proba cu acte.

Cu toate acestea, de multe ori un litigiu în faţa arbitrajului este soluţionat aşa cum este soluţionat şi de către instanţele de drept comun. Aceasta deoarece avocaţii şi arbitrii, familiarizaţi cu procedura în faţa instanţei de drept comun, au tendinţa să procedeze în acelaşi mod. Într-adevăr, să procedeze altfel ar însemna să cunoască foarte bine regulile arbitrajului, să le folosească în mod creativ, pentru litigiul în cauză, riscând totuşi ca, în caz că ceva nu merge, să fie făcuţi răspunzători.

Pentru ca un litigiu să fie soluţionat de Comisia de Arbitraj Maritim de la Tokyo, trebuie să existe între părţi o convenţie arbitrală sau o clauză încorporată în contract, prin care să convină ca litigiul să fie soluţionat de către Comisia de Arbitraj Maritim de la Tokyo (TOMAC) de pe lângă Bursa Maritimă a Japoniei sau de către Bursa maritimă a Japoniei (BMJ). În acest caz, Regulile de arbitraj ale acestor instituţii, în vigoare la momentul încheierii convenţiei arbitrale, se vor considera ca fiind aplicabile prin convenţia părţilor.

O clauză arbitrală TOMAC se va redacta: „ARBITRAJ: Orice litigiu izvorând din sau în legătură cu prezentul contract se va soluţiona la Tokyo de către Comisia de arbitraj maritim de pe lângă Bursa maritimă a Japoniei (TOMAC) conform Regulamentului TOMAC cu modificările ulterioare, şi hotărârea dată de arbitri va fi definitivă şi obligatorie pentru ambele părţi.”[10]

Când, în contract apar prevederi precum „toate sau o parte din diferendele născute din sau în legătură cu acest contract, o referire expresă: „diferendul trebuie rezolvat prin arbitraj în acord cu regulile de arbitraj ale TOMAC” introdusă în convenţia arbitrală sau în clauza arbitrală, permite oricărei dintre părţile litigioase, să înainteze unilateral cererea de deschidere a arbitrajului TOMAC, iar cererea va fi acceptată. Atunci când se întocmesc convenţii sau clauzele arbitrale, pentru a asigura arbitrajul TOMAC sau al Bursei Navale a Japoniei, este recomandat cu tărie includerea formulării „de către TOMAC” alături de „arbitrajul ţinut la Tokyo”.[11]

Este recomandat că părţile să adapteze forma preexistentă a convenţiei arbitrale a TOMAC la împrejurări în care se află şi să formuleze o convenţie adecvată în format A4.[12] Toate părţile trebuie să semneze convenţia şi să indice adresele exacte. În cazul unei corporaţii, un reprezentant trebuie să semneze, iar numele şi sediul corporaţiei trebuie arătate. Se obişnuieşte ca semnăturile să fie aliniate orizontal una lângă celelalte, şi nu vertical, una deasupra celeilalte.

Clauza arbitrală la Beijing

China Maritime Arbitration Commission (Comisia Arbitrală Maritima Beijing – CMAC) s-a desprins din Comisia de Arbitraj Comercial Internațional de sub egida Consiliului pentru Promovarea Comerțului Internațional din China; este o instituție profesionistă de arbitraj care a abordat peste 2.300 cazuri internaționale, privind shipping-ul (navigaţia) fiind o instituție influentă în domeniul arbitrajului maritim.

Modelul clauzei CMAC: „Orice dispută ce decurge ori este în legătură cu prezentul contract va fi supusă soluționării în arbitraj de către Comisia de arbitraj Maritim a Chinei din Beijing, în concordanță cu regulile în vigoare ale comisiei. Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie pentru părți”.[13]

Arbitrajul în China este diferit de arbitrajul din alte țări; astfel, arbitrajul ad-hoc nu este recunoscut în mod absolut în dreptul din China când are loc pe teritoriul acesteia. Arbitrajul nu poate fi condus decât de instituţii arbitrale oficial recunoscute. Ca o consecinţă, părțile care aleg China ca loc de judecată al arbitrajului s-ar putea să fie constrânși în a alege regulile procedurale și substanţiale aplicabile și li se va cere să aleagă arbitrii de pe o listă ţinută de către instituţia pe care au ales-o.


[1] Ion Băcanu, Noua reglementare a arbitrajului în Codul de procedură civilă român, Revista Dreptul nr. 1/1994, p. 13-25; Viorel Roş, Arbitrajul comercial internaţional, Regia Monitorul Oficial, Bucureşti, 2000,p. 81.
[2] Barnes, Gary H., Downs Rachlin, Downs Martin, Use of arbitration clauses in commercial agreements, ed. Carter, Ledyard & Milburn, New York, 2001, p. 81.
[3] Emmanuel Gaillard, Legal Theory of International Arbitration, Martinus Nijhoff Leiden/London,UK, 2012, p. 42.
[4] John Francis Donaldson, Baron Donaldson of Lymington, înalt judecător britanic, Master of the Rolls and Records of the Chancery of England timp de 10 ani, al doilea magistrat ca importanţă în Marea Britanie, având funcţia de preşedinte al secţiei civile a Curţii de Justiţie.
[5] London Maritime Arbitrators Association, LMAA Arbitration Rules, London, 2016.
[6] Arbitration Law Monthly, vol. 4, nr. 4, ed. Informa House, London, 2016, p. 8;
[7] The Society of Maritime Arbitrators, Inc, SMA  Arbitration  Rules, New York, 2015.
[8] Arbitration Law Monthly, vol. 4, nr. 3, ed. Informa House, London, 2016, p. 1;
[9] The International Chamber of Commerce, International Court of Arbitration – Maritime, ICC-IMC Arbitration Rules, Paris 2012;
[10] The Tokyo Maritime Association and Consulting, TOMAC Arbitration Rules, Tokyo 2014;
[11] The Japan Shipping Exchange, Guide to TOMAC Arbitration, JSE Publishing Inc., Tokyo, 2014, p. 4.
[12] Ibidem, p. 5.
[13] China Maritime Commission CMAC Arbitration Rules, Beijing, 2001.


Gabriel-Marcel Mihai
Arbitru, Curtea de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa
Prof. univ. dr., Facultatea de Drept şi Ştiinţe administrative Universitatea Ovidius Constanţa
Avocat, Baroul Constanţa

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate