Pentru Maestrul meu, avocat Mihael Căcescu, cu recunoștință
30 septembrie 2017 | Cristina TRELEA
Cristina Trelea
În dimineața zilei de 14 septembrie a.c., primeam mesaje și telefoane care mă informau că avocatul Mihael Căcescu din Tecuci a încetat din viață la vârsta de 67 de ani, răpus de o boală necruțătoare. Brusc am conștientizat ce impact a avut asupra vieții mele profesionale acest OM și AVOCAT, și, totodată, cât de mult îi datorez pentru ceea ce sunt azi. Mi-am dorit să scriu de atunci aceste rânduri, dar, așa cum știți toți cei ca mine, între două termene limită, întâlniri peste întâlniri, pur și simplu, timpul a zburat. Dar azi am reușit.
În luna septembrie a anului 1996 absolvisem Facultatea de Drept din cadrul Universității A.I. Cuza, mă căsătorisem la Tecuci și voiam să-mi urmez visul pentru care mersesem la Facultatea de Drept – acela de a deveni avocat. În acea perioadă, pentru „a intra în avocatură” erau necesare semnăturile a doi avocați definitivi: una secundară, care însemna că acel avocat te recomandă pentru intrarea în profesie dar nu-și asumă nicio obligație față de tine, și una principală, de la avocatul care îți devenea Maestru și care urma să se ocupe de pregătirea profesională și să-ți asigure și un venit lunar pe perioada stagiaturii. Înțelesesem toate acestea după mai multe drumuri făcute la Baroul Galați.
Astfel că pe 13 septembrie, 1996, îmi luam inima în dinți și mă porneam către Judecătoria Tecuci pentru a încerca să obțin semnăturile necesare pentru intrarea în avocatură. Tot ce aveam în buzunar erau adeverința eliberată de Secretariatul Facultății de Drept ce atestă faptul că urmasem cursurile și susținusem examenul de licență obținând notele… Nu aveam un nume care să mă recomande și să-mi deschidă o ușă, nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam nicio recomandare; eram o fată îmbrăcată în blugi, singură, ce visase și voia să devină avocat.
Am mers la Judecătoria Tecuci care, în acea perioadă, își desfășura activitatea într-un bloc de nefamiliști, de pe strada 7 noiembrie, clădirea în care își desfășura și își desfășoară și azi activitatea, fiind în reparații capitale. Sala de judecată, birourile judecătorilor și arhiva erau la parterul acelui bloc.
Nu cunoșteam pe nimeni iar persoanele care aveau aere de avocați, după cum erau îmbrăcate și gențile diplomat ce le purtau, păreau inabordabile. Îmi pregătisem o introducere în minte, dar era mai ușor în mintea mea decât în realitate.
M-am apropiat inițial de o doamnă blondă căreia cineva i se adresase cu apelativul „doamna avocată” doar că doamna respectivă nu m-a lăsat să-mi termin introducerea și mi-a spus că nu ia stagiari. După alte 2-3 încercări soldate cu același rezultat, m-am apropiat de o doamnă mai tânără, tunsă scurt, avocat Chiriță, care, după ce m-a ascultat cu răbdare, m-a îndrumat să merg la avocatul F. motivând „… este mai liberal și poate-mi dă una din semnături.”
Avocatul respectiv se afla în cei câțiva metri pătrați ce constituiau curtea pe unde intrau justițiabilii, cu aparență rebelă, cu părul mai lung și ondulat și cu mustață (iertați-mă, domnule Avocat, dar așa mi-ați apărut). După ce mi-am spus introducerea cap-coadă, domnul avocat mi-a spus că, din varii motive, îmi poate da doar semnătura secundară, dar poate găsesc alt avocat, eventual, să-l caut pe avocatul Căcescu. Am întrebat unde-l pot găsi și mi s-a indicat arhiva.
Am intrat în Arhivă și m-am apropiat de domnul ce părea cel mai cu prestanță din încăpere, ușor adus de spate. „Sunteți domnul avocat Căcescu?” Apoi, tremurat, mi-am rostit introducerea, întrebându-l dacă poate să-mi dea semnătura principală. Mă gândeam ce-mi va spune.. Mă va trimite la plimbare? Mă va întreba a cui sunt? Și tot așa…
Doar că domnul din fața mea, cu o voce baritonală frumoasă, pe care aveam să o ascult ulterior amplificată în sălile de judecată în pledoarii care țineau ore, mi-a pus o simplă întrebare: „Ai luat examenul de licență?” Cu vocea brusc revenită i-am răspuns plină de o mândrie (ce nu m-a părăsit nici azi), „Bineînțeles că am luat examenul de licență!” Și atunci răspunsul a venit simplu: „De principiu, da. Să vii după amiază la Cabinetul meu!” Și astfel mi-a deschis ușa pentru intrarea în profesia de avocat, profesie de care am fost, sunt și voi rămâne îndrăgostită, indiferent de vârsta ce o voi avea!
Prin gestul său, Maestru Mihael Căcescu m-a determinat ca, ulterior, ori de câte ori mi-a bătut la ușă un potențial stagiar, să-i deschid ușa cu aceeași atitudine.
Trecerea sa în neființă m-a făcut să-mi amintesc OMUL înaintea Avocatului, prin generozitatea și noblețea sa. Ca avocat, avea inteligență, aplomb, retorică. Cumpăra toate cărțile de specialitate, le citea peste noapte, le adnota și le memora!
Scriu aceste rânduri, MAESTRE, cu recunoștință pentru ceea ce m-ați învățat, ca OM și AVOCAT, și mă rog ca Dumnezeu să vă deschidă ușa la fel de ușor!
Avocat Cristina Trelea
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
