Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea formulată de municipiu prin primar având ca obiect înlocuirea plăţii unei amenzi stabilită printr-un proces verbal de contravenţie, amendă neachitată de contravenientul persoană fizică, cu sancţiunea prestării unei activități în folosul comunității este de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie domiciliază contravenientul, şi nu a instanţei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel cum a fost modificat de OG nr. 17/2014 pentru modificarea art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001. (Decizia nr. 1827 din data de 8 iunie 2016 pronunţată de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect regulator de competenţă)

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.