Spania. Regele despre organizarea referendumului din Catalonia
04.10.2017 | Irina RÎMARU

Marți, 3 octombrie 2017, Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, a transmis un mesaj, la două zile după organizarea în Catalonia a unui referendum interzis pentru autodeterminare, a cărui finalitate este, potrivit regelui, de a proclama ilegal independența.
Felipe al VI-lea, Regele Spaniei: „Aceste autorități, de o manieră clară și categorică, s-au situat total în afara dreptului și a democrației. Cu comportamentul lor iresponsabil, ei pot chiar pune în pericol stabilitatea economică și socială a Cataloniei și a întregii Spaniei. În fața acestei situații, este responsabilitatea puterilor legitime ale statului să asigure ordinea constituțională și funcționarea normală a instituțiilor, respectarea statului de drept și a autonomiei Cataloniei.”
În baza articolului 155 din Constituție, niciodată invocat până acum, guvernul poate obliga o regiune să-și respecte obligațiile constituționale în caz de încălcare sau dacă aceasta „aduce grav atingere interesului general al statului”.