CJUE. C‑341/16, Hanssen Beleggingen. Competența exclusivă în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea titlurilor de proprietate intelectuală. Prof. dr. Camelia Toader, membru al completului

5 octombrie 2017 | JURIDICE.ro

Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 44/2001 – Competență judiciară – Articolul 2 alineatul (1) – Competența instanțelor de la domiciliul pârâtului – Articolul 22 punctul 4 – Litigiu având ca obiect să se stabilească dacă o persoană a fost înregistrată în mod întemeiat ca titular al unei mărci

Din completul de judecată a făcut parte prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La 7 septembrie 1979, o societate de drept german deținută de domnul Helmut Knipping și care are ca obiect de activitate fabricarea de elemente de construcție, în special de ferestre, a solicitat Oficiului Benelux de proprietate intelectuală (mărci și desene sau modele industriale) (denumit în continuare „OBPI”) înregistrarea ca marcă Benelux a următorului semn verbal și figurativ:

OBPI a înregistrat această marcă, în alb și negru, sub numărul 361604 (denumită în continuare „marca nr. 361604”).

Hanssen este o societate de drept neerlandez activă în comercializarea de uși și de ferestre. Ea este titulara mărcii verbale și figurative Benelux cu nr. 0684759. Această marcă constă în același semn verbal și figurativ cu cel care face obiectul mărcii nr. 361604, dar este înregistrată în culorile albastru și galben.

La 9 octombrie 1995, domnul Knipping a decedat.

La 14 noiembrie 2003, doamna Prast‑Knipping a solicitat OBPI, pe baza prezentării unui certificat care atesta că este unica moștenitoare a domnului Knipping, înregistrarea sa ca titular al mărcii nr. 361604.

OBPI a efectuat această înregistrare.

Înregistrarea respectivă este contestată de Hanssen. Aceasta susține că, anterior decesului domnului Knipping, marca nr. 361604 făcuse obiectul mai multor transferuri și că nu mai făcea parte din patrimoniul acestuia la momentul decesului său. Prin urmare, înregistrarea doamnei Prast‑Knipping ca titular al acestei mărci ar fi lipsită de cauză.

Întrucât litigiul nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă, Hanssen a introdus la 8 iunie 2012 o acțiune împotriva doamnei Prast‑Knipping la Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania), instanța de la domiciliul acesteia. Hanssen a invocat îmbogățirea fără justă cauză, prevăzută la articolul 812 din Codul civil, și a solicitat ca doamna Prast‑Knipping să fie obligată să declare la OBPI că marca respectivă nu îi conferă drepturi și că renunță la înregistrarea numelui său ca titular.

Prin hotărârea din 24 iunie 2015, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a respins această cerere pentru motivul că marca nr. 361604 făcea parte din patrimoniul domnului Knipping la data decesului său și fusese transferată în mod legal doamnei Prast‑Knipping prin succesiune.

Hanssen a declarat apel împotriva hotărârii respective la Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania).

Această instanță are îndoieli cu privire la competența instanțelor germane de a soluționa litigiul. Ea consideră că această competență ar putea decurge în mod cert din articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, însă că este de asemenea posibil ca instanțele din statul membru în care a fost înregistrată marca în discuție în litigiul principal – în speță Țările de Jos, ca urmare a faptului că sediul OBPI se află la Haga – să aibă competența exclusivă în temeiul articolului 22 punctul 4 din acest regulament.

Întrucât competența judiciară trebuie examinată din oficiu, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) solicită ca acest aspect să fie clarificat.

În special, ar fi necesar să se precizeze dacă o acțiune precum cea introdusă de Hanssen se referă la un litigiu care „privește înregistrarea sau valabilitatea […] mărcilor” în sensul articolului 22 punctul 4 din regulamentul menționat. Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee (288/82, EU:C:1983:326), ar cuprinde indicii în favoarea unui răspuns negativ la această întrebare, dar, având în vedere evoluția dreptului mărcilor intervenită de la hotărârea respectivă, nu ar fi sigur că ea mai trebuie luată în considerare.

În ceea ce privește evoluția dreptului mărcilor menționată, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) citează în special articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 207/2009”).

Instanța respectivă menționează totodată împrejurarea că, în materie de competență judiciară, marca Benelux se caracterizează prin anumite elemente specifice.

În aceste condiții, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea de litigiu «în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea […] mărcilor» în sensul articolului 22 punctul 4 din Regulamentul [nr. 44/2001] include și o acțiune împotriva persoanei înregistrate în mod formal în registrul mărcilor Benelux ca titular al mărcii și prin care se urmărește ca aceasta să declare la [OBPI] că nu are drepturi asupra mărcii respective și că renunță la înregistrarea sa ca titular al mărcii?”

Curtea (Camera a doua) declară: Articolul 22 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se aplică litigiilor având ca obiect să se stabilească dacă o persoană a fost înregistrată în mod întemeiat ca titular al unei mărci.

::Hotărârea

Evenimente programate