Secţiuni » Arii de practică » Business » Piaţa de capital
Piaţa de capital
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

Citeşte mai mult: Flux informații, Piața de capital

Valoarea medie zilnică de tranzacționare la BVB se apropie de 15 milioane de euro în septembrie

5 octombrie 2017 | JURIDICE.ro

Joi, 5 octombrie 2017, valoarea tranzacțiilor cu acțiuni realizate la Bursa de Valori Bucuresti a depășit nivelul de 1,8 miliarde de euro la finalul lunii septembrie și înregistrează un avans de peste 30% față de primele nouă luni ale anului trecut, potrivit unui comunicat BVB.

Investitorii au tranzacționat acțiuni de peste 300 de milioane de euro luna trecută, nivel care a fost cu 70% peste valoarea din august 2017.

Valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 14,7 milioane de euro în septembrie, iar la finalul primelor nouă luni ale acestui an acest indicator a ajuns la 9,75 milioane de euro. Astfel, comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2016, valoarea medie zilnică de tranzacționare a crescut cu aproape 35%.

BET, indicele principal al pieței, care măsoară evoluția celor mai lichide 13 companii listate la BVB, a încheiat primele nouă luni cu un plus de 11%. În același interval de timp, indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a avansat cu peste 19%.

Lucian Anghel, președintele BVB: „Atractivitatea pieței de capital a crescut în acest an și datorită dividendelor mai mari distribuite de principalele companii listate. BET-XT-TR, indicele extins de tip total return care urmăreşte evoluția prețului acțiunilor celor mai tranzacţionate 25 de companii, precum și dividendele distribuite de acestea, a crescut cu aproape 22% în primele nouă luni

De altfel, toți indicii BVB au avut creșteri de peste 11% în perioada ianuarie-septembrie din acest an, în timp ce trei dintre cei opt indici ai BVB, fără a lua în calcul indicele ROTX, au crescut fiecare cu peste 20%.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică