
Joi, 5 octombrie 2017, Eduard Hellvig, directorul Serviciului Român de Informații a declarat, în cadrul evenimentului de lansare a programului de masterat Studii de Securitate Globală, în cadrul Universității de Vest din Timișoara, potrivit unui comunicat SRI: „Vă anunţ în premieră că am finalizat, în cadrul unor structuri interne specializate, procedurile pentru a putea preda către CNSAS și anumite documente care nu au putut fi predate până acum, potrivit legii, și care sper că vor lămuri aspecte importante legate de trecutul controversat. De fapt, conform legii, SRI a predat CNSAS toate dosarele solicitate de Consiliu – referitoare la cadre stabilite prin sentinţe judecătoreşti ca fiind „lucrători ai Securităţii”. Pentru perioada imediat următoare, ne-am propus o reevaluare a tuturor dosarelor care mai sunt în Arhiva Centrală, în vederea identificării documentelor care pot fi predate. Generaţia dumneavoastră are dreptul să cunoască şi să înţeleagă trecutul – pentru a putea construi împreună viitorul.„
Aflaţi mai mult despre CNSAS, Eduard Hellvig, SRIJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.