« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Manifestări ale terorismului în epoca globalizării
11.10.2017 | Alina LEFTER

JURIDICE - In Law We Trust
Alina Lefter

Alina Lefter

Deşi statele, organizaţiile internaţionale, organizaţiile regionale, dar şi alţi actori ai relaţiilor internaţionale par să fi ajuns la un consens în ceea ce priveşte importanţa luptei împotriva terorismului, cu toate acestea este remarcabilă lipsa totală de consens în privinţa unei abordări unitare, din punct de vedere conceptual, a fenomenului terorismului.

1. Abordări doctrinare în analiza terorismului

Una dintre primele încercări de definire a terorismului s-a regăsit în propunerea de Convenţie pentru prevenirea şi reprimarea terorismului elaborată de Liga Naţiunilor în anul 1937, Convenţie care nu a intrat niciodată în vigoare.

Astfel fiind, se susţine că există nu mai puţin de 70 de definiţii diferite ale terorismului, care sunt acreditate la nivel mondial[1].

Schimbările pe care acest flagel le-a înregistrat, ilustrează cel mai bine neputinţa limbajului actual de a exprima adevăratul sens al conceptului de „terorism”.

Fără a avea pretenţia ca enumerarea să fie exhaustivă, pot fi enunţate următoarele schimbări în substanţa fenomenului terorismului: schimbări în natura actului criminal – teroarea şi violenţa devenind definitorii pentru acesta, schimbări în modul în care mass-media globalizată propagă informaţiile despre actele teroriste, utilizarea spaţiului cibernetic ca mijloc de transmitere de informaţii şi comandă de către terorişti şi, nu în ultimul rând, schimbări în profilul „noului terorist”.

Toate aceste schimbări au fost de natură să pună în evidenţă limitele dreptului internaţional şi au condus la concluzia potrivit căreia înţelegerea fenomenului terorismului este condiţionată de o abordare holistică a tuturor aporturilor aduse de studiile istorice, juridice, militare, sociologice şi politice.

S-a impus de asemenea ideea potrivit căreia, definirea terorismului ar trebui să se facă prin raportare la actul terorist în sine şi nu prin raportare la grupuri care au o identitate etnică, religioasă sau socio-demografică. Calificarea unor grupuri, mişcări politice, ca fiind teroriste pe baza unor antecedente istorice poate constitui o greşeală intrucat poate genera radicalizarea acestora si ulterior exonerarea de acuzaţiile de terorism. Exonerarea se poate realiza politic prin găsirea unor justificări ale acţiunilor întreprinse şi prin girul maselor populare, urmare a votului exprimat în cadrul unor alegeri. Din această perspectivă, istoria este cea care furnizează suficiente precedente pentru justificarea concluziei de mai sus, putând fi astfel mentionate următoarele exemple: IRA, ETA, organizaţiile evreieşti IRGUN, STER, GANG şi HAGANAH.

Definirea terorismului prin raportare la actul terorist în sine presupune realizarea distincţiei dintre ceea ce este considerat ca fiind un act terorist şi ceea ce nu se califică ca atare[2].

Actul terorist este proiectat astfel încât pagubele produse să creeze un impact social cât mai mare, să genereze vizibilitate, iar urmările acestuia să inducă grupului ţintă, pe termen îndelungat, sentimente de vulnerabilitate, durere fizică şi psihică, insecuritate politică, teamă, neputinţă, revoltă socială, precum şi să mobilizeze atenţia unor ţinte secundare astfel încât acestea să formuleze la rândul lor solicitări adresate mediului politic[3].

Vechile forme de terorism, dar şi noile forme de terorism implică distrugerea violentă a unor persoane şi bunuri asociate cu tradiţionala utilizare a armelor de foc şi a materialelor explozibile, a armelor chimice şi bacteorologice, prin sacrificiul teroristilor sinucigasi.

Cu privire la profilul teroristului sinucigaş se sustine că pot avea semnificaţie cultura şi civilizaţia căreia îi aparţine, statutul social, educaţia, formele de frustrare socială, sănătatea fizică şi mentală şi scopul urmărit pentru aducerea la îndeplinire a actului terorist[4]. Studiile realizate de Marc Sageman, psihiatru expert în terorism, asupra unor membri ai reţelei Al-Qaida, cu scopul de a contura profilurile biografice şi psihologice ale teroriştilor, au relevat urmatoarele:
– din cei 134 de subiecţi analizaţi, 57 aveau un nivel profesional ridicat (medic, arhitect, profesor etc.), 44 aveau o activitate profesională mediu specializată (poliţist, militar, student etc.), iar numai 33 dintre aceştia nu aveau o calificare profesională;
– teroriştii analizaţi nu prezentau maladii mentale şi nici nu păreau a suferi de tulburări de conduită care să contureze ideea unor personalităţi antisociale;
– teroriştii analizati nu pareau înclinaţi să dăuneze la nivel individual, dar puteau deveni redutabili la nivel colectiv, în cazul unei operaţiuni organizate care cere un sacrificiu personal;
– teroriştii suicidari nu sunt suicidari.

Analizele realizate cu privire la teroristii suicidari mentionează constant educația religioasă a acestora și acreditează ideea potrivit căreia factorul religios joacă un rol esenţial în realizarea actului suicidar. Pe de altă parte este important de arătat faptul că, majoritatea covârşitoare a teroriştilor suicidari sunt de religie islamică.

O sumară analiza a particularităților religiei islamice evidentiază o lipsă a drepturilor celui credincios în relatie cu supremaţia şi puterea absolută ce aparţin lui Allah. Datoria omului este să se supună voinţei lui Allah, astfel cum aceasta a fost descoperită prin Mahomed. Mahomed sugerează astfel că Allah predestinează pe unii spre mântuire şi pe alţii spre pierzanie. Pare astfel că viaţa fiecăruia este predestinată şi că nimic nu va veni şi nu se va întâmpla dacă nu a fost scris de Allah[5].

Putem vorbi astfel, nu fară temei, despre un fatalism absolut care face ca orice încercare omenească să fie lipsită de sens si finalmente fatalismul sa fie cel care generează la nivelul subconștientului mecanismele sacrificiului suicidar.

Este deopotrivă posibil să ne aflăm în faţa unei alegeri identitare coroborată cu o aspiraţie idealistă pentru recunoştinţa postumă a celor care se sacrifică pentru ei înşişi, dar şi pentru apropiaţii lor.

Este indubitabil că globalizarea ca modalitate de promovare a identităţii sociale în detrimentul identităţilor culturale alimentează violenţa, actele agresive la scară mare şi, nu în ultimul rând, tensiunile dintre grupurile minoritare şi cele majoritare.

Globalizarea şi modul în care aceasta este promovată în mass-media duce la apariţia unei identităţi de refugiu şi la apariţia nevoii de apărare a unei identităţi culturale ce trebuie să fie conservată în cadrul procesului de asanare forţată pe care globalizarea îl generează. Din această perspectivă, se poate vorbi de o transformare a substanţei terorismului, întrucât acesta atrage şi valorifică mecanisme care prezintă crimele ca fiind morale şi demne de lăudat, în scopul legitimării lor. Un terorist a cărui crimă devine un exemplu moral se vede pe sine şi pe cei asemenea lui, ca un agent etic, ca un membru al unei comunităţi care îi împărtăşeşte idealurile[6].

Este, însă, evident faptul că actele teroriste în sine, prin violenţa îndreptată împotriva civililor nu pot să îşi găsească legitimarea în credinţele religioase şi politice ale comunităţilor etnice şi religioase din care teroriştii fac parte şi că aceste credințe sunt pur şi simplu folosite pentru justificarea din punct de vedere moral a brutalităţii actelor teroriste.

Este de necontestat faptul că după 11 septembrie 2001, una dintre cele mai mari provocări pentru ordinea de drept internaţională este terorismul internaţional şi modul în care statele, dar şi ceilalţi actori ai relaţiilor internaţionale, înţeleg să răspundă la acest fenomen. Pe de altă parte însă, războiul împotriva terorismului a adâncit şi mai mult dilema cu privire justul echilibru dintre nevoia de securitate la nivel internaţional şi securitatea cetăţenilor, ca obligaţie a statelor. Pe acest fond, au început să fie utilizate şi, respectiv, legitimate sintagme de genul „autoapărare anticipată”, „atacuri preventive”, „războaie preventive” etc. De asemenea, politica mondială împotriva terorismului este încă marcată de întrebări cu privire la privarea de libertate, folosirea torturii, statutul teroriştilor, nevoia constituirii unor instanţe de judecată specializate.

În acest context, statele, organizaţiile internaţionale şi regionale incearcă să identifice acele mecanisme de securitate adecvate care să considere o abordare holistică a fenomenului. Mecanismele, pe de altă parte, sunt şi trebuie să rămână fundamentate pe asumpţia că în lumea globală securitatea, ca produs final, nu poate să fie decât rezultat al cooperării.

Schimbările produse în substanţa fenomenului terorist care au determinat radicalizarea acestuia, dar şi internaţionalizarea terorismului, impun regândirea atât la nivel naţional, cât şi internaţional, a modului de prevenire şi combatere a acestuia, dar şi realizarea unui cadru juridic, acţional şi instituţional adecvat, care să permită materializarea deciziilor politico-militare ale statelor cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

2. Cadrul juridic internaţional și național pentru combaterea terorismului

Ca răspuns la această ameninţare, începând cu anul 1963, Comunitatea Internaţională, sub auspiciile ONU şi ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a elaborat 19 instrumente legale internaţionale împotriva terorismului[7], care împreună cu Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU reprezintă cadrul legal internaţional împotriva terorismului. Implementarea tuturor acestor Convenţii, Protocoale şi Rezoluţii se realizează în conformitate cu Strategia globală de luptă împotriva terorismului aprobată de către Adunarea Generală a ONU la 8 septembrie 2006 prin Rezoluţia A/RES/60/288.

Consiliul de Securitate, la rândul său, a adoptat o serie de rezoluţii în vederea asigurării implementării Strategiei globale, dintre care două sunt considerate ca fiind obligatorii respectiv,  Rezoluţia nr. 1371/2001 şi Rezoluţia nr. 2178/2014.

Strategia globală este transpusă în practică printr-un plan de acţiuni care cuprinde, în sinteză, măsuri de combatere şi prevenire a săvârşirii actelor teroriste. Conform Strategiei globale, combaterea terorismului presupune desfăşurarea unor acţiuni diverse şi complexe care includ atât antiterorismul (măsurile defensive în vederea reducerii vulnerabilităţilor la actele teroriste), cât şi contra-terorismul (măsuri ofensive pentru a preveni, descuraja şi a răspunde la actele teroriste).

Instrumentele internationale prezentate evidenţiază faptul că activitatea de combatere a terorismului nu comportă o soluţionare exclusiv militară, ci trebuie avute în vedere mijloace militare coroborate cu mijloace economico-financiare, politico-diplomatice, juridice etc.

Căutarea soluţiilor pentru reprimarea terorismului reprezintă unul dintre obiectivele majore ale Consiliului Europei.

Astfel fiind, a fost adoptată la Strasbourg la data de 27 ianuarie 1977 şi a intrat în vigoare  la 4 august 1978, Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului. Prin Convenţia menţionată sunt enumerate exhaustiv infracţiunile care reprezintă acte de terorism, menţionându-se faptul că extrădarea reprezintă un mijloc eficace pentru ca autorii unor astfel de acte să nu scape de urmărire şi de pedeapsă.

Urmare adoptării acestei Convenţii, toate tratatele şi acordurile de extrădare încheiate între statele contractante, inclusiv Covenţia Europeană de Extrădare au fost modificate în privinţa dispoziţiilor care erau incompatibile cu cele cuprinse în Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului.

În anul 2003, a fost creat un comitet interguvernamental, Comitetul Experţilor în Terorism (CODEXTER), care are rolul de a urmări implementarea instrumentelor legale împotriva terorismului şi de a asigura coordonarea activităţilor Consiliului Europei în privinţa combaterii terorismului.

CODEXTER a redactat şi a supus spre aprobare Convenţia Europeană cu privire la prevenirea terorismului, deschisă pentru semnare la Varşovia la data de 16 mai 2005, denumită în cele ce urmează Convenţia nr. 196/2005. Scopul acestei Convenţii este de a îmbunătăţi eforturile părţilor semnatare în prevenirea terorismului, prin măsurile care pot fi luate la nivel naţional, dar şi prin intermediul cooperării internaţionale, în contextul existenţei unui cadru juridic guvernat de tratatele multilaterale sau bilaterale, dar şi de alte acorduri încheiate de către părţi.

Este important de subliniat că acţiunile întreprinse de Consiliului Europei prin intermediul CODEXTER sunt fundamentate pe ideea de bază potrivit căreia orice lege penală sau altă măsură va fi luată cu deplina respectare a drepturilor omului şi cu respectarea regulilor statului de drept, având ca scop final stimularea cooperării internaţionale în vederea aducerii teroriştilor în faţa justiţiei.

În acest sens, Consiliul Europei a adoptat la 19 mai 2015 un Protocol adiţional la Convenţia nr. 196/2005[8], Protocol generat de nevoia de reglementare suplimentară cu privire la fenomenul luptătorilor străini. De asemenea, a fost adoptat un Plan de Acţiune cu privire la lupta împotriva extremismului violent şi radicalizării care conduc la terorism.

Prin Protocolul adiţional sunt definite următoarele sintagme: „participare în asociere sau grup” în scopul comiterii de acte teroriste, „pregătirea pentru terorism”, „călătorie în afara graniţelor” în scopul terorismului, „finanţarea călătoriei în afara graniţelor” în scopul terorismului, „organizarea şi facilitarea călătoriei în afara graniţelor” în scopul terorismului.

Se instituie astfel în sarcina părţilor semnatare obligaţia de a defini şi, respectiv, asigura incriminarea prin legile naţionale a faptelor definite prin Protocolul adiţional.

Planul de Acţiune[9] este destinat să acopere perioada 2015-2017 şi are două mari obiective:
– consolidarea cadrului juridic care reglementează terorismul şi extremismul violent;
– prevenirea şi lupta împotriva radicalizării terorismului prin măsuri concrete în sectorul public şi în mod particular în şcoli, închisori şi prin intermediul internetului.

Cu privire la primul obiectiv, măsurile concrete pe care Planul de Acţiune le propune sunt următoarele: semnarea şi ratificarea de către statele membre, dar şi statele vecine a instrumentelor legale adoptate de către Consiliul Europei (Convenţii, Protocoale adiţionale) în paralel cu elaborarea unor recomandări noi cu privire la teroriştii care acţionează individual şi, nu în ultimul rând, diseminarea jurisprudenţei CEDO. Cel de-al doilea obiectiv este fundamentat pe ideea esenţială potrivit căreia o cultură democratică se poate realiza numai prin educaţie, astfel încât să poată fi contracarate mesajele extremiste ale teroriştilor care pretind legitimitate prin afirmarea unor misiuni de natură religioasă.

De asemenea, Planul de Acţiune acordă o deosebită atenţie faptului că radicalizarea fenomenului terorismului îşi are originea şi în recrutarea adepţilor în închisori, aceştia fiind în mod primar expuşi unor abordări radicale şi violente determinate de condiţiile de încarcerare.

Se are în vedere şi faptul că internetul oferă, la rândul său, premisele pentru radicalizare, în contextul în care sunt diseminate mesaje fundamentate pe ură, în toate formele ei de manifestare, mesaje care au un impact emoţional, în special asupra tinerilor.

Sumarizând, cu privire la acest aspect, Consiliul Europei și-a propus să stimuleze şi să extindă pentru perioada 2015-2017 Programul „No hate speech campaign”.

Toate instrumentele legale elaborate la nivelul Consiliul Europei, dar şi Planul de Acţiune se fundamentează pe ideea esenţială, potrivit căreia orice acţiune întreprinsă trebuie să considere complementaritatea şi cooperarea cu UE, dar şi alţi actori internaţionali, cum ar fi CTED, UNODC, OSCE.

La nivelul Uniunii Europene, Consiliul European a adoptat Strategia UE de combatere a terorismului, Strategie care vizează combaterea terorismului la nivel mondial cu respectarea drepturilor omului şi creşterea siguranţei în Europa[10], în scopul asigurării unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru cetăţenii Europei.

Este de menţionat şi faptul că în anul 2004, Consiliul European a adoptat o declaraţie privind combaterea terorismului urmare a atacurilor teroriste comise la Madrid şi că prin respectiva declaraţie a fost creat postul de coordonator pentru lupta împotriva terorismului.

În orientările strategice privind justiţia şi afacerile interne din anul 2014, Consiliul European a reafirmat rolul important al coordonatorului în lupta împotriva terorismului. Cele mai recente domenii de activitate în care s-a concretizat activitatea coordonatorului pentru lupta împotriva terorismului sunt cele relative la luptătorii străini şi repatriaţi, cooperarea internaţională, dar şi monitorizarea instrumentelor existente.

Strategia UE de combatere a terorismului este construită pe ideea de cooperare cu ţările terţe şi cu celelalte organizaţii internaţionale şi regionale, fiind axată pe patru piloni principali, respectiv, prevenirea, protecţia, urmărirea şi răspunsul.

În ceea ce priveşte primul pilon – prevenirea – a fost adoptată o Strategie UE pentru combaterea radicalizării şi recrutării în scopuri teroriste, Strategie revizuită de către Consiliul European în luna iunie 2014. Revizuirea Strategiei a fost generată, în principal, de fenomenul persoanelor care acţionează singure şi a luptătorilor străini, dar şi de modul în care teroriştii au început să valorifice spaţiul cibernetic.

Protecţia cetăţenilor, a infrastructurilor critice şi reducerea vulnerabilităţii la atacuri, reprezintă cel de-al doilea pilon al Strategiei UE de combatere a terorismului. În concret se consideră următoarele direcţii de acţiune: protejarea frontierelor externe, îmbunătăţirea securităţii transporturilor, protejarea ţintelor strategice şi reducerea vulnerabilităţii infrastructurilor critice.

Cel de-al treilea pilon – urmărirea[11] – are în vedere combaterea capacităţii de planificare şi organizare a organizaţiilor teroriste, dar şi aducerea teroriştilor în faţa justiţiei. Aceste obiective pot fi realizate prin următoarele direcţii de acţiune: consolidarea capacităţilor naţionale de luptă împotriva terorismului, îmbunătăţirea cooperării practice şi schimbului de informaţii, în special prin intermediul Europol şi Eurojust, abordarea chestiunii finanţării terorismului şi dejucarea mijloacelor de organizare a atacurilor şi a mijloacelor de comunicare a organizaţiilor teroriste.

În final, cel de-al patrulea pilon al Strategiei de combatere a terorismului – răspunsul – are în vedere pregătirea gestionării şi reducerii la minimum a consecinţelor unui atac terorist.

Strategia UE de combatere a terorismului porneşte de la înţelegerea faptului că se poate vorbi de securitatea UE numai în contextul în care combaterea terorismului se realizează la nivel mondial, pe baza unei cooperări, atât cu ţări terţe, cât şi cu organizaţiile internaţionale şi regionale. Cooperarea se realizează prin dialoguri politice la nivel înalt, adoptarea unor clauze, acorduri de cooperare sau realizarea unor proiecte specifice de consolidare a capacităţii şi asistenţei acordate unor ţări strategice.

În România, activitatea de prevenire şi combatere a terorismului este guvernată de prevederile Legii nr. 535/2004[12] privind prevenirea şi combaterea terorismului. În partea introductivă a legii sunt definite următoarele concepte: „terorism”, „acte de terorism”, „entitate”, „grupare”, „organizaţie teroristă”, „acţiuni teroriste”, „criză teroristă”, „intervenţie antiteroristă”, „intervenţie contrateroristă” etc. Cooperarea în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului se realizează ca Sistem Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului – SNPCT, la care participă o serie de autorităţi şi instituţii publice enumerate exhaustiv de lege. Autoritatea naţională în domeniu este, conform legii, Serviciul Român de Informaţii – SRI, iar în cadrul acestui serviciu funcţionează Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă – CCOA, care asigură coordonarea tehnică a SNPCT, celelalte autorităţi şi instituţii publice desfăşurând activităţi specifice de prevenire şi combatere a terorismului, conform atribuţiilor şi competenţelor legale. Atribuţiile specifice pe linia prevenirii terorismului, dar şi cele pe linia combaterii terorismului, sunt enumerate exhaustiv de legiuitor.

Prevenirea finanţării actelor de terorism este reglementată în Capitolul III din Legea nr. 535/2004, dispoziţiile legale fiind subsumate unor prevederi relative la operaţiuni financiar-bancare interzise şi, respectiv, operaţiuni financiar-bancare supuse autorizării. Art. 32 din legea precitată defineşte actele de terorism şi reglementează 21 de modalităţi alternative de săvârşire a acestora.

Prin legea de punere în aplicare a Noului Cod Penal au fost introduse două infracţiuni noi. Prima dintre infracţiuni vizează recrutarea de persoane în vederea comiterea de infracţiuni care intră în sfera de aplicare a Legii nr. 535/2004. Cea de-a doua infracţiune se referă la situaţia persoanelor care instigă public la comiterea actelor de terorism sau care comit acte de propagandă publică în acest scop. Este de menţionat faptul că dispoziţiile penale din Legea nr. 535/2004 sunt concordante cu Decizia-cadru a Consiliului UE (JAI) 2002/475/JAI din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului, dar şi cu obligaţiile asumate, urmare a ratificării Convenţiei internaţionale privind reprimarea finanţării terorismului.

3. Terorismul şi crima organizată

Instrumentele legale analizate, dar şi strategiile, acţiunile, poziţiile comune au evidenţiat faptul că finanţarea terorismului este crucială pentru existenţa organizaţiilor teroriste şi pentru realizarea scopurilor criminale şi politice propuse.

Din acest punct de vedere, este considerată ca fiind relevantă, cu titlu de exemplu, finanţarea organizaţiei teroriste Statul Islamic (ISIS). Este îndeobşte cunoscut faptul că această organizaţie a fost finanţată prin exportul şi contrabanda cu petrol din Siria şi că veniturile realizate din aceste activităţi au fost cele care au permis dezvoltarea sa militară şi creşterea influenţei politice.

Pornind de la exemplul concret mai sus enunţat, se poate considera că prin eliminarea suportului financiar se va obţine impactul dorit asupra posibilităţii ca anumite organizaţii să funcţioneze ca organizaţii teroriste.

Din această perspectivă prezintă importanţă distincţia dintre finanţarea terorismului ca atare, respectiv, a organizaţiilor teroriste şi finanţarea unui act terorist. Această distincţie este relevantă şi din perspectiva relaţiei existente între crima organizată şi organizaţiile teroriste.

Crima organizată, la fel ca şi organizaţiile teroriste, poate recurge la un act terorist, dar pentru realizarea unor scopuri diferite de cele ale organizaţiilor teroriste. Pe de altă parte, este indubitabil faptul că grupurile de criminalitate organizată supravieţuiesc la fel ca şi organizaţiile teroriste prin abilitatea de a-şi finanţa activităţile criminale, respectiv, abilitatea de a obţine şi transfera fonduri ilicite, de a păstra aceste fonduri în afara controlului exercitat de către autorităţi.

Concluzionând asupra faptului că, deşi scopurile urmărite sunt diferite, metodele de finanţare pot fi similare, apreciem că o analiză şi o investigare coordonată a modalităţilor de finanţare a acestora, ar putea să genereze rezultate concrete în viitor. În fond, există pattern-uri care sunt replicate şi duplicate atât de organizaţiile de crimă organizată, cât şi de organizaţiile teroriste, pattern-uri care pot să reprezinte punctul de plecare pentru o abordare comună a organizaţiilor internaţionale. În acest sens, Carlo Chiaromonte – Head of the Criminal Law and Terrorism Divisions Council of Europe – afirma: „terorismul şi crima organizată nu sunt numai o problemă globală, dar sunt o problemă globală similară[13].

În concluzie, cooperarea globală trebuie să considere împreună crima organizată şi terorismul, astfel încât să poată fi realizată o sinteză a tehnicilor de intervenţie şi de investigare a acestora, în scopul creşterii eficienţei luptei împotriva lor.

ANEXĂ

Cele 19 instrumente juridice internaţionale pentru prevenirea terorismului elaborate de către Organizaţia Naţiunilor Unite:
– Convenţia referitoare la infracţiuni şi la anumite alte activităţi săvârşite la bordul aeronavelor din 14 septembrie 1963;
– Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite de aeronave din 16 decembrie 1970;
– Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei civile din 23 septembrie 1971;
– Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite de violenţă în aeroporturile care deservesc aviaţia civilă internaţională, suplimentar la Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra siguranţei aviaţiei civile din 24 februarie 1988;
– Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite referitoare la aviaţia civilă internaţională din 10 septembrie 2010;
– Protocolul suplimentar la Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite referitoare la aviaţia civilă internaţională din 10 septembrie 2010;
– Protocolul de modificare a Convenţiei referitoare la infracţiuni şi la anumite alte activităţi săvârşite la bordul aeronavelor din 4 aprilie 2014;
– Convenţia privind prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici din 14 decembrie 1973;
– Convenţia internaţională contra luării de ostatici din 17 decembrie 1979;
– Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare din 26 octombrie 1979;
– Amendament la Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare, Conferinţa de la Viena, 4-8 iulie 2005;
– Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime din 10 martie 1988;
– Protocolul Convenţiei pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime din 14 octombrie 2005;
– Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental din 10 martie 1988;
– Protocolul din 2005 la Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental din 14 octombrie 2005;
– Convenţia cu privire la marcajul explozibililor plastici şi în folie în scopul detectării din 1 martie 1991;
– Convenţia internaţională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explozibili din 15 decembrie 1997;
– Convenţia internaţională privind reprimarea finanţării terorismului din 9 decembrie 1999;
– Convenţia internaţională privind reprimarea actelor de terorism nuclear din 13 aprilie 2005.


[1] I. Dragoman, M. Radu, Modernitate în problemele fundamentale de drept internaţional umanitar, Ed. Zedax, Focşani, 2005, p. 182.
[2] M. Deflem, Terrorism and Counter-Terrorism: Criminological Perspectives, Elsevier Sociology of Crime Law and Deviace, vol. 5, 2004, pp. 9-18.
[3] A.P. Schmid, Political terrorism: A research guide to concept, theories, data bases and literature, Elsevier Science Ltd, 1983, pp. 34-37.
[4] R. Stănoiu, E. Stănişor, C. Sima, A. Preda, V. Teodorescu, Marea criminalitate în contextul globalizării, Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 70.
[5] A se vedea aici.
[6] R. Stănoiu, E. Stănişor, C. Sima, A. Preda, V. Teodorescu, op. cit., p. 249.
[7] Anexa  – Sumarizarea celor 19 instrumente legale internaţionale împotriva terorismului,
[8] Additional Protocol to the Council of Europe Convention on the Prevention of Terrorism, adopted by the Committee of Ministers at its 125th Session on 19 May 2015
[9] Plan de Acţiune „The fight against violent extremism and radicalisation leading to terrorism
[10] A se vedea aici.
[11] A se vedea aici.
[12] Publicată în M. Of. nr. 1161 din 8 decembrie 2004.
[13] Conferinţa Internaţională despre terorism şi crimă organizată de la Malaga, 25-26 septembrie 2014.


Avocat Alina Lefter
Partener DRAGOMIR & ASOCIAŢII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.