ANPC a desfășurat controale în grădinițe
13.10.2017 | JURIDICE.ro

Joi, 12 octombrie 2017, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a anunțat că, în perioada 11-22 septembrie 2017, a desfășurat o acțiune de control privind verificarea modului în care se respecta prevederile legale din domeniul protecției consumatorilor în grădinițele cu program prelungit, particulare și de stat, potrivit unui comunicat ANPC
În cadrul acțiunii de control, au fost verificate 485 grădinițe cu program prelungit, din care la 107 (22%) s-a constatat ca nu respectau în totalitate prevederile actelor normative în ceea ce privește modul de asigurare a calității serviciilor prestate.
Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost aplicate de 239 sancțiuni contravenționale, din care 204 avertismente și 35 amenzi în valoare de 103500 lei, pentru încălcarea reglementarilor privind protecția consumatorilor.