Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Gheorghe Stan: Respingem categoric insinuările conform cărora inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu obiectivitate și imparțialitate

16.10.2017 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Luni, 16 octombrie 2017, Gheorghe Stan, inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare, a precizat, în cadrul ședinței Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la raportul de control al Inspecției Judiciare la Direcția Națională Anticorupție, potrivit agerpres.ro: „Mă întreb dacă este în favoarea sistemului judiciar și a credibilității acestuia să susții în calitate de conducător de unitate de parchet (procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi — n.r.) controlată că a avut senzația că s-a venit cu anumite teme care trebuie verificate. Este destul de periculos, de neproductiv și de asemenea dăunător atât sistemului judiciar, cât și societății civile. (…) Aceeași senzație a avut-o doamna procuror-șef și cu privire la acel bilețel pe care inspectorul judiciar a scris numere de dosare penale, susținând că în realitate prin acest control s-au făcut și alte chestiuni exterioare verificărilor. Mă gândesc că prin aceste afirmații s-a încercat să se inducă în mod public ideea că inspectorii judiciari nu și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu obiectivitate și imparțialitate, senzație care este departe de adevăr. Respingem categoric astfel de insinuări. Probabil că aceste demersuri se subsumează intenției declarate de la început, și anume aceea de a crea premisele contestării raportului prin invocarea unor vicii de procedură inexistente.

Ref. deplasarea procurorului Elena Rădescu la DNA, anterior controlului, potrivit agerpres.ro: „La data de 3 iulie, doamna Rădescu, după emiterea Ordinului 71, s-a deplasat la sediul Direcției Naționale Anticorupție fără a se consulta cu membrii echipei de control și fără a înștiința conducerea Inspecției Judiciare. Conform procesului verbal pe care aceasta l-a întocmit ulterior acestei vizitei se menționează în interiorul acesteia că s-a purtat de către inspectorul judiciar cu procurorul-șef și cu adjunctul acestei, domnul Marius Iacob, discuții privind condițiile în care se va desfășura controlul și obiectivele stabilite. Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri.

Ref. contestarea unor constatări din raportul final al Inspecției Judiciare, potrivit agerpres.ro: „Ce este inedit în acest raport este o notă de opinie separată, întocmită de către inspectorii Rădescu, Prisecariu și Focică, în care ce fac doamnele inspector? Arată că nu sunt de acord cu ce au reținut colegele lor în raport. Adică, mai precis, contestă constatările făcute de aceste colege. Această procedură eu, personal, nu am întâlnit-o în 19 ani de magistratură și șapte ani ca inspector — să contești constatările faptice reținute de colegi într-un raport de control.

Raportul nu a respectat structura din ordinul inspectorului-șef, din cauza faptului că, după încheierea propriu-zisă a activității de control, doamna inspector Rădescu, în calitate de coordonator, a remis în scris colegelor inspector o adresă prin care solicita ca partea lor din raport să fie întocmită după o nouă structură, stabilită personal de ea, fără consultarea celorlalți membri ai echipei și în contradicție cu ce era menționat, de altfel, în ordinul inspectorului-șef.

Ref. verificările efectuate la DNA, potrivit agerpres.ro: „Este vorba de un control de fond la o unitate de parchet care nu a mai fost controlată de peste 10 ani de zile. Nu am avut în vedere efectuarea unei analize a dosarelor din punct de vedere al situației de fapt cercetate în cauză, ci realizarea unei verificări efective a modului de respectare a normelor procedurale și regulamentare de către procurori, așa cum s-a procedat în cursul tuturor misiunilor de control desfășurate până la această dată. Prin verificarea dosarelor doar pe bază de liste, fișe sau referate prezentate de către procurorii verificați nu se poate examina conformitatea datelor puse la dispoziție de către procurori cu realitatea celor efectiv realizate în dosarele verificate.

S-a decis în final, cu vot majoritar, că dacă în cursul verificărilor care vor fi efectuate vor rezulta indicii privind probleme de comunicare, se va aprecia de către echipa de control dacă se vor solicita puncte de vedere de la aceștia. Totodată, s-a stabilit și că, pentru motive întemeiate, inspectori din cadrul echipei pot efectua orice alte verificări, împreună cu membrii celorlalte echipe. Acesta a fost cadrul în care, la datele de 23 și 24 august 2017, au fost realizate discuții cu procurorii care au funcționat în cadrul structurii centrale a DNA în perioada verificată, care nu-și mai desfășoară activitatea în unitate la data verificărilor.

În concluzie, în raport de cele ce mi-au fost aduse la cunoștință privind divergențele existente între membrii echipei de control, față de dispozițiile care mi-au revenit, mi-am expus în cadrul discuțiilor purtate punctul de vedere, în sensul că este conform normelor care reglementează activitatea de inspecție, ca strategia de efectuare a verificărilor să se stabilească de către coordonatorul echipei, prin consultarea inspectorilor judiciari componenți ai echipei, și nu de către coordonatorul echipei cu procurorul șef de direcție.”

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week