Secţiuni » Arii de practică » Business » Proprietate intelectuală
Proprietate intelectuală
DezbateriCărţiProfesionişti

TUE. T-143/16, Intesa Sanpaolo/EUIPO – Intesia Group Holding (INTESA). Absenţa utilizării serioase, decădere. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecător raportor
17.10.2017 | Diana BULANCEA

Secţiuni: Content, Dreptul proprietatii intelectuale, Dreptul Uniunii Europene, Selected, Studii
JURIDICE - In Law We Trust
Diana Bulancea

Diana Bulancea

Hotărârea din 4 octombrie 2017, nepublicată, cu referinţa EU:T:2017:687 şi limba de procedură – engleza.

Marcă a Uniunii Europene – Procedură de decădere – Marcă a Uniunii Europene verbală INTESA –– Articolul 51 alineatul (1) litera (a) şi alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 58, alineatul (1) litera (a) şi alineatul (2) din Regulamentul UE 2017/1001] – Absenţa utilizării serioase

Reclamanta Intesa Sanpaolo SpA a obţinut la 13 februarie 2009 înregistrarea semnului verbal INTESA, ca marcă a Uniunii Europene, pentru produse şi servicii din clasele 16, 35, 36, 38, 41 şi 42, în sensul Aranjamentului de la Nisa[1].

La data de 17 februarie 2014, Intesia Group Holding GmbH a formulat o cerere de decădere, invocând absenţa utilizării serioase a respectivei mărci.

Divizia de anulare a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) a admis în parte cererea de decădere şi a revocat integral marca în privinţa claselor 16, 38 şi 41, precum şi parţial în privinţa serviciilor de „publicitate; birotică” din clasa 35, „activităţilor imobiliare” din clasa 36 şi „serviciilor științifice și tehnologice, precum și serviciilor de cercetare și proiectare referitoare la acestea; proiectare și dezvoltare de hardware și software de calculator; asistenţa şi reprezentare juridică” din clasa 42.

Intesa Sanpaolo a contestat decizia diviziei de anulare în partea referitoare la serviciile pentru care fusese admisă cererea de decădere, însă camera de recurs a EUIPO a respins calea de atac exercitată.

În faţa Tribunalului, reclamanta Intesa Sanpaolo a solicitat anularea deciziei camerei de recurs a EUIPO, susţinând, în esenţă, că, prin probele administrate, ar fi dovedit utilizarea serioasă a mărcii contestate pentru serviciile din clasele 35, 36, 38, 41 şi 42.

Tribunalul a respins acţiunea în anularea deciziei camerei de recurs a EUIPO, confirmând lipsa de concludenţă a probelor depuse de către reclamantă pentru dovedirea utilizării serioase a respectivelor servicii.

Astfel, în privinţa serviciilor de publicitate, Tribunalul a reţinut că elementele de probă depuse, constând în broşuri promoţionale referitoare la oferte de credite imobiliare, de împrumuturi, de fonduri de investiţii şi de alte servicii financiare, erau apte să ateste utilizarea mărcii pentru servicii financiare din clasa 36, cărora le asigura promovarea, însă ele nu puteau, sub nicio formă, să constituie în sine o ofertă servicii de publicitate din clasa 35, oferită terţilor. Tribunalul a subliniat că, în condiţiile în care reclamanta nu a demonstrat că serviciile de publicitate ar fi fost oferite terţilor în mod independent, simpla utilizare internă a mărcii contestate nu poate fi considerată o utilizare serioasă (făcând referire, în acest sens şi prin analogie, la hotărârea din 9 decembrie 2008, Verein Radetzky-Orden, C‑442/07, EU:C:2008:696, punctul 22).

În acelaşi sens, Tribunalul a reţinut că, în privinţa serviciilor de birotică, broşurile promoţionale şi extrasele de pe site-uri internet depuse ca elemente de probă vizau diverse servicii financiare oferite de reclamantă. Simplul fapt că aceasta foloseşte servicii de birotică pentru a-şi susţine propriile activităţi de afaceri nu înseamnă, contrar a ceea ce ea pretinde, că le oferă, de asemenea, terţilor, ca servicii, în mod separat.

În privinţa activităţilor imobiliare, Tribunalul a constatat că, pe de o parte, broşurile şi prezentările pe suport informatic referitoare la utilizarea eficace a energiilor regenerabile în clădiri nu au aptitudinea de a dovedi că reclamanta ar fi furnizat astfel de servicii, iar pe de altă parte, formularele de contracte-tip necompletate, care oricum nu conţineau marca contestată, nu furnizau nicio indicaţie referitoare la durata, locul şi importanţa utilizării respectivei mărci, în condiţiile în care reclamanta nu a produs dovezi referitoare la numărul utilizărilor respectivelor contracte-tip, respectiv al operaţiunilor comerciale efectuate prin intermediul lor, pentru a demonstra că a încercat să menţină o poziţie comercială pe piaţa imobiliară.

Reclamanta a criticat decizia camerei de recurs, printre altele, pentru că nu menţionase şi nu avusese în vedere, în decizia atacată, o hotărâre a Tribunalului din Florenţa (Italia), care ar fi dovedit utilizarea serioasă a mărcii contestate pentru servicii imobiliare pe teritoriul Italiei, unde era considerată o marcă având o reputaţie.

Tribunalul a reamintit mai întâi că regimul european al mărcilor este un sistem autonom, constituit dintr‑un ansamblu de norme și care urmărește obiective care îi sunt specifice, aplicarea acestuia fiind independentă de orice sistem național (făcând referire, în acest sens, la hotărârea din 25 octombrie 2007, Develey/OHMI, C‑238/06 P, EU:C:2007:635). Apoi, a subliniat că prevederile care impun o utilizare serioasă urmăresc un scop diferit de cele referitoare la protecţia lărgită oferită mărcilor care au o reputaţie în Uniunea Europeană – în timp ce cele din urmă permit extinderea protecţiei în afara categoriilor de produse şi servicii pentru care marca a fost înregistrată, noţiunea de „utilizare serioasă” impune minima condiţie a utilizării pe care toate mărcile trebuie să o îndeplinească pentru a fi protejate. În consecinţă, Tribunalul a conchis că reputaţia mărcii contestate nu permitea, în sine, să dovedească existenţa unei utilizări serioase a acesteia pentru serviciile în cauză.

În plus, hotărârea Tribunalului din Florenţa nu conţine nicio motivare referitoare la folosirea serioasă a mărcii contestate în legătură cu serviciile din clasa 36 şi, mai mult, nu se referă la probele pe care acest Tribunal şi-a bazat constatarea.

În ceea ce priveşte serviciile de telecomunicaţii şi de transmitere electronică a informaţiilor, Tribunalul a reţinut că, pe de o parte, unul din înscrisurile depuse de reclamantă făcea referire la un dispozitiv tehnic care integra tehnologia GPS şi transmitea în timp real datele tehnice ale vehiculului către un centru operaţional. Or, un astfel de dispozitiv nu constituia decât un instrument complementar al asigurării propuse de reclamantă pentru automobile şi nu un dispozitiv vândut în mod independent terţilor. Pe de altă parte, extrasele de pe site-ul internet depuse de reclamantă se înscriau în contextul furnizării de servicii de informare, respectiv de promovare a produselor financiare, şi nu reprezentau o furnizare de servicii tehnice.

Referitor la serviciile de educaţie, de formare, de divertisment şi la activităţile sportive şi de recreere, Tribunalul a reţinut că, în primul rând, fotocopiile contractelor referitoare la sprijinul oferit întreprinderilor care formulaseră cereri de finanţare din bugetul Uniunii dovedeau că reclamanta propunea două tipuri de servicii terţilor: pe de o parte, căutarea oportunităţilor de finanţare disponibile în Uniunea Europeană, iar pe de altă parte, lobby-ul şi stabilirea legăturilor în scopul obţinerii finanţărilor. Cu toate acestea, aceste contracte nu dovedeau în mod satisfăcător utilizarea mărcii în cauză pentru respectivele servicii, întrucât contractele nu erau încheiate de reclamantă, ci de o altă societate pentru care reclamanta nu indicase legătura existentă între ele, şi, în orice caz, activitatea de formare era secundară faţă de finalitatea reală a contractelor, de obţinere de fonduri, iar cele 8 contracte-tip nu demonstrau că marca fusese utilizată pentru a crea debuşee comerciale pentru respectivele servicii.

În al doilea rând, faptul că reclamanta oferea carduri care ar fi permis clienţilor să beneficieze de oferte speciale în timpul evenimentelor culturale şi de divertisment, nu putea fi considerat că aceasta oferea în mod automat şi servicii de divertisment sau activităţi sportive şi de recreere. Tribunalul a confirmat interpretarea dată de camera de recurs, potrivit căreia respectivele carduri păreau mai degrabă să se înscrie într-o campanie promoţională a reclamantei care urmărea să recompenseze clienţii pentru fidelitatea lor şi să-i incite să rămână clienţi. În plus, nici un alt element de probă nu dovedea că reclamanta ar fi prestat ea însăşi servicii de divertisment sau servicii sportive şi de recreere în beneficiul terţilor.

În al treilea rând, în privinţa broşurilor destinate să ajute clienţii să selecteze produsul de investiţii convenabil, Tribunalul a subliniat că activitatea de învăţare intervenea exclusiv în susţinerea activităţii de alegere a produselor financiare şi nu era propusă ca activitate autonomă de către reclamantă, astfel încât ele nu puteau dovedi utilizarea mărcii în cauză decât pentru serviciile financiare propuse şi nu pentru serviciile de educaţie din clasa 41.

Tribunalul a reamintit că o utilizare serioasă nu poate fi dovedită cu probabilităţi sau prezumţii, ci doar cu elemente concrete şi obiective care să dovedească o utilizare efectivă şi suficientă a mărcii pe piaţa relevantă [făcând referire, în acest sens, la hotărârea din 9 septembrie 2015, Inditex/OHMI – Ansell (ZARA), T‑584/14, nepublicată, EU:T:2015:604] şi, în absenţa acestora, precum şi a oricărei informaţii referitoare la cifra de afaceri care ar fi fost obţinută din prestarea serviciilor din clasele menţionate, a respins recursul reclamantei, menţinând decizia camerei de recurs a EUIPO.


[1] Clasificarea Nisa, instituită prin Aranjamentul adoptat la Conferința diplomatică de la Nisa la 15 iunie 1957, revizuit ultima dată la Geneva la 13 mai 1977 și modificat la 28 septembrie 1979 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1154, nr. I-18200, p. 89), este o clasificare internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor. Clasificarea de la Nisa este gestionată de Biroul internațional al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI). Lista claselor acestei clasificări cuprinde, de la 1 ianuarie 2002, 34 de clase de produse și 11 clase de servicii. Fiecare clasă este desemnată printr-una sau mai multe indicații generale, denumite în mod curent „titlul clasei”, care indică în manieră generală domeniile în care se încadrează în principiu produsele sau serviciile din această clasă. Lista alfabetică a produselor și serviciilor cuprinde aproximativ 12000 de poziții. Clasificarea de la Nisa este revizuită o dată la cinci ani de un comitet de experți. La 1 ianuarie 2017 a fost publicată cea de a unsprezecea ediție, care poate fi consultată în limbile franceză sau engleză aici.


Judecător Diana Bulancea

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti