Coaliția de guvernare a adoptat o serie de măsuri privind proiectul de buget pentru anul 2018
18.10.2017 | JURIDICE.ro

Miercuri, 18 octombrie 2017, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României, a anunțat că, în cadrul ședinței coaliției de guvernare, au fost adoptate următoarele măsuri privind proiectul de buget pentru anul 2018, potrivit profit.ro:
– modificarea prevederilor privind plata defalcată a TVA, aceasta urmând să se aplice, începând cu anul 2018, numai societăților rău-platnice sau aflate în insolvență;
– scăderea impozitului pe profit de la 16% la 10%.
Cu privire la eliminarea impozitului pe dividende și la majorarea salariilor bugetarilor, președintele Senatului nu a confirmat, dar nici nu a infirmat, adoptarea unor astfel de măsuri.
Totodată, proiectul de buget pentru anul 2018 nu ia în calcul o eventuală modificare a Legii pensiilor. Creșterea punctului de pensie ar urma să se realizeze la 1 iulie 2018.
Călin Popescu Tăriceanu: „(Split TVA – n. red.) se va aplica de la 1 ianuarie pentru cei care sunt rău-platnici și pentru societățile care sunt în insolvență. Restul, numai cei care doresc să opteze voluntar. Deci, TVA split nu urmărește să inducă o dificultate pentru operatorii economici. Dacă sunt unii dintre ei care vor dori să opteze, sigur că pot să o facă.
Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm evaziunea fiscală în domeniul TVA și, de asemenea, cei care au un istoric de rău-platnici și la data de 31 decembrie vom constata că fie obligațiile de plată a TVA, fie celelalte obligații către bugetul de stat nu sunt achitate, vor trece la TVA split. Dacă își corectează comportamentul, atunci pot să iasă de sub incidența acestei măsuri.„