Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Consiliul de Mediere a transmis autorităților judiciare întreaga legislație din domeniul medierii în format electronic

20.10.2017 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Joi, 19 octombrie 2017, Consiliul de Mediere a informat că, din dorința de a veni în sprijinul activității autorităților judiciare românești, a trimis tuturor Curților de Apel, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului General, Curții Constituționale a României, Inspectoratului General al Poliției Române etc., pe suport CD, întreaga legislație din domeniul medierii aplicabilă atât în materie civilă, cât și în materie penală, potrivit unui comunicat semnat de Mugur Bogdan Mitroi, președinte.

Proiectul, inițiat de Consiliul de Mediere și coordonat de Ion Dedu, membru în Comisia Permanentă a Consiliului de Mediere, va continua și la nivel județean, prin trimiterea CD-urilor către toate tribunalele și judecătoriile din țară.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week