Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





RIL admis. Instanța competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de ANI
25.10.2017 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 24 octombrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 10/2017 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22, art. 23 și art. 24 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. 

1. Obectul recursului în interesul legii

Problema de drept care a creat divergența de practică judiciară vizează stabilirea instanței competente să soluționeze acțiunea având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de Agenția Națională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, în raport cu dispozițiile art. 22, art. 23 și art. 24 din Legea nr. 176/2010.

2. Optica jurisprudenţială

Prin recursul în interesul legii se arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, astfel:

a) Într-o primă opinie s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze o acțiune având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de către Agenția Națională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, este instanța de contencios administrativ.

În susținerea acestei opinii s-a reținut că Legea nr. 176/2010 instituie o procedură specială de constatare a conflictului de interese, care presupune întocmirea unui referat de evaluare, în care se constată existența acestui conflict și care este supus controlului judecătoresc la instanța de contencios administrativ, așa cum prevăd dispozițiile art. 21-22 din lege.

În situația în care raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat, Agenția Națională de Integritate are dreptul de a sesiza, în termen de 6 luni, instanța de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

S-a apreciat că, într-o asemenea situație, voința legiuitorului este neechivocă și că instanța de contencios administrativ este instanța competentă să soluționeze cererile de anulare a actelor întocmite cu încălcarea, constatată prin raportul de evaluare, a conflictelor de interese.

Aceasta deoarece cererea de anulare a respectivelor contracte are un caracter subsidiar acțiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, și cauza principală a nulității acestora. Așadar, competența de soluționare se determină în raport cu cererea principală, care este acțiunea de constatare a conflictului de interese.

S-a reținut că prevederile Legii nr. 176/2010 instituie o competență derogatorie în raport cu cele ale Codului muncii, conferind competență specială instanței de contencios administrativ, cu privire la toate actele juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese, neinteresând, deci, natura actului (civil, comercial sau de muncă).

Art. 267 din Codul muncii prevede că „Pot fi părți în conflictele de muncă:

a)salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b)angajatorii – persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c)sindicatele și patronatele;

d)alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.”

Acest text de lege s-ar aplica doar dacă o normă expresă din Legea nr. 176/2010 ar conferi explicit Autorității Naționale pentru Integritate atribuția de a introduce, la instanța de dreptul muncii, o acțiune care are ca obiect un conflict de muncă.

Or, Legea nr. 176/2010 prevede că Autoritatea Națională de Integritate sesizează instanța de contencios administrativ în vederea anulării actelor întocmite cu încălcarea dispozițiilor legii [art. 22 alin. (2) și (3)].

Art. 23 prevede numai sancțiunea civilă aplicabilă (fără dispoziții de drept procedural), iar art. 24 este singurul care cuprinde norma de competență și dispozițiile de procedură, ambele texte de lege trimițând la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă nu s-ar fi intenționat să se atribuie instanțelor de contencios administrativ competența de anulare a tuturor actelor încheiate cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, și nu doar a actelor administrative, dispoziția art. 24 alin. (1) și (2) ar fi redundantă și nu ar prezenta nicio utilitate, întrucât este evident că instanțele de contencios judecă acțiunile în anularea actelor administrative potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, litigiile de muncă sunt litigii de drept privat, iar cauzele de nulitate din Codul muncii sunt distincte de cele din Legea nr. 176/2010. Or, atunci când o instanță de contencios administrativ anulează un astfel de contract de muncă încheiat cu încălcarea legii, nu aplică nicio normă de dreptul muncii..

b) Într-o altă opinie s-a apreciat că este esențială distincția pe care o face legiuitorul în art. 22 alin. (1) și (2) și în art. 23 din Legea nr. 176/2010, între actele juridice, pe de o parte, și actele administrative, pe de altă parte, doar ultima categorie fiind supusă controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ.

În argumentarea celei de-a doua opinii s-a reținut că, dacă toate acțiunile la care se referă art. 22 și art. 23 din Legea nr. 176/2010 ar fi date în competența instanțelor de contencios administrativ, ar fi lipsită de efecte această distincție pe care chiar legiuitorul o face între cele două categorii de acte. Or, în interpretarea contrară, textul art. 24 din același act normativ ar apărea ca o dispoziție legală redundantă.

În mod evident, o astfel de interpretare ar fi invalidă din punct de vedere juridic, deoarece ar trebui să se admită că legiuitorul a edictat un text legal lipsit de orice utilitate (art. 24).

Astfel, din moment ce a operat cu două categorii de acte, pe de o parte, cu acte administrative, iar, pe de altă parte, cu acte juridice, a înțeles că se aplică, după caz, proceduri de judecată diferite, în funcție de natura juridică a actului în discuție.

În plus, ordonarea textelor de lege aflate în discuție nu demonstrează subsidiaritatea acțiunilor întemeiate pe prevederile art. 23, în raport cu procesele fundamentate pe prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010, ci doar consecutivitatea respectivelor dispoziții legale.

Un alt argument în sprijinul acestei concluzii ar putea fi considerat și modul de interpretare al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 care precizează că acțiunile introduse la instanța de contencios administrativ urmează regulile de competență prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, de unde rezultă că, pentru celelalte acțiuni formulate pentru constatarea nulității absolute a actelor juridice, altele decât administrative, se aplică dispozițiile dreptului comun.

În aceeași ordine de idei s-a reținut că, pentru stabilirea competenței instanțelor în materia aflată în discuție, este esențial a fi avută în vedere și calitatea părților, obiectul actului juridic încheiat, precum și temeiul acestuia, pentru a se determina natura acestuia, respectiv dacă este vorba de un act administrativ unilateral sau de un act asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, (categoria contractelor administrative), în opoziție cu toate celelalte acte juridice întocmite cu încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități/conflicte de interese (de exemplu: contracte de muncă, contracte civile de furnizare servicii medicale).

În favoarea acestei interpretări este și argumentul că o normă de excepție în ceea ce privește competența instanțelor de judecată, derogatorie de la regula generală, nu poate fi exprimată decât în mod expres și neechivoc, ea neputând fi dedusă. Or, regula generală în materia contenciosului administrativ este că acest tip de acțiuni nu sunt acțiuni în constatare, ci, prin excelență, acțiuni în realizarea dreptului.

În fine, dreptul administrativ nu operează cu distincția, specifică dreptului privat, dintre nulitate absolută și nulitate relativă. Dimpotrivă, art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, referindu-se la „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim (…) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului (…)”, exclude relativitatea în ceea ce privește persoanele care pot invoca nulitatea unui act administrativ. Sub acest aspect este de remarcat că în dreptul administrativ nu există niciun exemplu de nulitate relativă.

3. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat ca fiind în litera și spiritul legii a doua opinie exprimată, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, competența de soluționare a acțiunilor având ca obiect constatarea nulității unor acte juridice, formulate de Agenția Națională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existența unui conflict de interese, se stabilește în raport cu natura juridică a actului contestat.

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 22, art. 23 și art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanța competentă să soluționeze acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenția Națională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existența conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.”

Andrei Pap
Avocat colaborator SVS & PARTNERS

 


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.