Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept constituţional
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti

CCR a primit vizita unui grup de experți din cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova


26.10.2017 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Content, Drept constitutional
JURIDICE - In Law We Trust

Miercuri, 25 octombrie 2017, Curtea Constituțională a României a informat că în ziua de 24 octombrie 2017, a primit vizita de lucru a unui grup de 5 experţi din cadrul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, însoțiți de 3 experţi din cadrul Ministerului Justiţiei al României, care au asistat la şedinţa publică de dezbateri, potrivit unui comunicat CCR.

Vizita de lucru a fost efectuată în urma solicitării în acest sens a Ministerului Justiției al României, fiind organizată în cadrul programului de cooperare între România și Republica Moldova și în acord cu Planul de acțiuni în domeniul Justiției între Ministerul Justiției al României și Ministerul Justiției al Republicii Moldova pentru perioada 2016-2018, semnat la Chișinău în data de 26 august 2016, obiectivele de interes ale acestui parteneriat strategic vizând inclusiv activitatea și rolul Curții Constituționale în sistemul de drept național.

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro