Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Afaceri transfrontaliere
CărţiProfesionişti
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

CJUE. C‑195/16, I v. Staatsanwaltschaft Offenburg. Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere. Prof. dr. Camelia Toader, membru al completului

26.10.2017 | JURIDICE.ro

Trimitere preliminară – Transport – Permis de conducere – Directiva 2006/126/CE – Articolul 2 alineatul (1) – Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere – Noțiunea «permis de conducere» – Certificat care atestă promovarea examenului de obținere a permisului de conducere (CEPC) şi care îl autorizează pe titularul său să conducă pe teritoriul statului membru care l‑a eliberat înainte de înmânarea permisului de conducere definitiv – Situație în care titularul CEPC conduce un vehicul într‑un alt stat membru – Obligația de a recunoaște CEPC – Sancțiuni impuse titularului CEPC pentru conducerea unui vehicul în afara teritoriului statului membru care a eliberat CEPC menționat – Proporționalitate

Din completul de judecată a făcut parte prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

La 15 mai 2015, I, cu domiciliul în Franța, a fost oprit pe teritoriul comunei Kehl (Germania) în timp ce conducea un vehicul de categoria B pe un drum public. Persoana în cauză deținea o carte de identitate valabilă, precum și un certificat care atesta susținerea examenului pentru obținerea permisului de conducere (denumit în continuare „CEPC”), document provizoriu eliberat, în principiu, oricărui candidat care a promovat în Franța examenele teoretic și practic pentru obținerea permisului de conducere de categoria B, care, potrivit reglementării franceze, înlocuiește permisul de conducere pe teritoriul național în cazul solicitării sale de către forțele de ordine timp de patru luni de la data examenului practic. Este cert că, la data opririi sale, permisul de conducere definitiv nu îi fusese încă eliberat lui I de autoritățile franceze.

Întrucât a considerat că, din moment ce valabilitatea unui CEPC este limitată la teritoriul francez, I nu deţinea, la momentul faptelor, un drept de conducere străin care i‑ar fi permis să conducă un autovehicul în Germania în temeiul articolelor 28 şi următoarele din FeV, Staatsanwaltschaft Offenburg (Ministerul Public din Offenburg, Germania) a sesizat Amtsgericht Kehl (Tribunalul Districtual din Kehl, Germania) cu o cerere având ca obiect obligarea lui I, printr‑o ordonanță penală, la plata unei amenzi pentru săvârșirea infracțiunii de conducere în lipsa dreptului de a conduce în sensul articolului 21 din StVG.

Instanța de trimitere arată că trebuie să examineze, în cadrul procedurii principale, problema dacă sunt îndeplinite condițiile materiale ale infracțiunii de conducere în lipsa dreptului de a conduce sau dacă I dispunea de un drept de a conduce care îl autoriza să conducă un vehicul în Germania ori dacă alte motive înlătură caracterul pedepsibil din punct de vedere penal al faptelor în cauză. În plus, în cazul în care s‑ar pronunța în sensul inexistenței unui caracter pedepsibil din punct de vedere penal al acestor fapte, instanța menționată ridică problema dacă aceste fapte trebuie urmărite drept contravenții.

În speță, instanța de trimitere arată că, potrivit dreptului francez, I ar avea, de la data la care i‑a fost eliberat CEPC, dreptul de a conduce autovehicule de categoria B pe drumurile publice.

Această instanță indică faptul că, până la eliberarea permisului de conducere definitiv, care a avut loc la 9 iulie 2015, persoana interesată putea dovedi acest drept de a conduce, pe teritoriul francez, prezentând CEPC și un act de identitate.

Or, potrivit instanței de trimitere, eliberarea CEPC ar acorda dreptul de a conduce un autovehicul de categorie corespunzătoare fără ca acest drept să fie limitat la teritoriul francez. Astfel, în același mod ca dreptul german, dreptul francez ar face distincție între dreptul de conducere și documentul de legitimare, și anume permisul de conducere, deși același termen este folosit în ambele cazuri în limba franceză („permis de conduire”). Astfel, fapta care constă în conducerea unui vehicul fără a fi titularul unui permis de conducere ar constitui o infracțiune pedepsită cu o pedeapsă penală, în timp ce fapta care constă în conducerea unui vehicul fără a avea asupra sa permisul de conducere ar constitui o contravenție pedepsită cu o amendă administrativă.

Valabilitatea CEPC ca document de legitimare ar fi limitată, în conformitate cu legislația franceză, la patru luni. În principiu, candidatului i s‑ar elibera permisul de conducere definitiv în acest termen. În schimb dacă candidatul nu primește permisul de conducere definitiv în acest termen, CEPC și‑ar pierde funcția de document de legitimare, însă dreptul de a conduce nu s‑ar stinge. Astfel, o persoană care nu ar fi depus în mod corespunzător, în termen, o cerere de eliberare a unui permis de conducere și al cărei CEPC și‑ar pierde valabilitatea ca document de legitimare după patru luni, ar conduce, potrivit dreptului francez, nu fără a avea dreptul de a conduce, ci fără permisul de conducere. Această persoană ar putea fi astfel acuzată de săvârșirea unei contravenții, iar nu a unei infracțiuni.

După eliberarea unui CEPC, eliberarea unui permis de conducere pentru categoria B ar depinde numai de depunerea de către candidat a unei cereri în mod corespunzător. Permisul de conducere s‑ar elibera ulterior aproape automat. Candidatul nu ar avea nicio influență asupra termenului de eliberare a permisului de conducere.

Potrivit instanței de trimitere, se pune problema dacă articolul 2 din Directiva 2006/126 trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre recunoașterea dreptului de a conduce decât atunci când un permis de conducere definitiv a fost eliberat cu titlu de act de legitimare sau dacă obligația de recunoaștere se aplică dreptului de a conduce în sine, independent de eliberarea unui permis de conducere definitiv de către autoritatea competentă.

Instanța menționată consideră că această ambiguitate rezultă de asemenea din terminologia utilizată în versiunile în limbile germană și franceză ale Directivei 2006/126.

Pe de altă parte, potrivit instanței de trimitere, refuzul de a recunoaște dreptul de a conduce al lui I sau de a recunoaște CEPC ca document de legitimare și infracțiunea sancționată cu o pedeapsă penală sau fapta sancționată contravențional care decurge din aceasta pentru I par susceptibile să aducă atingere principiului general al nediscriminării în sensul articolului 18 TFUE și libertăților fundamentale consacrate la articolele 21, 45, 49 și 56 TFUE.

Astfel, pentru un candidat la obținerea permisului de conducere cu domiciliul în Franța ar fi imposibil, imediat după ce a reușit la proba practică de conducere, să desfășoare o activitate în Germania într‑un loc în care nu poate să ajungă decât utilizând propriul vehicul. În schimb, un candidat la obținerea permisului de conducere domiciliat în Germania nu ar fi supus unei asemenea limitări. Astfel, chiar dacă acești candidați la obținerea permisului de conducere ar îndeplini amândoi condițiile de obținere a dreptului de a conduce armonizate de Directiva 2006/126, ei nu s‑ar bucura de aceleași drepturi. Instanța de trimitere consideră, prin urmare, că pare să existe o discriminare bazată pe domiciliul într‑un alt stat membru.

În aceste condiții, Amtsgericht Kehl (Tribunalul Districtual din Kehl) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dreptul Uniunii Europene, în special articolul 2 din Directiva [2006/126] sau articolele 18, 21, 45, 49 și 56 [TFUE], trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări dintr‑un stat membru care refuză recunoașterea dreptului de a conduce dobândit într‑un alt stat membru, în special dacă acest drept a fost dobândit în conformitate cu prevederile Directivei 2006/126?

2) Dreptul [Uniunii], în special articolul 2 din Directiva 2006/126 sau articolele 18, 21, 45, 49 și 56 TFUE, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări dintr‑un stat membru care refuză recunoașterea unui certificat eliberat de alt stat membru titularului dreptului de a conduce dobândit în acest din urmă stat membru în conformitate cu prevederile Directivei 2006/126, chiar dacă acest ultim stat membru a limitat valabilitatea în timp a acestui certificat și doar pentru propriul teritoriu național, iar, în plus, acest certificat nu îndeplinește cerințele privind modelul de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126?

3) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: dreptul [Uniunii], în special articolul 2 din Directiva 2006/126 sau articolele 18, 21, 45, 49 și 56 TFUE, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări dintr‑un stat membru care sancționează penal infracțiunea care constă în conducerea unui autovehicul fără dreptul de a conduce, deși conducătorul auto a dobândit acest drept într‑un alt stat membru cu respectarea prevederilor Directivei 2006/126, însă fără a putea dovedi acest lucru cu ajutorul unui act de legitimare care să corespundă modelului de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126?

4) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare: dreptul [Uniunii], în special articolul 2 din Directiva 2006/126 sau articolele 18, 21, 45, 49 și 56 TFUE, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări dintr‑un stat membru – în care permisul de conducere se eliberează de regulă candidatului imediat după promovarea probei practice – care sancționează contravențional fapta de a conduce un autovehicul în condițiile în care conducătorul autovehiculului, care a dobândit într‑un alt stat membru dreptul de a conduce în conformitate cu cerințele Directivei 2006/126, nu are asupra lui un permis de conducere definitiv pentru a‑și putea dovedi dreptul de a conduce autovehicule, deoarece, din cauza particularităților procedurale privind eliberarea permisului de conducere definitiv în acest stat membru, asupra cărora conducătorul autovehiculului nu are nicio influență, nu i s‑a eliberat încă un astfel de permis, dar are asupra sa un certificat oficial privind îndeplinirea condițiilor necesare pentru dreptul de a conduce?”

Curtea (Camera a doua) declară:

1) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, precum şi articolele 18, 21, 45, 49 şi 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia acest stat membru poate refuza recunoaşterea unui certificat eliberat întrun alt stat membru, care atestă existenţa unui drept de conducere al titularului său, atunci când acest certificat nu îndeplineşte cerinţele pentru modelul de permis de conducere prevăzut de această directivă, chiar în ipoteza în care condiţiile impuse de directiva menţionată pentru eliberarea unui permis de conducere sunt îndeplinite de titularul certificatului respectiv.

2) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, precum și articolele 21, 45, 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună o sancțiune unei persoane care, deși îndeplinește condițiile de eliberare a unui permis de conducere prevăzute de această directivă, conduce un autovehicul pe teritoriul său fără a deține un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de directiva menționată și care, în așteptarea eliberării unui astfel de permis de conducere de către un alt stat membru, poate dovedi existența dreptului său de a conduce dobândit în acel alt stat membru numai printrun certificat temporar eliberat de acesta, cu condiția ca această sancțiune să nu fie disproporționată în raport cu gravitatea faptelor în discuție. Revine în această privință instanței de trimitere sarcina de a lua în considerare, în cadrul aprecierii gravității infracțiunii săvârșite de persoana vizată și a severității sancțiunii care trebuie să i se aplice, ca eventuală circumstanță atenuantă, faptul că persoana vizată a obținut dreptul de a conduce întrun alt stat membru, atestat de existența unui certificat eliberat de acest alt stat membru şi care va fi în principiu schimbat înainte de expirarea sa, la cererea persoanei interesate, cu un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126. Această instanță trebuie de asemenea să examineze, în contextul analizei sale, care este pericolul real pentru siguranța rutieră prezentat de persoana interesată pe teritoriul său.

:: Hotărârea


Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan