Tudorel Toader: Studiul de impact se face în procedura de elaborare și adoptare a legii
27 octombrie 2017 | JURIDICE.ro
Vineri, 27 octombrie 2017, prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul Justiției, a precizat, prin intermediul paginii personale de Facebook: „Din nou despre recursul compensatoriu!
1. Reamintim faptul că studiul de impact se face în procedura de elaborare și adoptare a legii! Din momentul intrării în vigoare prevederile legii se pun în aplicare!
2. Reamintim și faptul că prin Hotărârea nr. 1533 din 29.XI.2016, plenul CSM a avizat favorabil proiectul de lege, considerând că, „în principiu, măsura compensatorie propusă nu ar trebui să devină incidentă doar pentru calculul pedepsei ce poate fi considerată executată în vederea acordării liberării condiționate. În opinia Plenului, compensația pentru persoanele care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă devine efectivă doar dacă măsura propusă de proiectul de act normativ vizează considerarea ca executate efectiv a celor 3 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 zile executate în spațiul necorespunzător”.
3. Mai reamintim și faptul că actualul procuror general al PÎCCJ făcea parte din componența plenului CSM, emitent al respectivului aviz favorabil, deși astăzi ne vorbește despre lipsa studiului de impact!„
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro