Litigii, achiziţii publice, arbitraj, banking, concurenţă, drept civil, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, insolvenţă, Internet, procedură civilă, proprietate intelectuală, societăţi
Afaceri transfrontaliere, asigurări, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept comercial, drept constituţional, dreptul sportului, dreptul UE, energie, health & pharma, infrastructură, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, telecom
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
Print Friendly, PDF & Email

Decizia nr. 562/2017 – dreptul concubinului de a refuza sa dea declaratii in calitate de martor

28 octombrie 2017 | Alexandra LUCHIN

DATA PROTECTION
Gratuit pentru membri

Alexandra Luchin

Alexandra Luchin

În 23 octombrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin.(1) lit. a) și lit. b) din noul Cod de procedură penală:

” Art. 117 – Persoanele care au dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martor

(1) Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:

a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;

b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.”

Astfel, observăm cum privilegiul de a refuza oferirea unei declarații în persoana unui martor este oferit spre a fi protejată viața de familie, dar nu și situația care ar fi asemănătoare relațiilor familiale.

Ceea ce se urmărește prin acest articol este fructificarea dreptului de a se abține de la declarații celor care au o anumită calitate, fiind oferită opțiunea martorului de a evita să spună adevărul și să pericliteze viața de familie, fie să nu spună adevărul și să fie supus riscului de a fi condamnat pentru mărturie mincinoasă. S-a urmărit astfel ocrotirea sentimentelor de afecțiune pe care persoanele enumerate în art. 117 le pot avea față de suspect sau inculpat. În aceste condiții, scopul principal al normei procesual penale îl reprezintă păstrarea unui echilibru între interesul public de a exercita în mod eficient acțiunea penală, pe de o parte, și menținerea armoniei căsniciei, a relațiilor de familie cu persoanele enumerate limitativ în text, pe de altă parte.

Mai mult decât atât, scopul subsidiar pentru care a fost instituită excepția de la art. 117 este ghidat de legătura intimă ce este creată de instituția căsătoriei ori strânsele relații familiale ce pot impulsiona persoanele menționate să denatureze adevărul în cursul unui proces penal.

În schimb, persoanele care au cu suspectul sau inculpatul o relație asemănătoare acelora dintre soți, fără a fi oficializată, nu beneficiază de dreptul de a refuza să fie martori, cu toate că, potrivit doctrinei, moral și afectiv, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei care sunt implicați într-o uniune consensuală. Audierea celor din urmă ar putea crea aceleași posibile probleme în cuplu ori aceleași îndoieli justificate asupra sincerității declarației, ca și în cazul declarației soțului legitim.

Aruncând o privire legislației procesual penale a unor state europene, observăm cum se recunoaște de facto partenerilor de viață ai acuzatului dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori. Statele europene au modalități variate de reglementare a dreptului anumitor persoane de a refuza să dea declarații în calitate de martor în procesul penal, unele dintre acestea fiind denumite ”rude apropiate” , ”persoane aflate într-o altă formă de uniune legală cu acuzatul”,  ”persoane cu care acuzatul are o relație de fapt echivalentă căsătoriei”, ”persoane care coabitează sau au coabitat cu acuzatul”, ”persoane care au o relație deosebit de apropiată cu acuzatul”, ”persoane aflate în relații similare căsătoriei”, ”persoane cu care inculpatul conviețuiește în fapt” și ”persoane care conviețuiesc stabil cu inculpatul”.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens Hotărârea din 3 aprilie 2012 pronunțată în Cauza Vad der Heijden împotriva Olandei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că  nu au fost încălcate drepturile omului și a libertăților fundamentale, fiind reținută ideea conform căreia, în cauză, există două interese  publice concurente. Astfel, cele două se concretizează în interesul public de a fi investigate  infracțiuni serioase, respectiv interesul public al protecției vieții de familie față de intervenția statului. Mai mult decât atât, s-a statuat că statul este îndreptățit să stabilească limitele privilegiului de refuz al audierii la persoanele ce sunt căsătorite sau au un parteneriat înregistrat, neoferind acest altor tipuri de coabitare. În același sens, în aceeași hotărâre, s-a reținut că noțiunea de mariaj conferă un statut special acelor persoane care decid să se căsătorească, iar cei care au decis să nu facă acest pas trebuie să accepte consecințele legale  care decurg. Din cele enunțate mai sus, reprezentatul Ministerului Public apreciază că persoanele care vor să beneficieze de dreptul de a refuza a da declarații în calitate de martor trebuie, în mod obligatoriu, să se căsătorească. Mai mult decât atât, în luarea acestei decizii nu ar exista vreo piedică, astfel încât legislația penală criticată nu ar aduce atingere dispozițiile art. 16 raportat la art. 26 din Constituție.

Prin Încheierea nr. 96/CP din 26 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2512/103/2016/a1, Tribunalul Neamț- Secția Penală a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 din noul Cod de procedură penală, autorul excepției fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, formulând în cauză cerere în vederea excluderii declarației de martor al concubinei.

În motivarea excepției invocate, autorul susținea că distincția ce este realizată între persoanele enumerate în cuprinsul art. 117 alin. (1) din noul Cod de procedură penală și concubini este una nejustificată și contrară rațiunii legiuitorului. Totodată, a mai susținut că reglementarea privilegiului de a nu da declarații în calitate de martor doar în cazul soților sau foștilor soți, fără ca acest drept să fie recunoscut și în cazul concubinilor, reprezintă o gravă încălcare a egalității cetățenilor în fața legii. Potrivit art. 177 din noul Cod penal, concubinii sunt asimilați membrilor de familie, iar, în ceea ce privește infracțiunile de nedenunțare, tăinuire ori favorizare  a infractorului, legiuitorul a reglementat cauze speciale de nepedepsire atunci când fapta este comisă de un membru de familie.

În opinia Tribunalului Neamț- Secția Penală s-a dorit admiterea excepției de neconstituționalitate, având în vedere faptul că scopul instituirii dispozițiilor art. 117 din NCPP l-a constituit necesitatea obținerii unui probatoriu care să reflecte într-un mod obiectiv situația de fapt, urmărindu-se înlăturarea oricărei doze de subiectivism. Ori, atunci când discutăm despre relații între rude, soți, foști soți pot fi denaturate faptele reale, declarațiile acestora neputând fi considerate ca fiind obiective. Tribunalul apreciază că aceeași este situația și în cazul persoanelor ce au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, declarațiile acestora fiind lipsite de obiectivitate ca și cele ale rudelor, soților sau foștilor soți. Mai mult decât atât, s-a adus în discuție și legislația penală în vigoare care recunoaște calitatea de membru de familie persoanelor ce au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți prin dispozițiile cuprinse în art. 177 din NCC, dispoziții ce fac referire și la alte articole din partea specială a NCC, respectiv art. 266 alin. (2), art. 269 alin. (3) și art. 270 alin. (3).

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este, în principal, inadmisibilă, și, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluției de inadmisibilitate, s-a arătat că autorul excepției s-a mărginit să enumere o serie de dispoziții convenționale și constituționale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicția între acestea și norma legală criticată. Totodată, apreciază că dispozițiile criticate nu au legătură cu cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate,mai ales ca în cazul în care ar fi fost admisă, nu s-ar fi influențat soluționarea cauzei. Mai mult decât atât, s-a punctat și faptul că inculpatul nu poate cere eliminarea unor probe care urmează a fi administrate într-un proces, probe ce reprezintă declarațiile date de către una dintre persoanele prevăzute limitativ de dispozițiile legale criticate, în condițiile în care respectiva persoană nu a înțeles să invoce acest drept.  În susținerea soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, s-a argumentat faptul că dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martor are drept scop corelarea imperativului aflării adevărului într-o cauză penală cu dreptul la viața intimă, familială și privată, drept garantat de art. 26 din Constituție. Se reține, totodată, că situația soțului și soției inculpatului ori suspectului nu este aceeași cu cea a concubinului inculpatului sau suspectului. De asemenea, prevederile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, adică tuturor persoanelor care au calitatea de soț ori soție a inculpatului, astfel încât dispozițiile criticate nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Constituție.

Cu privire la argumentele aduse de Avocatul Poporului, acesta consideră că nerecunoașterea dreptului de a refuza să dea declarații în calitate de martor persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți (concubinilor) aduce atingere art. 16 din Constituție, în condițiile în care art. 177 alin. (1) din NCC definește noțiunea de ”membru de familie” prin includerea persoanelor care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc împreună. S-a mai arătat în argumentare că un martor aflat în relații de concubinaj cu suspectul ori inculpatul are un interes real și actual de a refuza să dea o declarație în cauza, în comparație cu un martor care a avut calitatea de soț la un moment dat.

De asemenea, mai pot exista situații în care martorii ce au avut în trecut calitatea de concubin al suspectului sau inculpatului să exprime  aceleași sentimente de afecțiune precum un martor ce a avut calitatea de soț al acestora. Avocatul Poporului a invocat jurisprudența constantă a Curții Constituționale potrivit căreia situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic. Această deosebire de tratament trebuie să fie bazată pe un criteriu de natură obiectivă și rațională, fiind invocate Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014 și decizia nr. 67 din 26 februarie 2015. Mai mult decât atât, s-a făcut referire la dispozițiile art. 315 din NCPP care stabilesc că nu pot fi ascultate ca martori, dacă nu există acordul părților, persoanele aflate în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți.

Cu privire la argumentarea Curții Constituționale, aceasta a reținut că nu există cauză penală în care, la aflarea adevărului, să nu-și aducă o contribuție esențială declarațiile martorilor. Proba testimonială, în procesul penal, are un caracter de probă firească, de instrument necesar de cunoaștere a împrejurărilor săvârșirii infracțiunilor. Pentru a fi subliniată importanța acestui mijloc de probă în cadrul unui proces penal, unii autori au denumit martorii ca fiind ochii și urechile justiției. S-a reținut ideea conform căreia declarațiile martorului constituie mijloace solide de probă, iar acestea constau în relatarea făcută de martorul organului judiciar penal în cadrul procesului penal, prin care sunt reproduse cunoștințele sale despre fapte sau împrejurări de fapt necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Cu privire la sfera persoanelor care pot avea calitatea de martor în procesul penal, aceasta este delimitată prin dispozițiile art. 114 și art. 115 din NCPP, putând avea calitatea de martor orice persoană care are cunoștințe despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală și care, în același timp, nu are calitatea procesuală de suspect, persoană vătămată, inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente. Așadar, în cazul persoanelor care au în cauză calitatea de parte ori subiect procesual principal se instituie o prezumție relativă de parțialitate- nicio persoană neputând fi martor în propria sa cauză. NCPP instituie o excepție în materia audierii martorilor de la regula generală. Această excepție nu se extinge  decât asupra soțului, fostului soț, ascendenții și descendenții în linie directă, frații și surorile suspectului sau inculpatului, nu și asupra rudelor altor părți din proces. Din modul de redactare al normei, Curtea a reținut că excepția este una relativă, așa încât persoanele menționate nu pot fi obligate să dea declarații ca martor, având însă facultatea de a realiza opusu, renunțând la dreptul conferit de art. 117 din NCPP.

Curta a constatat că există o lipsă de corelare între normele procesual penale cuprinse în art. 117 alin.(1) lit. a)  și lit. b), respectiv cele cuprinse în art. 119 din NCPP , raportat la definiția legală a ”membrului de familie” stabilită în art. 177 din NCP, în condițiile în care această din urmă normă penală este necesar a se reflecta și în legea procesual penală în vigoare. Potrivit art. 602 din NCPC, termenii sau expresiile al căror înțeles este anume explicat în NCP au același înțeles și în NCPC. Așadar, Curtea constată că legislația procesual penală română se numără pentre cele care au reglementat un drept de refuz al audierii pentru anumite categorii de persoane, însă legiuitorul român nu a reglementat acest drept într-o manieră clară, accesibilă și previzibilă.

Referitor la modul de reglementare a dreptului de a nu depune mărturie, Curtea reţine că legiuitorul, potrivit atribuţiilor sale constituţionale, prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi în marja de apreciere conferită de către acestea, poate supune acest drept unor condiţii şi formalităţi, dar reglementarea diferită a acestui drept pentru persoane care se află în situaţii juridice similare este discriminatorie, dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu are un scop legitim sau dacă nu există proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Curtea recunoaşte că dreptul la viaţa familială nu are caracter absolut, exerciţiul acestui drept putând fi restrâns, potrivit art. 53 din Legea fundamentală, „prin lege“, toţi participanţii la înfăptuirea actului de justiţie având obligaţia de a se supune principiului aflării adevărului, ca o necesitate firească ce se impune ca urmare a „desfăşurării instrucţiei penale“. Însă, principiul proporţionalităţii impune ca restrângerea exerciţiului acestui drept să nu depăşească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de norma penală, fiind de dorit ca, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate să nu fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate.

Prin urmare, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 117 alin.(1) din noul Cod de procedură penală care exclude de la dreptul de a refuza să fie auditate în calitate de martor persoanele care au stabilit relații asemănătoare celor dintre soți este neconstituționale, recunoscând acest drept și concubinilor.

Alexandra Luchin
Legal adviser at MUȘAT&PARTNERS


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.