« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 
9 comentarii

Judecătoria Timișoara. Anularea cererii de chemare în judecată pentru că reclamantul nu a propus martori în cadrul unei acțiuni de divorț prin acord. Notă critică la încheierea civilă nr. 8643/2017
30.10.2017 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Cod ECLI    ECLI:RO:JDTIM:2017:009.008643

DOSAR NR. 104…/325/2017                                                                                          – anul. cerere –

Cod operator 2881

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TIMIŞOARA

SECŢIA A II-A CIVILĂ

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 8643

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 04.09.2017

PREŞEDINTE: PRUNOIU ANCA

GREFIER: POTCOVARU OANA ROXANA

Pe rol se află soluţionarea cauzei privind pe reclamantul K. L. şi pârâta K. R., având ca obiect divorţ.

La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dată fără citarea părţilor.

Verificând cererea de chemare în judecată, prin prisma dispoziţiilor inserate în art. 194-art. 197 C.proc.civ., instanţa reţine cererea spre soluţionare.

INSTANŢA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 28.04.2017, sub nr. 104…/325/2017, reclamantul K. L. a chemat în judecată pe pârâta K. R., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei lor şi păstrarea de către pârâtă a numelui dobândit în urma căsătoriei, acela de „K.”.

În fapt reclamantul arată că s-a căsătorit cu pârâta în anul 1995, iar din căsătorie a rezultat copilul K. N., născut la data de 16.06.1996, actualmente major; în afara căsătoriei a rezultat copilul K. N.-L., născut la data de 16.10.1992.

Reclamantul menţionează că singura locuinţa comună statornică a fost în România, la Timişoara. Căsnicia şi-a urmat cursul normal, până în anul 2008 când pârâta a ales să plece în Italia, la muncă, întrerupând legăturile cu familia. Pârâta s-a mai întors în ţară pentru a-şi vizita copii, dar viaţa de familie nu a mai fost reluată. Cu toate că a încercat să restabilească o legătura cu pârâta, toate încercările reclamantului au rămas fără rezultat.

Reclamantul menţionează că pârâta şi-a reluat viaţa cu un alt bărbat.

În probaţiune solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri şi orice altă probă care ar rezulta din dezbateri. [s.n. – A.P.]

În drept invocă dispoziţiile art. 373 alin. 1 lit. c, art. 383 alin 1, C.civ.; art. 915 – 935 C.pr.Civ.

La data de 20.06.2017 pârâta a formulat întâmpinare prin care este de acord desfacerea căsătoriei între părţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, acela de „K.”, solicitând exonerarea acesteia de la plata cheltuielilor de judecată. [s.n. – A.P.]

În drept invocă dispoziţiile art. 205 C.pr.civ.

În probaţiune solicită încuviinţarea probei cu înscrisuri. [s.n. – A.P.]

Prin rezoluţia dată cu ocazia verificării cererii de chemare în judecată (26.06.2017) instanţa a solicitat reclamantului ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării (30.06.2017), sub sancţiunea anulării cererii: să precizeze dacă înţelege să solicite proba cu martori şi, în caz afirmativ, să indice numele, prenumele şi adresa acestora. [s.n. – A.P.]

Reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă pentru complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată în termenul acordat în acest sens.

Dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă au impus formularea cererilor de chemare în judecată cu o mare rigurozitate, astfel încât durata procedurilor judiciare să fie reduse. [s.n. – A.P.]

Astfel, cererile trebuie formulate în mod complet, încât pârâtul să-şi poată formula, în cunoştinţă de cauză, apărările. În cazul în care cererile de chemare în judecată nu sunt complete, reclamantului i se dă posibilitatea de a le complini, în termen de 10 zile, în caz contrar sancţiunea prevăzută de art. 200 al. 4 C.pr.civ. este anularea cererii. [s.n. – A.P.]

Deoarece reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind completarea acţiunii, până la data de 12.07.2017, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 200 al. 4 C.pr.civ., va anula cererea. [s.n. – A.P.]

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Anulează cererea formulată de reclamantul K. L., având CNP […], cu domiciliul în mun. Timişoara, […], jud. Timiş, cu domiciliul procedural ales în mun. Timişoara, […], în contradictoriu cu pârâta K. R., având CNP […], cu reşedinţa în Ungaria, […], cu domiciliul procesual ales la […], jud. Timiş.
Cu cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Timişoara.
Pronunţată în şedinţa publică de la 04.09.2017

NOTĂ:

Dacă în urmă cu ceva timp [1] atrăgeam atenția asupra modului în care unii ”magistrați-judecători” deturnează instituția regularizării cererilor de chemare în judecată de la scopul pentru care legiuitorul a reglementat-o în NCPC, căutând tot felul de motive pentru a anula acțiunile introductive de instanță și astfel să evite soluționarea lor pe fond, în prezentul material înțelegem să supunem atenției celor interesați o nouă practică ocultă creată de unii judecători care, pur și simplu, ”nu au chef” să-și facă treaba cu profesionalism ori au făcut o ”pasiune nebună” din a-i umili pe justițiabili.

Din motivarea încheierii de mai sus, se poate lesne observa cum instanța reține că obiectul cauzei îl constituie un divorț față de care ambele părți sunt de acord, pentru tranșarea acestui aspect, părțile fiind nevoite să-și angajeze avocați întrucât nu se află în România pentru a rezolva chestiunea în discuție la un notar public/mediator.

Se mai poate observa din motivare, cum instanța învestită cu acțiunea de divorț, deși reține în încheierea civilă analizată, că reclamantul propune în probațiune (în principal) administrarea probei cu înscrisuri în susținerea acțiunii (cu care pârâta este de acord!) și orice altă probă care ar rezulta din dezbateri (fază în care nici nu s-a mai ajuns urmare a anulării pripite a cererii de chemare în judecată), judecătorul cauzei, în baza rezoluţiei dată cu ocazia verificării cererii de chemare în judecată (26.06.2017), solicită printr-o Adresă comunicată reclamantului ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării (30.06.2017), sub sancţiunea anulării (SIC!) cererii: să precizeze dacă înţelege să solicite proba cu martori şi, în caz afirmativ, să indice numele, prenumele şi adresa acestora.

Desigur că, reclamantul nesolicitând în acțiunea introductivă proba cu martori, nu a înțeles să o propună nici după ce i-a fost comunicată acea Adresă în faza regularizării cererii de chemare în judecată, astfel că instanța sancționează atitudinea reclamantului cu anularea (SIC!) cererii de chemare în judecată pentru că nu a considerat de cuviință să propună spre administrare proba cu martori în cadrul unui dosar de divorț (față de care ambele părți sunt de acord!). Ba mai mult, judecătorul cauzei nu se poate abține să nu ofere și o lecție de drept procesual civil (care i-ar face invidioși și pe cei mai mari specialiști în procedură civilă – SIC!), motivând faptul că: ”Dispoziţiile Noului Cod de Procedură Civilă au impus formularea cererilor de chemare în judecată cu o mare rigurozitate, astfel încât durata procedurilor judiciare să fie reduse. [s.n. – A.P.] Astfel, cererile trebuie formulate în mod complet, încât pârâtul să-şi poată formula, în cunoştinţă de cauză, apărările. În cazul în care cererile de chemare în judecată nu sunt complete, reclamantului i se dă posibilitatea de a le complini, în termen de 10 zile, în caz contrar sancţiunea prevăzută de art. 200 al. 4 C.pr.civ. este anularea cererii. [s.n. – A.P.] Deoarece reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind completarea acţiunii, până la data de 12.07.2017, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 200 al. 4 C.pr.civ., va anula cererea. [s.n. – A.P.]”.

După ce încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată a fost comunicată reclamantului acesta a înțeles să formuleze prin avocat cerere de reexaminare a încheierii de anulare, care a făcut obiectul dosarului nr. 104…/325/2017/a1 al Judecătoriei Timișoara în care, la data de 26.10.2017 (după o amânare de pronunțare – SIC!), s-a pronunțat următoarea soluție: ”Admite cererea de reexaminare formulată de petentul K. L. şi,în consecinţă: Revine asupra măsurii anulării dispusă prin încheierea civilă nr. 8643/04.09.2017 pronunţată în dosarul nr. 104…/325/2017 şi trimite cauza completului iniţial investit C3C – Secţia a II a civilă în vederea continuării judecăţii. Definitivă. Pronunţată în 26.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă”, și, observăm, așadar, cum rușinea unui ”magistrat-judecător” care pur și simplu ”nu a avut chef” să-și facă treaba, ajunge să fie ”spălată” de un alt coleg judecător, care a înțeles că prin soluția de anulare a cererii de chemare în judecată, reclamantului, dar și pârâtului le este îngrădit dreptul de acces la instanță, garantat atât de Constituția României, cât și de art. 6 din Convenția europeană.

Pentru că autorul nu are intenția să irosească timpul prețios al cititorilor cu alte detalii rușinoase ce au legătură cu prezenta cauză, atât din faza regularizării, cât și din faza soluționării cererii de reexaminare a încheierii de anulare a acțiunii introductive, își dorește, pe final, doar să atragă atenția celor care se lovesc de asemenea probleme și primesc astfel de adrese prin care le este pus în vedere să îndeplinească unele obligații (îndeplinite deja sau pe care nu trebuie să le îndeplinească), să țină cont de faptul că este mai bine să nu rămână în pasivitate și să răspundă în câteva rânduri la orice Adresă transmisă de grefa instanței (în sensul că nu trebuie sau că au îndeplinit deja eventuala obligație impusă de instanță ori că nu înțeleg să propună spre administrare o anumită probă), decât să dea satisfacția unor personaje (care aruncă în derizoriu actul de justiție de câte ori au ocazia) de a anula cererile de chemare în judecată, strict pentru faptul  că ”nu au chef” să soluționeze o cauză pe fond și care lasă la latitudinea părții interesate dacă (mai are încredere în sistemul judiciar la care a apelat cu atâta naivitate și) mai insistă și cu o cerere de reexaminare a încheierii de anulare a acțiunii introductive de instanță.

Conchidem prin a ne exprima speranța că astfel de incidente nu vor mai exista în viitor, nefiind cazuri izolate, recomandarea noastră din paragraful anterior fiind făcută și pe fondul unui incident similar de care am luat la cunoștință, când într-un dosar contravențional la regimul vamal (în care probațiunea se baza strict pe înscrisuri!) dedus spre soluționare Judecătoriei Giurgiu, s-a anulat plângerea contravențională pentru că petentul a rămas în pasivitate și nu a răspuns Adresei instanței în sensul că dacă înțelege să propună 2 martori spre a fi audiați în cauză; cererea de reexaminare a încheierii de anulare fiind de asemenea respinsă cu aceeași motivare rușinoasă că petentul nu a solicitat proba cu 2 martori în plângerea contravențională și nici nu a răspuns Adresei instanței dacă înțelege să propună 2 martori spre a fi audiați în cauză. Astfel că plângerea contravențională a rămas anulată, nu mai putea fi reiterată pentru că expirase termenul legal de formulare a plângerii contravenționale, iar petentul a rămas să plătească o amendă de câteva zeci de mii de lei, pentru că un personaj care avea misiunea nobilă de a tranșa un litigiu și să facă dreptate, a reinventat procedura civilă, aplicând sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată (nu a decăderii din dreptul de a propune proba cu martori, oricum inutilă în speța în discuție) pentru că în plângerea contravențională nu s-a solicitat o probă inutilă cauzei, respectiv proba cu 2 martori.


[1] A se vedea, Andrei PAP, Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară, articol publicat în RNSJ la data de 14 februarie 2014 (www.juridice.ro) și Andrei PAP, Deturnarea procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată de la scopul pentru care a fost reglementată în NCPC. Incidente din practica judiciară (II), articol publicat în RNSJ la data de 28 februarie 2014 (www.juridice.ro).


 

 
Secţiuni: Content, Jurisprudență Judecătorii, Procedură civilă, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 9 de comentarii cu privire la articolul “Judecătoria Timișoara. Anularea cererii de chemare în judecată pentru că reclamantul nu a propus martori în cadrul unei acțiuni de divorț prin acord. Notă critică la încheierea civilă nr. 8643/2017”

  1. Viorel PAPU spune:

    Atât s-a putut. Problema cea mai mare a justiţiei actuale este incompetenţa/răstălmăcirea legii, apoi vin indiferenţa/răutatea şi, să punem punctul pe „i” şi din partea cealaltă, supraaglomerarea instanţelor. Iar noi tot îi dăm cu MCV…

    • Amelia FARMATHY spune:

      Am citit motivarea, nu v-a oferit nimeni nicio lecție de drept.
      Sunteți, de departe, după părerea mea, încă prea sensibil.
      Se va rezolva, cu trecerea timpului.
      Nu mă raliez deloc acordului exprimat de către dnul. judecător Zidaru față de opinia dvs. referitoare la încheierea de anulare, căci, deși domnia sa are drept preocupări științifice solide – în sensul că îl preocupă în mod real, iar nu doar pentru lărgirea aspectului printat al propriului CV – legate de acest domeniu al procedurii civile, totuși amândoi o aplicăm și o înțelegem la nivel de utilitate practică, lăsând la o parte discuțiile pur teoretice pe care le va naște – pe bună dreptate, de altfel, însă problemele nu sunt cele semnalate în acest articol, ci altele -, în continuare, această etapă scrisă a procedurii civile.
      Asta, pe de o parte.
      Pe de altă parte, revenind la modalitatea dvs.de redactare a cererii, cea cu ”orice alte probe ce vor rezulta din ”dezbateri” , o astfel de modalitate am întâlnit-o și eu în nenumărate cereri, context în care am procedat cam la fel cu ”vinovatul”, cerând părții să îmi spună clar, adică prin indicarea concretă, în conformitate cu cerințele Codului de Procedură Civilă_care, reamintesc, nu e facultativ, respectiv nu ne ”amintim” de el doar când ne place -, ce probe solicită spre administrare, este adevărat, fără a-i indica și ce tip de probe, dar, sincer, cred că judele vroia să să ajute, față de obiectul pricinii, respectiv divorț, în contextul în care, dacă șoția ”era de acord”, cum afirmați dvs., cu demersul eventualului său viitor fost soț, fie mergeau amândoi, simplu, împreună cu dvs., la un notar și terminau repejor povestea, fie semna și soția cererea de divorț, aspect care nu rezultă din ce relatați dvs, ceea ce înseamnă că, cel mai probabil, acest ”acord” era, la momentul etapei scrise, pur teoretic și ipotetic. Altminteri, dacă și soția ar fi semnat, nu mai era cazul de parcurgere a etapei scrise, judecând după conținutul dispozițiilor art.930 și 931 Cod Proc.Civilă, ci judele, primind cererea, verificând dacă e semnată de ambii soți, îi stabilea un termen pentru judecată, tocmai pentru că subzista acest, hai să-i spunem, prealabil acord a cărui certitudine urma să fie verificată de jude la termenul de judecată acordat, în condițiile descrise în art.931.
      Altfel spus,dacă aveați acordul soției clientului dvs., nu mai aveați nevoie de probe, nici măcar de înscrisuri, sauf cele enumerate la art.916 CPC ; a se lectura, în acest sens, art.931 alin.1 , apoi alin.2 care vorbește despre ceea se întâmplă, procedural vorbind, dacă nu există, în realitate, acordul sau dacă unul dintre soți se răzgândește de la momentul semnării cererii de divorț până la momentul termenului de judecată.
      Or, din ce scrieți dvs,, judele nu avea cum să cunoască, cu certitudine, în procedura scrisă, existența acordului soției, cât timp aceasta nu pare să fi semnat cererea de divorț, context în care o fi zis să vă dea o mână de ajutor, indicându-vă cam ce probe se administrează pentru a avea prezumtivi so(R)ți de izbândă cu divorțul dacă doamna soție nu ar fi vrut să devină fosta doamnă soție.
      Iar dvs. vă indignați……… Aș fi înțeles să se indigneze doamna soție sau avocatul doamnei…….
      Mă rog.

      Ceea ce vreau eu să subliniez e că nu aveați de ce, procedural vorbind, să scrieți clișeul acela cu ”orice alte probe ce vor rezulta din dezbateri” în cererea de chemare în judecată, din cel puțin două motive:
      1.posibilitatea administrării altor probe, ca urmare a unei nevoi reieșite din cercetarea judecătorească _atenție, Codul vorbește despre cercetarea judecătorească, NU despre DEZBATERI, cum eronat, fiind confundate sau, în orice caz, neacordându-li-se cuvenita și așteptate atenție din partea unor profesioniști ai dreptului(avocați și consilieri juridici, inclusiv domnul avocat din relatarea pe care o comentez), se scrie prin cereri; la momentul începerii dezbaterilor s-a terminat cu administrarea probelor, întrucât, logic vorbind, dacă nu ar fi fost deja administrate toate probele încuviințate, nu ar avea ce anume să se dezbată. Împrejurarea expusă în art.254 alin.2 pct.2 CPC este prevăzută de lege, așa că, dacă evenimentul se producea, aveați opțiunea legală de a indica, la acel moment, solicitarea încuviințării unei noi probe a cărei utilitate, evident, nu o puteați prevedea la momentul formulării cererii de chemare în judecată. Logic vorbind, dacă nu puteați prevedea, nici nu prea aveați cum să cereți prin cererea de divorț.
      Din această perspectivă, acest clișeu, și greșit redactat pentru că face referire la dezbateri, iar nu la cercetarea judecătorească, este și un picuț ilogic să apară în cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă neavând un caracter ”preventiv” sau generic, dimpotrivă ea relatând aspecte concrete.Dacă ceva nou se ivește, aveți posibilitatea să acționați la momentul respectiv, v-o dă legea.
      Din nou atenție, însă, pentru că această formulare generică și prost redactată ascunde, de regulă, alte intenții, și anume încercarea de evitare a sancțiunii decăderii din dreptul de a mai propune probele, dacă avocatului nu i-a venit ideea de a le solicita la momentul redactării cererii de chemare în judecată, căci, spre deosebire, aș zice, de anteriorul Cod, actualul, prin dispozițiile art. 254 alin. 1, este f. clar în acest sens, prevăzând, în mod imperativ, sancțiunea decăderii(aș spune, domnule avocat, chiar mai rea decât sancțiunea benignă a anulării cererii:))))) iar alin.2 enumeră excepțiile, de strictă interpretare și aplicare.
      Prin urmare, dacă nu solicitați, astfel cum cer dispozițiile legale, probele, prin cererea de chemare în judecată, se cam termină cu ”suplimentarea” probatoriului, dacă nu vă încadrați în niciuna din situațiile din alin.2 al art.254. Exact asta se încearcă a se eluda prin formularea amintitului clișeu, însă procedura nu e un joc cu reguli flexibile, ci unul cu reguli foarte stricte.
      2. sunt avocați_ nu mă refer la dvs., desigur_ care cred că, dacă înscriu clișeul -minune, redactând, în viteză, cererea și ”trântind”, în finalul acesteia, câteva referiri generice la proba cu înscrisuri, evident fără a le atașa cererii, sau la proba testimonială, desigur fără a indica numele și adresa martorilor etc., vor evita sancțiunea decăderii ”la una adică”, respectiv, când să termini, tu, jude, cu etapa cercetării judecătorești și să dai cuvântul pe fondul pretențiilor, îți vine avocatul cu o cerere de administrare a unei ”noi” probe, iar, când îl întrebi despre temeiul procedural, prin referire la dispozițiile art.254 și 194 CPC, se agață de acest art.254 alin.2 pct.2 CPC, omițând (sau doar părând să omită) să observe că, de fapt, cercetarea judecătorească nu relevă nimic nou față de cele relatate prin cerere și întâmpinare, ci avocatul vine, pur și simplu, cu o cerere de administrare a unei alte probe, simțind sau crezând că susținerile sale nu par a fi probate mulțumitor de probele procedural propuse și deja administrate. Or o atare strategie procedurală_ca să o numesc elegant strategie_ trebuie descurajată, căci, prin ea, se tinde să se anuleze severitatea decăderii din probă a părții (sau, mai degrabă, a avocatului:)) care nu a avut abilitatea de a cere procedural probele prin cererea de chemare în judecată.
      Am mai spus-o, o repet: Codul e făcut să fie respectat, nu eludat după cum ni se pare că ne-ar putea avantaja pe viitor.
      Faptul că alegeți să expuneți o speță în care judecătorul a procedat corect, din argumentele mai sus expuse, arată că procedura e pt. dvs o chestiune cel mult relativă, tindeți să vă grăbiți, ați avut noroc pur cu judele din cererea de reexaminare, dar nu e tocmai ok, ca avocat, să riscați interesele clientului, ignorând cerințe de formă, prevăzute de lege, și pe care vi le pune în vedere, spre corectă și exactă complinire, instanța de judecată.
      Dreptul de a fi judecat nu înseamnă ignorarea formelor prevăzute de lege, iar, dacă CEDO o să zică că e bine să fie neaplicate prevederi exprese ale legii, va fi vina legii, nu a judecătorului care e obligat să respecte și să aplice legea.
      Deocamdată, însă, nu cunosc ca, în vreo pricină, împotriva României, Curtea de la Strasbourg (nu exclud să greșesc și să îmi fi scăpat vreo speță, nu sunt mare fan al acestui tip de jurisprudență,dar, de regulă, ca atribuție de serviciu, o parcurg și mi-o însușesc) să fi spus că e excesiv să ceri părții ASISTATE de avocat să spună, exact și concret, ce probe solicită în dovedirea pretențiilor sau, după condiția procesuală, în apărare, așa că invocarea Convenției, în această speță, e doar încă un clișeu, din păcate.
      NU vă luptați, ca avocat, pentru orgoliul propriu, ci în calitate de apărător al părții, iar, dacă cumva aveați, de exemplu, vreun termen de decădere în ceea ce privește sesizarea instanței, vi se anula cererea și soluția rămânea neretractată, puteați ajunge în situația în care următoarea cerere să vă fie respinsă ca urmare a tardivității noului demers început după anularea anterioarei cereri.
      Mențiunea sancțiunii anulării care vă miră e prevăzută de Cod pentru cererea informă, de aceea v-a și fost menționată în procedura de citare, pentru a fi conștientizată partea despre prevederile exprese din Cod, nu ca un soi de amenințare, cât despre eventualitatea antepronunțării (dacă la ea făceați, cumva, simbolic, referire, prin inserarea semnului grafic al întrebării), aceasta se referă exclusiv la chestiuni care țin de substanța dreptului cerut a fi ocrotit, iar nu despre aspecte de formă ale unor cereri de chemare în judecată.
      Nu cred că greșesc dacă afirm că o grămadă de cereri ale unor petenți din România sunt anulate/radiate(sau cum s-o fi numind procedura, o să mă corecteze elegant dna Babel dacă greșesc) de Curtea de la Strasbourg tocmai pentru că sunt informe, și nu mai stă nimeni, pe acolo, la atâtea discuții.
      Acolo e, cum se spune, ”cu sec”.
      Aici ați avut o reexaminare.
      Și noroc, aș zice.
      Nu îl forțați pe viitor, păstrați-vă spiritul combativ pentru proces, oferind tot concursul ca el să înceapă, iar nu să se termine înainte de a începe.
      Am observat că avocații cu experiență -nu vreau să spun mai bătrâni, ca să nu discriminez sau să fiu nepoliticoasă – nu își pierd vremea cu eventualitățile cererilor de reexaminare, ci se conformează solicitărilor instanței pentru că ei știu că interesul clientului e cel care primează, iar nu personalitatea sau convingerile profesionale ale respectivilor avocați.
      Poate nu ar fi rău să le urmați exemplul, sunt colegii dvs. și nu degeaba adoptă o anumită conduită, ci pentru că pragmatismul și interesul clintului sunt aspecte care definesc, printre altele, deontologia profesională a unui avocat. De succes și respectat, indiferent dacă se întâmplă să câștige sau să piardă.

      • Doamna judecător o sa caut și o să revin. În maxim o săptămână. Știu ceva jurisprudență dar vreau sa verific temeinic și am niște deadline-uri în această săptămână. Dar recuperez în week-endul viitor și las un răspuns cu jurisprudența și paragrafele existente.

        Săptămână ușoară,

      • Aici nu e vorba de nicio subtilitate juridică. E vorba de un judecător care nu cunoaşte procedura civilă. Punct. E vorba de o simpla lista de verificare la inregistrarea unei cereri unde bifezi o căsuţele şi treci mai departe. Nu avem aici subtilităţi, fineţuri sau rafinamente. Simplu ca buna ziua. Eu cred că grefierul a scris anularea iar judecătorul (probabil vreun expert de judecător INM-ist la vârsta experimentată de 25 de ani) a semnat-o ca primarul. Iar sfatul dat de AF justiţiabilului, să nu „îşi forţeze norocul” sună fie ameninţător, fie este confirmarea faptului că justiţia română este o loterie la care îţi încerci norocul. Ca să nu mai spun româneşte nu există expresia „a-şi forţa norocul” (push one’s luck) – stâlcită limbă am ajuns să citesc. Greşelile de ortografie sau gramatică nu le critic niciodată dar malapropismele anglodâmboviţene mă „termină” de râs.

  2. Gheorghe-Liviu ZIDARU spune:

    Sunt de acord că încheierea de anulare este nelegală și merită să fie criticată, chiar aspru. În materia neindicării probelor sancțiunea este doar decăderea, nicidecum anularea cererii în procedura regularizării! Iar chestiunea indicării unor probe suficiente sau a unor probe apreciate de judecător ca necesare excede cu totul etapei regularizării și poate fi abordată doar în etapa cercetării procesului (cf. art. 203, 254 alin.5 NCPC etc.)
    Nu sunt deloc de acord cu tonul ales și cu epitetele folosite și cred că o critică fermă poate fi formulată chiar și elegant – culmea, se poate. Pentru echidistanță, s-ar fi putut publica in extenso și încheierea de reexaminare, altfel înțelegem (printre rânduri) că judecătorul care a greșit trebuie expus, în vreme ce judecătorul care a făcut dreptate poate să rămână anonim și motivarea sa, la fel. Ar fi fost interesante considerentele încheierii de reexaminare. În fine, asta ține de stilistică. În ce privește anularea în procedura plângerii contravenționale personal rămân la părerea că art. 2.539 alin.2 și art. 2.548 alin.3 NCC se aplica, cu precizarea ca dupa anularea definitiva petentul beneficiaza de un nou termen de 15 zile (deci identic cu cel initial) pentru formularea plangerii corecte formal. Asta inseamna aplicare corespunzatoare. Pe de alta parte, nu există nicio rațiune temeinică pentru a excepta de la aplicarea acestor texte de mult bun-simț tocmai situațiile cele mai delicate, mai precare, anume celor supuse unor termene de decădere de drept procesual, prin definiție mai scurte. Sau poate se reinterpretează termenul de 15 zile ca fiind unul de drept substanțial, în fond procesul civil nu începe prin dresarea procesului-verbal, ci prin introducerea plângerii.

  3. Eu nu înțeleg cum mai poate un judecător care semnează un asemenea act judiciar să mai rămână în magistratură. Puțin contează că după s-a remediat. Și din cauza unor astfel de raționamente juridice instanțele sunt supraaglomerate. Prin urmare, ce măsură administrativă s-a luat împotriva unui astfel de magistrat?

    • Greşeli se mai întâmplă, de aceea avem instanţe superioare şi controlul judecătoresc. Problema este că justiţia nu e transparentă şi nu se publică sentinţele. Sentinţele sunt secrete şi erorile rămân secrete. Doar unii justiţiabili le mai arată doar atunci când le profită, sau câştigătorii ca să se laude. cazul de faţă.
      Am înţeles că există unii judecători care au un palmares impresionant de sentinţe modificate iar statisticile nu sunt publicate.
      Cred că ar trebui să se ridice în faţa fiecărei instanţe o minicapelă ecumenică (un fel de staţie de autobuz) la care justiţiabilul să se roage să-i nu-i pice cauza la judecătorul fatidic.
      Măcar dacă pierzi, cum românul este super-superstiţios, zice că NU l-a ajutat soarta, nu mai dă vina pe judecător.

      • Sunt greșeli și sunt greșeli. Greșelile vădite conduc la consecințe în plus față de cele din controlul judecătoresc exercitat de instanțele superioare.
        Ce sancțiune specifică s-a aplicat în cazul unei erori vădite precum aceasta?
        Asta doream să aflu. E contraproductiv să nu se diferențieze între tipurile de greșeli.

  4. Ion DOMILESCU spune:

    Adevărul cauzei stă ascuns în detalii.
    Trebuie observat că speţa nu deduce judecăţii prin acelaşi înscris un acord al părţilor în desfacerea căsătoriei, formă obişnuită de acces la instanţă prevăzut de art. 930 alin. 1 CPC, ci achiesarea pârâtei la pretenţii, atenţie, prin întâmpinare depusă în data de 20 iunie 2017, aşadar, după comunicarea acţiunii introductive, depusă la instanţă în data de 28 aprilie 2017, dacă datele sunt corect redate şi poate fi presupusă comunicarea acţiunii pârâtei în perioada 28.04. – 20.06. 2017, în caz contrar, deducem că regularizarea a fost întârziată, pârâta luând iniţiativa depunerii întâmpinării, fără a primi cererea principală.
    În situaţia comunicării cererii principale pârâtei şi a procedării ulterior la regularizare, soluţia transpare, iar, dacă nu s-a realizat comunicarea, depunându-se întâmpinare, rămâne o discuţie de purtat dacă procedura deduce judecăţii un divorţ cu motive de divorţ de probat, vină comună, cererea nu menţionează expres descriind doar faptele. În cazul vinei exclusive a pârâtei, asumată, probaţiunea nu se mai face.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD