« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
 

ICCJ. Cheltuieli de judecată solicitate în cazul formulării cererii de strămutare
30.10.2017 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust ZRVP

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererea de acordare a cheltuielilor de judecătă în contextul formulării unei cereri de strămutare nu se poate soluţiona o dată cu cea din urmă, întrucât cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor ia îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul, iar judecata acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății. Aşadar, cum art. 453 C. proc. civ. stabileşte că temeiul acordării cheltuielilor de judecată părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții, Înalta Curte a stabulit ca la soluționarea în fond a cauzei să fie avute în vedere cheltuielile de judecată. (Decizia nr. 358 din data de 21 februarie 2017 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca 0biect cerere de strămutare)

 
Secţiuni: Content, Jurisprudența ÎCCJ, Procedură civilă, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill
Concurs eseuri ZRVP

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD